CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
I NOŢIUNEA DREPTULUI
l. SENSURILE ŞI ETIMOLOGIA TERMENULUI “DREPT”. SENSUL FILOSOFIC ŞI SENSUL JURIDIC. Termenul “drept” poate fi înţeles în două sensuri, care acoperă două realităţi distincte.
a) DREPTUL FILOZOFIC. În limbajul filosofic care s‑a conturat treptat, pornind de la ideile lui Aristotel şi Platon, dreptul este conceput în sensul de justeţe, echitate. În acest sens, prin drept înţelegem îndatorirea de a da sau a recunoaşte fiecăruia ceea ce îi aparţine sau i se cuvine. Sensul acesta este prezentat şi în operele jurisconsulţilor romani, în lucrările lor de bază dintre care amintim: “Instituţiile”, ,,Digestele”, “Questiones”, “Response”, “Definiţiile”.
b) DREPTUL JURIDIC. Cât priveşte sensul juridic al termenului şi aici va trebui să facem o distincţie şi să deosebim dreptul obiectiv de dreptul subiectiv.
Distincţia dintre sensul filosofic al termenului “drept” şi sensurile juridice ale lui constă în faptul că, pe câtă vreme sensul filosofic presupune o acţiune internă a ceea ce este just sau injust în sfera afectivă a indivizilor, sensurile juridice nu cer din partea subiecţilor cărora li se adresează decât supunerea la perceptele lor (a normelor) fără a pretinde o adeziune internă, de conştiinţă. Sensurile juridice ale termenului “drept” lasă individului o libertate de critică a dreptului în vigoare şi de eventuale propuneri pentru schimbarea normelor existente sau modificarea lor.
Dreptul subiectiv: constă în prerogativa recunoscută de lege titularului unui drept în virtutea căreia acesta poate şi trebuie să aibă o anumită conduită şi să ceară şi celorlalţi să aibă o conduită adecvată dreptului său sub sancţiunea prevăzuta de lege pentru valorificarea unui interes personal, născut, direct, legitim şi juridic protejat în acord cu interesele generale ale societăţii, este ceea ce depinde de voinţa noastra. Drepturile subiective decurg din dreptul obiectiv.
Dreptul obiectiv: reprezintă totalitatea normelor juridice impuse la un moment dat în societate a căror încălcare atrage după sine forţa de constrângere a statului, este ceea ce există independent de voinţa noastră. Dreptul obiectiv, privit ca un ansamblu de reguli de conduită, este menit să reglementeze viaţa oamenilor grupaţi în societate .
Aspectele dreptului obiectiv. Dreptul obiectiv poate fi privit sub dublu aspect: aspectul static al dreptului–consta in ansamblu de izvoare (acte normative,obiceiuri,practică judiciară), şi presupune cercetarea, descrierea, sistematizarea formelor sub care se prezintă regulile de drept; aspectul dinamic al dreptului-reprezinta formele prin care se realizează dreptul precum şi autorităţile (organele de stat) care sunt competente să utilizeze aceste forme.
Dreptul pozitiv.Reprezinta totalitatea normelor de drept care sunt în vigoare la un moment dat şi care se aplică într‑o anumită ţară.
2. DREPTUL CA OBIECT DE STUDIU AL ŞTIINŢEI. Ştiinţa reprezintă un sistem de cunoştinţe despre natură, societate şi gândire, format în mod istoric şi care se dezvoltă pe baza practicii sociale. Există o multitudine de ramuri ale ştiinţei: ştiinţe ale naturii(fizica. chimia), ştiinţe particulare ale omului şi ale societăţii(etnografia, psihologia, sociologia, ştiinţa dreptului-dreptul, conceput ca totalitate a normelor juridice impuse în societate), ştiinţe generale(logica, matematica), ştiinţe ale acţiunii (ştiinţe tehnice, medicale, educaţionale).Graniţele dintre ştiinţe nu sunt fixe. Adâncirea specializării şi necesitatea integrării rezultatelor cercetării au dus la apariţia unor ştiinţe de graniţă sau de contact (biochimia, astrofizica).
Ştiinţa dreptului are şi ea mai multe subdiviziuni. Dreptul şi fenomenele juridice pot fi studiate fie în ansamblul lor, fie în evoluţia lor istorică concretă, fie pe anumite părţi care grupează normele, instituţiile şi ramurile de drept care au anumite trăsături specifice. În normele de drept îşi găsesc expresie şi elemente ale activităţii statale: elaborarea dreptului, aplicarea normelor de drept, interpretarea lor, aplicarea constrângerii, denumite in mod generic juridice. Acestea sunt: raport juridic-un raport social, reglementat de norme de drept; act juridic-un act care produce consecinţe pe planul dreptului; fapte juridice-acele evenimente şi acţiuni care, potrivit normelor de drept, dau naştere, modifică sau sting un raport juridic. Din această cauză şi diferitele subdiviziuni ale ştiinţei dreptului se mai numesc şi ştiinţe juridice. Într‑un anumit fel şi ştiinţele juridice pot fi privite ca, ştiinţe de graniţă. Dacă pornim de la clasificarea exemplificativă a ştiinţelor făcută mai sus, unele dintre ştiinţele juridice se integrează atât în categoria ştiinţelor particulare ale omului şi societăţii, cât şi în categoria ştiinţelor acţiunii, unele ramuri ale ştiinţelor juridice putând fi privite ca ştiinţe administrativ‑organizatorice. De asemenea, unele dintre ştiinţele auxiliare, după cum se va vedea, au caracterul unor ştiinţe de contact sau de graniţă: medicina legală, statistica judiciară etc.
Specificul ştiinţelor juridice, în comparaţie cu alte ştiinţe despre om şi societate, constă în faptul că ele studiază atât aspectele legate de drept şi de cele trei puteri ale statului: legislativă, executivă şi judecătorească, cât şi normele de drept cuprinse în actele normative în vigoare.
Ştiinţele juridice se pot împărţi în trei categorii: cele care studiază dreptul în ansamblul lui (TGD, filosofia dreptului, sociologia juridică.); ştiinţele juridice istorice(al căror obiect îl formează studiul dreptului în evoluţia sa istorică, concretă); ştiinţele juridice de ramură (care studiază diferite categorii ale normelor de drept, grupate pe baza obiectului lor comun).
II. DREPTUL SI STATUL.Legaturile dintre stat si drept. Dreptul este strans legat de stat. Termenul de stat circula mai ales in doua sensuri: Intr-un prim sens istorico-geografic, prin stat intelegem populatia organizata pe un anumit teritoriu delimitat prin frontier recunoscute pe plan international. In acest sens notiunea de stat este sinonima cu cea de tara; Un al doilea sens al termenului de stat ar fi cel politico- juridic. Stat = Puterea publica ca forma oficiala a puterii politice este acel sistem de organe competente fiecare în sfera sa de activitate, capabile să emită pe cale unilaterală acte obligatorii care la nevoie pot fi aduse la îndeplinire prin forţa de constrângere a statului necesare desfasurarii normale a vietii în comun.
In drept intalnim frecvent expresii ca: stat ( Notiunea de stat este cea mai abstracta si poate fi utilizata in orice imprejurare, atat cat este vorba de putere publica-privita ca o categorie speciala de oameni investiti cu atributii de putere, cat si atunci cand este vorba de structura, de modul de organizare a puterii publice), aparat de stat (termen care acopera acelasi continut in sensul lui politico juridic, dar privit numai in mod structural, din punct de vedere al organizarii sale avand un aspect mai concret.) si putere de stat (utilizata in imprejurari revolutionare cand nu se poate preciza cu claritate structura si toate formele organizatorice pe care fortele victorioase le vor folosii in interesul lor.)
