Acasă » CEDO » CEDO a indicat Statului Român măsuri pentru a reduce supraaglomerarea din penitenciare. Hotărârea nu e definitivă
interior CEDO (sursa foto newslocker.com)

CEDO a indicat Statului Român măsuri pentru a reduce supraaglomerarea din penitenciare. Hotărârea nu e definitivă

Un complet de șapte judecători de la CEDO (secțiunea a patra) a indicat Statului Român măsuri pentru a reduce supraaglomerarea din penitenciare într-o hotărâre care nu este definitivă. Prin această hotărâre au fost acordate daune morale de 16.000 de euro către patru reclamanți-deținuți. Judecătorii CEDO spun că ”Guvernul Român trebuie să asigure, în cooperare cu Comitetul de Miniștri, în termen de șase luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, un calendar clar pentru punerea în aplicare a măsurilor generale adecvate.” Hotărârea poate fi atacată la Marea Cameră a CEDO.

CEDO (Secțiunea a patra) a decis că România trebuie să plătească, în total, 16.000 de euro despăgubiri morale şi 1.850 de euro cheltuieli de judecată, după ce instanţa europeană a fost sesizată de Daniel Arpad Rezmiveş, Laviniu Moşmonea, Marius Mavroian şi Iosif Gazsi în legătură cu condiţiile din închisorile din România. Cei patru au trecut prin închisorile din Gherla, Aiud, Oradea, Craiova, Targu-Jiu, Pelendava, Rahova, Tulcea, Iași și Vaslui, precum și pe la sediul poliției Baia Mare.

Din completul de judecată a făcut parte și Iulia Moțoc, alături de judecătorii Ganna Yudkivska (presedinteVincent A. De Gaetano,
Nona Tsotsoria, Paulo Pinto de Albuquerque, Krzysztof Wojtyczek, Marko Bošnjak.

În cuprinsul hotărârii în cauza Rezmiveș și alții contra României se regăsește capitolul ”Măsuri generale”, în care judecătorii au scris următoarele:

”Curtea reiterează că hotărârile sale sunt în esență declarative și că, în principiu, Statul pârât poate să aleagă, sub controlul Comitetului Miniștrilor, mijloacele de a-și îndeplini obligația legală în temeiul articolul 46 al Convenției. Cu toate acestea, acest lucru nu împiedică Curtea să sugereze, doar cu titlu informativ, tipurile de măsuri pe care statul român ar putea lua pentru a pune capăt situației sistemice constatate.

Curtea observă că statul român a luat recent măsuri pentru a ajuta la reducerea fenomenului de suprapopularea închisorilor și consecințele acestora. Aceasta salută măsurile luate de autoritățile naționale și nu pot decât să încurajeze Statul român să continue pe această cale. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că, în ciuda eforturilor depuse, rata de ocupare a închisorile din România rămâne foarte ridicată, o situație care confirmă observațiile formulate de Avocatul Poporului, Comitetul de Miniștri și Comitetul pentru Prevenirea Torturii (CPT).

În ochii Curții, măsurile generale de două tipuri ar trebui să fie puse în aplicare pentru a remedia problema structurală identificată în prezenta hotărâre.

i. Măsuri pentru reducerea supraaglomerării și a îmbunătăți condițiile materiale de detenție

Astfel cum rezultă din datele oficiale publicate de ANP, gradul de ocupare a tuturor penitenciarele din România variază între 149,11% și 154,36%. În această privință, trebuie amintit că majoritatea celor mai recente cazuri vizează reclamanți care inspășesc pedepse într-un spațiu de mai puțin de 3 mp sau chiar mai puțin de 2 mp.

Curtea reamintește că, atunci când statul nu este în măsură să garanteze fiecare condiții deținutul de detenție în conformitate cu articolul 3 din Convenție, ea îl încurajează să acționeze pentru a reduce numărul de deținuți, în special prin aplicarea în continuare măsuri punitive neprivative de libertate de libertate și utilizarea la minimum a arestării preventive.

Desigur, nu este de competența Curții să indice statelor modul în care acestea ar trebui să organizeze sistemele lor penale și închisoare, deoarece aceste procese implică aspecte juridice complexe și care depășește funcția practică judiciar. Cu toate acestea, Curtea face trimitere la recomandările făcute de CPT, evaluările făcute de către Comitetul de Miniștri și recomandările din Cartea albă privind suprapopularea penitenciarelor, care identifică o serie de soluții posibile pentru a combate suprapopularea și condițiile inadecvate detenție.

În ceea ce privește detenția înainte de condamnare, Curtea notează în primul rând că spațiile atașate la secțiile de poliție au fost considerate de către CPT și Comitetul de Miniștri ca „structural nepotrivite“ pentru detenție decât câteva zile. În plus, Curtea reamintește că a statuat deja că spațiile respective au fost locuri proiectate pentru a găzdui persoane pentru durate foarte scurte. Având în vedere aceste observații, autoritățile naționale trebuie să se asigure că acuzatul este transferat într-o închisoare după arestul poliției. Curtea notează că reforma pusă în aplicare de către Guvern a dus la o anumită reducere a numărului de persoane în custodie. Aceasta salută eforturile realizate și încurajează statul român să asigure continuitatea reformei și, de asemenea, să exploreze posibilitatea de a facilita utilizarea mai mare a alternativelor la arestare preventivă.

În ceea ce privește încarcerarea după condamnare, Curtea notează cu interes reformele inițiate de Guvern, care se concentrează, printre altele, pe reducerea limitelor de sancțiuni pentru anumite infracțiuni, amenda penală ca fiind alternativă la pedeapsa închisorii, renunțarea la o pedeapsă și amânarea executării unei pedepse, precum și efectele pozitive ale sistemului de probațiune.

În timp ce efectele imediate ale acestei reforme nu se simt în mod semnificativ la rata de suprapopulare, care continuă să fie destul de mare, astfel de măsuri, împreună cu diversificarea pedepselor alternative la detenție  ar putea avea un impact pozitiv asupra reducerii numărului de deținuți.

Alte piste de explorat, cum ar fi relaxarea condițiilor de ridicare a aplicării unei sancțiuni la amânarea aplicării unei pedepse și în special extinderea posibilități de acces pentru eliberare condiționată, precum și o funcționare eficientă a serviciului de probațiune, ar putea fi o sursă de inspirație pentru guvernul pârât pentru a rezolva problema creșterii populației din penitenciare și condițiile materiale inadecvate de detenție.

În plus, Curtea constată că noua strategie a Guvernului include, de asemenea, investiții pentru crearea de locuri de detenție suplimentare. Deși această inițiativă demonstrează voința autorităților de a găsi o soluție la problema suprapopulării închisorilor, Curtea reamintește Recomandarea (99)22 a Comitetului de Miniștri că această măsură nu este, în principiu, o soluție durabilă pentru a remdia această problemă. Mai mult decât atât, având în vedere condițiile fizice și de igienă foarte slabe în închisorile din România, fondurile ar trebui să continue să fie cheltuite, în egală măsură, pentru renovarea centrelor de detenție existente.

Curtea a lăsat Statului pârât în ​​grijă, sub supravegherea Comitetului de Miniștri, măsurile concrete pe care le consideră necesare pentru atingerea obiectivelor urmărite de direcțiile de mai sus și în conformitate cu concluziile în prezenta hotărâre.

ii. Căi de atac

În ceea ce privește căile de atac interne sau care urmează să fie adoptate pentru a aborda problema sistemică recunoscută în prezentele cauze, Curtea reamintește că, în materia condițiilor de detenție, remediile „preventive“ și cele „compensatorii „trebuie să coexiste într-un mod complementar. Astfel, atunci când un reclament este deținut în condiții contrare articolului 3 al Convenției, cea mai bună recuperare este încetarea rapidă a încălcării dreptului de a fi liber și de a nu fi supus unui tratament inuman și degradant. În plus, toate persoanele victime ale condițiilor de detenție, cărora li se aduce atingere demnității, trebuie să fie în măsură să obțină o despăgubire pentru încălcarea suferită.

După cum a afirmat Curtea în hotărârea Iacov Stanciu, Statul pârât trebuie să stabilească un recurs preventiv, care să permită judecătorului de monitorizare a executării pedepsei și instanțelor să poate pune capăt situației contrare articolului 3 din Convenție și de a acorda compensații în cazul în care o astfel de constatare a fost făcută.

În ceea ce privește căile de atac preventive, Curtea observă cu interes că exemplele oferite de Guvern atestă că instanțele naționale analizează aglomerațiile denunțate de către unii deținuți și recunoaște eforturile substanțiale și susținute autoritățile pentru a asigura respectarea standardelor interne de stabilire a spațiului vital pentru fiecare deținut.

Curtea recunoaște evoluțiile importante recent că instanțele naționale funcționează în cazul lor, dar observă, cu toate acestea, că este dificil să ne imaginăm o posibilitate efectivă pentru deținuții care se bucură de o decizie favorabilă de a obține o îmbunătățire a situației lor, ținând cont că condițiile din închisorile din România nu au cunoscut îmbunătățiri.

În ceea ce privește căile de atac compensatorii, Curtea constată cu satisfacție că unele instanțe analizează diferite aspecte ale condițiilor materiale de detenție și compensarea unor deținuți ca atare. Cu toate acestea, ea constată că legea română delictuală este un regim care se bazează pe responsabilitate subiectivită și, prin urmare, responsabilitatea revine inculpatului.

Dar pentru condițiile precare de detenție, Curtea reamintește că sarcina probei, care incumbă justițiabililor, nu trebuie să cântărească excesiv. În plus, Curtea reamintește, în acest sens, că condițiile precare nu sunt neapărat rezultatul unor defecțiuni care pot fi atribuite administrației închisorii, dar acestea provin de obicei, factori mai complexe, cum ar fi problemele politicii penale (Iacov Stanciu, § 199).

Chiar și atunci când este prevăzută posibilitatea de a obține o compensație, o cale de atac nu poate oferi o șansă rezonabilă de succes, mai ales în cazul în care acordarea de despăgubiri este condiționată de stabilirea unei erori din partea autorităților. În consecință, exemplele furnizate de guvernul nu demonstrează cu certitudine rezonabilă existența unei căi de atac compensatorie eficientă în această privință.

Curtea încurajează Statul Român să instituie o cale de atac compensatorie specifică, care să permită obținerea de despăgubiri adecvate pentru orice încălcare a Convenției, care a avut loc deja din cauza spațiului de locuit inadecvate și/sau condițiilor materiale precare. În acest context, Curtea observă cu interes inițiativa legislativă privind grațierea, care poate fi un remediu adecvat în condiții materiale precare de detenție, cu condiția ca, în primul rând, să fie acordată în mod explicit pentru a repara încălcarea articolului 3 al Convenției și, pe de altă parte, impactul acesteia asupra cuantumului pedepsei persoanei interesate să fie măsurabil.

În cele din urmă, Curtea constată că o cale de atac compensatorie a fost pusă în aplicare de către autoritățile ungare, în urma cauzei Varga și alții.

În această privință, având în vedere importanța și urgența problemei identificate și natura fundamentală a drepturilor în cauză, Curtea consideră că este necesar un termen rezonabil pentru punerea în aplicare a măsurilor generale. Cu toate acestea, se consideră că nu este de competența Curții, în această etapă, pentru a stabili un astfel de timp, Comitetul Miniștrilor fiind mai în măsură pentru a face acest lucru. Cu toate acestea, Curtea conchide că Guvernul Român trebuie să asigure, în cooperare cu Comitetul de Miniștri, în termen de șase luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, un calendar clar pentru punerea în aplicare a măsurilor generale adecvate.”

Hotărârea CEDO (limba franceză)

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina