fbpx

Avocatul poet și prozator a scris patru romane despre Justiția din Cluj. Ultimul are un personaj ”colorat”

Avocatul Lucian Cristea, fost judecător în penal, scrie cărți pe bandă rulantă. Pentru el ”scrierea e ca viața însăși, cum te speli pe dinți dimineața”. Are publicate aproape douăzeci de cărți: volume de poezii, volume de povestiri și romane. Între acestea sunt patru romane de ficțiune inspirate de Justiția din Cluj, în care activează de 35 de ani Cristea. Ultimul roman, intitulat ”Recurs la judecata de apoi. Aventurile unui avocat inocent” și care a fost lansat recent, îl are ca protagonist pe Serafimuț, despre care autorul spune că este inspirat de Ionel Sărac, un rom cunoscut ca ”avocatul țiganilor”, dar care nu este avocat în acte. În schimb, este zilnic în Palatul de Justiție, cunoaște procedurile juridice și are ”clienți” romi cu probleme în Justiție.

După cum chiar el spune, Lucian Cristea a fost cinci ani avocat comunist, alți cinci judecător comunist, 15 ani judecător capitalist, iar acum este avocat în capitalism. Din 1980 până în 1985 a fost avocat. ”Era cu totul altceva. Avocatura nu conta pe vremea aceea. Era considerată instituție mic burgheză, reminiscență. Era o instituție considerată formală, mai ales în penal. În civil mai trebuiau divorțuri, moșteniri..și pe vremea aceea, dar în penal nu prea conta avocatura”, povestește Cristea. Apoi a fost judecător de penal timp de 20 de ani, la toate instanțele. A ieșit la pensie de la Curtea de Apel Cluj – Secția penală, în 2005.  ”Am beneficiat de o lege foarte bună la vremea respectivă. Se intenționa mascat, mai mult sau mai puțin, să fie epurată Justiția de dinozauri, adică cei care volens nolens au făcut magistratură și pe vremea cealaltă, și asta a fost modalitate elegantă, catifelată. de a ne oferi ciocolată să ieșim din sistem. Și sincer am profitat de oportunitate”, susține actualul avocat.

Cristea spune că poate a fost mai bine așa: ”Inerent intervine uzura morală în meseria asta, vrând, nevrând. Ești ca și medicul psihiatru. Te încarci, oricât ai fi de detașat, de rigid sau rece, te încarci cu problemele oamenilor. Gândiți-vă la ideea de justiție și orice justițiabil. Pentru el un proces este viața lui. Stă luni de zile, se gândește, repetă în fața oglinzii când o să ajungă în fața judecătorului ce spune, cum spune, indiferent că spune adevărul sau minte. Și de aceea nouă ni se spunea să nu uităm niciodată treaba asta. Să lăsăm deoparte toate problemele personale. Când am îmbrăcat roba și am intrat în sala de judecată, pe cât posibil să încercăm să facem față. Și judecătorii și procurorii sunt oameni! De multe ori se uită chestia asta. Nu-s creiere cibernetice, nu-s calculatoare, sunt oameni care îmbracă roba. Unii sunt mai deștepți, alții mai puțin, ca peste tot.”

Scrie de când era judecător

Cât a fost judecător a scris cinci volume de poezii. ”Am debutat ca tot românul s-a născut poet cu poezie. Prima dată am scris poezie cum am învățat la școală, cu rimă. După aceea, evident că am fost taxat poet mediocru, că rima e o chestie desuetă. Am zis ok, stai că pot și inversa. Orice idioțenie poți să o transpui în versuri și să fii catalogat genial”, spune zâmbind.

În paralel, a început să scrie proză scurtă. Prima carte a fost ”Omul câine. Povestiri fantastice”. ”Am scris o suită de volume de proză scurtă care pe mine m-a fascinat dintotdeauna. Am și citit mult mai ales în copilărie și adolescență și am zis să scriu cum mi-a plăcut mie să citesc. În sensul că fantasticul și miraculosul există, face parte din ființa noastră. Dar n-am păcălit, n-am dat-o pe extratereștri. Nu. Rezolvările tot terestre au fost.” Nu a mers numai pe fantastic.  ”Fără umor nimic nu există”, spune scriitorul.

lucian cristea avocat scriitor (19)

Ionel Sărac
Ionel Sărac

Ultima carte este intitulată ”Recurs la judecata de apoi. Aventurile unui avocat inocent”. ”Este povestea unui avocat defapt neavocat, un personaj pitoresc al coridoarelor justiției clujene, pe care l-am folosit și care chiar există în carne și oase. Nu are studii de drept, dar se dă avocat”, dezvăluie Lucian Cristea. Personajul din carte se numește Serafimuț și este inspirat de Ionel Sărac, un rom omniprezent pe holurile Tribunalului, îmbrăcat elegant, tot timpul cu servieta, care își ajută semenii cu probleme în Justiție. Sărac le pregătește documentele, acțiunile pentru procese, dar nu pledează în sala de judecată căci nu este avocat în Barou. Are însă două avocate cu care colaborează în ce privește susținerea cauzelor în fața judecătorilor. Sărac este veșnic student la Drept.

”E pe lângă lege total, dar el e un personaj foarte simpatic, altfel. Eu am înțeles că are și dosar penal, dar nu știu în ce măsură este adevărat. Gândiți-vă că în mintea atâtor justițiabili, mai bronzați ca noi, el e avocat. Omul mi-e foarte simpatic și n-am nimic cu el. L-am folosit pe el ca liant. Și-l leg de mai multe personaje din lumea justiției, trăiri, amintiri. M-am asigurat și am scris că orice asemănare cu realitatea e ficțiune. Înțelege fiecare ce vrea din carte (râde). Practic îi o înșiruire de amintiri din toată cariera mea de avocat comunist, judecător comunist, judecător capitalist și până m-am pensionat și am redevenit avocat”, spune avocatul Cristea. Primul roman despre Justiție scris de Cristea a fost ”Un urs în Tribunal”. Acesta a făcut parte dintr-o trilogie, alături de ”Instanța Mariei” și ”Jaful”. Cartea ”Un urs în Tribunal” a început să o scrie când încă era judecător la Secția Penală a Curții de Apel, iar la lansare era deja pensionat.

lucian cristea avocat scriitor (25)

Încearcă și literatura pentru copii

”Urmează să apară luna viitoare regina creației mele de până acum, cartea de povești pentru copii. E foarte greu să scrii literatură pentru copii deoarece copiii sunt ceva fantastic. Nu-i poți păcăli, au o minte extraordinar de ageră. Dacă scrii bla bla bla rața trece dunărea, te descalifici că ești ieftin. Dacă scrii prea alambicat, nu pricep copiii mesajul și atunci trebuie să găsești limbajul comun cumva. Dar îmi place și am de gând mult timp de acum înainte, dacă mai am putere și disponibilitate, să scriu literatură pentru copii. Volumul care urmează să-mi apară luna viitoare de povești pentru copii este de fapt intitulat ”povești pentru toți copiii din noi” și se adresează tuturor, între 8 și 80 de ani, ceva de genu. Bogat ilustrat și cred că nu mă fac de râs cu el, având în vedere că sunt și bunic”, spune avocatul-scriitor.

Lucian Cristea este membru în Uniunea Scriitorilor din România. ”Am luat premii literare, am provocat multe supărări în breasla scriitorilor. Pentru că sunt scriitori cu filologia la bază sau filosofia care au scris o carte sau două și le-a luat mult. Literatură de sertar.”, spune Cristea.  De ce scrie? ”Scriu de plăcere. Vă dați seama că am publicat 20 de cărți într-un timp relativ scurt. Eu scriu foarte repede. Sunt de părere că scrierea e ca viața însăși, cum te speli dimineața pe dinți. Își vine și o faci. Ce tot o ții în sertar și o bibilești și-ți mai vine o idee? A doua zi nu mai ești același”, răspunde avocatul.

Avocatul Cristea ne arată raftul cu cărțile scrise de el
Avocatul Cristea ne arată raftul cu cărțile scrise de el

Acesta provine dintr-o familie de artiști, cu părinții pictori. ”M-am format în acest mediu. Copil fiind era spectacolul vieții la noi în casă. Tot timpul veneau musafiri scriitori, pictori, plasticieni. Era un regal de comunicare, de bancuri de bună factură, de subtilități și așa m-am format. La un moment dat chestia asta a explodat în mine. Ca și judecător vezi foarte multe în sala de judecată, observi oameni, situații. Dar ca judecător nu ai voie să comentezi pentru că se interpretează. Tu trebuie să taci. Convingerea ta este în sentință. Și atunci pentru mine scrisul a fost ca un fel de eliberare de această constrângere că trebuie să tac și să analizez. Scrisul a fost ca un fel de refulare. Câteodată simt că mă pișcă buricele degetelor și două săptămâni nu mă opresc din scris”, afirmă scriitorul-jurist.

Lucian Cristea spune că în România este greu să se facă bani din literatură și că aceasta îi dă alte satisfacții. ”Nu mă interesează să fac bani din literatură. Scopul meu este ca mesajul să ajungă la cititori. Și-mi place să scriu. Înainte de 89, cine ajungea să fie publicat era considerat că merită să fie publicat. Sigur era și cenzura de rigoare. Cărțile despre Justiție înainte de Revoluție nu ar fi putut să apară că toți judecătorii și procurorii din vremea aceea erau cuminți, ordonați, primeau flori, își iubeau nevestele și făceau copii. A apărut și fenomenul invers. La ora actuală oricine își poate publica o carte dacă are bani. Plătește la editură, papă și ea. E riscul acesta că poate să apară impostură multă. Dar cititorii sunt cei care aleg. Și o spun cu foarte multă bucurie că pe mine mă încălzește că am reușit să am un segment de cititori fideli și nu-mi trebuie mai mult decât să-mi dea un telefon să zică ”bă Luci atâta am râs la pagina 100 de ce ai scris acolo” e balsam pe suflet și înseamnă că mesajul a fost transmis și nu mă fac de râs. Scriu din plăcere și sunt citit din plăcere și asta e cea mai mare bucurie. Am ales un stil de scris lejer. O citești în autobuz, pe tren, oriunde”, își descrie autorul opera.

Cât despre personajele din cărțile lui, Cristea afirmă: ”Nimeni nu se recunoaște sau nu vrea să se recunoască”.

De ce s-a reapucat de avocatură și ce propune pentru intrarea în magistratură

În timp ce unii absolvenți de Drept sau avocați tineri visează să treacă examenul de la Institutul Național al Magistraturii, fostul judecător trecut în tabăra avocaților consideră că ar trebui urcat pragul de vârstă pentru magistratură: ”Au americanii dreptate sau, mă rog, occidentalii. Cu riscul să-mi ridic tagma magistraților tineri în cap, oricum și fiul meu vrea să devină magistrat, poți să fii doxă de carte, poți să fii șef de promoție, dar dacă nu ai experiența vieții nu poți să fii un bun judecător. De aceea în sistemele exersate de sute de ani, nu de zeci de ani, de democrație și justiție, acolo magistrat devii cam după 35-40 de ani, după ce ai și experiența de viață acumulată.”

Cristea recunoaște că are un avantaj față de alți avocați deoarece a fost judecător. ”Este și o revoltă surdă, uneori chiar manifest, împotriva avocaților care înainte au practicat meserii de procuror sau judecător pentru că, gândiți-vă, sunt o mie de avocați în Cluj. Când am intrat eu în avocatură în 80 erau o sută. Am stat un an pe dreapta după ce am ieșit din magistratură și am zis ”gata, am servit destul patria, mă duc la pescuit, scriu”.. dar după câteva luni, când am ajuns să-mi dau seama că simplul fapt că mă duc să schimb uleiul la mașină produce un eveniment în viața mea și altceva nu se mai întâmplă, am zis: Dumnezeule, am 50 de ani, mor? Trebuie să trăiesc în continuare! Și atunci am intrat în avocatură”, conchide Lucian Cristea.

Comments

comentarii

3 comentarii

  1. Felicitari pentru noua carte. Sunt curioasa cum l-ati prins in vorba pe dl Saracut.

  2. Felicitari! Vreau si eu o carte. Ma revansez cat de curand.

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina