Acasă » JURIDICE-LEGISLAȚIE » Modificarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale, neconstituțională

Modificarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale, neconstituțională

Modificarea legii pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale adoptată de Camera Deputaților în decembrie 2018 a fost declarată, astăzi, neconstituțională.

Curtea Constituțională s-a pronunţat, în cadrul controlului anterior promulgării, asupra obiecției de neconstituționalitate a dispoziţiilor articolului unic din Legea pentru modificarea și completarea art.10 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, obiecție formulată de un număr de 93 de deputaţi aparţinând Uniunii Salvaţi România, Partidului Naţional Liberal şi Partidului Mişcarea Populară.

”În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile articolului unic din Legea pentru modificarea și completarea art.10 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt neconstituționale.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și prim-ministrului.”, se arată în comunicatul CCR.

Modificările prevedeau beneficii pentru cei care acoperă integral prejudiciul în cadrul urmării penale sau a cercetării judecătorești. Vezi mai jos textul legii de modificare, declarată acum neconstituțională.

Modificările la Legea privind combaterea evaziunii fiscale. Forma pentru promulgare

M

Comments

comentarii

Lasă un răspuns