CJUE-dacă un stat a interzis dreptul de a conduce pe teritoriul său al unei persoane, poate refuza recunoașterea permisului de conducere reînnoit în alt stat membru

Un stat membru poate refuza să recunoască un permis de conducere care a fost doar reînnoit într-un alt stat membru după ce i-a interzis titularului acestui permis să conducă pe teritoriul său.

În cauza C-47/20, un resortisant german (F.) cu reședința obișnuită în Spania, are, din anul 1992, un permis de conducere spaniol (categoriile A și B). Întrucât a circulat în Germania în stare de ebrietate, el a fost decăzut, pentru inaptitudinea de a conduce, din dreptul de a conduce în Germania cu acest permis. În plus, acestuia i s-a interzis, pentru o perioadă de 14 luni, să solicite un nou permis de conducere.

În această perioadă de interdicție, precum și la sfârșitul acesteia, autoritățile spaniole au reînnoit permisul de conducere al lui F. în mai multe rânduri, eliberându-i noi documente.

După câțiva ani de la expirarea perioadei de interdicție, F. a adresat o cerere orașului Karlsruhe (Germania) pentru a obține recunoașterea valabilității permisului său de conducere spaniol. Orașul Karlsruhe a respins această cerere, apreciind, potrivit dreptului german, că F. trebuia să prezinte o expertiză medico-psihologică pentru înlăturarea îndoielilor privind aptitudinea sa de a conduce.

Astfel, el nu obținuse în Spania niciun permis nou de conducere a cărui valabilitate trebuia să fie recunoscută în conformitate cu Directiva privind permisele de conducere, ci i s-au eliberat doar documente care au vizat reînnoirea permisului său de conducere inițial.

Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală, Germania) sesizat cu litigiul, a adresat o întrebare Curții de Justiție cu privire la întinderea principiului recunoașterii reciproce a permiselor de conducere prevăzut de directivă.

Prin hotărârea pronunțată în 29 aprilie 2021 în această cauză, Curtea de Justiție amintește că principiul recunoașterii reciproce se impune și în ceea ce privește permisele de conducere rezultate dintr-o reînnoire, sub rezerva totuși a excepțiilor prevăzute de directivă.

Curtea arată în această privință că un stat membru poate, ca urmare a comportamentului ilicit pe teritoriul său, să refuze să recunoască valabilitatea permisului și să stabilească condițiile pe care titularul trebuie să le îndeplinească pentru a redobândi dreptul de a conduce pe teritoriul său.

În schimb, atunci când persoanei interesate i s-a eliberat în statul său membru de reședință, după expirarea perioadei de interdicție, un nou permis de conducere, recunoașterea valabilității acestuia nu poate fi condiționată de prezentarea unei expertize medico-psihologice .

Astfel, într-o asemenea situație, inaptitudinea de a conduce a fost înlăturată prin verificarea aptitudinii efectuată la momentul eliberării acestui nou permis de conducere, statul membru emitent fiind obligat, cu această ocazie, să verifice dacă candidatul îndeplinește normele minime ale directivei referitoare la aptitudinile fizice și mentale pentru conducere.

Or, simpla reînnoire a unui permis de conducere pentru categoriile A și B nu poate fi asimilată eliberării unui nou permis de conducere, dat fiind că directiva nu obligă statele membre să procedeze, în momentul reînnoirii, la un control al normelor minime privind aptitudinile fizice și mentale pentru conducere.

În consecință, statul membru pe teritoriul căruia titularul unui permis pentru categoriile A și B care a făcut doar obiectul unei reînnoiri dorește să circule, după ce a fost decăzut, ca urmare a unei infracțiuni rutiere săvârșite pe acest teritoriu, din dreptul de a conduce pe teritoriul respectivului stat, poate refuza să recunoască valabilitatea acestui permis atunci când condițiile prevăzute în dreptul național pentru a redobândi dreptul de a conduce pe teritoriul menționat nu sunt îndeplinite. Riscul producerii de accidente de circulație poate astfel să fie redus.

Titularul permisului de conducere trebuie să aibă totuși posibilitatea să dovedească faptul că aptitudinea sa de a conduce a făcut, cu ocazia reînnoirii acestui permis, obiectul unui control care permite să se considere că inaptitudinea sa pentru conducere a fost înlăturată prin efectul acestei reînnoiri.

Redăm integral Hotărârea din data de 29 aprilie 2021:

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)

29 aprilie 2021

„Trimitere preliminară – Transporturi – Permis de conducere – Retragere a permisului pe teritoriul unui alt stat membru decât statul membru emitent – Reînnoirea permisului de către statul membru emitent ulterior deciziei de retragere – Lipsa caracterului automat al recunoașterii reciproce”

În cauza C‑47/20,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală, Germania), prin decizia din 10 octombrie 2019, primită de Curte la 28 ianuarie 2020, în procedura

F.

împotriva

Stadt Karlsruhe,

CURTEA (Camera întâi),

compusă din domnul J.‑C. Bonichot, președinte de cameră, domnul L. Bay Larsen, doamna C. Toader și domnii M. Safjan și N. Jääskinen (raportor), judecători,

avocat general: domnul P. Pikamäe,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru F., de W. Säftel, Rechtsanwalt;

–        pentru guvernul spaniol, de S. Jiménez García, în calitate de agent;

–        pentru Comisia Europeană, de W. Mölls și N. Yerrell, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 2 alineatul (1), a articolului 7 alineatul (3) al doilea paragraf și a articolului 11 alineatul (4) din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (JO 2006, L 403, p. 18, Ediție specială, 07/vol. 17, p. 216).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între F., resortisant german titular al unui permis de conducere eliberat în Spania, pe de o parte, și Stadt Karlsruhe (orașul Karlsruhe, Germania), pe de altă parte, cu privire la o decizie a autorităților competente germane prin care acestuia i s‑a refuzat dreptul de a folosi permisul său de conducere pe teritoriul german.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

3        Considerentul (2) al Directivei 2006/126 enunță:

„Normele privind permisele de conducere sunt elemente esențiale ale politicii comune în domeniul transporturilor, contribuie la îmbunătățirea siguranței rutiere și facilitează libera circulație a persoanelor care își stabilesc reședința într‑un stat membru, altul decât statul care a eliberat permisul. Ținând seama de importanța mijloacelor de transport individuale, posesia unui permis de conducere recunoscut în mod corespunzător de un stat membru gazdă favorizează libera circulație și libertatea de stabilire a persoanelor. […]”

4        Potrivit articolului 2 alineatul (1) din această directivă, „[p]ermisele de conducere eliberate de statele membre sunt recunoscute reciproc”.

5        Articolul 7 din directiva menționată prevede:

„(1)      Permisele de conducere se eliberează numai solicitanților care:

(a)      au promovat un test de verificare a aptitudinilor și comportamentului și un test teoretic și îndeplinesc normele medicale, în conformitate cu dispozițiile anexelor II și III;

[…]

(e)      au reședința obișnuită pe teritoriul statului membru care eliberează permisul sau pot dovedi că urmează studii pe teritoriul statului membru respectiv de cel puțin șase luni.

(2) (a)      De la 19 ianuarie 2013, permisele eliberate de statele membre pentru categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 și BE au o valabilitate administrativă de 10 ani.

Un stat membru poate decide că permisele pe care le eliberează pentru aceste categorii au o valabilitate administrativă de până la 15 ani.

[…]

(3)      Reînnoirea permiselor de conducere în momentul în care valabilitatea lor administrativă expiră este supusă următoarelor condiții:

(a)      îndeplinirea în continuare a normelor minime privind aptitudinile fizice și mentale pentru conducere prevăzute la anexa III pentru permisele de conducere din categoriile C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 și D1E și

(b)      reședința obișnuită pe teritoriul statului membru care a eliberat permisul de conducere sau prezentarea dovezii că solicitantul a efectuat studii cel puțin șase luni pe teritoriul statului membru respectiv.

Statele membre pot impune, la reînnoirea permiselor de conducere din categoriile AM, A, A1, A2, B, B1 și BE, o examinare care aplică normele minime privind aptitudinile fizice și mentale pentru conducere prevăzute în anexa III.

[…]

(5)      […]

Fără a aduce atingere articolului 2, un stat membru care eliberează un permis ia toate măsurile pentru a se asigura că o persoană îndeplinește cerințele prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol și aplică dispozițiile sale naționale privind anularea sau retragerea dreptului de a conduce, în cazul în care se stabilește că a fost eliberat un permis fără respectarea acestor cerințe.”

6        Articolul 11 din Directiva 2006/126 are următorul cuprins:

„(1)      În cazul în care titularul unui permis de conducere național valabil eliberat de un stat membru își stabilește reședința obișnuită într‑un alt stat membru, acesta poate solicita ca permisul său de conducere să fie schimbat cu un permis echivalent. Statului membru care efectuează schimbarea îi revine sarcina de a verifica pentru ce categorie continuă să fie efectiv valabil permisul prezentat.

[…]

(4)      Un stat membru refuză eliberarea unui permis de conducere unui solicitant al cărui permis de conducere face obiectul unei restricții, suspendări sau retrageri într‑un alt stat membru.

Un stat membru refuză să recunoască valabilitatea oricărui permis de conducere eliberat de un alt stat membru unei persoane al cărei permis de conducere face obiectul unei restricții, suspendări sau retrageri pe teritoriul statului membru anterior.

De asemenea, un stat membru poate refuza eliberarea unui permis de conducere unui solicitant al cărui permis a fost anulat într‑un alt stat membru.

(5)      Înlocuirea unui permis de conducere care a fost, de exemplu, pierdut sau furat se poate obține numai de la autoritățile competente ale statului membru în care titularul își are reședința obișnuită; autoritățile respective asigură înlocuirea pe baza informațiilor pe care le posedă sau, dacă este cazul, pe baza unei atestări a autorităților competente din statul membru care a eliberat permisul inițial.

[…]”

7        Potrivit articolului 12 primul paragraf din această directivă:

„În sensul prezentei directive, «reședință obișnuită» înseamnă locul în care o persoană locuiește în mod obișnuit, adică pe parcursul a cel puțin 185 de zile din fiecare an calendaristic, datorită unor legături personale și profesionale sau, în cazul unei persoane fără legături profesionale, datorită unor legături personale care relevă legături strânse între respectiva persoană și locul în care locuiește aceasta.”

 Dreptul german

8        Articolul 13 din Verordnung über die Zulassung von Personen zum Straßenverkehr – Fahrerlaubnis‑Verordnung (Regulamentul privind accesul persoanelor la circulația rutieră) din 13 decembrie 2010 (BGBl. 2010 I, p. 1980), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumit în continuare „FeV”), are următorul cuprins:

„În vederea adoptării deciziilor privind eliberarea sau prelungirea permisului de conducere ori impunerea de restricții sau de condiții, autoritatea responsabilă cu eliberarea permiselor de conducere dispune:

[…]

2.      prezentarea unei expertize medico‑psihologice în cazul în care

[…]

c)      conducătorul unui vehicul aflat în trafic pe drumurile publice prezintă un nivel al concentrației de alcool mai mare sau egal cu 1,6 g la mie sau o concentrație de alcool în aerul expirat mai mare sau egală cu 0,8 mg/l;

[…]”

9        Articolul 29 din FeV prevede:

„(1)      Titularii unui permis de conducere străin pot, în limita autorizată de permisul lor, să conducă autovehicule pe teritoriul național atunci când nu au reședința obișnuită pe acest teritoriu în sensul articolului 7. […]

[…]

(3)      Dreptul prevăzut la alineatul (1) nu se aplică titularilor de permise de conducere străine,

[…]

3.      cărora le‑a fost retrasă autorizația de a conduce pe teritoriul național cu titlu provizoriu sau definitiv de către o instanță ori cu titlu imediat executoriu sau permanent de către o autoritate administrativă, a căror autorizație de a conduce a fost refuzată în mod permanent sau a căror autorizație de a conduce nu a fost retrasă pentru simplul motiv că renunțaseră între timp la aceasta.

[…]

[…] Prima teză punctele 3 și 4 [a alineatului (3)] se aplică permiselor de conducere ale [Uniunii Europene] sau ale [Spațiului Economic European (SEE)] numai dacă măsurile menționate în aceasta sunt înscrise în registrul de aptitudini de conducere și nu au fost radiate în temeiul articolului 29 [din Straßenverkehrsgesetz (Legea privind circulația rutieră, denumită în continuare «StVG»)].

(4)      Dreptul de a utiliza pe teritoriul național un permis de conducere străin acordat ulterior uneia dintre deciziile menționate la alineatul (3) punctele 3 și 4 se acordă la cerere dacă motivele retragerii au încetat să existe.”

10      Articolul 3 alineatul (6) din StVG prevede:

„Normele privind eliberarea unui nou permis de conducere, după o retragere sau o renunțare, se aplică prin analogie acordării dreptului, după o retragere sau o renunțare, de a utiliza din nou un permis de conducere străin pe teritoriul național unor persoane care au reședința obișnuită în străinătate.”

 Litigiul principal și întrebarea preliminară

11      F. este resortisant german. El are din anul 1992 o reședință în Spania și o altă reședință la Karlsruhe (Germania). Din decizia de trimitere reiese că această din urmă reședință nu constituie totuși o reședință obișnuită în sensul articolului 7 din FeV și al articolului 12 primul paragraf din Directiva 2006/126.

12      F. a fost condamnat în Germania în anii 1987, 1990, 1995 și 2000 pentru conducere în stare de ebrietate. În anul 1990, permisul său de conducere german i‑a fost, în consecință, retras. La 21 octombrie 1992, i‑a fost eliberat un permis de conducere în Spania, printre altele pentru categoriile A și B.

13      După ce a circulat în stare de ebrietate, la 12 decembrie 2008, la volanul unui vehicul în Germania, F. a fost condamnat la plata unei amenzi printr‑o ordonanță penală executorie din 20 ianuarie 2009. Prin aceeași ordonanță, el a fost de asemenea decăzut, pentru inaptitudinea de a conduce, din dreptul de a conduce autovehicule în Germania cu permisul său de conducere spaniol și i s‑a interzis, pentru o perioadă de 14 luni, să solicite un nou permis de conducere. În sfârșit, permisul de conducere care îi fusese eliberat în Spania la 22 octombrie 2007 i‑a fost retras și a fost transmis autorităților competente spaniole. Acestea din urmă i‑au restituit ulterior în scurt timp acest document lui F.

14      Pe de altă parte, la 23 noiembrie 2009, și anume în respectiva perioadă de interdicție de 14 luni, autoritățile spaniole i‑au eliberat lui F. un nou permis de conducere, a cărui durată de valabilitate corespundea celei a permisului de conducere spaniol inițial. Acest permis, reînnoit în anul 2012, în anul 2014 și în anul 2016, este în prezent valabil până la 22 octombrie 2021. Data de început de valabilitate indicată pe toate documentele eliberate este 21 octombrie 1992, și anume cea la care a fost eliberat permisul de conducere spaniol inițial.

15      La 20 ianuarie 2014, F. a adresat o cerere orașului Karlsruhe prin care solicita recunoașterea valabilității permisului său de conducere spaniol pe teritoriul german. Această cerere a fost respinsă pentru motivul că F. a făcut în Germania obiectul unei retrageri a permisului său de conducere spaniol pentru conducere în stare de ebrietate, măsură care îl priva definitiv de posibilitatea de a conduce pe teritoriul german până când aptitudinea sa de a conduce urma să fie din nou verificată. Or, autoritățile germane au arătat că, la expirarea perioadei de interdicție de a solicita un nou permis de conducere care i‑a fost impusă, el nu obținuse în Spania niciun permis de conducere nou a cărui valabilitate trebuia recunoscută de autoritățile germane, ci i s‑au eliberat numai documente care vizau reînnoirea permisului său de conducere inițial. Orașul Karlsruhe a considerat că F. era obligat, în temeiul articolului 13 prima teză punctul 2 litera c) din FeV, să prezinte o expertiză medico‑psihologică pentru a elimina îndoielile cu privire la aptitudinea sa de a conduce. În lipsa prezentării unei astfel de expertize, orașul Karlsruhe a apreciat că acesta putea fi considerat, în temeiul articolului 11 alineatul (8) din FeV, ca fiind inapt pentru conducere. Reclamația formulată de F. împotriva acestei decizii a fost respinsă pentru aceleași motive.

16      În aceste condiții, F. a introdus o acțiune în anulare împotriva acestei decizii, care a fost respinsă atât în primă instanță, cât și în apel.

17      Potrivit instanței de apel, motivul de excludere prevăzut la articolul 29 alineatul (3) prima teză punctul 3 din FeV coroborat cu articolul 29 alineatul (3) a treia teză din aceasta se opune acordării unui drept de a conduce la nivel național în temeiul articolului 29 din FeV.

18      Această instanță a apreciat că autorizația de a conduce al lui F. fusese retrasă definitiv de autoritățile germane, în urma conducerii sale în stare de ebrietate în luna decembrie a anului 2008. Această măsură de retragere, care nu ar fi fost radiată și care s‑ar aplica și permisului de conducere spaniol actual al lui F., ar fi, pentru acest motiv, încă înscrisă în registrul de aptitudini pentru conducere. Conform articolului 29 alineatul (4) din FeV coroborat cu articolul 3 alineatul (6) din StVG, pentru ca F. să poată din nou să utilizeze permisul său de conducere spaniol în Germania, acestuia i‑ar reveni sarcina de a depune o cerere de recunoaștere a valabilității acestui permis la autoritatea germană responsabilă cu eliberarea permiselor de conducere.

19      Instanța de apel a apreciat că nici articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2006/126 nu conferă lui F. dreptul de a conduce autovehicule în Germania în temeiul permisului său de conducere spaniol. Faptul că autoritățile spaniole, pe de o parte, i‑au restituit lui F. permisul de conducere inițial la scurt timp după retragerea acestuia de către autoritățile germane și, pe de altă parte, au procedat, la 23 noiembrie 2009, la înlocuirea acestui permis de conducere nu ar constitui măsuri care să justifice o obligație a autorităților unui stat membru de a recunoaște valabilitatea unui permis de conducere eliberat de autoritățile unui alt stat membru. Aceste măsuri luate de autoritățile spaniole ar fi intervenit în perioada de interdicție a lui F. de a solicita un nou permis de conducere, stabilită prin ordonanța penală germană din 20 ianuarie 2009, fără să reiasă în mod clar dacă au fost precedate de un control al aptitudinii acestuia de a conduce. Această instanță a precizat de asemenea că autoritățile spaniole nu i‑ar fi eliberat lui F. un nou permis de conducere, ci doar ar fi reînnoit permisul de conducere inițial, conform articolului 7 alineatele (2) și (3) din Directiva 2006/126, după expirarea duratei de valabilitate a acestuia din urmă.

20      Or, o asemenea reînnoire ar fi supusă numai condiției privind reședința titularului, după cum ar reieși din articolul 7 alineatul (3) primul paragraf litera (b) din Directiva 2006/126. Astfel, reînnoirea unui permis de conducere ar fi de aceeași natură cu o înlocuire a permisului de conducere prevăzută la articolul 11 alineatul (5) din această directivă, întrucât aceste două măsuri se limitează la eliberarea unui nou document justificativ al unui permis de conducere existent. Un stat membru care, precum Regatul Spaniei, a decis să supună reînnoirea periodică a unui permis de conducere unui examen medical nu ar fi obligat să efectueze, fără o indicație specială, un examen medical al fiecărui titular al unui permis de conducere pentru a stabili dacă toate normele minime în materie de sănătate, prevăzute în anexa III la Directiva 2006/126, sunt încă îndeplinite. Un examen medical legat de vârstă ar trebui, în general, să se limiteze la o examinare a vederii, a auzului și a capacităților de reacție, precum și la afecțiunile de sănătate evidente. Recunoașterea necondiționată de către celelalte state membre a valabilității unui permis de conducere într‑o astfel de situație ar fi contrară obiectivului de îmbunătățire a siguranței rutiere.

21      Instanța de apel menționată a respins de asemenea cererea lui F. având ca obiect obligarea autorității însărcinate cu eliberarea permiselor de conducere să adopte, în temeiul articolului 29 alineatul (4) din FeV, o decizie de recunoaștere a valabilității permisului său de conducere spaniol. Aceasta a apreciat că motivele retragerii acestei autorizații nu încetaseră să existe, din moment ce F. nu a depus expertiza medico‑psihologică necesară în raport cu nivelul concentrației de alcool de 2,12 g la mie pe care o prezenta la momentul opririi sale în vederea efectuării unui control. Aceasta adaugă că principiul proporționalității aplicabil în dreptul Uniunii nu se opune cerinței unei astfel de expertize, prevăzută atunci când concentrația de alcool a unui conducător auto pe drumurile publice depășește un anumit nivel, ținând seama de riscurile pentru siguranța rutieră pe care le‑ar reprezenta consumul de alcool.

22      F. a formulat recurs în fața Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală, Germania), susținând că articolul 29 alineatele (3) și (4) din FeV, în măsura în care implică adoptarea unei decizii de recunoaștere de către autoritățile germane a valabilității permiselor eliberate de autoritățile altor state membre, aduce atingere dreptului Uniunii. Acesta consideră că se prezumă, în mod arbitrar și fără temei juridic, că cele trei acte administrative prin care autoritățile spaniole i‑au reînnoit permisul de conducere nu constituie acte privind eliberarea unui permis de conducere, în sensul articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2006/126, ci prelungiri ale permisului de conducere inițial eliberat la 21 octombrie 1992. În opinia recurentului, motivul potrivit căruia, la reînnoirea unui permis de conducere, o neregulă existentă este transferată actualului permis de conducere este de asemenea lipsit de temei juridic. Acesta arată că nu există, de altfel, nicio hotărâre în acest sens a Curții. El apreciază că numai autoritățile spaniole sunt competente să stabilească dacă este din nou apt să conducă. În opinia sa, autoritățile germane nu sunt abilitate să controleze deciziile autorităților spaniole în această privință.

23      Instanța de trimitere are îndoieli cu privire la măsura în care principiul recunoașterii reciproce a permiselor de conducere prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2006/126 se aplică și în cazul reînnoirii unui permis de conducere, în temeiul articolului 7 alineatul (3) al doilea paragraf din Directiva 2006/126, efectuată de statul membru în care este situată reședința obișnuită, după ce statul membru în care se află reședința temporară a decăzut persoana în cauză, ca urmare a conducerii în stare de ebrietate și a lipsei aptitudinii de a conduce care rezultă din aceasta, din dreptul de a utiliza permisul ei de conducere pe teritoriul său.

24      În aceste condiții, Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 2 alineatul (1) și articolul 11 alineatul (4) al doilea paragraf din Directiva [2006/126] se opun ca un stat membru, pe teritoriul căruia titularul unui permis de conducere valabil în Uniunea Europeană din categoriile A și B eliberat de un alt stat membru a fost decăzut din dreptul de a conduce autovehicule ca urmare a conducerii în stare de ebrietate, să refuze recunoașterea unui permis de conducere pentru aceste categorii care i‑a fost eliberat persoanei interesate în cel de al doilea stat membru menționat prin intermediul reînnoirii în temeiul articolului 7 alineatul (3) al doilea paragraf din Directiva [2006/126], ulterior decăderii menționate?”

 Cu privire la întrebarea preliminară

25      Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 2 alineatul (1) și articolul 11 alineatul (4) al doilea paragraf din Directiva 2006/126 trebuie interpretate în sensul că se opun ca un stat membru, pe teritoriul căruia titularul unui permis de conducere din categoriile A și B eliberat de un alt stat membru a fost decăzut din dreptul de a conduce ca urmare a unui comportament ilicit, survenit în timpul unei șederi temporare pe acest teritoriu ulterior eliberării permisului menționat, și ca urmare a lipsei aptitudinii de a conduce care rezultă din aceasta potrivit legislației primului stat membru, să refuze să recunoască ulterior valabilitatea acestui permis de conducere, după ce acesta a fost reînnoit, potrivit articolului 7 alineatul (3) din această directivă, de statul membru în care este situată reședința obișnuită a titularului permisului menționat, în sensul articolului 12 primul paragraf din directiva menționată.

26      În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2006/126 prevede recunoașterea reciprocă, fără nicio formalitate, a permiselor de conducere eliberate de statele membre. Dispoziția menționată impune acestora din urmă o obligație clară și precisă, care nu lasă nicio marjă de apreciere în ceea ce privește măsurile care trebuie adoptate pentru a i se conforma (Hotărârea din 23 aprilie 2015, Aykul, C‑260/13, EU:C:2015:257, punctul 45 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 28 octombrie 2020, Kreis Heinsberg, C‑112/19, EU:C:2020:864, punctul 25 și jurisprudența citată).

27      Pe de altă parte, din jurisprudența Curții reiese că statului membru care a eliberat permisul îi revine obligația de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile minime impuse de dreptul Uniunii, în special cele referitoare la reședință și la aptitudinea pentru conducere, prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2006/126, și, în consecință, dacă este justificată eliberarea unui permis de conducere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 aprilie 2015, Aykul, C‑260/13, EU:C:2015:257, punctul 46 și jurisprudența citată).

28      Din moment ce autoritățile unui stat membru au eliberat un permis de conducere în conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2006/126, celelalte state membre nu au dreptul să verifice respectarea condițiilor de eliberare prevăzute de această directivă. Astfel, deținerea unui permis de conducere eliberat de un stat membru trebuie considerată ca reprezentând dovada că titularul acestui permis îndeplinea condițiile menționate în ziua în care acesta din urmă i‑a fost eliberat (Hotărârea din 23 aprilie 2015, Aykul, C‑260/13, EU:C:2015:257, punctul 47 și jurisprudența citată).

29      În plus, întrucât articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2006/126 nu stabilește nicio distincție în funcție de modul de eliberare a permisului de conducere, și anume eliberarea în urma promovării testelor prevăzute la articolul 7 din Directiva 2006/126, în urma unei schimbări în temeiul articolului 11 alineatul (1) din această directivă sau în urma unei reînnoiri potrivit articolului 7 alineatul (3) din directiva menționată, principiul recunoașterii reciproce se impune și în ceea ce privește permisele de conducere rezultate dintr‑o astfel de reînnoire, sub rezerva excepțiilor prevăzute de directiva menționată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 octombrie 2020, Kreis Heinsberg, C‑112/19, EU:C:2020:864, punctul 26).

30      Curtea a statuat totuși, la punctul 71 din Hotărârea din 23 aprilie 2015, Aykul (C‑260/13, EU:C:2015:257), că articolul 2 alineatul (1) și articolul 11 alineatul (4) al doilea paragraf din Directiva 2006/126 trebuiau interpretate în sensul că nu se opun posibilității ca un stat membru, pe teritoriul căruia titularul unui permis de conducere eliberat de un alt stat membru locuiește temporar, să refuze recunoașterea valabilității acestui permis de conducere din cauza unui comportament ilicit al titularului său survenit pe acest teritoriu ulterior eliberării permisului de conducere respectiv și care, în conformitate cu legea națională a primului stat membru, este de natură să determine inaptitudinea de a conduce autovehicule.

31      Curtea a considerat printre altele în această privință, la punctul 60 din hotărârea menționată, că articolul 11 alineatul (4) al doilea paragraf din Directiva 2006/126 permite unui stat membru, care nu este statul membru în care se află reședința obișnuită a titularului unui permis de conducere obținut într‑un alt stat membru, să adopte, în temeiul legislației sale naționale și ca urmare a comportamentului ilicit pe teritoriul său al acestui titular, măsuri a căror întindere este restrânsă la acest teritoriu și al căror efect este limitat la refuzul de a recunoaște pe teritoriul respectiv valabilitatea acestui permis.

32      Curtea a apreciat de asemenea că, într‑o astfel de situație, în care aptitudinea de a conduce este repusă în discuție nu în stadiul eliberării permisului de conducere, ci ca urmare a unei infracțiuni săvârșite de titularul acestui permis ulterior eliberării acestuia și a cărei sancțiune nu și‑a produs efectele decât pe teritoriul statului membru în care a fost săvârșită această infracțiune, statul membru menționat este competent să stabilească condițiile pe care titularul acestui permis de conducere trebuie să le îndeplinească pentru a redobândi dreptul de a conduce pe teritoriul său (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 aprilie 2015, Aykul, C‑260/13, EU:C:2015:257, punctele 73 și 84).

33      Cu toate acestea, Curtea a precizat că revenea instanței de trimitere sarcina de a examina dacă, prin aplicarea propriilor norme, statul membru în cauză nu se opunea în realitate la nesfârșit recunoașterii permisului de conducere eliberat de un alt stat membru și că, în această perspectivă, instanței de trimitere îi revenea obligația să verifice dacă, în conformitate cu principiul proporționalității, condițiile prevăzute de legislația primului stat membru nu depășeau limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru atingerea obiectivului urmărit de Directiva 2006/126, care constă în îmbunătățirea siguranței rutiere (Hotărârea din 23 aprilie 2015, Aykul, C‑260/13, EU:C:2015:257, punctul 84).

34      Desigur, după cum a subliniat Comisia Europeană în observațiile sale scrise, reiese de asemenea din jurisprudența Curții că un stat membru nu poate subordona recunoașterea valabilității unui permis de conducere eliberat într‑un alt stat membru unei condiții prevăzute de reglementarea primului stat membru pentru eliberarea permiselor, precum depunerea unei expertize medico‑psihologice, atunci când acest permis a fost eliberat ulterior retragerii de către primul stat membru al unui permis de conducere anterior, după expirarea unei eventuale perioade de interdicție de a solicita un nou permis [a se vedea în acest sens, în ceea ce privește Directiva 91/439/CEE a Consiliului din 29 iulie 1991 privind permisele de conducere (JO 1991, L 237, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 2, p. 62), care a fost înlocuită de Directiva 2006/126, Hotărârea din 19 februarie 2009, Schwarz, C‑321/07, EU:C:2009:104, punctul 91 și jurisprudența citată, precum și, în ceea ce privește Directiva 2006/126, Hotărârea din 26 aprilie 2012, Hofmann, C‑419/10, EU:C:2012:240, punctul 84].

35      Astfel, într‑o asemenea situație, inaptitudinea de a conduce, sancționată prin retragerea permisului de conducere în primul stat membru, a fost înlăturată prin verificarea aptitudinii efectuată de celălalt stat membru la momentul eliberării ulterioare a unui permis de conducere. Cu această ocazie, statul membru emitent trebuie să verifice în special, astfel cum se amintește la punctul 27 din prezenta hotărâre, dacă, în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2006/126, candidatul îndeplinește normele minime privind aptitudinile fizice și mentale pentru conducere [a se vedea în acest sens, în ceea ce privește articolul 7 alineatul (1) din Directiva 91/439, care corespunde articolului 7 alineatul (1) din Directiva 2006/126, Hotărârea din 19 februarie 2009, Schwarz, C‑321/07, EU:C:2009:104, punctele 92 și 93).

36      În cauza principală, permisul de conducere în cauză, după ce a fost retras de statul membru în care titularul său a locuit temporar, nu a făcut totuși obiectul unei eliberări ulterioare de către statul membru în care acesta are reședința obișnuită, în sensul articolului 12 primul paragraf din Directiva 2006/126, ci al unei simple reînnoiri de către acest stat. Astfel, din decizia de trimitere reiese că permisul de conducere al lui F. i‑a fost eliberat inițial în anul 1992, apoi, ulterior retragerii sale de către autoritățile germane, a fost doar reînnoit, în mai multe rânduri, de către autoritățile spaniole și că acesta este în prezent valabil până la 22 octombrie 2021.

37      Or, într‑o astfel de situație, simpla reînnoire a unui permis de conducere din categoriile A și B, în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2006/126, de către statul membru în care titularul său are reședința obișnuită nu poate fi asimilată eliberării unui nou permis de conducere, în sensul articolului 7 alineatul (1) din această directivă, din moment ce condițiile de reînnoire și de eliberare nu sunt identice. Astfel, după cum a arătat Comisia în observațiile sale scrise, pentru ca o astfel de asimilare să poată fi realizată, ar trebui ca inaptitudinea de a conduce autovehicule constatată în statul membru în care se află reședința temporară să fie înlăturată prin efectul reînnoirii intervenite în statul membru al reședinței obișnuite.

38      În această privință, în legătură cu permisele de conducere din categoriile AM, A, A1, A2, B, B1 și BE, articolul 7 alineatul (3) primul paragraf din Directiva 2006/126 prevede, ca o condiție minimă armonizată pentru reînnoirea unui permis de conducere în momentul în care valabilitatea sa administrativă expiră, existența unei reședințe obișnuite pe teritoriul statului membru care a eliberat permisul de conducere sau dovada că solicitantul a efectuat studii cel puțin șase luni pe teritoriul statului membru respectiv. Deși, desigur, după cum reiese din al doilea paragraf al acestei dispoziții, statele membre pot subordona de asemenea reînnoirea unor astfel de permise unui control al normelor minime privind aptitudinile fizice și mentale pentru conducere prevăzute în anexa III la directiva menționată, trebuie să se constate că este vorba despre o simplă posibilitate lăsată la dispoziția statelor membre.

39      În schimb, în ceea ce privește eliberarea permiselor de conducere, articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2006/126 prevede că permisele de conducere pot fi eliberate doar solicitanților care nu numai că îndeplinesc condiția reședinței obișnuite pe teritoriul statului membru emitent sau pot dovedi că urmează studii pe teritoriul statului membru respectiv de cel puțin șase luni, dar au și promovat un test de verificare a aptitudinilor și comportamentului și un test teoretic și îndeplinesc normele medicale, în conformitate cu dispozițiile anexelor II și III la această directivă. Astfel, eliberarea unui permis de conducere este condiționată de controlul aptitudinii de a conduce în conformitate cu dispozițiile anexei III la directiva menționată.

40      Or, trebuie amintit că impunerea, în temeiul Directivei 2006/126, a unei obligații de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere eliberate de statele membre este consecința stabilirii de această directivă a condițiilor minime pentru eliberarea unui permis de conducere al Uniunii (Hotărârea din 28 februarie 2019, Meyn, C‑9/18, EU:C:2019:148, punctul 28).

41      În această privință, astfel cum reiese în special din jurisprudența amintită la punctele 27 și 28 din prezenta hotărâre și astfel cum a arătat instanța de trimitere în cererea de decizie preliminară, Curtea a subliniat în mai multe rânduri legătura care există între condițiile minime de eliberare a unui permis de conducere, armonizate în dreptul Uniunii, verificarea acestor condiții de către statul membru care a eliberat permisul și obligația de recunoaștere a valabilității acestui permis de către celelalte state membre.

42      Din moment ce, în temeiul articolului 7 alineatul (3) al doilea paragraf din Directiva 2006/126, statele membre nu sunt obligate, cu ocazia reînnoirii unui permis de conducere din categoriile AM, A, A1, A2, B, B1 și BE, să efectueze un control al normelor minime privind aptitudinile fizice și mentale pentru conducere prevăzute în anexa III la această directivă, statul membru pe teritoriul căruia titularul unui permis din aceste categorii care a făcut doar obiectul unei reînnoiri dorește să circule, după ce a fost decăzut, ca urmare a unei infracțiuni rutiere săvârșite pe acest teritoriu, din dreptul de a conduce pe teritoriul respectivului stat, poate refuza, în cadrul excepției prevăzute la articolul 11 alineatul (4) al doilea paragraf din Directiva 2006/126 și, prin urmare, prin derogare de la principiul recunoașterii reciproce a permiselor prevăzut la punctul 29 din prezenta hotărâre, să recunoască valabilitatea acestui permis atunci când, după expirarea unei eventuale perioade de interdicție de a solicita un nou permis, condițiile prevăzute în dreptul național pentru a redobândi dreptul de a conduce pe teritoriul menționat nu sunt îndeplinite.

43      Astfel, în asemenea împrejurări, obligația, prevăzută de Directiva 2006/126, de recunoaștere reciprocă de către statele membre a valabilității permiselor de conducere din categoriile AM, A, A1, A2, B, B1 și BE eliberate de alte state membre nu se poate aplica din oficiu reînnoirilor acestor permise de conducere, din moment ce condițiile de reînnoire pot diferi între statele membre.

44      Deși o astfel de obligație de recunoaștere reciprocă nu poate depinde de verificarea, de către statul membru pe teritoriul căruia titularul unui permis de conducere eliberat și reînnoit într‑un alt stat membru locuiește temporar, a condițiilor în care acest permis de conducere a fost reînnoit, titularul permisului care, după expirarea unei eventuale perioade de interdicție de a solicita un nou permis, dorește să dispună din nou de dreptul de a conduce în primul stat membru trebuie să aibă totuși posibilitatea să dovedească autorităților acestui din urmă stat că aptitudinea sa de a conduce în conformitate cu dispozițiile anexei III la Directiva 2006/126 a făcut obiectul unui control cu ocazia reînnoirii permisului său în cel de al doilea stat membru și că, astfel, în temeiul jurisprudenței menționate la punctul 35 din prezenta hotărâre, inaptitudinea de a conduce constatată de primul stat membru a fost înlăturată prin efectul acestei reînnoiri, sub rezerva totuși ca obiectul acestui control să corespundă celui al controlului dispus de reglementarea aceluiași stat membru.

45      Din considerațiile care precedă reiese că articolul 2 alineatul (1) și articolul 11 alineatul (4) al doilea paragraf din Directiva 2006/126 nu se opun, în principiu, ca autoritățile unui stat membru să refuze, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, recunoașterea valabilității unui permis de conducere din categoriile A și B, doar reînnoit într‑un alt stat membru, în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2006/126, acest prim stat membru fiind astfel competent să stabilească condițiile pe care titularul permisului de conducere trebuie să le îndeplinească pentru a redobândi dreptul de a conduce pe teritoriul său.

46      Trebuie să se constate în această privință că faptul de a permite, într‑o asemenea situație, autorităților unui stat membru să supună, ca urmare a unei infracțiuni rutiere săvârșite pe teritoriul lor, anumitor condiții recunoașterea valabilității unui permis de conducere eliberat și reînnoit într‑un alt stat membru este de natură să reducă riscul producerii de accidente de circulație și răspunde astfel obiectivului constând în îmbunătățirea siguranței rutiere urmărit de Directiva 2006/126, astfel cum este amintit în considerentul (2) al acesteia.

47      Revine totuși instanței de trimitere sarcina de a examina dacă, în conformitate cu principiul proporționalității, normele prevăzute de legislația primului stat membru, care stabilesc condițiile în care titularul unui permis de conducere decăzut, ca urmare a unui comportament ilicit, din dreptul de a conduce pe teritoriul său pe care acesta locuia temporar trebuie să le îndeplinească pentru a redobândi dreptul de a conduce pe teritoriul menționat, nu depășesc limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge obiectivul urmărit de Directiva 2006/126, care constă în ameliorarea siguranței rutiere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 aprilie 2015, Aykul, C‑260/13, EU:C:2015:257, punctul 78), situație care ar fi valabilă în special dacă acestea s‑ar opune ca acest titular să poată dovedi că aptitudinea sa de a conduce, după expirarea unei eventuale perioade de interdicție de a solicita un nou permis, a făcut obiectul unui control în conformitate cu dispozițiile anexei III la Directiva 2006/126 cu ocazia reînnoirii permisului său în statul său membru al reședinței obișnuite și că obiectul acestui control corespunde celui al controlului dispus de reglementarea primului stat membru.

48      Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 2 alineatul (1) și articolul 11 alineatul (4) al doilea paragraf din Directiva 2006/126 trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca un stat membru, pe teritoriul căruia titularul unui permis de conducere din categoriile A și B eliberat de un alt stat membru a fost decăzut din dreptul de a conduce ca urmare a unui comportament ilicit, survenit cu ocazia unei șederi temporare pe acest teritoriu ulterior eliberării permisului menționat, să refuze să recunoască ulterior valabilitatea acestui permis de conducere, după ce acesta a fost reînnoit, potrivit articolului 7 alineatul (3) din această directivă, de către statul membru în care se situează reședința obișnuită a titularului permisului menționat, în sensul articolului 12 primul paragraf din directiva menționată. Cu toate acestea, revine instanței de trimitere sarcina de a examina dacă, în conformitate cu principiul proporționalității, normele prevăzute de legislația primului stat membru, care stabilesc condițiile pe care titularul permisului de conducere trebuie să le îndeplinească pentru a redobândi dreptul de a conduce pe teritoriul său, nu depășesc limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru atingerea obiectivului urmărit de Directiva 2006/126, care constă în îmbunătățirea siguranței rutiere.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

49      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:

Articolul 2 alineatul (1) și articolul 11 alineatul (4) al doilea paragraf din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca un stat membru, pe teritoriul căruia titularul unui permis de conducere din categoriile A și B eliberat de un alt stat membru a fost decăzut din dreptul de a conduce ca urmare a unui comportament ilicit, survenit cu ocazia unei șederi temporare pe acest teritoriu ulterior eliberării permisului menționat, să refuze să recunoască ulterior valabilitatea acestui permis de conducere, după ce acesta a fost reînnoit, potrivit articolului 7 alineatul (3) din această directivă, de către statul membru în care se situează reședința obișnuită a titularului permisului menționat, în sensul articolului 12 primul paragraf din directiva menționată. Cu toate acestea, revine instanței de trimitere sarcina de a examina dacă, în conformitate cu principiul proporționalității, normele prevăzute de legislația primului stat membru, care stabilesc condițiile pe care titularul permisului de conducere trebuie să le îndeplinească pentru a redobândi dreptul de a conduce pe teritoriul său, nu depășesc limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru atingerea obiectivului urmărit de Directiva 2006/126, care constă în îmbunătățirea siguranței rutiere.

Comments

comentarii

Rezidenții ar putea susține examenul de obținere a titlului de medic în oricare dintre centrele universitare în care au efectuat minimum 6 luni de pregătire de bază.... Citește mai mult
Compania maghiară MVM ar putea prelua E.ON Energie România în vara acestui an. Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe în legătură cu posibila tranzacţie.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns