Un exercițiu cu peste 50 de mijloace de intervenție și peste 500 de persoane, din cadrul tuturor instituțiilor cu atribuții în Planul de Acțiune pentru Situații de Urgență, a avut loc, în această dimineață pe Aeroportul Internațional Cluj. Aeroportul Internațional “Avram Iancu” Cluj a organizat un exercițiu de antrenament pentru verificarea aplicabilității “Planului operațional de intervenție pentru situații de urgență generate de producerea unui accident de aviație civilă pe aeroport”. Exercițiul s-a desfășurat după următorul scenariu: “O aeronavă a companiei X-AERO, aflată în proces de aterizare ia contact cu solul înainte de pragul pistei. În urma impactului, trenul de aterizare, …
Citește mai multȘTIRI
Plantele de cannabis culese de pe malul unui râu, puse la uscat într-un apartament din Baia Mare
DIICOT a destructurat, astăzi, un grup organizat de trafic de droguri care planta cannabis pe malul râului Lăpușel și le uscau într-un apartament din Baia Mare. La data de 16 octombrie, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş împreună cu ofițerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş au efectuat un număr de 9 percheziţii domiciliare pe raza teritorială a municipiului Baia Mare, la locuințele a patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 29 şi 36 de ani, suspectați de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere fără drept de droguri de risc în …
Citește mai multTânără de 19 ani din Cluj-Napoca, dispărută
O tânără în vârstă de 19 ani din Cluj-Napoca a plecat de la locuință la data de 16 octombrie și este de negăsit. Poliția a trimis semnalmentele ei. UPDATE: A fost gasita la o manastire in judetul Alba ”Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că la data de 16 octombrie a.c., tânăra PLOAȚĂ NICOLETA ELENA, în vârstă de 19 ani, din municipiul Câmpia Turzii, județul Cluj, locuind efectiv în municipiul Cluj-Napoca, a plecat de la reședință, iar de atunci nu este de găsit SEMNALMENTE – înălţime aproximativ 165 cm, circa 65 de kg, ochi albaștri, poartă ochelari de …
Citește mai multDupă două amânări ale termenului de finalizare, Alin Tișe iese public cu promisiuni
După două amânări ale termenului de finalizare, președintele CJ Cluj, Alin Tișe, promite într-un comunicat că, anul acesta, va fi apă potabilă în comuna Ciurila, de lângă Cluj-Napoca. Ce lux! Lucrările de introducere a apei potabile în Ciurila aveau termen de finalizare în 7 iulie. Atunci, termenul a fost decalat pentru 7 octombrie, potrivit răspunsului primit de la Compania de Apă Someș. A trecut și data de 7 octombrie, iar Compania de Apă ne-a comunicat o nouă amânare: ”Lucrările la reţele în cadrul acestui contract s-au finalizat, dar darea în funcţiune a sistemului depinde de realizarca unei aducţiuni loc. Feleacu …
Citește mai multUn șofer Bolt din Cluj refuză să înapoieze un telefon găsit
Un șofer Bolt din Cluj este acuzat de un bărbat că refuză să înapoieze un telefon găsit. Șoferul a fost surprins de o cameră de supraveghere cum oprește, deschide ușa și culege de pe stradă telefonul. ”CJ 29 TSE , dacă îl cunoaște cineva , mi-ar fii de folos orice informație . Se numește Ciprian și in data de 9 Octombrie 2019 și-a însușit un bun care nu ii aparține (telefonul mamei mele) care ii căzuse in urma cu câteva secunde . Am reușit sa dau de el , dar refuza sa îl înapoieze spunând ca dacă l-a găsit e …
Citește mai multPolițiștii locali din Cluj vor filma oamenii, iar Boc dă asigurări că datele cu caracter personal vor fi protejate
Poliția Locală din cadrul Primăriei Cluj-Napoca dispune de astăzi de sisteme audio-video portabile pentru înregistrarea misiunilor. Primarul Emil Boc ne asigură că datele cu caracter personal vor fi protejate. Potrivit primarului Boc, polițiștii locali din municipiul Cluj-Napoca dispun de 125 sisteme audio video portabile de tip body worn, de ultimă generație. Dispozitivele permit înregistrarea și stocarea imaginilor surprinse în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. ”Camerele video vor fi utilizate de către polițiștii locali, care lucrează la Serviciul Ordine și siguranță publică și la Serviciul Trafic rutier, în timpul programului de muncă pentru înregistrarea următoarelor categorii de intervenții și acțiuni: legitimarea …
Citește mai multCălimara de brâu a sultanului Mahmud al II-lea, vândută ilegal in Piața Unirii din Cluj
Polițiștii de investigații criminale au identificat și recuperat bunuri susceptibile a face parte din patrimoniul cultural național mobil. Călimara de brâu a sultanului Mahmud al II-lea urma să fie vândute contra sumei de 5.000 de euro. La data de 9 octombrie 2019, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat un bărbat care oferea spre vânzare bunuri în privința cărora există indicii că ar face parte din patrimoniul cultural mobil. Cel în cauză – un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Oradea, a fost depistat în Piața Unirii, din Cluj-Napoca. Acesta urma să se întâlnească cu un posibil …
Citește mai multRaiffeisen Bank, amendată cu 150.000 de euro pentru încălcarea GDPR în România
Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a amendat Raiffeisen Bank cu 150.000 de euro pentru încălcarea Regulamentului Generale de Protecție a Datelor (GDPR). Doi angajați au primit copii ale unor cărți de identitate pe WhatsApp de la firma Vreau Credit SRL și au efectuat interogări ale sistemului Biroului de Credit (aplicație informatică a Raiffeisen) pentru a obține datele necesare în vederea determinării eligibilității la creditare a respectivelor persoane. Comunicatul ANSPDCP: Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în data de 01.10.2019 două investigații la operatorii Raiffeisen Bank S.A. și Vreau Credit S.R.L. constatând următoarele: Raiffeisen Bank S.A. a încălcat prevederile art. 32 alin. …
Citește mai multFemeie cu copil în brațe, loviți pe trecere de pietoni pe strada Maramureșului
O femeie cu un copil de 1 an și 9 luni în brațe au fost loviți de o mașină pe trecere de pietoni pe strada Maramureșului. Accidentul rutier s-a produs în jurul orei 18.15, pe strada Maramuresului. Din primele informatii, victima, în vârstă de 38 de ani din Cluj-Napoca, se afla in traversarea regulamentara a drumului public cu fiul ei de 1 an si 9 luni in brațe și a fost lovită de un autoturism. Conducatorul auto, în vârstă de 59 ani, din Baciu, a fost testat cu aparatul etilotest și nu consumase alcool. Martorii spun că femeia a cazut …
Citește mai multCum a cântărit, în majoritate, completul de 5 judecători de la ÎCCJ pedeapsa finală aplicată lui Dragnea
Motivarea deciziei penale arată cum a cântărit, în majoritate, completul de 5 judecători de la ÎCCJ pedeapsa finală aplicată lui Liviu Dragnea în 27 mai 2019. În Decizia penală nr.142/2019 a Completului de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care are 688 de pagini, se arată cu privire la fostul lider PSD: ”Instanţa de apel, în majoritate, reanalizând, în concret criteriile generale prevăzute de art. 72 din Codul penal din 1969 în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului Dragnea., în cuantum de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu sub …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.