CEDO: ,,interpretarea efectuată de instanțele naționale a jurisprudenței Curții și, în consecință, respingerea cererii societății reclamante au fost rezultatul unei erori vădite de drept care a condus la o negare a justiției.”

În cauza Gerom Real Estate S.A. contra României (cererea nr. 41714/13) Curtea a constatat că soluția reținută de instanțele naționale este contrară jurisprudenței constante a Curții Constituționale, care a examinat teza potrivit căreia contestarea unui act administrativ unilateral individual fără termen de prescripție ar fi contrară principiului securității juridice și a respins-o prin decizii motivate corespunzător.

În ceea ce privește dreptul Uniunii Europene menționat în hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost respins recursul societății reclamante, Curtea a constatat că această instanță nu a citat niciun exemplu din jurisprudența CJUE care să împiedice controlul legalității actului administrativ invocat de societatea reclamantă. În concluzie, interpretarea de către instanțele naționale a jurisprudenței Curții și, în consecință, respingerea cererii societății reclamante au fost rezultatul unei erori vădite de drept care a dus la o „denegare de dreptate”.

Invocând art. 6 § 1, societatea reclamantă s-a plâns Curții că a fost privată de dreptul său de acces la o instanță ca urmare a respingerii cererii sale de anulare parțială a unei hotărâri de guvern, fără ca instanța să examineze fondul cererii. Reclamanta s-a aflat în imposibilitate de a contesta în instanță hotărârea respectivă prin care a fost înscris în lista de bunuri aparținând domeniului public local un imobil pe care societatea reclamantă afirmă că îi aparține.

Reproducem în traducerea redacției hotărârea din data de 22 iunie 2021:

În S.C. Gerom Real Estate S.A.c. România

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se într-o comisie compusă din:

Tim Eicke, președinte,
Faris Vehabović, Pere Pastor Vilanova,
judecători,și
Ilse Freiwirth, grefier adjunct al secției,

Considerând:

cererea(nr. 41714/13) îndreptată împotriva României și introdusă în fața Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (“Convenția”) la 21 iunie 2013 de către o societate comercială de drept român, S.C. Gerom Real Estate S.A. (denumită în continuare “societatea reclamantă”),

decizia de a aduce la cunoștința Guvernului Romaniei (“Guvernul”) cererile formulate în temeiul art. 6 § 1 din Convenție și al art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenție și de a declara plângerea inadmisibilă pentru restul,

observațiile părților;

După ce a deliberat în camera de consiliu la 1 iunie 2021,

Pronunță următoarea hotărâre, adoptată la acea dată:

INTRODUCERE

1. Scopul prezentei cereri este acela că este imposibil pentru reclamantă să conteste un ordin al Guvernului României (“Guvernul”) care a inclus pe lista proprietăților aparținând domeniului public local un bun pe care pretinde că îi aparține. Reclamantul se plange in temeiulart. 6 din Conventie si al art. 1 din Protocolul nr.1.

ÎN FAPT

2. Societatea reclamantă a fost reprezentată în fața Curții de V. Agachi-Stratulat, avocat în cauza Petroșani.

3. Guvernul a fost reprezentat de agentul său, doamna O. Ezer, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Prin Hotărâre nr.1352/2001, Guvernul a stabilit lista proprietăților aparținând domeniului public al municipiului Petroșani. Printre proprietățile enumerate în anexa la hotărâre s-a numărat și o rețea de conducte de apă aferente clădirilor industriale ale companiei americane, o fostă întreprindere de stat care a fost privatizată după căderea fostului regim comunist.

4. In 2006, în cadrul procedurii judiciare de lichidare a societatii U., activele acesteia au fost achizitionate de societatea C.B. În 2011, această din urmă societate a fuzionat cu societatea reclamantă.

5. La data de 24 august 2011, la cererea societății reclamante, care era în litigiu cu societatea locală de alimentare cu apă privind respectarea condițiilor contractuale de furnizare a apei, Judecătoria Petroșani a transmis Tribunalului Hunedoara excepția de nelegalitate, invocată de reclamantă, a anexei la Hotărârea  Guvernului nr.1352/2001, privind rețeaua menționată anterior.

6. Societatea reclamantă a susținut că acest bun a fost inclus în mod ilegal în lista bunurilor din domeniul public local. Aceasta a susținut că U. era proprietarul bunului și că nu putea fi considerat ca fiind în domeniul public, întrucât proprietatea privată ar putea, în opinia sa, să devină proprietate de stat numai prin proceduri de expropriere de interes public în temeiul dispozițiilor Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

7. Aceasta a susținut că, la data lichidării societății U., acest imobil se afla încă pe lista activelor vândute societății C.B., cu care societatea reclamantă a fuzionat în 2011. Având în vedere aceste elemente, aceasta concluzionează că proprietarul bunului în cauză a fost înscris în mod nelegal pe lista bunurilor din domeniul public.

8. Societatea reclamantă s-a întemeiat pe dispozițiile art. 4 din Legeanr. 554/2004 privind litigiile administrative, care permiteau oricărei persoane interesate, fără întârziere, să solicite anularea unui act administrativ unilateral individual.

9. Guvernul, pârât în cauză, a considerat că cererea este inadmisibilă, întrucât hotărârea atacată fusese adoptată înainte de intrarea în vigoare a Legiinr. 554/2004.

10. Instanța declină competența în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

11. Printr-o hotărâre din 14 februarie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a declarat acțiunea inadmisibilă. Aceasta a respins în speță aplicarea dispozițiilor articolului 4 din Legea nr. 554/2004 și a statuat că un act administrativ unilateral individual nu poate fi supus unui control de legalitate la câțiva ani de la adoptarea sa.

12. A reținut că, în mai multe dintre deciziile sale, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 4 mai sus-menționate sunt constituționale. Cu toate acestea, invocând jurisprudența Curții privind securitatea raporturilor juridice și în special pe Hotărârile Brumărescu împotriva României [GC], nr. 28342/95,CEDO 1999VII, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr.   48553/99,CEDO 2002VII și Prodan împotriva României, nr.   26071/04, 17 ianuarie 2008, Aceasta a considerat că dispozițiile acestui articol nu ar trebui luate în considerare pentru a evita punerea în discuție a unui act administrativ unilateral individual care și-a produs deja efectele.

13. Societatea recurentă a formulat recurs în baza jurisprudenței Curții Constituționale și a susținut că deciziile acesteia din urmă sunt obligatorii pentru toate instanțele judecătorești.

14. Printr-o hotărâre definitivă din 24 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul. Aceasta a respins aplicarea dispozițiilor articolului 4 din Legeanr. 554/2004 și jurisprudența Curții Constituționale, care a statuat că revine instanței naționale sarcina de a decide dacă dispozițiile de drept național erau conforme cu cele ale convenției și ale dreptului Uniunii.

15. Înalta Curte s-a referit la articolele 6 din Convenție și 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) și la cea a Curții, din care a invocat Hotărârea Beian împotriva României (nr. 1),nr.  30658/05,   CEDO 2007 V (extrase). Aceasta concluzionează că instanța de trimitere era obligată să excludă aplicarea dispozițiilor articolului 4 din Legeanr. 554/2004 pentru a nu aduce atingere principiului securității raporturilor juridice, care derivă din dreptul internațional sus-menționat.

CADRUL JURIDIC ȘI PRACTICA INTERNĂ RELEVANTE

17. Art. 4 §§ 1 și 2 din Legeanr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, publicat în versiunea modificată prin Legea nr. 262/2007, are următorul cuprins:

“Legalitatea unui act administrativ unilateral individual poate fi contestată (…) de către partea interesată sau din oficiu de către instanță, indiferent de data la care a fost adoptat actul (…)

În cazul în care contestația de nelegalitate se referă la un act adoptat înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, examinarea se efectuează în raport cu legislația în vigoare la data adoptării. »

18. Dispozitiile relevante din Constitutia din 1991 au voie dupa urmeaza:

Articolul 20 § 2

“În cazul unei contradicții între pactele și tratatele privind drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, vor prevala prevederile internaționale”.

Articolul 145 § 2

“Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și disponibile doar pentru viitor. Acestea sunt publicate în Monitorul Oficial al României. »

19. În mai multe decizii (nr. 404/2008, 425/2008 și 416/2011), Curtea Constituțională, sesizată în special de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la obiecțiile privind neconstituționalitatea articolului 4 din Legea nr. 554/2004, a statuat că principiul securității juridice nu se opune controlului legalității unui act administrativ unilateral individual adoptat înainte de intrarea în vigoare a acestei legi.

20. Curtea Constituțională a considerat că, având în vedere statul de drept, un astfel de control, chiar și fără limită de timp, era necesar pentru a împiedica rămânerea în vigoare a unui act administrativ ilegal.

21. În ceea ce privește jurisprudența Curții, în special Hotărârea Brumărescu, citată anterior, Curtea Constituțională a statuat că aceasta nu era aplicabilă litigiilor administrative, întrucât acestea priveau punerea sub semnul întrebării a hotărârilor judecătorești definitive, iar nu controlul legalității actelor administrative.

ÎN DREPT

PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE

22. Societatea reclamantă se plânge că a fost privată de dreptul său de a avea acces la o instanță ca urmare a respingerii fără examinare a fondului cererii sale de anulare parțială a anexei la Ordonanței Guvernului nr.1352/2001. Acesta invocă articolul 6 § 1 din Convenție, care are următorul cuprins în partea sa relevantă:

“Orice persoană are dreptul la un proces echitabil (…) de către o instanță (…), care va decide (…) contestă drepturile și obligațiile sale într-un proces în instanță (…) »

A. Admisibilitate

23. Constatând că această plângere nu este vădit nefondată sau inadmisibilă pentru niciun alt motiv prevăzut la articolul 35 din Convenție, Curtea o declară admisibilă.

B. Pe fond

24. Societatea reclamantă consideră că respingerea cererii sale și refuzul instanțelor naționale de a aplica dispozițiile art. 4 din Legeanr. 554/2004 de a examina temeinicia cererii sale au fost arbitrare.

25. Guvernul susține că instanțele naționale au emis hotărâri motivate în mod corespunzător. Potrivit acestuia, aceștia au respins jurisprudența Curții Constituționale pentru motivul că dispozițiile art. 4 din Legea nr.554/2004 erau contrare principiului securității raporturilor juridice derivat din dreptul internațional, care are întâietate față de dreptul intern.

26. Guvernul consideră că această soluție nu este afectată de un arbitrariu flagrant și evident, contrar justiției și bunului simț.

27. Curtea reamintește că, în Hotărârea Bochan împotriva Ucrainei (nr.  2) [GC], nr.  22251/08, § 61, CEDO 2015, a examinat, din punctul de vedere al aspectului civil al articolului 6 din Convenție, problema lipsei de echitate care rezultă din raționamentul urmat de instanțele naționale. Principiile stabilite de Curte în această hotărâre au fost rezumate în Hotărârea Moreira Ferreira împotriva Portugaliei (nr.   2) [GC], nr.   19867/12, § 83, 11 iulie 2017.

28. Din această jurisprudență reiese că o hotărâre a instanței interne poate fi calificată drept “arbitrară” într-o asemenea măsură încât să aducă atingere caracterului echitabil al procesului numai dacă este lipsită de motivare sau dacă această motivare se întemeiază pe o eroare de fapt sau pe o eroare de drept vădit săvârșită de instanța națională care are ca rezultat o “negare a justiției”(Hotărârea Moreira Ferreira (nr. 2, Hotărârea moreira Ferreira (nr. 2, Hotărârea85).

29. În speță, Curtea observă că articolul 4 din Legeanr. 554/2004 privind contenciosul administrativ prevede că legalitatea unui act administrativ unilateral individual, chiar dacă este adoptat înainte de data intrării în vigoare a legii, poate fi contestată de partea interesată fără un termen de prescripție (punctul 17 de mai sus).

30. Cu toate acestea, aceasta constată că instanțele naționale au respins aplicarea acestor dispoziții și au declarat inadmisibilă acțiunea societății reclamante în vederea executării silite (punctele 12 și 15 de mai sus).

31. Pentru a justifica această soluție, acestea s-au întemeiat în principal pe interpretarea jurisprudenței Curții. Acestea au concluzionat, în urma unei lecturi a hotărârilor Curții (punctele 13 și 16 de mai sus), că posibilitatea de a contesta un act administrativ unilateral individual fără o limită de timp de executare silită aduce atingere principiului securității raporturilor juridice. Aceasta este propria lor interpretare a acestor hotărâri ale Curții.

32. Curtea consideră că această jurisprudență nu este aplicabilă în speță, întrucât niciuna dintre hotărârile citate nu privește controlul legalității actelor executivului. În această privință, aceasta reamintește că principiul securității raporturilor juridice, astfel a fost dezvoltat în Hotărârea Brumărescu împotriva României [GC], nr. 28342/95,§61, CEDO 1999 VII, impune ca soluția definitivă dată oricărui litigiu al instanțelor să nu mai fie repusă în discuție.

33. În plus, Curtea constată că soluția adoptată de instanțele naționale este contrară jurisprudenței constante a Curții Constituționale, care a examinat argumentul potrivit căruia contestarea unui act administrativ unilateral individual fără un termen de presripție ar fi contrară principiului securității raporturilor juridice și a respins-o prin decizii motivate în mod corespunzător (punctele 19-21 de mai sus).

34. În ceea ce privește dreptul Uniunii menționat în Hotărârea Înaltei Curți din 24 ianuarie 2013 în prezenta cauză (punctele 15 și 16 de mai sus), Curtea observă că această instanță nu a citat niciun exemplu de jurisprudență a CJUE care să împiedice controlul legalității actului administrativ solicitat de societatea reclamantă.

35. Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru ca Curtea să concluzioneze că interpretarea efectuată de instanțele naționale a jurisprudenței Curții și, în consecință, respingerea cererii societății reclamante au fost rezultatul unei erori vădite de drept care a condus la o “negare a justiției”.

36. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.

CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 LA CONVENȚIE

37. Societatea reclamantă se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor sale ca urmare a respingerii acțiunii sale.

38. Guvernul afirmă că societatea reclamantă nu poate pretinde că deține bunurile pe care le pretinde.

39. Curtea constată că această plângere este direct legată de plângerea examinată din punctul de vedere al art. 6 § 1 din Convenție. Având în vedere concluziile sale întemeiate pe acest din urmă articol, aceasta nu poate specula cu privire la rezultatul cererii de anulare a Ordonanțeinr. 1352/2001 în cazul în care cerințele dreptului la un proces echitabil ar fi fost respectate în fața instanțelor naționale.

40. De asemenea, Curtea observă că Codul de procedură civilă din România permite, în anumite condiții, redeschiderea procedurilor civile după ce Curtea a constatat o încălcare a Convenției(S.C. IMH Suceava S.R.L.c. România,nr. 24935/04,§25, 29 octombrie 2013).

41. În consecință, consideră că nu este necesar să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și temeinicia acestei critici (a se vedea mutatis mutandis, printre altele, Vlasia Grigore Vasilescu împotriva României, nr. 60868/00,§§ 50-51, 8 iunie 2006, și Bessler împotriva României, nr.   25669/04,§ 57, 18 mai 2010).

PRIVIND APLICAREA ART. 41 DIN CONVENTIE

42. Articolul 41 din convenție prevede:

“În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă legislația internă a Înaltei Părți Contractante permite ștergerea numai imperfectă a consecințelor unei astfel de încălcări, Curtea va acorda părții vătămate, după caz, doar satisfacție.”

43. Societatea reclamantă solicită 660 000 de euro pentru un prejudiciu material, sumă care, în opinia sa, reprezintă valoarea terenului pe care se află rețeaua de apă și care, întrucât acțiunea sa a fost respinsă, nu poate fi utilizată pentru a dezvolta un proiect imobiliar. De asemenea, solicită un milion de euro pentru prejudiciul moral cauzat de incertitudinea cu privire la procesul decizional cu privire la viitorul său.

44. Cu titlu de costuri și cheltuieli ocazionate de procedura în fața Curții, aceasta solicită 7 315 lei românești (RON), adică aproximativ 1 500 de euro. Ea întocmește rapoarte de cheltuieli pentru serviciile prestate de avocatul său, precum și pentru traducerea diferitelor documente.

45. Guvernul consideră că aceste sume sunt excesive și nu au nicio legătură de cauzalitate cu presupusele încălcări ale Convenției. Grupul consideră că orice constatare a încălcării ar putea constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă.

46. În ceea ce privește costurile și cheltuielile, Guvernul consideră că suma solicitată este excesivă în raport cu serviciile prestate de avocatul său.

47. Curtea reaminție că singurul temei pentru acordarea unei satisfacții echitabile în prezenta cauză este faptul că societatea reclamantă nu a avut acces la o instanță, încălcând art. 6 § 1 din Convenție. Aceasta susține că reclamanta nu a demonstrat că pretinsul prejudiciu material este de fapt rezultatul respingerii acțiunii sale. În consecință, aceasta respinge cererea societății reclamante privind prejudiciul material.

48. Curtea nu poate exclude posibilitatea de a exista, pentru o societate comercială, un prejudiciu altul decât materialele care necesită despăgubiri pecuniare(Comingersoll S.A.c. Portugal [GC],nr. 35382/97,§35, CEDO 2000IV). Acesta reamintește că poate acorda despăgubiri materiale pentru daune morale unei societăți comerciale. Acest tip de prejudiciu poate implica, pentru o astfel de societate, elemente mai mult sau mai puțin “obiective” și “subiective”. În special, reputația societății poate fi luată în considerare, dar și incertitudinea în planificarea deciziilor care urmează să fie luate, perturbările cauzate conducerii societății în sine, ale căror consecințe nu se pretează la un calcul exact și, în sfârșit, deși într-o măsură mai mică, anxietatea și inconvenientele cu care se confruntă membrii organelor de conducere ale societății (CentroEuropa 7 S.r.l. și Di Stefano împotriva Italiei [GC], nr. 38433/09,§§ 221 și 222, CEDO 2012).

49. În speță, Curtea consideră că imposibilitatea de a solicita anularea legală a Hotărârii nr. 1352/2001, la rândul său, referitoare la bunul în cauză, a condus probabil la o stare de incertitudine pentru reclamantă, pe care constatarea încălcării nu este suficientă pentru a o remedia.

50. Acționând în capitaluri proprii, aceasta acordă societății reclamante 6 000 de euro pentru un prejudiciu moral.

51. În ceea ce privește cheltuielile de judecată și cheltuielile solicitate, având în vedere documentele prezentate și jurisprudența sa, Curtea acordă societății reclamante suma de 1 000 de euro.

52. Curtea consideră oportună modelarea ratei dobânzii penalizatoare la rata dobânzii dobânzii aferente Facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, HOTĂRÂND ÎN UNANIMITATE,

1. Declară admisibilă cererea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind dreptul de acces la o instanță;
2. constată că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție;
3. Constată că nu este necesar să se pronunțe asupra admisibilității și temeiniciei cererii în temeiul art. 1 din Protocolul1.
4. Constată

(a) că statul pârât trebuie să plătească societății solicitante, în termen de trei luni, următoarele sume, pentru a fi convertite în moneda statului pârât la cursul aplicabil la data tranzacției:

i. 6 000 EUR (șase mii de euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată din această sumă cu titlu de impozit, pentru daune morale;

ii. 1 000 de euro (o mie de euro), plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă de către solicitant cu titlu fiscal, pentru costuri și cheltuieli;

(b) de la expirarea perioadei menționate până la plată, aceste sume se majorează cu dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în perioada respectivă, majorată cu trei puncte procentuale;

5. Respinge restul cererii de satisfacere echitabilă.

Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 22 iunie 2021, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 din regulament.

Ilse Freiwirth                       Tim Eicke

Grefier                                   Președinte adjunct

Comments

comentarii