CEDO a stabilit că a fost încălcat art.8 din Convenție prin neacceptarea demisiei unui judecător de la Curtea Supremă a Ucrainei și demiterea sa cu aplicarea măsurilor legislative aferente lustrației.

CEDO: ,, Curtea trebuie doar să observe că aspectul esențial al argumentului reclamantului în fața Înaltului Consiliu de Justiție și a instanțelor naționale a fost că obiectivul de a-i înlătura pe cei care ar fi putut fi asociați cu evoluțiile negative din timpul guvernării fostului președinte al Ucrainei a fost deja atins prin punerea în aplicare a Legii privind restabilirea încrederii în sistemul judiciar și a dorit să i se permită să demisioneze din funcția sa de la Curtea Supremă.

Curtea nu percepe niciun argument convingător care să demonstreze că, în lipsa unor dovezi privind acte de abatere cunoscute specifice din partea reclamantului și chiar în asumarea legitimității obiectivelor urmărite, aceste obiective nu ar putea fi atinse, în circumstanțele specifice ale cauzei sale (în special măsurile deja aplicate reclamantului în temeiul Legii privind restabilirea încrederii în sistemul judiciar), prin acceptarea cererii de demisie a solicitantului.

Redăm integral hotărâre în traducerea redacției:

A CINCEA SECȚIUNE

CAUZA SAMSIN împotriva UCRAINEI

(Cererea nr. 38977/19)

JUDECATĂ

Art 8 • Viața privată • Concedierea nejustificată și aplicarea măsurilor legislative de lustrație fostului judecător al Curții Supreme, în lipsa unei evaluări individualizate a conduitei și în ciuda neprezentării declarației de lustrație • Scopul legitim realizabil în circumstanțele cauzei prin acceptarea demisiei reclamantului

STRASBOURG

14 octombrie 2021

Această hotărâre va deveni definitivă în circumstanțele prevăzute la articolul 44 § 2 din convenție. Acesta poate face obiectul unei revizuiri editoriale.

În cauza Samsin v. Ucraina

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a cincea), în calitate de cameră compusă din:

Síofra O’Leary, președinte,
Mārtiņš Mits, Ganna Yudkivska, Stéphanie Mourou-Vikström, Jovan Ilievski, Lado Chanturia, Ivana Jelić,

 judecători,
și Martina Keller,  grefier adjunct,

având în vedere:

cererea (nr. 38977/19) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (“Convenția”) de către un resortisant ucrainean, domnul Igor Leonovych Samsin (“reclamantul”), la 18 iulie 2019;

decizia de a notifica guvernul ucrainean (“guvernul”) cu privire la plângerile prevăzute la articolele 8 și 14 din convenție și de a declara restul cererii inadmisibile;

observațiile părților;

după ce a deliberat în privat la 21 septembrie 2021,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

INTRODUCERE

1. Reclamantul s-a plâns în special de faptul că demiterea sa din funcția de judecător al Curții Supreme și măsurile care i se aplică în temeiul Legii privind curățarea guvernului (lustrație) i-au încălcat drepturile care îi sunt în temeiul articolului 8 din convenție.

ÎN FAPT

2. Reclamantul s-a născut la 30 noiembrie 1957 și locuiește la Kiev. Reclamantul a fost reprezentat de domnul I.V. Boychenyuk, avocat care profesează la Kiev.

3. Guvernul a fost reprezentat de agentul lor, domnul I. Lishchyna.

4. Informații privind contextul evenimentelor care au condus la adoptarea Legii lustrației pot fi găsite în Cauza Poliah și alții împotriva Ucrainei (nr. 58812/15 și alte 4, 17 octombrie 2019).

5. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

6. Reclamantul a fost numit pentru prima dată în funcția de judecător în 1987. În 1995 a fost numit la Curtea Supremă, iar în 2003 această numire a fost confirmată pentru o perioadă nedeterminată (până la pensionare).

7. În 2005, Adunarea Judecătorilor din Ucraina l-a ales în Comisia pentru Înalte Calificări Judiciare (“Comisia”). Rolul principal al Comisiei este selectarea candidaților pentru posturile judiciare și procedurile disciplinare împotriva judecătorilor. Reclamantul a fost președintele Comisiei din 2006 până în 2009. În septembrie 2010, reclamantul a fost numit din nou în Comisie de către șeful administrației judiciare de stat și și-a ales președintele.

8. La 11 aprilie 2014, mandatul reclamantului în cadrul Comisiei a încetat la intrarea în vigoare a Legii privind restabilirea încrederii în sistemul judiciar (a se vedea punctul 33 de mai jos).

9. La 16 octombrie 2014, a intrat în vigoare Legea privind curățarea guvernului (Lustrația) (“GCA”) (a se vedea dispozițiile relevante ale legii de la punctul 32 de mai jos).

10. Președintele Curții Supreme a stabilit că judecătorii curții trebuiau să depună declarațiile cerute de GCA între 1 și 11 noiembrie 2014. La 11 decembrie 2014, președintele în exercițiu al Curții Supreme a informat Ministerul Justiției (“ministerul”) că reclamantul nu a depus această declarație.

11. La 13 martie 2015, ministerul a solicitat Comisiei informații cu privire la persoanele care au fost membre ale Comisiei în perioada 2010-2014 (“regula de un an” a GCA). Comisia a furnizat informațiile relevante la 26 martie 2015, confirmând că solicitantul a fost membru al Comisiei din 2010 până în 2014, adică mai mult de un an în perioada relevantă.

12. La 3 și 9 septembrie 2015, Ministerul a depus la Înaltul Consiliu de Justiție (CIJ) cereri prin care solicita revocarea reclamantului din funcția sa judiciară în cadrul GCA pe motiv că acesta nu și-a depus declarația și pentru că i s-a aplicat regula de un an a GCA.

13. La data de 19 noiembrie 2015, secția de disciplină a CIJ a recomandat Curții Supreme să deschidă o procedură în legătură cu cererile ministerului. Această recomandare s-a bazat pe un raport întocmit de un membru al ÎCCJ. Ambele documente precizau că norma gca de un an se aplica reclamantului și că acesta nu a depus declarația necesară.

14. La 11 iulie 2016, reclamantul a încercat să demisioneze de la Curtea Supremă și a depus o cerere în acest sens pentru a fi examinată de Curtea Supremă (a se vedea dispozițiile relevante ale dreptului intern privind demisiile judiciare de la punctul 29 de mai jos).

15. La 6 septembrie 2016, CIJ a decis să amâne examinarea cererii de demisie a reclamantului până la examinarea cererilor ministerului.

16. În cadrul procedurii în fața CIJ, reclamantul a susținut că nu a depus o declarație de lustrație, întrucât, într-o lectură literală a GCA, orice ar fi spus în declarație ar conduce la concedierea sa. Cu toate acestea, reclamantul a susținut că dispozițiile GCA nu puteau conduce la demiterea sa, întrucât GCA era contrară principiilor lustrației postcomuniste enunțate în documentele Consiliului Europei (a se vedea Polyakh,citată anterior, §§ 104 și 105), în special întrucât prevedea măsuri împotriva funcționarilor publici fără nicio evaluare a rolului și comportamentului lor individual. Reclamantul a subliniat că nu s-a angajat într-un comportament culpabil și, prin urmare, aplicarea măsurilor GCA în favoarea sa nu ar putea servi scopului proclamat al GCA, și anume abordarea fenomenelor negative care au afectat funcția publică din timpul fostului președinte al Ucrainei. El a mai arătat că, în orice caz, el fusese deja eliminat din Comisie în 2014 în temeiul Legii privind restabilirea încrederii în sistemul judiciar.

17. La 25 aprilie 2017, Curtea Supremă l-a demis pe reclamant din funcția de judecător al Curții Supreme. CCR a constatat că regula de un an a GCA se aplica reclamantului și acesta nu a depus o declarație de lustrație. Ulterior, Curtea Supremă a lăsat fără examinare cererea de demisie a reclamantului, deoarece acesta fusese deja demis din funcția de judecător. Acest lucru l-a privat pe reclamant de prestațiile legate de pensionarea judiciară, i-a interzis să se angajeze în funcția publică până la sfârșitul anului 2024 și i-a pus numele într-un Registru de Lustrație accesibil publicului.

18. Reclamantul a formulat recurs împotriva deciziei, reiterând aceleași argumente pe care le-a invocat în fața CIJ. Cazul a fost examinat de Tribunalul Administrativ de Casație (“ACC”), în calitate de instanță de prim grad de jurisdicție.

19. La 22 martie 2018, ACС a suspendat procedura privind recursul reclamantului până când Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea GCA (pentru mai multe detalii cu privire la această procedură, a se vedea Polyakh,citată anterior, §§ 60-70)[1], dar la 17 mai 2018 Marea Cameră a Curții Supreme a casat această decizie și a statuat că examinarea cauzei trebuia să continue.

20. La 18 septembrie 2018, ACC a admis cererea reclamantului și a casat decizia Curții Supreme. Aceasta a constatat că, deși GCA a solicitat reclamantului în temeiul normei de un an de la lege și întrucât reclamantul nu a depus o declarație de lustrație, decizia Curții Supreme a fost disproporționată. Acest lucru s-a întâmplat deoarece obiectivul GCA a fost de a elimina anumite categorii de funcționari publici din funcțiile lor, nu de a-i pedepsi, iar acest obiectiv ar fi putut fi atins permițând reclamantului să demisioneze.

21. Ministerul și Curtea Supremă au făcut apel.

22. La 31 ianuarie 2019, Marea Cameră a Curții Supreme a casat hotărârea ACC și a menținut decizia Curții Supreme. Marea Cameră a fost de acord cu aprecierea ACC potrivit căreia GCA i se aplica reclamantului în temeiul normei de un an a legii și întrucât reclamantul nu prezentase o declarație de lustrație, dar a considerat că principiul proporționalității nu fusese încălcat. Părțile relevante ale deciziei Marii Camere au următorul cuprins, în măsura în care este relevant:

“[ACC][2]  a ajuns la concluzia că Curtea Supremă a încălcat principiul proporționalității deoarece reclamantul intenționase să se îndepărteze de exercitarea puterii de stat din proprie voință, ceea ce ar fi, în sine, rezultatul urmărit de procedura lustrației. Cu alte cuvinte, potrivit poziției instanței de prim grad de jurisdicție, ingerința în drepturile unei persoane (concedierea reclamantului) nu a justificat scopul procesului de lustrație, adică “echilibrul nu a fost atins”, iar această concluzie a fost constatată de instanță ca fiind suficientă pentru anularea deciziei CIJ din 25 aprilie 2017…

În schimb, [recurentele] au susținut că concluzia instanței cu privire la încălcarea dreptului constituțional al reclamantului de a se pensiona nu corespundea circumstanțelor cauzei, întrucât Curtea Supremă a respectat cerințele legislației în această privință.

Marea Cameră admite această poziție a recurentelor și consideră că este necesar să se sublinieze următoarele:

GCA stabilește o procedură de îndepărtare voluntară a subiectului lustrației de la puterea de stat, și anume obligația acestuia de a informa autoritățile competente în declarația sa că restricțiile prevăzute de GCA i se aplică…

Marea Cameră precizează că reclamantul nu a depus declarația avută în vedere de lege. în termenul stabilit prin ordin al președintelui Curții Supreme… Nici această declarație nu a fost depusă ulterior.

Neprezentarea de către reclamant a declarației este un motiv pentru [impunerea de restricții în temeiul legii], deoarece această dispoziție a legislației este obligatorie.

Din materialul dosarului se arată că, la 11 iulie 2016, reclamantul a depus cererea de demisie din funcția de judecător al Curții Supreme a Ucrainei. Cu alte cuvinte, cererea a fost depusă după ce Curtea Supremă a primit cereri de la Minister… si a inceput sa le analizeze conform procedurii stabilite de lege.

Prin urmare, [motivele demiterii reclamantului] au apărut înainte ca acesta să își fi exprimat disponibilitatea de a demisiona. Și de aceea, Curtea Supremă a amânat în mod legal examinarea cererii sale de demisie din 11 iulie 2016 până la examinarea cererilor menționate mai sus de la Ministerul Justiției. Acest lucru nu contravine Regulamentului Curție Supremă.

Marea Cameră consideră, de asemenea, că este necesar să se sublinieze că dreptul de a demisiona poate fi utilizat de judecător dacă, înainte de depunerea cererii de demisie, acesta nu a săvârșit nicio acțiune care ar putea justifica concedierea sa de către autoritățile competente din alte motive.

Motivul este ca judecatorul respins in baza cererii sale de demisie pastreaza titlul de judecator… Titlul nu se retine in cazul concedierii din alte motive.

În conformitate cu articolul 120 din Legea privind sistemul judiciar și statutul judecătorilor, astfel cum a fost formulat la momentul respectiv, cererea de demisie este lansată de judecător direct la Curtea Supremă care, în termen de o lună de la primirea cererii respective, a trebuit să depună o cerere de concediere ca urmare a demisiei în fața autorității care a numit judecătorul. Cu toate acestea, această dispoziție nu privează CIJ de posibilitatea exercitării altor competențe prevăzute de Constituție și de legi.

…

În consecință, concluzia instanței de prim grad de jurisdicție potrivit căreia Curtea Supremă a încălcat dreptul constituțional de demisie al reclamantului nu corespunde circumstanțelor cauzei și nu este în conformitate cu dispozițiile Constituției și cu legile Ucrainei.

Marea Cameră este de asemenea de acord cu argumentele recurentelor referitoare la lipsa încălcării principiului proporționalității de către Curtea Supremă prin respingerea reclamantului în temeiul GCA și cu privire la legitimitatea obiectivului urmărit de limitarea drepturilor reclamantului, având în vedere următoarele.

Din analiza dispozițiilor GCA și ale Legii privind restabilirea încrederii în sistemul judiciar reiese că obiectivul lor principal este punerea în aplicare în Ucraina a procedurii de curățare a guvernului, cel mai important pentru a restabili încrederea cetățenilor în autorități, inclusiv în autoritatea sistemului judiciar. Legiuitorul a desemnat încetarea competențelor membrilor Curții Supreme și ai Comisiei pentru înalte calificări judiciare ca fiind una dintre aceste măsuri.

Având în vedere circumstanțele menționate mai sus, reclamantul, în calitate de membru al Comisiei, a fost supus acestor măsuri ca urmare a calității sale de membru în acest organism în perioada stabilită în GCA.

Măsurile de curățare a Guvernului (lustrația) sunt o expresie a conceptului de democrație capabilă să se apere. Parlamentul este responsabil față de popor pentru crearea unui aparat de stat eficient, capabil să apere democrația, statul de drept și să garanteze drepturile omului. Cu toate acestea, principiul democrației capabil să se apere; având în vedere principiile moralității în drept, nu conferă statului nicio autoritate de a încălca drepturile omului.

…

Marea Cameră este de acord cu argumentele expuse în recursul Curții Supreme potrivit cărora în prezenta cauză a existat o ingerință în dreptul reclamantului de a ocupa funcția de judecător care, în contextul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, este un aspect al dreptului la respectarea vieții private și de familie garantat de articolul 8 din Convenție. Cu toate acestea, această ingerință s-a bazat pe cerința legislativă și a avut ca scop protejarea drepturilor și libertății celorlalți, și anume restabilirea încrederii cetățenilor în autorități și în sistemul judiciar. Acest lucru a fost în conformitate cu dispozițiile articolului 8 alineatul (2) din convenție.

Limitarea drepturilor reclamantului s-a realizat in baza Legii care nu a fost declarata neconstitutională de Curtea Constitutionala a Ucrainei… Faptul că constituționalitatea legii este în curs de examinare de către Curtea Constituțională a Ucrainei nu poate fi utilizat ca argument în prezenta cauză pentru aprecierea de către Curte a dispozițiilor sale privind respectarea Legii fundamentale. Această evaluare se poate face numai după decizia Curții Constituționale.

…

Pentru a respecta principiul proporționalității, limitarea drepturilor trebuie să fie prevăzută de un act legislativ, să urmărească un scop legitim și trebuie să fie proporțională cu acest scop, și anume trebuie să existe o relație între rezultatul obținut prin limitare și prejudiciul care poate fi cauzat.

În conformitate cu preambulul GCA, legea respectivă stabilește măsuri juridice și organizatorice privind punerea în aplicare a curățării (lustrației) guvernului și consolidarea valorilor democratice, a statului de drept și a drepturilor omului în Ucraina.

Pentru a atinge acest obiectiv, legea pune în aplicare procedura de verificare a persoanelor care fac obiectul acestei verificări pentru a verifica respectarea de către acestea a criteriilor stabilite de lege, pentru a stabili dacă acestea pot rămâne în pozițiile respective.

Prin urmare, scopul punerii în aplicare a legii este de a proteja drepturile și libertățile altora, este legitimă și această punere în aplicare trebuie să fie benefică pentru asigurarea echilibrului între nevoile unui stat democratic și apărarea democrației și a drepturilor omului.

În contextul prezentei cauze, Marea Cameră observă de asemenea următoarele.

Un judecător trebuie să mențină standarde ridicate de conduită în orice activitate pentru a asigura încrederea publicului în sistemul judiciar [invocând Legea din 2016 privind sistemul judiciar și statutul judecătorilor – a se vedea punctul 31 de mai jos].

Ca subiect de control public constant, un judecător trebuie să accepte restricții personale care ar putea fi considerate împovărătoare de către cetățeanul de rând și ar trebui să facă acest lucru în mod liber și de bunăvoie. În special, un judecător se comportă într-un mod care să fie în concordanță cu demnitatea funcției judiciare [invocând principiile Bangalore – a se vedea punctul 35 de mai jos].

În conformitate cu [Codul de etică judiciară – a se vedea punctul 34 de mai jos], judecătorii trebuie să fie exemple de respectare a legii. Judecătorii trebuie să depună eforturi pentru a se comporta în așa fel încât comportamentul lor să fie considerat ireproșabil de către o persoană rezonabilă, care respectă legea și bine informată.

Prin urmare, o persoană care are statutul său de judecător trebuie să asigure standarde ridicate de conduită în toate activitățile sale. Prima expresie a acestui lucru este respectarea neclintită a cerințelor legislației, inclusiv a atribuțiilor și limitărilor impuse unui judecător.

În consecință, neprezentarea de către reclamant a unei declarații de lustrație a fost contrară [principiilor Bangalore și Codului de etică judiciară].

Marea Cameră, ținând seama de cele menționate mai sus, după ce a examinat ansamblul probelor evaluate în cursul examinării judiciare și după ce a examinat toate argumentele părților, consideră că [Curtea Supremă, în decizia sa de a-l demite pe reclamant la 25 aprilie 2017 și de a nu examina cererea sa de demisie], a acționat în limitele competențelor sale și într-un mod prevăzut de Constituție și de legile Ucrainei,  în conformitate cu principiul proporționalității.”

23. Reclamantul a depus o plângere la Curtea Constituțională, susținând că prevederile CMA aplicate în cauza sa sunt neconstituționale. Curtea Constituțională a început procedura privind sesizarea la data de 22 aprilie 2019. La data ultimei comunicări a părților cu Curtea (21 mai 2021), această procedură a rămas pendinte.

Astfel cum s-a arătat în Hotărârea Polyakh și alții  (citată anterior, §§ 60-70), procedura privind constituționalitatea GCA se află pe rolul Curții Constituționale din 2014.

24. Potrivit registrului lustrației accesibil publicului, reclamantul este supus interdicției de zece ani prevăzută de norma gca de un an (a se vedea punctul 32 de mai jos). [3]

25. Potrivit reclamantului, în mai 2017 a încetat să mai primească salariul. La acea vreme, salariul său, care ar fi fost luat în considerare pentru o indemnizație de demisie și pensie judiciară, era de 41.600 de grivne ucrainene (UAH). Dacă reclamantului i s-ar fi permis să demisioneze, pe baza acestui nivel al salariului și a duratei carierei sale judiciare (a se vedea punctul 30 de mai jos), acesta ar fi avut inițial dreptul la o indemnizație de demisie de 37 440 UAH (aproximativ 1 110 euro (EUR) la sfârșitul lunii decembrie 2021). Potrivit acestuia, aceasta ar fi fost majorată, începând cu noiembrie 2018, pe baza majorărilor ulterioare ale remunerației judecătorilor activi de la Curtea Supremă, pentru a ajunge la 354.713 UAH pe lună în februarie 2021.

26. De fapt, în decembrie 2017, la împlinirea a șaizeci de ani (vârsta generală de pensionare pentru bărbați), reclamantul a obținut o pensie obișnuită pentru limită de vârstă de 10 740 UAH (aproximativ 320 EUR). Ulterior, aceasta a fost ridicată, aparent în concordanță cu majorările legislative ale pensiei minime, pentru a ajunge la 14.809 UAH în februarie 2021.

CADRUL JURIDIC ȘI PRACTICA RELEVANTE

A. Materiale interne

1. Constituția

27. Articolul 126 din Constituție prevede vârsta obligatorie de pensionare de șaizeci și cinci de ani pentru judecători.

2. Codul justiției administrative 2005 (retratare 2017)

28. Articolul 361 § 5 alineatul (3) din cod prevede că constatarea unei încălcări a obligațiilor internaționale ale Ucrainei de către o instituție judiciară internațională este un motiv pentru a solicita redeschiderea procedurilor într-o cauză administrativă.

3. Legea din 2010 privind sistemul judiciar și statutul judecătorilor (astfel cum este în vigoare la momentul relevant)

29. Articolul 120 din lege prevedea că judecătorii care au servit timp de cel puțin douăzeci de ani puteau demisiona, păstrându-și statutul judiciar și imunitățile aferente. Cererile trebuiau depuse la Curtea Supremă care, în termen de o lună de la primirea acestei cereri, a trebuit să depună o cerere de revocare ca urmare a demisiei la autoritatea care a numit judecătorul (modificările constituționale din septembrie 2016 conferindu-i CJ însăși competența de a revoca judecătorii).

30. Articolul 141 din lege conținea norme detaliate privind calcularea indemnizației pentru judecătorii care au demisionat din funcție și a pensiilor judiciare. Cuantumul indemnizației a fost de 60 la sută din indemnizația unui judecător activ care își desfășoară activitatea într-un post echivalent. La împlinirea a 62 de ani, aceștia puteau fie să păstreze această indemnizație, fie să primească o pensie judiciară. Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile relevante la data de 8 iunie 2016 și a precizat că indemnizația trebuie să fie de 80 la sută din indemnizația unui judecător activ echivalent și trebuie majorată cu două procente pe an suplimentar de serviciu, până la 90 la sută din indemnizația unui judecător activ. Cuantumul indemnizației a trebuit să se modifice în conformitate cu modificările aduse despăgubirii judecătorilor activi echivalenți.

4. Legea din 2016 privind sistemul judiciar și statutul judecătorilor

31. Articolul 56 alineatul (7) punctul 2 din Legea din 2016 privind sistemul judiciar și statutul judecătorilor prevede că judecătorii, printre celelalte lor atribuții, trebuie să mențină standarde ridicate de conduită în orice activitate pentru a asigura încrederea publicului în sistemul judiciar.

5. Legea privind curățarea guvernamentală (lustrație) din 2014

32. Dispozițiile relevante ale GCA sunt rezumate în Polyakh (citată anterior, §§ 73, 74 și 77), după cum urmează:

“2. Categorii de persoane care fac obiectul măsurilor restrictive: regula de un an și regula perioadei “EuroMaidan”

73.Legea prevede eliberarea anumitor categorii de persoane din functiile pe care le au in functiile publice. Printre acestea se numără persoanele care (a) timp de cel puțin un an în perioada 25 februarie 2010-22 februarie 2014 (“perioada de un an”) sau (b) pentru orice perioadă cuprinsă între 21 noiembrie 2013 și 22 februarie 2014 (“perioada EuroMaidan”) au ocupat următoarele poziții:

…

(iii) membrii Înaltului Consiliu al Justiției, ai Comisiei pentru înalte calificări judiciare, ai șefului și ai șefilor adjuncți ai administrației judiciare de stat;

…3. Interdicții pe zece ani și cinci ani

74. O persoană demisă din oricare dintre funcțiile menționate mai sus pentru motivele menționate mai sus ar fi apoi interzisă timp de zece ani de la intrarea în vigoare a Legii, și anume până la 16 octombrie 2024, de la ocuparea unor funcții publice sau în administrația locală (посадових та службових осіб органів державної влади, органів місцевого самоврядування) și directorii societăților de stat care lucrează în sectorul apărării sau cei care furnizează servicii administrative în numele guvernului agenții [secțiunea 2 și secțiunea 1 alineatul (3) din GCA] (“interdicția de zece ani”).

…4. Procedură

77. GCA impune tuturor funcționarilor administrației de stat și locale să depună la superiorii lor, în termenul aprobat de entitățile guvernamentale relevante, o declarație (declarație) prin care să se declare dacă vreuna dintre restricțiile din GCA li se aplică și să își dea consimțământul pentru declarația verificată [articolul 4 alineatul (1) și articolul 2 alineatul (1) alineatele (1)-(10)]. Odată ce examinarea este începută cu privire la o anumită entitate guvernamentală, toți funcționarii care lucrează acolo trebuie să depună o declarație în termen de zece zile. Neprezentarea unei declarații sau depunerea unei declarații care să ateste că gca se aplică este un motiv de concediere [articolul 4 alineatul (3)]. În cazul în care funcționarul depune o declarație în care se menționează că GCA nu i se aplică, autoritatea relevantă efectuează o verificare și întocmește un raport. În cazul în care se constată, în urma controlului, că GCA se adresează funcționarului, superiorul acestuia fie îl demite, fie sesizează organismul competent în acest sens printr-o cerere de concediere [articolul 5 alineatul (14)].

6. Restabilirea încrederii în Legea privind sistemul judiciar din 2014

33. Legea a intrat în vigoare la 11 aprilie 2014. Acesta prevedea că, de la data intrării în vigoare a legii, competențele membrilor Înaltului Consiliu de Justiție, ale Înaltei Comisii pentru Calificări Judiciare și ale președinților instanțelor superioare se vor încheia și că vor avea loc noi alegeri pentru aceste funcții.

7. Codul de etică judiciară aprobat de Adunarea Judecătorilor din Ucraina la 22 februarie 2013

34. Articolul 1 din cod prevede că judecătorii trebuie să fie exemple de respectare a legii, a principiului statului de drept și a jurământului lor judiciar și trebuie să mențină standarde înalte de conduită pentru a consolida încrederea publicului în sistemul judiciar. Articolul 3 prevede că judecătorii trebuie să depună eforturi pentru a se comporta astfel încât comportamentul lor să fie considerat ireproșabil de către o persoană rezonabilă, care respectă legea și bine informată.

B.Materiale internaționale

1. Principiile Bangalore

35. Proiectul de cod de conduită judiciară de la Bangalore din 2001 a fost adoptat de Grupul judiciar pentru consolidarea integrității judiciare și a fost revizuit în cadrul mesei rotunde a reuniunii șefilor justiției, care a avut loc la Haga în noiembrie 2002. Principiul relevant cuprins în acesta are următorul cuprins:

“4.2 Ca subiect de control public constant, un judecător trebuie să accepte restricții personale care ar putea fi considerate împovărătoare de către cetățeanul de rând și ar trebui să facă acest lucru în mod liber și de bunăvoie. În special, judecătorul se comportă într-un mod care să fie în concordanță cu demnitatea funcției judiciare.”

2. Avizele Comisiei de la Veneția cu privire la GCA

36. Părțile relevante din avizele intermediare și finale ale Comisiei de la Veneția privind CCM, adoptate la sesiunile plenare 101 și 103rd (12-13 decembrie 2014 și, respectiv, 19-20 iunie 2015), au următorul cuprins:

                                                                  Aviz interimar

“65. Potrivit legii Lustrației, persoanele supuse lustrării nu au posibilitatea de a dovedi că, în ciuda poziției pe care au deținut-o, nu s-au angajat în nicio încălcare a drepturilor omului și nu au luat sau susținut nicio măsură antidemocratică. Nu pare să existe nicio posibilitate de a invoca timpul scurs de la ocuparea funcției și nici conduita și atitudinea ulterioară. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat că un comportament din trecut extrem de grav – și anume colaborarea cu Securitatea – poate deveni un criteriu de neeligibilitate permanentă față de funcția publică. Cu toate acestea, în opinia Comisiei, faptul că legea lustrației exclude cu totul factorul timp, indiferent de gravitatea comportamentului anterior, intră în coliziune cu principiul “răspunderii individuale” pe care trebuie să se îndoare lustrația (articolul 1.2). Nici măcar o demisie voluntară din funcție înainte de 22 februarie 2014 nu ar fi suficientă pentru a fi exclusă de la lustrație. În opinia Comisiei, persoanei ar trebui să i se ofere posibilitatea de a demisiona în mod voluntar: acest lucru ar economisi resursele financiare și umane guvernamentale, protejând în același timp persoana de a-și dezvălui identitatea.

…

76. Există o suprapunere între Legea lustrației și Legea privind restabilirea încrederii în sistemul judiciar în ceea ce privește evenimentele din Maidan. Autoritățile ucrainene au explicat că includerea judecătorilor în noua lege a fost justificată din două motive: în primul rând, legea anterioară s-a dovedit ineficientă (numărul de cazuri prelucrate de comisia specială este neglijabil); în al doilea rând, legea anterioară nu permite interzicerea de la serviciul public a judecătorului poftit. Comisia de la Veneția consideră că, în cazul în care legea anterioară este considerată ineficientă, aceasta ar trebui abrogată și înlocuită cu dispoziții noi, mai eficiente, care respectă totuși în mod corespunzător normele constituționale privind independența judecătorilor. Suprapunerea actuală creează probleme de securitate juridică și de coordonare: în cazul în care un judecător a făcut deja obiectul unei proceduri în temeiul Legii privind restabilirea încrederii în sistemul judiciar, acesta ar trebui să fie imun la aplicarea legii lustrației în conformitate cu principiul ne bis in idem. În cazul în care nu s-a efectuat încă nicio procedură, nu este clar care procedură prevalează. Lustrația judecătorilor ar trebui reglementată într-o singură lege”.

                                                                    Avizul final

“64. În avizul său interimar, Comisia de la Veneția a observat că “chiar și o demisie voluntară din funcție înainte de 22 februarie 2014 nu ar fi suficientă pentru a fi exclusă de la lustrație” (punctul 65). Orientările din 1996 prevădîn mod explicit că“lustrația nu se impune unei persoane care /…/ cu bună credință a respins în mod voluntar și/sau a abandonat calitatea de membru, locul de muncă sau agenția la organizația relevantă înainte de trecerea la un regim democratic“(punctul l).

65. Proiectele de amendamente iau parțial în considerare această cerință, prevăzând, în titlul articolului 3 alineatul (2), că interdicția se impune persoanelor relevante care “nu au fost retrase din funcție din proprie voință”. Dispoziția nu este foarte clară dacă pensionarea trebuie să fi avut loc în perioada dată (21 noiembrie 2013 – 22 februarie 2014) sau dacă se va lua în considerare și pensionarea ulterioară. Proiectele de amendamente nu includ o dispoziție similară în alte secțiuni ale articolului 3. Deoarece “scopul lustrației nu este de a pedepsi persoanele prezumate vinovate /…/ ci de a proteja democrația nou-apărută“(Preambulul Orientărilor), schimbările de atitudine individuală sunt un factor care trebuie luat în considerare în ceea ce privește toate categoriile de indivizi.

…

111. Comisia de la Veneția ar dori în special să atragă atenția asupra următoarelor aspecte principale:

…

b) Judecătorii ordinari ar trebui excluși de la articolul 2 alineatul (4) și numai sub rezerva regimului Legii privind restabilirea încrederii în sistemul judiciar din Ucraina. ”

LEGEA

I. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENȚIE

37. Reclamantul s-a plâns de încălcarea drepturilor sale în temeiul articolului 8 din Convenție ca urmare a revocării sale din funcția de judecător al Curții Supreme. Articolul 8 are următorul cuprins:

“(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a corespondenței sale.

(2) Ingerința unei autorități publice în exercitarea acestui drept poate avea loc doar dacă este în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstării economice a țării, pentru prevenirea dezordinii sau a infracțiunilor, pentru protecția sănătății sau a moralei,  sau pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.”

A. Admisibilitate

38. Guvernul nu a ridicat nicio obiecție cu privire la admisibilitatea prezentei cereri având în vedere procedura pendinte în fața Curții Constituționale (a se vedea punctul 23 de mai sus) și, prin urmare, nu este necesar ca Curtea să abordeze această problemă. Cu toate acestea, Curtea observă că, potrivit informațiilor disponibile public, procedura de control al constituționalității Legii privind curățarea guvernului a fost lansată în 2015 și discutată în cauza Polyakh și alții împotriva Ucrainei (nr. 58812/15 și alte 4, §§ 60-70, 177-96, 17 octombrie 2019) rămân pendinte.

39. În ceea ce privește aplicabilitatea articolului 8, Curtea a statuat deja în Hotărârea Polyakh și alții (citată anterior, §§ 208-11) că aplicarea măsurilor în temeiul Legii privind curățarea guvernului constituie o ingerință în dreptul la respectarea vieții private, din cauza combinației următoarelor elemente:

(i) reclamanții au fost concediați din funcția publică pierzându-și întreaga remunerație cu efect imediat;

(ii) li s-a interzis să ocupe funcții în funcții publice timp de zece ani și

(iii) numele solicitanților au fost înscrise în Registrul de lustrație online accesibil publicului. care era foarte probabil să fie asociată cu stigmatul social și profesional.

40. În cauza Oleksandr Volkov împotriva Ucrainei (nr. 21722/11, §§ 165-67, CEDO 2013), Curtea a constatat, de asemenea, că revocarea unui judecător al Curții Supreme ca urmare a unei “încălcări a jurământului judiciar” a constituit o ingerință în dreptul său la respectarea vieții private, deoarece a implicat pierderea locului de muncă cu consecințe asupra bunăstării sale materiale și i-a afectat reputația.

41. Toate aceste considerații sunt aplicabile în mod egal în prezenta cauză. Faptul că reclamantul se afla la numai aproximativ cinci ani distanță de vârsta obligatorie de pensionare la momentul concediului efectiv nu este suficient pentru a schimba această concluzie.

42. În primul rând, reclamantul a suferit un prejudiciu considerabil în ceea ce privește pensiile la care avea dreptul (a se vedea punctele 25 și 26 de mai sus).

43. De altfel, în Cauza Gumenyuk și alții împotriva Ucrainei (nr. 11423/19, §§ 86-89, 22 iulie 2021, nu este încă definitiv) Curtea a constatat că articolul 8 este aplicabil din cauza faptului că unii judecători ai Curții Supreme au fost împiedicați să exercite funcții judiciare, chiar dacă unii dintre ei erau mai aproape de vârsta de pensionare la momentul relevant decât reclamantul (doi reclamanți, precum domnul Samsin, s-au născut în 1957 și unul în 1954 – a se vedea apendicele la Hotărârea Gumenyuk și alții) și nu a existat niciun indiciu că aceștia s-au născut în 1957 și unul în 1954 – a se vedea apendicele la Hotărârea Gumenyuk și alții) și nu a existat niciun indiciu că aceștia și-au pierdut remunerația (ibidem, § 88) sau au suferit orice prejudiciu în ceea ce privește plățile pentru limită de vârstă.

44. Curtea concluzionează că articolul 8 din Convenție este aplicabil în prezenta cauză.

45. Curtea observă că această critică nu este nici vădit neîntemeiată, nici inadmisibilă pentru orice alte motive enumerate la articolul 35 din Convenție. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă.

B. Meritele

1. Observațiile părților

46. Reclamantul a susținut că Înaltul Consiliu de Justiție (“ICJ”) a amânat în mod ilegal examinarea cererii sale de demisie și a trebuit să o examineze în termen de treizeci de zile de la depunerea acesteia, indiferent de cererea în temeiul Legii privind curățarea guvernului (“GCA”). Acesta s-a întemeiat pe dispoziția legislativă prevăzută la punctul 29 de mai sus.

47. El a subliniat că nu doar absența declarației sale de lustrație, ci și faptul că a ocupat funcția în cadrul Comisiei pentru înalte calificări judiciare (“Comisia”) au fost motive pentru concedierea sa. Dacă ar fi depus declarația, acest lucru nu i-ar fi permis să susțină că GCA nu i s-ar fi aplicat. Lipsa declarației nu a împiedicat autoritățile să investigheze ele însele problema, afirmând în cadrul procedurii interne că regula de un an de un an a GCA i se aplica și publicând aceste informații în Registrul lustrației.

48. Guvernul a admis că există o ingerință în drepturile reclamantului în temeiul articolului 8. Această ingerință era legală, în temeiul GCA. Marea Cameră a Curții Supreme a constatat că existau motive pentru a solicita GCA reclamantului și a constatat că procedura relevantă fusese urmată în mod corespunzător. În ceea ce privește necesitatea ingerinței, în Cauza Poliakh și alții împotriva Ucrainei (nr. 58812/15 și alte 4, §§ 285 și 286, 17 octombrie 2019), Tribunalul a recunoscut că perioada în care reclamantul prezidase Comisia (2010-2014) se caracterizase printr-o serie de evoluții negative care justificaseră, în principiu, măsuri de schimbare și de reformă în cadrul funcției publice.

49. În această perioadă, reclamantul a deținut una dintre cele mai înalte funcții în stat, ceea ce a avut un impact asupra întregului sistem judiciar, spre deosebire de reclamanții din Polyakh (citată anterior), care fuseseră funcționari de nivel inferior. Prin urmare, aplicarea măsurilor GCA în cazul reclamantului corespundea nu numai temeiului juridic formal al legii, ci și obiectivului legitim de a-i înlătura din funcție pe cei care au contribuit la evoluțiile negative menționate mai sus. Evaluarea rolului individual al solicitantului ar putea fi efectuată numai prin intermediul procesului de verificare avut în vedere de GCA, la prezentarea unei declarații care consimte să fie supusă procesului de verificare prevăzut în lege. Refuzul reclamantului de a prezenta această declarație nu numai că împiedicase o astfel de apreciere, ci demonstrase și nerespectarea legii și a atribuțiilor sale de judecător. În calitate de judecător al celei mai înalte instanțe, a trebuit să dea dovadă de deschidere, ceea ce era esențial pentru restabilirea și menținerea încrederii publicului în sistemul judiciar. Concedierea reclamantului a fost, așadar, singura modalitate posibilă de a atinge obiectivul de restabilire a încrederii în sistemul judiciar.

2. Aprecierea Curții

50. În Hotărârea Polyakh (citată anterior, §§ 267-82), Curtea a statuat că aplicarea măsurilor în temeiul GCA constituie o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea vieții lor private, că aceasta era “în conformitate cu legea” și urmărea probabil obiectivele legitime de protecție a securității naționale și a siguranței publice, de prevenire a tulburărilor, și protecția drepturilor și libertăților altora.

51. Având în vedere constatările sale de mai sus privind aplicabilitatea articolului 8 și concluziile sale de mai jos, Curtea nu vede un motiv pentru a revizui aceste concluzii în prezenta cauză. În măsura în care reclamantul a susținut că ingerința nu era conformă cu legea, întrucât Curtea Supremă nu putea amâna examinarea cererii sale de demisie și trebuia să o examineze înainte de cererea Ministerului Justiției în temeiul GCA, această problemă se pune în orice caz în primul rând la problema dacă ingerința era necesară într-o societate democratică (a se vedea Polyakh, citată anterior, § 269, și, mutatis mutandis,  Chumak împotriva Ucrainei,nr. 44529/09, § 48, 6 martie 2018).

52. Revenind la această chestiune, Curtea observă că, în Hotărârea Polyakh (citată anterior, §§ 296-98), a constatat o încălcare a articolului 8, considerând că aplicarea măsurilor de o gravitate considerabilă în temeiul GCA în cazul reclamanților nu s-a întemeiat pe o apreciere individualizată a comportamentului lor, în lipsa unor motive convingătoare pentru o astfel de abordare și în lipsa unei adaptări suficient de restrânse a acestor măsuri pentru a răspunde “nevoii sociale presante” pe care GCA ar fi trebuit să urmărească.

53. Guvernul a susținut că cauza reclamantului trebuia diferențiată de Polyakh (citată anterior) în măsura în care o apreciere individualizată a rolului și a comportamentului său a fost împiedicată de neprezentarea unei declarații de lustrație (a se vedea punctul 49 de mai sus). În aprecierea Marii Camere a Curții Supreme, o astfel de neîndeplinire a obligațiilor a echivalat cu o încălcare gravă a atribuțiilor reclamantului în calitate de judecător al Curții Supreme, justificându-i concedierea.

54. Curtea nu este convinsă de acest argument. În cauza Polyakh (citată anterior, §§ 309-15), Curtea a soluționat deja cazul unui reclamant care a fost respins pentru depunerea declarației sale de lustrație cu o întârziere de patru zile. Acesta a remarcat:

“314. Esența declarației în cauză a fost declarația funcționarului potrivit căreia măsurile restrictive ale GCA i s-au aplicat sau nu i s-au aplicat […] Cu toate acestea, în speță nu a existat niciodată nicio sugestie potrivit căreia în cariera celei de a patra reclamante ar exista fapte necunoscute pe care declarația le-ar putea dezvălui […] În acest sens, obligația de a depune o declarație în prezenta cauză era diferită de situațiile în care o astfel de obligație urmărea să dezvăluie anumite fapte potențial ascunse, cum ar fi colaborarea secretă cu serviciile de securitate ale fostelor regimuri totalitare (cum a fost cazul, de exemplu, cu sistemul polonez de lustrație, examinat în multe hotărâri, inclusiv Matyjek  [v. Polonia,  38184/03, 24 aprilie 2007],  Bobek  [împotrivaPoloniei,nr. 68761/01, 17 iulie 2007] și  Luboch  [împotrivaPoloniei,nr. 37469/05, 15 ianuarie 2008] …).”

55. Aceste considerații sunt de asemenea pertinente în prezenta cauză. Calitatea de membru al Comisiei de către reclamant în 2010-2014 a fost o chestiune de evidență publică. Autoritățile cunoșteau, fără îndoială, acest fapt și îl menționau în deciziile lor (a se vedea punctele 11-13 de mai sus). Deciziile interne relevante și informațiile din Registrul lustrației demonstrează că nu numai neprezentarea declarației de către reclamant, ci și faptul că acesta a comunicat Comisiei în perioada 2010-2014 au constituit motivele concedierii sale (a se vedea punctele 17, 22 și 24 de mai sus).

56. În ceea ce privește argumentul potrivit căruia neprezentarea de către reclamant a unei declarații de lustrație a împiedicat autoritățile să îi evalueze rolul individual în perioada relevantă și a demonstrat nesocotirea legii și a atribuțiilor unui judecător, neîndeplinirea obligațiilor care erau incompatibile cu faptul că este judecător de cea mai înaltă instanță judiciară, Curtea trebuie doar să observe că aspectul esențial al argumentului reclamantului în fața CIJ și a instanțelor naționale a fost că obiectivul de a-i înlătura pe cei care ar fi putut fi asociați cu evoluțiile negative din timpul guvernării fostului președinte al Ucrainei a fost deja atins prin punerea în aplicare a Legii privind restabilirea încrederii în sistemul judiciar și a dorit să i se permită să demisioneze din funcția sa de la Curtea Supremă.

57. Curtea nu percepe niciun argument convingător care să demonstreze că, în lipsa unor dovezi privind acte de abatere cunoscute specifice din partea reclamantului și chiar în asumarea legitimității obiectivelor urmărite, aceste obiective nu ar putea fi atinse, în circumstanțele specifice ale cauzei sale (în special măsurile deja aplicate reclamantului în temeiul Legii privind restabilirea încrederii în sistemul judiciar), prin acceptarea cererii de demisie a solicitantului. Aceste caracteristici ale sistemului legislativ instituit de GCA au fost de asemenea criticate de Comisia de la Veneția (a se vedea punctul 36 de mai sus).

58. Aceste considerații sunt suficiente pentru ca Curtea să concluzioneze, în împrejurările specifice ale prezentei cauze, că impunerea asupra reclamantului a măsurilor avute în vedere de GCA nu a fost necesară într-o societate democratică.

59. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție.

II. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 14 COROBORAT CU ARTICOLUL 8 DIN CONVENȚIE

60. Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 14 coroborat cu articolul 8 din convenție, că a fost discriminat față de persoanele care nu ocupaseră funcții de rang înalt în timpul președinției domnului Ianukovici și față de un alt judecător (S.) care se aflase într-o situație similară cu cea a reclamantului, dar căreia i s-a permis să demisioneze. Articolul 14 din Convenție are următorul cuprins:

“Exercitarea drepturilor și libertăților prevăzute în convenție este garantată fără discriminare pe orice motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opiniile politice sau de altă natură, originea națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut.”

61. Guvernul a susținut că nu există niciun motiv pentru a considera că reclamantul a suferit o discriminare.

62. Curtea observă că această parte a cererii introductive este în esență legată de plângerea reclamantului în temeiul articolului 8 din convenție. Prin urmare, această parte a cererii introductive trebuie, de asemenea, să fie declarată admisibilă.

63. Cu toate acestea, în împrejurările prezentei cauze și având în vedere constatările sale de mai sus în temeiul articolului 8, Tribunalul consideră că nu este necesar să se examineze criticile reclamantului în temeiul articolului 14 coroborat cu articolul 8 din convenție.

III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE

64. Articolul 41 din convenție prevede:

“În cazul în care Curtea constată că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor la aceasta și dacă legislația internă a Înaltei Părți Contractante în cauză permite doar o reparație parțială, Curtea va acorda, dacă este necesar, doar satisfacție părții vătămate.”

A. PREJUDICIU

65. Reclamantul a solicitat un prejudiciu moral în valoare de 200.152 de euro (EURO). Această cerere a fost calculată ca cuantum al indemnizației pentru judecătorii care au demisionat (a se vedea punctul 30 de mai sus) pe care ar fi primit-o între mai 2017 (când a încetat să mai primească salariul de judecător) și decembrie 2017, când a început să primească pensia pentru limită de vârstă, plus, după această din urmă dată, diferența dintre pensia pentru limită de vârstă și pensia judiciară la care a considerat că ar fi avut dreptul dacă i s-ar fi permis să demisioneze.

66. Reclamantul a solicitat de asemenea 10.000 de euro pentru un prejudiciu moral.

67. Guvernul a contestat aceste afirmații, considerându-le nefondate. Aceștia nu au fost de acord cu metoda de calcul a prejudiciului material a reclamantului, în special cu ipoteza sa potrivit căreia pensia sa ar fi crescut ca urmare a majorării ulterioare a despăgubirilor pentru judecătorii activi ai Curții Supreme. Aceștia au susținut, în orice caz, că dreptul intern permitea repararea integrală, ceea ce face nejustificată hotărârea Curții de a acorda un prejudiciu moral. Acestea au susținut că sumele relevante ar trebui să fie stabilite cel mai adecvat de instanțele naționale în cadrul controlului cauzei reclamantului de către instanțele naționale, la care acesta ar avea dreptul în cazul constatării unei încălcări de către Curte (a se vedea dispoziția relevantă din Codul justiției administrative de la punctul 28 de mai sus).

68. Curtea consideră că problema despăgubirii pentru prejudiciul moral nu este pregătită pentru a fi luată. Prin urmare, această solicitare trebuie rezervată și trebuie stabilită procedura ulterioară, ținând seama în mod corespunzător de orice acord la care s-ar putea ajunge între Guvern și reclamant (articolul 75 §§ 1 și 4 din Regulamentul Curții).

69. Curtea acordă reclamantului 5.000 de euro pentru prejudiciul moral, plus orice impozit care poate fi exigibil.

B. Costuri și cheltuieli

70. Reclamantul a solicitat de asemenea 1 847 de euro pentru cheltuielile suportate în fața Curții. Acesta a depus o copie a acordului cu avocatul său, în temeiul căreia s-a angajat să plătească avocatului suma forfetară de 1.500 de euro din taxele judiciare pentru reprezentarea în fața Curții, declarații de acceptare a serviciilor juridice care detaliază timpul petrecut de avocat în cauză și chitanțe pentru transportul de colete și serviciile de traducere.

71. Guvernul a contestat această afirmație, considerând-o nejustificată și excesivă. În special, acestea au susținut că cheltuielile de traducere și de poștă ale reclamantului fuseseră suportate în mod inutil.

72. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu are dreptul la rambursarea costurilor și a cheltuielilor decât în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate în mod efectiv și necesar și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantumul. În speță, având în vedere documentele pe care le deține și criteriile de mai sus, Tribunalul consideră că este rezonabil să se acorde suma de 1 500 de euro care acoperă cheltuielile de judecată ale procedurii în fața Curții, plus orice impozit care poate fi imputabil reclamantului.

C.Dobânzi de penalizare

73. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii penalizatoare să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui să se adauge trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1. Declară cererea ca admisibilă;
2. consideră că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție;
3. consideră că nu este necesar să se examineze plângerea în temeiul articolului 14 coroborat cu articolul 8 din convenție;
4. Consideră că, în ceea ce privește prejudiciul moral rezultat din încălcările constatate, problema satisfacerii juste nu este pregătită pentru a fi luată și, prin urmare,

(a) își rezervă  această solicitare;

(b) invită  guvernul și solicitantul să prezinte, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii în conformitate cu articolul 44 alineatul (2) din convenție, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord la care ar putea ajunge;

(c) rezervă  procedura ulterioară și deleagă președintelui Camerei competența de a stabili același lucru, dacă este necesar;

5. Reține

(a) că statul pârât trebuie să plătească solicitantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului pârât la cursul aplicabil la data tranzacției:

(i) 5.000 EUR (cinci mii de euro), plus orice impozit care poate fi exigibil, pentru daune morale;

(ii) 1 500 EUR (o mie cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi imputabil solicitantului, pentru costuri și cheltuieli;

(b) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare, se plătește dobândă simplă pentru sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada de nerambursare plus trei puncte procentuale;

6. Respinge restul cererii reclamantului de satisfacere justă în ceea ce privește prejudiciul moral, precum și cheltuielile de judecată.

Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 14 octombrie 2021, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul curții.

Martina Keller                                        Síofra O’Leary

Vicepreședinte                                        grefier

Hotărârea poate fi consultată în limba engleză aici.

Comments

comentarii