fbpx

CA Cluj a sesizat CCR cu privire la imposibilitatea judecătorilor de a aplica pedepse proporționale cu gravitatea faptei

Curtea de Apel Cluj a sesizat Curtea Constituțională cu o serie de articole din Codul penal şi Codul de procedură penală, pe motiv că acestea încalcă atât principiul proporționalității pedepsei cu fapta comisă, cât și dreptul de apreciere al instanțelor judecătorești cu privire la interpretarea și aplicarea legii.

Completul Livia Mango – Monica Nicola de la Curtea de Apel Cluj a dispus din oficiu, la data de 04 martie 2021, sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor din Codul penal referitoare la limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru cazurile existenței circumstanțelor atenuante, pentru renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, precum și cele din Codul de procedura penala pentru care se poate dispune renunțarea la urmărirea penală sau se poate încheia acordul de recunoaștere a vinovăției.

Judecătorii Curții de Apel Cluj au argumentat că modalitatea în care legiuitorul a reglementat limitele de pedeapsă prevăzute de art. 76 alin. (1)-(3), art. 80 alin. 2 lit. d), art. 83 lit. a) din Codul  penal, precum și consecințele acestora în planul cazurilor concrete, respectiv art. 318 alin. (1) si art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală, contravin normelor stabilite de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene precum și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare, în special, la proporționalitatea pedepsei față de infracțiune, precum și la respectarea prezumției de nevinovăție.

De asemenea, acestea contravin prevederilor din Constituția României referitoare la statul de drept, separația și echilibrul puterilor în stat, cele privind principiul legalității, egalitatea în fața legii, prezumția de nevinovăție, dreptul la apărare, înfăptuirea justiției, precum și aplicarea cu prioritate a prevederilor tratatelor privind drepturile omului precum și tratatele constitutive ale Uniunii Europene.

În concret, în cauza în care au fost ridicat din oficiu aceste excepții de neconstituționalitate, Curtea de Apel Cluj a fost sesizată cu soluționarea unor apeluri formulate atât de inculpat, cât și de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, împotriva unei sentințe pronunțate de Tribunalul Cluj, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la 3 ani, 2 luni și 10 zile închisoare, cu executare în regim de detenție.

Prima instanță a stabilit că inculpatul a introdus în România, prin punctul de trecere al frontierei de stat din cadrul Aeroportului Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca, fără drept, cantitatea de 35,7 grame frunze de coca, iar apoi a deținut fără drept pentru consum propriu, aceeași cantitate de frunze de coca, până în momentul ridicării ei de către organele poliției de frontieră, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de introducere în țară, respectiv de deținere, fără drept, de droguri de mare risc.

În fața instanței de apel, inculpatul și-a susținut nevinovăția, arătând că este artist plastic, admis cu nota 10 la studii universitare de doctorat la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. În anul 2019 avea de susținut lucrarea de dizertație, pentru care s-a documentat în străinătate, primind burse Erasmus în Spania și Argentina. În ultimul stat a efectuat o vizită în munții Anzi, vizitând satele și orașele tradiționale incașe, iar de la un târg de suveniruri a cumpărat trei pungulițe de frunze de coca cu suma totală de 70 de pesos, echivalentul a 7 lei. Intenționa să folosească frunzele pentru lucrarea de dizertație, frunzele reprezentând un element central al picturilor sale.

Curtea de Apel Cluj, raportat la faptele concrete presupus a fi comise de inculpat, văzând gravitatea concretă a acestora, a considerat că prevederile legale care impun aplicarea unor pedepse cu închisoarea, în toate ipotezele cu executare în regim de detenție, contravin art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, pedeapsa fiind disproporționată în raport cu faptele concret comise.

Situații similare se întâlnesc în practica judiciară și în cazul infracțiunii de contrabandă comisă de 2 sau mai multe persoane împreună, caz în care pedeapsă prevăzută de lege este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, chiar dacă fapta concretă constă în introducerea în țară a câtorva pachete de țigări fără timbru.

Judecătorii Curții de Apel au motivat că toate aceste norme încalcă dispozițiile constituționale și europene, în special din următoarele perspective:

  1. Posibilitatea în concret a judecătorului de a aplica o pedeapsă proporțională cu gravitatea faptei, fapt ce “încalcă dreptul de apreciere al instanțelor judecătorești cu privire la interpretarea și aplicarea legii, în condițiile în care instanțele judecătorești sunt cele care au competența constituțională de a înfăptui justiția”.

În sesizarea trimisă Curții Constituționale, judecătorii au arătat că: “În vechea reglementare (art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală anterior) instanțele aveau posibilitatea de a dispune achitarea și de a aplica o amendă administrativă în situațiile în care fapta nu prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni. De asemenea, în vechea reglementare (art. 76 Cod penal anterior), în cazul reținerii de circumstanțe atenuante, era posibilă coborârea graduală a pedepsei sub minimul special. Spre exemplu, în cazul în care minimul special era de 5 ani, pedeapsa putea fi coborâtă sub acest minim, dar nu mai jos de 1 an.”

În prezent însă, judecătorii sunt ținuți de regulile stricte legate de limitele pedepselor stabilite de legiuitor și de modul de calcul ale acestora, fiind situații în care, chiar dacă fapta în sine nu are un pericol social ridicat, singura pedeapsă legală posibilă este cea a închisorii cu executare efectiva, judecătorii neavând în realitate marja necesară de apreciere în concret a gravității faptei.

  1. Legiuitorul s-a îndepărtat de la propriile principii de politică penală, relevate în expunerea de motive a noului cod penal.

În sesizarea trimisă CCR, judecătorii arată că: “Prin limitarea la 5 ani a pedepsei maxime prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care este incidentă renunțarea la aplicarea pedepsei, respectiv la 2 ani a pedepsei aplicate, inclusiv pentru concursul de infracțiuni, pentru amânarea aplicării pedepsei, în condițiile în care aplicarea sporului de pedeapsă pentru concursul de infracțiuni este obligatorie, legiuitorul se îndepărtează și de considerentele din expunerea de motive care a însoțit proiectul noului Cod penal – adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului.”

Astfel, deși în expunerea de motive se inserează cu titlu de principiu “caracterul proporțional al pedepsei în raport cu gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorului” ce „ nu trebuie să se reflecte doar în natura, durata sau cuantumul acesteia ci și în modul de executare, pentru că altfel există riscul ca efortul depus pentru reintegrarea infractorului să producă efecte contrare scopului urmărit”,  în realitate însă normele Codului penal atacate încalcă exact acest principiu, al proporționalității pedepsei cu fapta săvârșită.

  1. Normele a căror neconstituționalitate este invocată încalcă prezumția de nevinovăție.

Cuantumul pedepsei prevăzute de lege impune o limitare absolută și cu privire la aplicarea renunțării la urmărire penală sau a acordului de recunoaștere a vinovăției.

Mai mult, în privința acestora din urmă limitele prevăzute de lege pentru acte încheiate de procuror sunt mult superioare celor pentru care judecătorul poate dispune măsuri similare (7 ani închisoare pentru renunțarea la urmărire penală, 15 ani închisoare pentru acordul de recunoaștere a vinovăției, versus 5 ani închisoare pentru renunțarea la aplicarea pedepsei, 7 ani închisoare pentru amânarea aplicării pedepsei).

Pentru a beneficia de o pedeapsă mai redusă în cursul urmăririi penale sau în fața instanței, pentru infracțiuni de gravitate concretă redusă, inculpatul este obligat să recunoască comiterea acelor infracțiuni în condițiile stabilite de procuror sau descrise în rechizitoriu, fiind practic la dispoziția procurorului și fiind încălcată prezumția nevinovăției sale. Orice nuanțare a situației de fapt și a poziției sale subiective poate determina aplicarea unei pedepse cu cel puțin o treime mai mare. Pentru a beneficia de aplicarea prev. art. 478 și următoarele, art. 374 și urm. Cod procedură penală, și a se reduce limitele de pedeapsă cu o treime, inculpatul este practic obligat să își asume comiterea infracțiunii, ceea ce încalcă prezumția de nevinovăție, prev. de art. 4 Cod procedură penală, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”, subliniază judecătorii Curții de Apel Cluj, în sesizarea trimisă CCR.

În finalul sesizării, judecătorii reiterează că sancțiunile trebuie să fie efective, proporționale şi convingătoare.

Proporționalitatea este o noțiunea-cheie în individualizarea pedepselor în dreptul penal. Pedeapsa trebuie să fie justă, echilibrată, să nu aibă un cuantum extrem de ridicat, dar niciunul aproape inexistent din punct de vedere aflictiv, să fie proporțională cu gravitatea faptei şi persoana infractorului.

“Dreptul penal trebuie sa fie echitabil și sa asigure valorificarea drepturilor victimei și ale acuzatului, respectând demnitatea umana și egalitatea tuturor in fața legii. Echitatea fundamentează principiile generale ale dreptului penal substanțial și, in numele echitații, aceste principii se cer a fi valorificate”, este concluzia judecătorilor expusă în sesizarea Curții de Apel Cluj.

Curtea de Apel Cluj reiterează întreaga deschidere pentru a asigura din oficiu atât  mass mediei, cât și a fiecărui cetățean, accesul la hotărârile și măsurile de interes public luate de judecătorii curții, ce vizează îndeosebi apărarea drepturilor și libertăților cetățenești, precum și cele ce interesează un număr mare de cetățeni.

Încheierea de sesizarea a Curții Constituționale, în format anonimizat, este atașată comunicatului de presă, pentru a putea fi consultată in extenso de persoanele interesate.” se arată în comunicat.

În continuare redăm Încheierea de sesizare a CCR:

Prezentul document este supus reglementărilor aflate sub incidenţa Regulamentului U.E. 2016/679

 

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECŢIA PENALĂ

Dosar nr. 2259/117/2019

ÎNCHEIERE

Şedinţa publică din data de 04 Martie 2021

Instanţa constituită din:

               PREŞEDINTE : X.X.

JUDECĂTOR : X.X.

                           GREFIER : X.X.

 

 Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj – este reprezentată de către PROCUROR : X.X.

Pe rol se află soluţionarea apelului formulat de către apelantul-inculpat X.X. şi de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj împotriva Sentinţei penale nr. 340/2020 din data de 13.11.2020 de către Tribunalul Cluj în dosarul nr. 2259/117/2019, inculpatul X.X. fiind trimis în judecată prin rechizitoriul emis la data de 24.06.2019 în dosarul nr. 68D/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, pentru săvârşirea infracţiunilor de introducere în ţară, fără drept, de droguri de mare risc, prev. art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și deţinere de droguri de mare risc fără drept, prev. art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 38 alin. (1) Cod penal.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă apelantul-inculpat X.X., personal şi asistat de către avocatul ales, dna X.X., care depune la dosar delegaţia de substituire din data de 03.02.2021, precum şi împuternicirea avocaţială nr. 174338 din data de 02.03.2021 a avocatului titular, dl X.X..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că mersul dezbaterilor din şedinţa publică a datei de 04 martie 2021 este consemnat în încheiere de şedinţă separată.

Curtea, din oficiu, pune în discuția participanţilor sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolelor 76 alin. (1) – (3) Cod penal referitoare la circumstanţele atenuante şi la limitele speciale de pedeapsă în cazul existenţei circumstanţelor atenuante, ale prevederilor art. 80 alin. (2) lit. d) Cod penal referitoare la limita pedepsei închisorii pentru care se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, ale art. 83 lit. a) Cod penal referitoare la limitele în care se poate dispune amânarea aplicării pedepsei, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, ale art. 318 alin. (1) Cod proc.pen., referitoare la limitele pedepse prevăzute de lege pentru situaţia în care procurorul poate renunţa la urmărirea penală şi la art. 480 alin. (1) Cod proc.pen. referitoare la limitele prevăzute de lege pentru care se poate încheia acordul de recunoaştere a vinovăţiei.

Instanţa consideră că prevederile anterior amintite contravin dispoziţiilor art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene referitoare, în special, la proporţionalitatea pedepsei faţă de infracţiune, prevederilor art. 3 şi art. 8 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale prin prisma cărora Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat, de asemenea, proporţionalitatea pedepsei cu fapta comisă, precum şi prevederilor din Constituţia României, respectiv art. 1 alin. (3) – (5) privind statul de drept, separaţia şi echilibrul puterilor în stat şi principiul legalităţii, prevederilor art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţia României referitoare la tratatele ratificate de către Parlament şi care fac parte din dreptul intern, art. 16 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţia României referitoare la egalitatea în faţa legii, art. 20 din Constituţia României referitor la aplicarea cu prioritate a tratatelor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, art. 23 alin. (1) din Constituţia României referitor la prezumţia de nevinovăţie coroborat cu art. 6 paragraf 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitoare la aceeaşi prezumţie de nevinovăţie, art. 24 alin. (1) din Constituţia României privitor la dreptul la apărare, art. 1246 alin. 1 din constituţia României referitor la înfăptuirea justiţiei şi art. 148 alin. (2) – (4) din Constituţia României care se referă la aplicarea cu prioritate a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.

De asemenea, consideră necesară sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru a aprecia, în special, cu privire la posibilitatea în concret a judecătorului de a aplica o pedeapsă proporţională cu gravitatea faptei, având în vedere că în cauză este declarat apel şi de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorsim şi, în eventualitatea admiterii acestei căi de atac, se poate ajunge la o pedeapsă de peste 7 ani închisoare pentru traficarea şi deţinerea unei cantităţi relativ reduse de substanţe interzise, în cazul în care s-ar dovedi vinovăţia inculpatului în comiterea faptelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că este justă solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, ţinând seama de dispoziţiile art. 76,  art. 83, precum şi de celelalte dispoziţii amintite. Prin urmare, solicită sesizarea Curţii Constituţionale a României asupra acestui aspect.

Avocatul ales al apelantului-inculpat X.X., dna X.X., având cuvântul, arată că este de acord cu sesizarea Curţii Constituţionale a României şi că va depune concluzii scrise în acest sens spre a fi luate în considerare.

C U R T E A,

În şedinţa publică din data de 04 martie 2021 instanţa din oficiu a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor:

  • 76 alin. 1, 3 Cod penal: „(1) În cazul în care există circumstanțe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc cu o treime.

(2) Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață, în cazul reținerii circumstanțelor atenuante se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.

(3) Reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de numărul circumstanțelor atenuante reținute.”

  • 80 alin. 2 lit. d Cod penal: „Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani”.
  • 83 lit. a Cod penal: „Instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani.
  • 318 alin. 1 Cod procedură penală: „În cazul infracţiuilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală…”
  • 480 alin. 1 Cod procedură penală: „Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 15 ani.

Instanţa consideră că aceste prevederi contravin:

– Art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene intitulat „Principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor”, care dispune:

„(1) Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau omisiune care, în momentul săvârșirii, nu constituia infracțiune potrivit dreptului intern sau dreptului internațional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai mare decât cea aplicabilă la momentul săvârșirii infracțiunii. În cazul în care, ulterior săvârșirii infracțiunii, legea prevede o pedeapsă mai ușoară, se aplică aceasta din urmă.

(2) Prezentul articol nu aduce atingere judecării și pedepsirii unei persoane care s-a făcut vinovată de o acțiune sau omisiune care, în momentul săvârșirii, era incriminată pe baza principiilor generale recunoscute de comunitatea națiunilor.

(3) Pedepsele nu trebuie să fie disproporționate față de infracțiune.”

– Art. 3 şi 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale:

Art. 3 „Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

Art. 8 „(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.

(2) Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”

Art. 1 alin. 3-5 din Constituţia României privind statul de drept, separația și echilibrul puterilor și principiul legalității

– Art. 11 alin. 1 şi 2 din Constituţia României, care dispune:

„ (1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”

  • 16 alin. 1 şi 2 din Constituţia României, care dispune:

„ (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.”

  • 20 din Constituţia României, care dispune:

„(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”

  • 23 alin. 11 din Constituţie, care dispune:

„Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată”, iar, potrivit art. 6 par. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, „orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită”.

  • 24 alin. 1 din Constituţia României, care dispune:

„(1) Dreptul la apărare este garantat.”

  • 26 alin. 1 din Constituţia României, care dispune:

„(1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.”

  • 148 alin. 2-4 din Constituţia României privind aplicarea cu prioritate a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene

Obiectul cauzei: Inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de:

  • introducere în ţară, fără drept, de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi şi
  • deţinere de droguri de mare risc fără drept, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Prima instanţă a stabilit că inculpatul se face vinovat de comiterea acestor infracţiuni, constând în acea că, la data de 18.02.2019, a introdus în România prin punctul de trecere al frontierei de stat din cadrul Aeroportului Internaţional Avram Iancu din Cluj-Napoca, fără drept, cantitatea de 35,7 grame frunze de coca, iar apoi a deţinut fără drept pentru consum propriu, aceeaşi cantitate de frunze de coca, până în momentul ridicării ei de către organele poliţiei de frontieră.

În consecinţă a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare pentru prima infracţiune şi la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru a doua infracţiune, iar în urma aplicării regulilor referitoare la concursul de infracţiuni a aplicat pedeapsa finală de 3 ani, 2 luni şi 10 zile închisoare, cu executare în regim de detenţie.

Instanţa de fond a reţinut circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 alin. 2 lit. b Cod penal şi prevederile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

Instanţa de apel este investită cu soluţionarea apelurilor declarate de către inculpat şi de către DIICOT.

Apelul DIICOT vizează înlăturarea prevederilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi aplicarea de pedepse în limitele speciale prevăzute de lege, nereduse cu o treime, arătând că în primă instanţă s-au administrat probe, judecata neavând loc în procedura reglementată de art. 374 si următoarele Cod procedură penală.

Inculpatul îşi susţine nevinovăţia, arătând că este artist plastic, admis cu nota 10 la studii universitare de doctorat la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca. În anul 2019 avea de susţinut lucrarea de dizertaţie, pentru care s-a documentat în străinătate, primind burse Erasmus în Spania şi Argentina. În ultimul stat a efectuat o vizită în munţii Anzi, vizitând satele şi oraşele tradiţionale incaşe, iar de la un târg de suveniruri  a cumpărat trei punguliţe de frunze de coca cu suma totală de 70 de pesos, echivalentul a 7 lei. Intenţiona să folosească frunzele pentru lucrarea de dizertaţie, frunzele reprezentând un element central al picturilor sale. A pus frunzele în bagajul de cală, la suprafaţă. Nu a ştiut că sunt interzise, a fost controlat pe aeroporturile din Buenos Aires şi Londra, la întoarcerea în ţară, fără a fi probleme. A crezut că dacă nu este în regulă să le aibă în bagaj îi vor fi confiscate, nu s-a gândit la alte consecinţe. Nu este consumator de droguri.

 

Pedepsele minime legale sunt de 7 ani închisoare pentru prima infracţiune, respectiv 6 luni închisoare pentru a doua infracţiune, pedeapsa minimă finală pentru concursul de infracţiuni fiind de 7 ani şi 2 luni închisoare.

În condiţiile reţinerii circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal (împrejurări legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului), pedepsele minime ar fi de 4 ani şi 8 luni închisoare, respectiv 4 luni închisoare, iar pedeapsa rezultantă ar fi de 4 ani 9 luni şi 10 zile închisoare.

În condiţiile reţinerii circumstanţei atenuante prevăzute de art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal şi a prevederilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală pedepsele minime sunt de 3 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare pentru prima infracţiune şi de 3 luni închisoare pentru a doua infracţiune, iar în urma aplicării regulilor referitoare la concursul de infracţiuni pedeapsa finală este de 3 ani, 2 luni şi 10 zile închisoare.

În toate cazurile,  dacă se stabileşte vinovăţia inculpatului în comiterea celor două infracţiuni, se poate dispune executarea doar în regim de detenţie a pedepsei.

 

Raportat la faptele concrete presupus a fi comise de inculpat, constând în introducerea în ţară de droguri de mare risc şi deţinerea acestora fără drept pentru consum propriu, substanţele interzise fiind achiziţionate în alt stat cu suma de 70 de  pesos, echivalentă cu 7 lei, văzând gravitatea concretă a acestora, instanţa de control judiciar consideră că prevederile legale antemenţionate care impun aplicarea unor pedepse minime conform celor mai sus detaliate, în toate ipotezele cu executare în regim de detenţie, contravin art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, pedeapsa fiind disproporţionată în raport cu faptele concret comise.

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene a fost proclamată de către Comisia EuropeanăParlamentul European și Consiliul Uniunii Europene la data de 7 decembrie 2000, în cadrul Consiliului European de la Nisa.

Ulterior drepturile fundamentale ale cetățenilor Uniunii au fost incluse în Tratatul de la Lisabona, ceea ce presupune faptul că instituțiile Uniunii și statele membre sunt obligate din punct de vedere juridic, atunci când pun în aplicare dreptul Uniunii, să respecte aceste drepturi.

Aderând la Uniunea Europeană în anul 2007, România a ratificat tratatele anterioare ce fundamentează Uniunea şi a semnat Tratatul de la Lisabona în calitate de stat membru al Uniunii.

Tratatul de la Lisabona a fost semnat de statele membre UE la 13 decembrie 2007 și a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Acest tratat amendează două tratate care constituie forma bazei constituționale a Uniunii Europene, respectiv Tratatul privind Uniunea Europeană (cunoscut și ca Tratatul de la Maastricht) și Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene (cunoscut și ca Tratatul de la Roma).

Chiar dacă în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene se regăsesc principii care trebuie să guverneze activitatea de legiferare la nivel european, considerăm că şi legiuitorul naţional dintr-o ţară membră a Uniunii Europene trebuie să respecte aceleaşi principii.

Prin limitarea la 5 ani a pedepsei maxime prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care este incidentă renunţarea la aplicarea pedepsei, respectiv la 2 ani a pedepsei aplicate, inclusiv pentru concursul de infracţiuni, pentru amânarea aplicării pedepsei, în condiţiile în care aplicarea sporului de pedeapsă pentru concursul de infracţiuni este obligatorie, legiuitorul se îndepărtează şi de considerentele din expunerea de motive care a însoțit proiectul noului Cod penal – adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului.

La punctul 2.13 din expunerea de motive se arată că „În reglementarea sistemului pedepselor principala preocupare a fost aceea de a crea un mecanism care, prin flexibilitate şi diversitate, să permită alegerea şi aplicarea celor mai adecvate măsuri, pentru a putea asigura în acest fel atât o constrângere proporţională în raport cu gravitate infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului cât şi o modalitate eficientă de recuperare socială a infractorului.

O asemenea abordare este susţinută pe de o parte de reglementările similare din majoritatea codurilor penale europene, care în ultimul deceniu au manifestat o preocupare constantă în acest sens, dar şi de realităţile practicii judiciare care, deşi a evidenţiat în perioada postdecembristă o infracţionalitate din ce în ce mai variată sub aspectul modalităţilor faptice de comitere, a motivelor ori a scopurilor urmărite, nu a avut la dispoziţie un sistem sancţionator adaptat acestor noi realităţi.”

La punctul 2.17 din expunerea de motive se arată că „individualizarea judiciară a sancţiunilor reprezintă, la rândul ei, una dintre instituţiile fundamental revizuite prin prevederile proiectului.

În scopul de a realiza mecanisme juridice care să permită instanţei alegerea celei mai potrivite forme de tragere la răspundere penală, proiectul codului penal propune o nouă reglementare în această materie. Această formă de individualizare are ca principală preocupare stabilirea modului în care condamnatul va suporta coerciţia aplicată ca urmare a infracţiunii săvârşite, operaţiune de asemenea sensibilă deoarece are aptitudinea de a influenţa direct şi într-o proporţie semnificativă procesul de recuperare socială a infractorului. Caracterul proporţional al pedepsei în raport cu gravitatea infracţiunii şi periculozitatea infractorului nu trebuie să se reflecte doar în natura, durata sau cuantumul acesteia ci şi în modul de executare, pentru că altfel există riscul ca efortul depus pentru reintegrarea infractorului să producă efecte contrare scopului urmărit.

Reintegrarea socială a infractorului prin mijloace alternative la executarea pedepsei este condiţionată în acelaşi timp de evaluarea conduitei acestuia pe parcursul procesului penal şi de atitudinea faţă de actul de justiţie. Astfel, infractorul care s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor, nu poate beneficia de renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei ori de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, întrucât între conduita acestuia pe parcursul procesului penal şi natura şi scopul acestor măsuri există o vădită incompatibilitate.

Pentru aceste considerente au fost reglementate două instituţii noi, respectiv renunţarea la pedeapsă şi amânarea aplicării pedepsei, şi a fost regândită instituţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere, care sunt concepute într-o succesiune progresivă determinată de gravitatea infracţiunii comise, periculozitatea infractorului, gradul de intervenţie pentru îndreptarea condamnatului şi consecinţele asupra acestuia”.

În realitate, modul în care au fost reglementate aceste instituţii se îndepărtează de intenţia legiuitorului declarată în expunerea de motive indicată şi încalcă dreptul de apreciere al instanțelor judecătorești cu privire la interpretarea și aplicarea legii, în condițiile în care instanțele judecătorești sunt cele care au competența constituțională de a înfăptui justiția.

În vechea reglementare (art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală anterior) instanţele aveau posibilitatea de a dispune achitarea şi de a aplica o amendă administrativă în situaţiile în care fapta nu prezenta gradul de pericol social al unei infracţiuni.

De asemenea, în vechea reglementare (art. 76 Cod penal anterior), în cazul reţinerii de circumstanţe atenuante, era posibilă coborârea graduală a pedepsei sub minimul special. Spre exemplu, în cazul în care minimul special era de 5 ani, pedeapsa putea fi coborâtă sub acest minim, dar nu mai jos de 1 an.

Astfel cum a reţinut Curtea Constituţională în Decizia nr. 368/2017, paragraful 26 teza ultimă „prezumarea eludării legii de către instanțele judecătorești cu ocazia înfăptuirii actului de justiție nu poate fi avută în vedere la stabilirea scopului legitim al unei reglementări”.

 

Aceeaşi limitare având drept criteriu cuantumul pedepsei prevăzute de lege se constată şi cu privire la incidenţa renunţării la urmărire penală şi a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, cu observaţia că în privinţa acestora din urmă limitele prevăzute de lege pentru acte încheiate de procuror sunt mult superioare celor pentru care judecătorul poate dispune măsuri similare (7 ani închisoare pentru renunţarea la urmărire penală, 15 ani închisoare pentru acordul de recunoaştere a vinovăţiei, versus 5 ani închisoare pentru renunţarea la aplicarea pedepsei, 7 ani închisoare pentru amânarea aplicării pedepsei).

Pentru a beneficia de o pedeapsă mai redusă în cursul urmăririi penale sau în faţa instanţei, pentru infracţiuni de gravitate concretă redusă, inculpatul este obligat să recunoască comiterea acelor infracţiuni în condiţiile stabilite de procuror sau descrise în rechizitoriu, fiind practic la dispoziţia procurorului şi fiind încălcată prezumţia nevinovăţiei sale. Orice nuanţare a situaţiei de fapt şi a poziţiei sale subiective poate determina aplicarea unei pedepse cu cel puţin o treime mai mare.

Pentru a beneficia de aplicarea prev. art. 478 şi următoarele, art. 374 şi urm. Cod procedură penală, şi a se reduce limitele de pedeapsă cu o treime, inculpatul este practic obligat să îşi asume comiterea infracţiunii, ceea ce încalcă prezumţia de nevinovăţie, prev. de art. 4 Cod procedură penală, art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Instanţa de control judiciar consideră că şi prevederile art. 318 alin. 1 şi art. 480 alin. 1 Cod procedură penală au legătură cu soluţionarea cauzei, chiar dacă privesc instituţii ce vizează urmărirea penală, întrucât, pe de o parte, potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești…”, iar pe de altă parte, dacă nu existau limitările menţionate, este posibil ca în cauză să se fi dispus o altă soluţie în cursul urmăririi penale, diferită de trimiterea în judecată.

 

Situaţii similare se întâlnesc în practica judiciară şi în cazul infracţiunii de contrabandă comisă de 2 sau mai multe persoane împreună, caz în care pedeapsă prevăzută de lege este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, chiar dacă fapta concretă constă în introducerea în ţară a câtorva pachete de ţigări fără timbru.

 

Analizând proporţionalitatea sancţiunii în cauza Lacatus împotriva Elveţiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, la paragraful 115, că „sancțiunea impusă reclamantei nu a constituit o măsură proporțională nici cu scopul luptei împotriva criminalității organizate, nici cu cel al protejării drepturilor trecătorilor, rezidenților și proprietarilor de afaceri. În cazul de față, Curtea consideră că măsura în care reclamanta, care este o persoană extrem de vulnerabilă, a fost pedepsită pentru faptele sale într-o situație în care foarte probabil nu avea alte mijloace de subzistență și, prin urmare, nu avea altă opțiune decât cerșitul pentru a supraviețui, a afectat demnitatea sa umană și însăși esența drepturilor protejate de articolul 8. În consecință, statul pârât a depășit marja de apreciere de care s-a bucurat în acest caz.”

Curtea a reamintit că reclamanta a fost condamnată pentru cerșetorie în sensul articolului 11A din GPL și condamnat la o amendă de 500 CHF, împreună cu o pedeapsă privativă de libertate de cinci zile în cazul neplății. Reclamanta, neputând plăti această sumă, a executat într-adevăr această pedeapsă în închisoarea provizorie din Champ-Dollon din 24 martie 2015.

Curtea EDO a considerat că a existat o ingerință în exercitarea de către reclamantă a drepturilor sale protejate de articolul 8 al Convenției.

În cauza Vinter şi alţii împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că o pedeapsă extrem de disproporţionată încalcă art. 3 din Convenţie.

Încălcarea art. 3 din Convenţie a fost reţinută de Curte şi în cauza Harkins şi Edwards împotriva Regatului Unit, cererile 9146/07 şi 32650/07.

Conventiei pentru apararea drepturilor omului şi a libertatilor fundamentale şi protocoalele aditionale la aceasta conventie au fost ratificate de România prin Legea nr. 30/1994, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 135/31 mai 1994.

Sintetizând, dispoziţiile art. 76 alin. 1, 3 Cod penal, art. 80 alin. 2 lit. d Cod penal, art. 83 lit. a Cod penal, art. 318 alin. 1 Cod procedură penală încalcă prevederile din tratatele internaţionale la care România este parte referitoare la proporţionalitatea pedepsei faţă de infracţiune şi normele constituţionale referitoare la egalitatea în faţa legii, la statul de drept, separația și echilibrul puterilor în stat şi principiul legalității şi pe cele referitoare la înfăptuirea justiţiei, iar dispoziţiile art. 480 alin. 1 Cod procedură penală încalcă prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare.

In concluzie, sancţiunile trebuie să fie efective, proporţionale şi convingătoare. Proporţionalitatea este o noţiune-cheie în individualizarea pedepselor în dreptul penal. Pedeapsa trebuie să fie justă, echilibrată, să nu aibă un cuantum extrem de ridicat, dar niciunul aproape inexistent din punct de vedere aflictiv, să fie proporţională cu gravitatea faptei şi persoana infractorului.

Dreptul penal trebuie sa fie echitabil și sa asigure valorificarea drepturilor victimei și ale acuzatului, respectand demnitatea umana și egalitatea tuturor in fața legii. Echitatea fundamenteaza principiile generale ale dreptului penal substanțial și, in numele echitații, aceste principii se cer a fi valorificate.

Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigenţe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. 1 – 3 din lege:

– identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii; sub acest aspect, se impune observaţia că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiţie absolut necesară în etapa evaluării admisibilităţii cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, dar şi existenţa legăturii dintre norma criticată şi soluţia ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înţeles să uzeze de mijlocul procedural al excepţiei;

– existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, “legătura cu soluţionarea cauzei” poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a “aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate” (mutatis mutandis, Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916 din 16 decembrie 2014);

– verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

Curtea de apel constată îndeplinite cerinţele art. 29 alin. 1-3 din Legea nr. 47/1992, excepţia fiind invocată din oficiu, priveşte dispoziții dintr-o lege în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei, şi care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Drept urmarea, în temeiul art. 29 alin. 4 din  Legea nr. 47/1992 se va admite sesizarea din oficiu şi se va dispune sesizarea  Curţii Constituţionale cu soluţionarea exceţiei de neconstituţionalitate a următoarelor prevederi:

  • 76 alin. 1, 3 Cod penal: „(1) În cazul în care există circumstanțe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc cu o treime.

(2)Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață, în cazul reținerii circumstanțelor atenuante se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.

(3) Reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de numărul circumstanțelor atenuante reținute.”

  • 80 alin. 2 lit. d Cod penal: „Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani”.
  • 83 lit. a Cod penal: „instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani.
  • 318 alin. 1 Cod procedură penală: „în cazul infracţiuilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală…”
  • 480 alin. 1 Cod procedură penală: „acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 15 ani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E:

       În temeiul art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 admite sesizarea din oficiu şi dispune sesizarea  Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a următoarelor prevederi:

  • 76 alin. 1, 3 Cod penal: „(1) În cazul în care există circumstanțe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc cu o treime.

(2)Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață, în cazul reținerii circumstanțelor atenuante se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.

(3) Reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de numărul circumstanțelor atenuante reținute.”

  • 80 alin. 2 lit. d Cod penal: „Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani”.
  • 83 lit. a Cod penal: „instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani.
  • 318 alin. 1 Cod procedură penală: „în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală…”
  • 480 alin. 1 Cod procedură penală: „acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 15 ani.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 martie 2021.

 

 

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina