Legea prin care se stabilea o limită maximă la dobânzile creditelor, inclusiv ale celor în derulare, a fost declarată neconstituțională. CCR a analizat obiecția de neconstituționalitate a dispoziţiilor Legii pentru completarea Ordonanței Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, obiecție formulată de un număr de 83 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal și Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România. ”În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate şi a constatat că Legea pentru completarea Ordonanței Guvernului nr.13/2011 …
Citește mai multJURIDICE-LEGISLAȚIE
Modificarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale, neconstituțională
Modificarea legii pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale adoptată de Camera Deputaților în decembrie 2018 a fost declarată, astăzi, neconstituțională. Curtea Constituțională s-a pronunţat, în cadrul controlului anterior promulgării, asupra obiecției de neconstituționalitate a dispoziţiilor articolului unic din Legea pentru modificarea și completarea art.10 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, obiecție formulată de un număr de 93 de deputaţi aparţinând Uniunii Salvaţi România, Partidului Naţional Liberal şi Partidului Mişcarea Populară. ”În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile articolului unic din Legea pentru modificarea și completarea …
Citește mai multCCR a motivat decizia privind protocoalele PÎCCJ – SRI: ”efectuarea urmăririi penale se realizează în comun de procurori şi reprezentanţii serviciului secret”
Curtea Constituțională a României a motivat decizia nr.26 din 16 ianuarie 2019 privind protocoalele PÎCCJ – SRI. Din textul protocolului, magistrații CCR deduc că ”efectuarea urmăririi penale se realizează în comun de procurori şi reprezentanţii serviciului secret, cu nerespectarea separaţiei de competenţe între cele două structuri şi a rolului constituţional, respectiv legal al fiecăruia în parte”. Decizia luată cu majoritate are 92 de pagini plus 67 de pagini cu trei opinii separate. Mai jos vă prezentăm un extras relevant: ”155. Art.3 lit.g) din protocol prevede că „Obiectivele cooperării sunt: […] g) constituirea de echipe operative comune care să acționeze în …
Citește mai multLegea privind integritatea a fost modificată, în ciuda opoziției ANI: ”interesul public va fi puternic afectat”
Încă o modificare legislativă cu scandal. Este vorba de introducerea termenului de prescripție în Legea privind integritatea. Reprezentanții Agenției Naționale de Integritate (ANI) trag un semnal de alarmă: ”interesul public va fi puternic afectat” Senatul a adoptat lege pentru modificarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate. ”Proiectul de lege adoptat de Senat prin care „răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitateale persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice este …
Citește mai multGuvernul vrea să modifice prin OUG Legea taximetriei pentru a înlesni amendarea șoferilor Uber sau Taxify
Guvernul PSD-ALDE a anunțat un proiect de OUG pentru modificare a Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de inchiriere, prin care ușurează posibilitatea amendării șoferilor Uber sau Taxify. Proiectul de act normativ a fost publicat astăzi, 1 martie. ”Propunerile, sugestiile sau opiniile cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus dezbaterii publice pot fi transmise pe adresa Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, Bd. Libertatii, nr. 16, Latura Nord, sector 5, Bucuresti, la adresa de e-mail: transparenta@mdrap.ro.”, se arată pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. În Nota de fundamentare a OUG se …
Citește mai multEste în vigoare Regulamentul UE care elimină apostila de pe documente prezentate în state membre
Informație utilă: Din 16 februarie este în vigoare Regulamentul UE care elimină apostila pe documente prezentate în state membre. În Regulament scrie clar: ”Atunci când o persoană solicită o apostilă pe un document oficial care intră sub incidența prezentului regulament, autoritățile naționale emitente ar trebui să informeze, prin mijloacele corespunzătoare, persoana respectivă cu privire la faptul că în temeiul sistemului prevăzut în prezentul regulament apostila nu mai este necesară în cazul în care persoana respectivă intenționează să prezinte documentul într-un alt stat membru. În orice caz, statele membre ar trebui să pună la dispoziție informația respectivă prin orice mijloace adecvate.” …
Citește mai multOUG nr. 7/2019 privind admiterea la INM în 2019 și legile justiției a fost publicată în Monitorul Oficial. Vezi textul
Controversata OUG nr. 7/2019 privind legile justiției, dar și privitor la măsuri temporare referitoare la admiterea și absolvirea INM din 2019, dată de Tudorel Toader și Viorica Dăncilă, a fost publicată în Monitorul Oficial. GUVERNUL ROMÂNIEI ORDONANŢĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturi, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 …
Citește mai multÎCCJ: Se poate dispune compensația obligațiilor de întreținere între părinți
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, printr-o decizie în RIL, că se poate dispune compensația obligațiilor între părinți care au fiecare copii în întreținere. Procurorul general al României a înaintat recurs în interesul legii (RIL) deoarece în instanțe existau două opinii. În opinia majoritară ”se consideră că este posibilă compensația judiciară a obligațiilor de întreținere stabilite în sarcina fiecăruia dintre părinți, atunci când copiii au fost separați, iar fiecare părinte prestează întreținere copilului (copiilor) care nu locuiește (locuisc) împreună cu el. Obligația de întreținere are caracter personal, fiind inseparabil legată de persoana ceui îndreptățit a o primi, cât …
Citește mai multRIL admis cu privire la inculpații care aleg procedura simplificată a recunoașterii învinuirii
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, astăzi, un recurs în interesul legii (RIL) cu privire la inculpații care aleg procedura simplificată a recunoașterii învinuirii. Decizia nr.4 în dosarul nr.3078/1/2018: ”Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție şi, în consecinţă, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, stabileşte că: În ipoteza în care instanța a admis cererea inculpatului de judecare în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, iar cauza a fost judecată potrivit acestei proceduri, nu este posibilă …
Citește mai multO instanță întreabă CJUE dacă înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție încalcă TUE și principiul independenței judecătorilor
Un complet de judecată de la Curtea de Apel Pitești a decis, astăzi, sesizarea CJUE cu cinci întrebări, între care dacă înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție încalcă Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și principiul independenței judecătorilor? Sesizarea a fost dispusă în procesul de contencios intenatat de asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor, asociația Forumul Judecătorilor din România și procurorul Bogdan Pîrlog contra CSM pentru anularea Hotararilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 910/19.19.2018 si 911/19.09.2018. Cele două hotărâri atacate se referă la ”Regulamentul privind numirea, continuarea activităţii şi revocarea procurorilor cu funcţii de conducere din cadrul Secţiei pentru …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.