fbpx

Legea prin care se sancționează hărțuirea morală la locul de muncă a fost promulgată. Vezi amenzile!

Legea prin care se sancționează hărțuirea morală la locul de muncă a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis și devine Legea nr.167/2020, urmând a fi publicată în Monitorul Oficial.

Legea nr.167/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare precum şi pentru completarea art. 6 din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi prevede:

”Constituie hărţuire morală la locul de muncă şi se sancţionează disciplinar, contravenţional sau penal, după caz, orice comportament exercitat cu privire la un angajat, de către un alt angajat care este superiorul său ierarhic, de către un subaltern şi/sau de către un angajat comparabil din punct de vedere ierarhic, în legătură cu raporturile de muncă, care să aibă drept scop sau efect o deteriorare a condiţiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnităţii angajatului, prin afectarea sănătăţii sale fizice sau mentale ori prin compromiterea viitorului profesional al acestuia, comportament manifestat în oricare dintre urmatoarele forme:

a) conduita ostilă sau nedorită;

b) comentarii verbale;

c) acţiuni sau gesturi.

Constituie hărţuire morală la locul de muncă orice comportament care, prin caracterul său sistematic, poate aduce atingere demnităţii, integrităţii fizice ori mentale a unui angajat sau grup de angajaţi, punând în pericol munca lor sau degradând climatul de lucru. În înţelesul prezentei legi, stresul şi epuizarea fizică intră sub incidenţa hărţuirii morale la locul de muncă.

Fiecare angajat are dreptul la un loc de muncă lipsit de acte de hărţuire morală. Niciun angajat nu va fi sancţionat, concediat sau discriminat, direct sau indirect, inclusiv cu privire la salarizare, formare profesională, promovare sau prelungirea raporturilor de muncă, din cauză că a fost supus sau că a refuzat să fie supus hărţuirii morale la locul de muncă.

Angajații care săvârşesc acte sau fapte de hărţuire morală la locul de muncă răspund disciplinar, în condiţiile legii şi al regulamentului intern al angajatorului. Răspunderea disciplinară nu înlătură răspunderea contravenţională sau penală a angajatului pentru faptele respective.

Angajatorul are obligaţia de a lua orice măsuri necesare în scopul prevenirii şi combaterii actelor de hărţuire morală la locul de muncă, inclusiv prin prevederea în regulamentul intern al unităţii, de sancţiuni disciplinare pentru angajații care săvârşesc acte sau fapte de hărţuire morală la locul de muncă.

Este interzisă stabilirea de către angajator, în orice formă, de reguli sau măsuri interne care să oblige, să determine sau să îndemne angajații la săvârşirea de acte sau fapte de hărţuire morală la locul de muncă.

 Angajatul, victimă a hărţuirii morale la locul de muncă trebuie să dovedească elementele de fapt ale hărţuirii morale, sarcina probei revenind angajatorului, în condiţiile legii. Intenţia de a prejudicia prin acte sau fapte de hărţuire morală la locul de muncă nu trebuie dovedită.”

Sancțiunile prevăzute de noua lege:

”Constituie contravenție hărţuirea morală la locul de muncă săvârşită de către un angajat, prin lezarea drepturilor sau demnităţii unui alt angajat, şi se pedepseşte cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei.”

Se sancţionează cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei neîndeplinirea de către angajator a obligaţiei de a lua orice măsuri necesare în scopul prevenirii şi combaterii actelor de hărţuire morală. Și de la 50.000 lei la 200.000 lei, nerespectarea de către angajator a interdicției de a stabili, în orice formă, de reguli sau măsuri interne care să oblige, să determine sau să îndemne angajații la săvârşirea de acte sau fapte de hărţuire morală la locul de muncă.

Mai multe în documentul cu legea de mai jos

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download [195.74 KB]

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina