Acasă » SPECIAL » Cum și-a recuperat biserica armeană din Gherla comoara. DOCUMENTE și GALERIE FOTO

Cum și-a recuperat biserica armeană din Gherla comoara. DOCUMENTE și GALERIE FOTO

Biserica armeano-catolică din Gherla deține în patrimoniu, în urma unui proces, o adevărată comoară, constând în obiecte de cult armenești din secolele XVII-XVIII. Parohia s-a judecat cu Primăria și Muzeul de Istorie din Gherla pentru a-i fi predate bunurile, între care tabloul ”Coborârea lui Iisus de pe cruce” din Școala Rubens, asemănător celui original expus în Catedrala Notre Dame din Antwerp.

In Gherla, fostul Armenopolis, se află cea mai mare biserică armeano-catolică din diasporă. O piatra cu inscriptii in limba armeană din 1748 este chiar piatra de temelie a bisericii armene din Gherla. Armenii, oameni foarte bogati, erau bancherii vremurilor trecute de la care se imprumutau cu bani până și împărații. Colecția de obiecte armenești de valoare a ajuns în Ungaria, odată cu al doilea război mondial, și a revenit în țară în 1952. În 2009, Parohia Armeano-Catolică din Gherla, prin avocatul Călin Iuga, a pornit proces la Judecătoria din oraș pentru recuperarea tezaurului de la Statul Român.  Este vorba de obiecte bisericești, potire, crucifixe, veșminte vechi, broderii, sigilii, picturi. În total 185 de piese. în frunte cu tabloul ”Coborârea lui Iisus de pe cruce” din Școala Rubens, realizat în ulei pe pânză. Armenii au obținut tabloul  drept recompensă de la imparatul Francisc I
 tablou coborarea lui isus din gherla

Să restituie în deplină proprietate şi posesie, integral şi în natură, toate bunurile cultural mobile şi obiectele de cult armeneşti (inclusiv picturile şi manuscrisele armeneşti vechi) care sunt deţinute fără titlu de Statul român în baza celor două procese-verbale din data de 17 ianuarie 1952”, a cerut parohia în acțiunea de la Judecătoria Gherla împotriva Primăriei și Muzeului de Istorie Gherla. Cauza s-a soluționat în cele din urmă prin tranzacție între părți, adică Primăria Gherla a acceptat sa predea de bună voie toate bunurile ce au aparținut armenilor. ”E una din cauzele care se intâlnește o data la o sută de ani”, a spus avocatul Călin Iuga.

Celebrul tablou este expus în biserica armeană, care însă este destul de rar deschisă. Restul obiectelor nu sunt expuse, fiind depozitate. Vedeți mai jos o galerie foto cu câteva din ele!

Acțiunea Parohiei Armeano-Catolice

În fapt, Catedrala armeano-catolică din Gherla avea în patrimoniu la data celui de-al doilea război mondial, conform inventarului propriu, mai multe bunuri cultural mobile şi obiecte de cult armeneşti, printre care se afla o pictură din Şcoala Rubens intitulat „Coborârea de pe cruce” (pictat de Sandrart Ioachim), două picturi ale parohilor Lukacs Cristofor şi Esztegar Vartan şi mai multe manuscrise armeneşti vechi. Pictura „Coborârea de pe cruce” a făcut şi face parte dintr-o capelă laterală.

Spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial Ministerul Cultelor şi a Învăţământului din Ungaria a dispus prin Ordinul nr. 3265 din 11.09.1944 evacuarea tuturor obiectelor de cult ale Catedralei la Mănăstirea benedictinilor din satul Bakonzbel, judeţul Veszprem din Ungaria, în vederea protejării lor. Odată cu aceste bunuri au mai fost evacuate şi arhiva cărţii funciare a oraşului Gherla, precum şi arhivele mai multor instituţii din oraş.

Avocat Călin Iuga
Avocat Călin Iuga

Transportarea acestor bunuri s-a efectuat în baza ordinului mai sus precizat de Comandamentul militar teritorial al armatei maghiare, independent de voinţa noastră, sub îndrumarea unui delegat ministerial pentru teritoriul Corpului IX de armată. După terminarea războiului am urmărit neîncetat să ne recuperăm obiectele de cult evacuate cu forţa de armata maghiară. În acest sens, am anunţat de îndată autorităţile româneşti despre aceasta şi le-am solicitat să facă demersuri pentru a ne fi restituite aceste bunuri. Astfel, am făcut numeroase intervenţii la organele locale şi centrale de conducere, inclusiv la preşedintele guvernului pentru readucerea lor în ţară.

În urma măsurilor luate de autorităţile române autorităţile ungare au restituit toate obiectele noastre de cult reprezentanţilor statului român conform a două procese-verbale de predare din data de 17.01.1952. Însă autorităţile române nu a restituit niciun bun Parohiei noastre, ci a predat o parte dintre aceste bunuri Muzeului de istorie raională din Gherla în baza procesului-verbal din data de 10.03.1952. Printre aceste bunuri se afla şi tabloul „Coborârea de pe cruce”, care, în cele din urmă, a fost predat Muzeului de artă Cluj-Napoca.

Cu restul bunurilor nu ştim ce s-a întâmplat. Probabil, obiectele de cult conţinând metale preţioase au fost predate Băncii Naţionale a României, singura instituţie publică în măsură să depoziteze la acea dată astfel de bunuri, iar celelalte bunuri se află, probabil, în alte muzee sau la Arhivele naţionale (manuscrisele). Ulterior, am formulat numeroase solicitări organelor locale şi centrale pentru restituirea obiectelor. Cererile adresate organelor locale au fost respinse sau nu ni s-a dat niciun răspuns.

În urma solicitărilor adresate organelor centrale, Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste a admis restituirea în natură a trei picturi: 1. „Coborârea de pe cruce”, 2. portretul parohului Lukacs Cristofor şi 3. portretul parohului Esztegar Vartan. Însă organele locale au refuzat în mod repetat să pună în executare dispoziţiile organelor centrale, ultima dată directorul Muzeului din Gherla invocând faptul că picturile au fost trecute în patrimoniul statului, fără a prezenta însă un temei legal în acest sens.

Printre obiectele de cult care au fost evacuate şi, ulterior, predate Statului român s-au aflat şi obiecte care conţin metale sau pietre preţioase. Restituirea acestor obiecte de către Statul român foştilor proprietari a făcut obiectul unei legi speciale de restituire, respectiv O.U.G. nr. 190/2000.

Potrivit prevederilor art. 26 din O.U.G. nr. 190/2000 şi ale art. 39 din Norma metodologică de aplicare a O.U.G. nr. 190/2000 (aprobată prin H.G. nr. 1344/2003) restituirea acestor bunuri se face prioritar în natură, dacă acestea se mai regăsesc fizic la sucursala Municipiului Bucureşti a Băncii Naţionale a României, iar, pe cale de excepţie, se va plăti persoanelor îndreptăţite, în baza hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, investite cu formulă executorie, contravaloarea metalului preţios fin conţinut în respectivele bunuri, calculată la preţul practicat de Banca Naţională a României la data plăţii.

Până la apariţia Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil şi a Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, bunurile culturale mobile şi obiectele de cult preluate ilegal de autorităţile statului nu puteau fi revendicate.

Potrivit prevederilor art. 99 alin. (2) din Legea nr. 182/2000 „(…) bunurile culturale mobile preluate ilegal de autorităţi ale statului după data de 6 septembrie 1940 pot fi revendicate de proprietarii de drept şi vor fi restituite acestora de către instituţiile care le deţin, pe baza unei hotărâri judecătoreşti definitive (…)”. Totodată, potrivit prevederilor art. 27 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 489/2006 Bunurile sacre, respectiv cele afectate direct şi exclusiv cultului, stabilite conform statutelor proprii în conformitate cu tradiţia şi practicile fiecărui cult, dobândite cu titlu, sunt insesizabile şi imprescriptibile şi pot fi înstrăinate doar în condiţiile statutare specifice fiecărui cult.

Prevederile alin. (2) nu afectează redobândirea bunurilor sacre confiscate în mod abuziv de stat în perioada 1940-1989, precum şi a celor preluate fără titlu” , a arătat avocatul Călin Iuga.

Potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 182/2000 „Bunurile care alcătuiesc patrimoniul cultural naţional mobil sunt:

  1. bunuri arheologice şi istorico-documentare, precum: (…)
  2. d) manuscrise, incunabule, cărţi rare şi cărţi vechi, cărţi cu valoare bibliofilă; (…)
  3. bunuri cu semnificaţie artistică, precum:(…)
  4. c) obiecte de cult: icoane, broderii, orfevrărie, mobilier şi altele;(…)
  5. bunuri cu semnificaţie etnografică, precum:
  6. a) unelte, obiecte de uz casnic şi gospodăresc;(…)
  7. d) textile, piese de port, pielărie;
  8. e) alte obiecte din metal, lemn, os, piatră, sticlă;
  9. f) obiecte de cult;
  10. g) podoabe;(…)”
La solicitarea Judecătoriei Gherla, Mihály Melinda, muzeograf în cadrul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj–Napoca, expertă în bunuri cu semnificaţie artistică; opere de artă plastică transilvăneană (sec. XVI–XVIII) al Ministerului Culturii şi Cultelor a efectuat identificarea provenienţei acelor bunurilor care au aparţinut Parohiei Armeano-Catolice din Gherla şi care se aflau în Muzeul de Istorie Gherla.

Istoricul colecţiei

Muzeul armenesc din Gherla: de la înfiinţarea din anul 1907 până la al doilea război mondial

În jumătatea a doua a secolului al XIX-lea în cercurile de intelectuali ale armenilor din Transilvania s-a produs o aşa-numită “renaştere culturală armenească”, care avea ca scop studierea istoriei şi a culturii acestei etnii, asimilate aproape în întregime la momentul respectiv. Rezultatele acestor cercetări au fost publicate în revista lunară armenească în limba maghiară, întitulată Armenia, apărută în perioada 1887–1907. Ca urmare a acestor noi preocupări Asociaţia Carpatină din Transilvania a organizat în anul 1904 o expoziţie cu tematica broderiilor armeneşti la iniţiativa lui Gyula Merza şi al lui Antal Herman. În urma ecoului larg răspândit al acestei expoziţii au apărut primele donaţii de broderii armeneşti de către personalităţile epocii muzeului Asociaţiei Carpatine, cu condiţia ca acestea să treacă în fondul muzeului armenesc ce urma să fie fondat. Prima donaţie datează din 14 octombrie 1904, când medicul-şef al Clujului, István Mály a dăruit o bonetă de copil şi un văl de botez, fiind urmat de donaţia unei rochii de nuntă armeneşti în luna noiembrie de către ofiţerul Márton Lengyel. Promotorul fondării muzeului armenesc a fost etnograful Antal Hermann, profesor al Universităţii din Cluj, care a ţinut la data de 1 noiembrie 1904 un discurs în Gimnaziul din Gherla în faţa intelectualilor armeni despre importanţa înfiinţării acestui muzeu. Datorită discursului s-a format pe loc o comisie provizorie care avea atribuţia de organizare a muzeului. Acestei comisii i se datorează organizarea mai multor şedinţe de fondare ale Muzeului Armenesc în ianuarie şi în februarie 1905, noul director ales, Szongott Kristóf devenind responsabil pentru o vastă propagandă lansată în favoarea fondării noii instituţii, publicată în paginile revistei Armenia. În acelaşi timp au fost începute şi săpăturile arheologice din castrul roman de la Gherla, piesele provenite din săpătură îmbogăţind de asemenea patrimoniul acestui muzeu. Cu toate acestea deschiderea oficială festivă a Muzeului Armenesc a fost ţinută doar după moartea directorului Kristóf Szongott, la data de 16 iunie 1907.

Pe paginile revistei Armenia au fost consemnate numeroase donaţii sosite în perioada 1905–1907: broderii, o lampă bisericească, codexuri, manuscrise, cărţi, tablouri cu iconografie armeano-catolică, romano-catolică şi tablouri votive şi textile bisericeşti. Muzeul a fost amenajat în trei încăperi de la etajul gimnaziului vechi armenesc, colecţia fiind împărţită de asemenea în trei unităţi: colecţia de cărţi şi de materiale arhivistice, colecţia etnografică şi cea de artă plastică. Conform raportului comisiei de direcţiune din anul 1911, registrul colecţiei de artă plastică conţinea 114 de piese, dintre care 83 erau statui, 19 tablouri originale şi copii, 11 desene originale şi o piesă cu caracter etnografic.

După primul război mondial muzeul şi-a întrerupt activitatea, fiind deschis din nou la data de 21 iunie 1942, Gyula Merza primind cu această ocazie funcţia de director onorific al muzeului. În anul 1943 a murit Merza, ultimul membru al conducerii de odinioară a muzeului. Acest fapt a tras după sine efectuarea câtorva modificări substanţiale în statutul de bază, acestea fiind aprobate de către primăria oraşului. Cea mai semnificativă modificare era o reglementare preluată din statutul original, privind desfiinţarea muzeului: “în caz de desfiinţare a muzeului toate bunurile acestuia vor trece în patrimoniul bisericii armeano-catolice din Gherla, bunurile putând fi folosite doar pentru întreţinerea muzeului. Ultima înregistrare în jurnalul de gestiune a muzeului datează din data de 27 iunie 1944, după care muzeul a fost desfiinţat. Soarta patrimoniului acestui muzeu a fost hotărâtă de ordinul Episcopiei Romano-Catolice din Cluj din anul 1944. Documentul se referă la asigurarea depozitării optime a celor mai valoroase piese ale muzeului şi a parohiei armeano-catolice din Gherla, a picturilor, a sculpturilor, a pieselor realizate din metale preţioase şi a manuscriselor. În data de 11 septembrie 1944 Ministerul Cultelor şi a Învăţământului din Budapesta a ordonat transportarea acestui material, aşezat în 10 lăzi, în mănăstirea benedictină din Bakonybél (Ungaria). După terminarea războiului bunurile au fost transportate în Muzeul de Artă Decorativă din Budapesta.

Revenirea colecţiei în ţară la data de 10 martie 1952

După terminarea celui de-al doilea război mondial vicarul apostolic Zoltán Lengyel a solicitat autorităţilor româneşti restituirea bunurilor muzeului şi ale parohiei. În anul 1948 muzeul armenesc a fost naţionalizat, piesele fiind predate de către Muzeul de Artă Decorativă din Budapesta statului român la data de 17 ianuarie 1952. Cu această ocazie au fost întocmite două liste de inventar separate, prima listă conţine numărul vechi de inventar, denumirea şi valoare pieselor, iar cel de-al doilea conţine numărul vechi de inventar, denumirea, datarea, identificarea meşterului, fără a preciza şi valoarea acestor piese . Bunurile au fost preluate de către Muzeul de Istorie Raională din Gherla la data de 10 martie 1952, fiind consemnate numeroase lipsuri.

Printre aceste bunuri se afla şi tabloul pictorului flamand Jakob Sandraart, întitulat „Coborârea de pe cruce”, care, în cele din urmă, din lipsă de spaţiu a fost predat Muzeului de Artă din Cluj-Napoca. La data de 10 martie 1952, cu ocazia preluării obiectelor muzeale preluate de Muzeul Istoric Raional Gherla s-a constatat că mare parte a materialului arhivistic era mucegăit, unele manuscrise fiind distruse, patru dintre tablouri fiind găurite de şoareci.

La data de 31 august 1957 au fost predate de către Muzeul Raional din Gherla parohiei armeano-catolice din Gherla un număr de 79 de piese pentru păstrare: 2 pluviale, 6 casula, 1 dalmatica, 19 stola, 17 manipulus, 7 învelitoare de potir (velum), 14 burse, 6 acoperăminte de potir (palla), 1 bursa de vizitat bolnavi, 1 guler (vagas), 1 cordon de tras clopoţel, 2 maniere orientale, 2 învelitoare de botez şi 1 relicviar.

La data de 15 decembrie 1960 toate piesele care erau predate parohiei armeano-catolice pentru păstrare au fost preluate de către Muzeul Raional din Gherla prin directorul Nicula Alexandru. Precizăm că majoritatea pieselor de mai sus se află şi la momentul de faţă în patrimoniul Muzeului de Istorie Gherla, cu câteva excepţii, acestea fiind probabil pierdute în cursul multiplelor schimbări ale locurilor de păstrare. Menţionăm aici şi faptul că culorile şi decorul câtorva acoperăminte de potir (în documentul din data de 31 august 1957 figurează sub denumirea de învelitoare de potir – velum) nu corespund cu cele menţionate în inventarul pieselor din anul 1952, fapt pentru care presupunem, că unele dintre ele au fost schimbate cu ocazia mutărilor.

Cele două statuete de bronz ale cvolecţiei au trimise, apoi transferate definitiv la Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti, probabail între anii 1970–1971 (vezi: Lucia Ţeposu-Marinescu – Constantin Pop, Statuete de bronz din Dacia romană, Bucureşti, 2000, p. 32, 55, Pl. 8, 25.).

Materialul arhivistic a fost transferat din muzeu la sfârşitul anului 1974 în Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Cluj şi se află azi în Fondul Colecţia de documente armeneşti ale Muzeului din Gherla (vezi: Lucia-Augusta Şerdan, The Armenians in the Archival Treasure of Cluj, în: Armenian Culture an Art in Gherla, Bucureşti, 2002, p. 47–55.).

În urma numeroaselor solicitări ale bisericii, înainte de 1989 Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste a admis restituirea a trei picturi „Coborârea de pe cruce”, Portretul parohului Lukacs Cristofor şi Portretul parohului Esztegar Vartan, însă acestea nu au fost predate niciodată bisericii.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina