fbpx

CJUE va pronunța în curând hotărârea în cauza Oros (269/2019), până la care sunt suspendate mii de dosare în România

Cauza Oros (C-269/19) de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) se apropie de final, moment pe care îl așteaptă mii de români cu credite și cu procese împotriva băncilor privind stabilirea dobânzilor. Avocatele Cristina Neamț și Simona Sferle din Baroul Cluj au trimis notele scrise către CJUE, urmând concluziile Avocatului General și hotărârea.

Mii de dosare de pe rolul instanțelor din toată România sunt suspendate până la soluționarea cauzei Oros (numele reclamantului) de la CJUE. Este vorba de toate dosarele care pun în discuție modalitatea de stabilire a dobânzii ulterior constatării caracterului abuziv al clauzei privind dobânda.

Practica majoritată în țară, inclusiv la București, a fost să se trimită părțile la negociere, din care aproape întotdeauna banca iese în avantaj. Instanțe de pe raza Curtii de Apel Cluj au decis să stabilească direct dobânda, astfel că un complet a trimis sesizare la CJUE.

“Instanţele naţionale au interpretat şi aplicat în mod diferit prevederile art.6 din Legea nr.193/2000, care asigură transpunerea în plan intern a dispoziţiilor art.6 al.l din Directiva 93/13, în ceea ce priveşte stabilirea consecinţelor care decurg din constatarea caracterului abuziv al clauzelor care definesc mecanismul de stabilire al ratei dobânzii variabile după formula “marjă fixă şi o dobândă de referinţă practicată de bancă ale cărei criterii nu sunt transparente”.

Este lipsit de echivoc faptul că, în dreptul român, sancţiunea de drept material aplicabilă în cazul unei clauze al cărui caracter abuziv fost constatat este nulitatea absolută, care lipseşte clauza respectivă de orice efect, atât pentru viitor, cât şi pentru trecut. Constatarea nulităţii absolute a clauzei intervine pentru a sancţiona nerespectarea de către profesionist a normelor de ordine publică ce interziceau inserarea unor clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii care apelează la serviciile lor.

Cu toate acestea, opiniile jurisprudenţiale sunt divergente în ceea ce priveşte stabilirea consecinţelor juridice care urmează aplicării acestei sancţiuni, în raportul de drept stabilit între părţile în litigiu, după cum se va dezvolta în paragrafele ce succed. Această problemă este esenţială şi de un mare interes practic pentru litigiile în care consumatorul solicită, subsecvent constatării caracterului abuziv al unei clauze care defineşte mecanismul de stabilire al ratei dobânzii variabile după formula “marjă fixă şi o dobândă de referinţă practicată de bancă”, şi determinarea pentru viitor a modului de calcul a dobânzii, dar şi restituirea unei părţi din sumele achitate cu titlu de dobândă în baza unei clauze al cărei caracter abuziv este constatat de instanţa naţională.”, se arată în motivarea sesizarii Curții de Apel Cluj.

Întrebările preliminare:

1.Art.6 al.1 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul că, subsecvent constatării caracterului abuziv al unei clauze care defineşte mecanismul de stabilire al ratei dobânzii variabile după formula „marjă fixă şi o dobânda de referintă practicata de banca ale cărei criterii nu sunt transparente” într-un contract de credit cu dobanda fixa limitată la primul an si variabilă ulterior, conform formulei menţionate, permite instanţei naţionale să adapteze contractul prin stabilirea unui mod de calcul al dobânzii variabile in functie de indicatori de referinţă transparenti (LIBOR/EURIBOR) şi de marja fixa a băncii, pornind de la datele de fapt ale contractului de credit, pentru a asigura o protecţie mai bună consumatorului?

2. Dacă răspunsul la această întrebare este negativ, art.6 al.1 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul că, subsecvent constatării caracterului abuziv al unei clauze precum cea menţionată anterior, permite instanţei naţionale, pe cale jurisprudenţială, să stabilească o dobândă fixă, prin raportare la marja fixă stabilită pentru al doilea an de derulare a contractului sau la dobânda fixă din primul an?

3. Dacă răspunsul la această întrebare este negativ, art.6 al.1 din Directiva 93/13/CEE şi principiul efectivităţii trebuie interpretate în sensul că, subsecvent constatării caracterului abuziv al unei clauze precum cea menţionată anterior, se opune ca instanţa naţională să trimită părţile la negocieri în vederea stabilirii noului nivel al dobânzii, fără stabilirea unor repere?

4. Dacă răspunsul la această întrebare este negativ, care ar fi posibilele remedii pentru asigurarea protecţiei consumatorului, care să fie în acord cu prevederile art.6 al.1 din Directiva 93/13/CEE?

Curtea de Apel Cluj este mult mai predispusă să judece în echitate față de alte instanțe din țară, ceea ce vine cu bune și cu rele, evident.”, spune avocata Simona Sferle din cadrul SCA Pop&Sferle. În privința cauzelor privind clauzele abuzive din contractele de credit bancar, practica Curții de Apel Cluj este una favorabilă consumatorilor, instanța căutând soluții care să asigure o protecție efectivă a acestora, în concordanță cu orientarea europeană în materie. Potrivit Simonei Sferle, prin hotărârea ce urmează a fi pronunțată de CJUE, Curtea de Apel Cluj și-ar putea impune practica la nivelul întregii țării, ceea ce ar ajuta mii de consumatori aflați în situații disperate.

”Prin sesizările adresate instantei europene se urmărește crearea unei practici unitare la nivel național în domeniul protecției consumatorilor față de clauzele abuzive cuprinse în contractele de credit bancar încheiate, atunci când dobânda stabilită de către bancă are în componență un indicator variabil care nu poate fi verificat de consumatorul prudent și diligent, modalitatea în care această dobândă suferă modificări pe parcursul perioadei contractuale fiind lăsată la aprecierea exclusivă și discreționară a profesionistului.”, precizează avocata Cristina Neamț, cea care a obținut în 2016 o hotărâre importantă la CJUE.

 

CJUE a solicitat părților din cauza C-269/19 Oros să-și exprime poziția față de relevanța în speță a soluțiilor deja pronunțate în cauzele Dziubak (C-260/18) și Gómez del Moral Guasch (C-125/18), precum și a concluziilor exprimate de d-na  Avocat general J. Kokott în cauza Banca Transilvania (C-81/19). Problema de drept care suscită interesul în cauză este cea a consecințelor juridice ale constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale.

Mai exact, problema care a provocat practica neunitară la nivelul țării nu a fost aceea a constatării caracterului abuziv al clauzelor ce permiteau băncilor să modifice unilateral dobânzile (aici soluțiile de admitere fiind aproape unanime), ci aceea de a decide soarta contractului ulterior ”curățării” contractului de clauzele nule.

Cu referire la hotărârea din cauza C-260/18 Dziubak pronunțată de CJUE în octombrie 2019, cele două avocate au susținut în notele scrise către Curtea Europeană următoarele:

”Prin modalitatea în care s-a formulat prima întrebare preliminară în cauza de față, nu s-a avut în vedere ca instanța națională să procedeze la o înlocuire a clauzelor pe baza unor dispoziții naționale cu caracter general care prevăd că efectele exprimate întrun act juridic se completează, printre altele, cu efectele care decurg din principiul echității sau din obiceiuri, ci s-a avut în vedere o adaptare a contractului prin modalitatea interpretării clauzelor de la momentul încheierii contractului și având în vedere datele concrete ale acestuia coroborate cu un indicator stabilit în funcție de moneda în care a fost acordat creditul.

Concluzia CJUE în cauza C-125/18 Gómez del Moral Guasch respectiv că, pentru a proteja consumatorul de consecințele deosebit de prejudiciabile care pot decurge din nulitatea contractului de împrumut, articolul 6 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca, în cazul nulității unei clauze contractuale abuzive prin care se stabilește un indice de referință pentru calcularea dobânzilor variabile ale unui împrumut, instanța națională să substituie acest indice cu un indice legal, aplicabil în lipsa unui acord contrar al părților la contract, în măsura în care contractul de împrumut ipotecar în cauză nu poate continua să existe în cazul eliminării clauzei abuzive menționate, iar anularea în ansamblu a acestui contract ar expune consumatorul la consecințe deosebit de prejudiciabile, este pertinentă și în cauza C-269/19 Oros.

În opinia celor două avocate ale reclamantului Oros, ”concluzia extrasă din cauza C-125/18Gómez del Moral Guasch, direct aplicabilă consecințelor juridice ale constatării caracterului abuziv al unei clauze precum cele supuse analizei în fața instanței de trimitere este că în situația în care un contract de împrumut ipotecar încheiat între un profesionist și un consumator nu poate continua să existe după eliminarea unei clauze abuzive al cărei text este inspirat de o dispoziție legislativă aplicabilă în cazul unui acord între părțile la contract, articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 nu poate fi interpretat în sensul că se opune ca instanța națională, pentru a evita nulitatea acestui contract, să înlocuiască această clauză cu noul text al acestei dispoziții legislative de referință introdus ulterior încheierii contractului, în măsura în care anularea contractului l‑ar expune pe consumator unor consecințe deosebit de prejudiciabile.

Concluziile prezentate la 19 martie 2020 de către avocatul general J. Kokott în cauza Banca Transilvania (C-81/19), cauză a cărei instanță de trimitere este tot Curtea de Apel Cluj și care vizează problema riscului valutar în contractele de credit bancar, converg spre ideea salvgardării contractului în scopul declarat al evitării unor consecințe deosebit de prejudiciabile pentru consumator.

Conform opiniei avocatelor Cristina Neamț și Simona Sferle, aceste concluzii sunt valabile și în cauza C-269/19 Oros. Este unanim acceptat că o continuare a contractului de împrumut fără dobândă ar aduce atingere naturii obiectului principal al acestuia, iar invalidarea contractului ar atrage obligația consumatorului de a rambursa imediat tot împrumutul accesat, ceea ce echivalează cu o consecință deosebit de prejudiciabilă pentru consumator. Însă, aplicabilitatea unei dispoziții cu caracter supletiv sau aplicabilă în cazul unui acord al părților nu este întotdeauna posibilă. ”De aceea, apreciem că, în lumina dispozițiilor Directivei 93/13, un remediu eficient poate consta în înlocuirea clauzei abuzive cu o dispoziție legală supletivă sau aplicabilă prin analogie, doar în măsura în care o astfel de înlocuire nu produce consecințe prejudiciabile pentru consumator.”, mai precizează Neamț și Sferle.

Propunerea avocatelor clujene adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene este ca, prin hotărârea preliminară care se va pronunța, să se răspundă astfel:

”Art.6 alin.1 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul că, subsecvent constatării caracterului abuziv al unei clauze care defineşte mecanismul de stabilire al ratei dobânzii variabile după formula „marjă fixă şi o dobândă de referintă practicata de banca ale cărei criterii nu sunt transparente”, permite instanţei naţionale să adapteze contractul prin stabilirea unui mod de calcul al dobânzii variabile in functie de indicatori de referinţă transparenti (LIBOR/EURIBOR) şi de marja fixa a băncii, pornind de la datele de fapt ale contractului de credit, pentru a asigura o protecţie mai bună consumatorului.”

Dezbaterea publică a cauzei C-269/2019 Oros fusese stabilită pentru data de 6 mai 2020, dar ca urmare a situației de pandemie provocate de noul coronavirus, aceasta a fost anulată, întreaga procedură desfășurându-se exclusiv prin corespondență.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns