fbpx

Avocatul Poporului a sesizat CCR cu Legea izolării/carantinării: ”este pusă sub semnul întrebării efectivitatea aecesului liber la justiție”

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională a României cu privire la articole din Legea nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, cunoscută ca Legea izolării/carantinării.

Avocatul Poporului a ridicat excepția de neconstituționalitate cu privire la articolul 8 alineatele 3 -9 cu referire la sintagma: ”izolărea într-o unitate sanitară sau într-o locație alternativă atașată unității sanitare” și la articolul 19 din Legea 136/2020.

”Având in vedere că, printr-o dispoziţie expresă a legii, măsura izolării la domiciliu sau la locaţia declarată nu se poate dispune pentru bolile cu risc crescut de transmitere, este pusă sub semnul intrebării efectivitatea aecesului liber la justitie, intrucât judecătorul se află imposibilitatea de a dispune o măsură mai puţin restrictivă.

Izolarea poate fi dispusă în mai multe forme, implicând grade diferite de restrângere a exerciţiului drepturilor persoanelor cărora li s-a aplicat această măsură, iar controlul judecătoresc trebuie să asigure nu doar posibilitatea verificării conformităţii actului administrativ cu dispoziţiile legale şi constituţionale, dar şi analizarea proportionalităţii măsurii dispuse, în raport cu situatia concretă avută în vedere.

Or, îra cazul bolilor cu grad de contagiozitate crescut, judecătorul se află în imposibilitatea de a efectua testul de proporţionalitate, aplicând gradual formele izolării, astfel încât să poată dispune o măsură mai puţin restrictivă, prin inlocuirea măsurii izolării într-o unitate sanitară cu cea a domicili•. În accepţiunea legii, în cazul bolilor înalt contagioase, judecătorul se limitează la a solutiona acţiunea în anulare a deciziei de confiimare sau infirmare privind măsura izolării şi de prelungire a izolării in unităţi sanitare dispusă de direcţia de sănătate publică. in acest sens, art. 6 din Ordinui ministrului sănătăţii nr. 130912020, preved, că de confirmare sazi infirmare privind măsurde de izolare, prelungire a izolărif sau. ca•antinare reprezintă acte administrative caracter individual ce pot ji contestate de persoanele care se consideră vătărnate la instanţa competentă în condiţiile Legii nr. 136/2020. “

Analizând actul normativ, observăm că, în cazul bolilor înalt contagioase directia de sănătate publică emite două categorii de decizii:

  1. decizia de confirmare a măsurii izolării în unitatea sanitară sau locaţia altemativă  ataşată unităţii sanitare, recomandată de medic;
  2. decizia de infirmare a măsurii izolării în unitatea sanitară sau locaţia alternativă ataşată unităţii sanitare, recomandată de medic;

Raportat la categoriile de decizii ale direcţiei de sănătate publică pe care legea le reglementează expres, instanta competentă, sesizată cu acl.iunea in anulare, poate dispune următoarele soluţii:

  1. anularea deciziei de confirmare a măsurii izolării într-o unitate sanitară, cu consecinţa  încetării măsurii izolării in unitatea sanitară sau locaţia alternativă ataşată unităţii sanitare şi punerea în Iibertate a persoanei purtătoare de agent înalt patogen;
  2. anularea deciziei de infirmare a măsurii izolării într-o unitate sanitară, cu consecinţa izolării persoanei purtatoare de agent inaIt patogen în unitatea sanitară sau locaţia alternativă ataşatâ unităţii sanitare.

In lipsa unei prevederi legale exprese, judecătorul nu se poate substitui legiuitorului astfel incât să înlocuiască o dispoziţie legală care prevede interdicţia expresă a dispunerii unei măsuri puţin restrictive in cazul bolilor inalt contagioase.

Caracterul de boală ‘inalt contagioasă este stabilit, potrivit art. 8 alin. (5) din lege, pe baza informaţlilor ştlinţifice oficiale referitoare la tipul agentului inalt patogen, calea de transmitere şi rata de transraisibilitate, aspecte care impun, ope legis, izolarea persoanelor exclusiv intr-o unitate sanitară sau o locaţie alternativă ataşată acesteia.

Prin urmare, legiferând obligativitatea izolării oblţuatorii ca măsură de prim resort, fără  reglementarea acesteia cu o măsură cu un Erad de severitate mai scăzut, statul esuează atât in obligatia sa de a apăra sănătatea publică (prin punerea în libertate a unei  persoane contagioase, fără aplicarea unor restrictii domiciliare, în situatia infirmării măsurii izolării  în unitatea sanitară), cât si în obligaţia constitutională de a reelementa măsura izolării oblizatorli ca măsură de ultim resort.

(” Izolarea sau la locaţia declarată nu poate ti dispusă în situatiile care informaţide ştiinfifice oficiale referitoare la tipul agentzdui înalt patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate inzpun izolarea persoanelor exclusiv int;–o unitate sanitară sau o locatie alternativă ataşată acesteia.)

In acest sens, Avocatul Poporului apreciază că reglementarea posibilităţii măsurii izolării la domiciliu şi pentru bolile apreciate ca fiind înalt contagioase (nu doar pentru bolile cu risc scăzut de contagiozitate), precum şi dreptul judeckorului de a dispune_ inlocuirea măsurii izolării într-o unitate sanitară cu măsura izolării la domiciliu ar fi răspuns exigenţelor instituite de Curtea Constituţională şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Un alt viciu cu relevantă constitutională este acela referitor la lipsa unor prevederi privind omancle competente cu aducerea la indeplinire a rflăsurii într-o unitate sanitară in cazul in care persoana contazioasă se opune măsurii. Ţinând seama de natura restrictivă de libertate a măsurii izolării în unitatea sanitară sau locatia ataşată, leziufttorul fi trebuit să reulementeze roceduri si arangini,ttoate ărtfie licatetru menite să imprime un earacter previzibil legii.

Subliniem că argumentele invocate de Avocatul Poporului pornesc de la necesitatea respcctării deeizillor Curţii Constitutionale şi, implicit, a dreptu-rilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prin asigur rea unui cadru legislativ coerent, ►revizibil, care să permită restrângerea pronortionaM si justificată a drepturHor şi libertăţHor fundamentale în situatii exceptionale determinate de răspândirea largă a contagioase.

  1. Dispoziliile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 136/2020, prin care se reglementează o nouă instituție juridică ce decurge din raporturfic muncă, denumită detaşare, dar având caracteristicile unui transfer forţat, sunt neconstitufional•, contravenind art. 1 alin. (5) şi art.73 alin.(3) lit. p) din Constituţie, în primul rând pentru că lasă loc arbitrariului în raporturile de muneă ale personalului edical, paramedical şi yecializat din sistemul publi• şi, nn al doilea rând, pentru că nu prevăd modalităţi concrete de incetare a detaşării dispuse şi nici nu prevăd garanţii exprese faţă de prelungirea sine die a acestei detaşări, prin acte succesive dispuse pe 30 maxim de zile.

Potrivit textului criticat, (1) in situaţia existenţei unui deficit de personal medical constatat de către direcţia de sănătate publică sau de inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă sau al municipiului Bucureşti, pe durata instituirii măsurii in domeniul sănătăţif publice, în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, personalul medical, paramedical şi auxiliar specializat din sistemul public poate fi detaşat cu acordul persoanei detaşate, iar în lipsa acestuia, în condiţiile prezentei legi, pe o durată de cel mult 30 de zile, prin ordin al ministrului sănătăţii, al şefidui Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau al persoanei desemnate de acesta sau, după caz, al conducătorului instituţiei angajatoare.

Observăm că, deşi legiuitorul operează cu noţiunea de detaşare, instituţia juridică nou creată nu are caracteristicile proprii ale detaşării, aşa cum este ea reglementată de Codul muncii, de esenţa căreia este vointa anzajatorului. Astfel, potrivit art. 45 din Codul muncii, “Detaşarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispozitia angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări in interesul acestuia. ” Or, analizând prevederile art. 19 din Legea nr. 136/2020 observărn că măsura “detaşării” poate fi dispusă nu doar prin ordin al conducătorului instituţiei angajatoare, ci şi prin ordin al ministrului sănătăţii, al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau al persoanei desemnate de acesta.

In aceste condiţii, apare ca evident că legiuitorul operează cu o nouă instituţie juridică, reglementată distinct de instituţia detaşării, având un regim juridic diferit, aspect ce presupune necesitatea unei reglementări detaliate, adecvate, cu garanţii împotriva arbitrariului pentru angajaţii supuşi acestei măsuri. cu atât mai mult cu cât această măsură pe poate dispune oricând, in situaţii de risc epidemiologic

Avocatul Poporului înţelege necesitatea reglementării unor instrumente juridice care să permită autorităţilor implicate în prevenirea şi combaterea bolilor contagioase să ia măsurile necesare realizării acestui scop, însă legislaţia trebuie să fie predictibilă şi să asigure echilibrul între drepturile angajaţilor şi interesul public vizat.”, se arată în motivarea excepției.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina