Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituțională a României cu privire la mai multe articole din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. La sfârșitul săptămânii trecute, instanța Judecătoriei Cluj-Napoca a sesizat CCR în două dosare, în care băncile au contestat procedura de dare în plată demarată de debitori. In dosarul 10487/211/2016, în care este reclamant Credit Europe Bank: ”Constata ca cererea este legal timbrata. În temeiul art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 republicata: Sesizeaza Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3, art 10 si art. 11 din …
Citește mai multadmin
O avocată din Cluj a avut prezentare la a 26-a conferință a Asociației Europene de Psihologie si Drept
Gabriela Culda, psiholog doctorand la Universitatea Babeș Bolyai – Școala Doctorala de Psihologie Cognitivă Aplicată și avocat in Baroul Cluj a fost singura româncă care a avut prezentare la Conferința anuală a Asociației Europene de Psihologie si Drept, ce s-a desfășurat la Toulouse în perioada 5-8 iulie. Gabriela Culda a susținut o prezentare orală a lucrării despre viol, pentru care a realizat un sondaj după cazul de la Vaslui. Doctoranda din Cluj a fost desemnată sa facă parte din comitetul de evaluate a lucrărilor doctoranzilor de la conferință. A fost a 26-a întâlnire a Asociației Europene de Psihologie si Drept, care aduna practicieni …
Citește mai multInterviu cu doamna cu pantofi albaștri: ”Știu că dincolo de coperta unui dosar sunt oameni, sunt destine, sunt suflete”
Judecătoarea Camelia Folea de la Judecătoria Blaj, cunoscută ca ”doamna cu pantofi albaștri” după povestea spusă de avocata Mădălina Scutenicu pe Facebook, a acordat un interviu agenției de presă de stat Agerpres. AGERPRES: Doamna judecător Camelia Folea, multă lume s-a întrebat zilele acestea dacă într-adevăr există ‘Doamna cu pantofi albaștri’ sau este doar o poveste frumoasă. Camelia Folea: ‘Doamna cu pantofi albaștri’ chiar există. Nu este o poveste, nu este o magie. Exist. Și ca mine mai sunt multe alte doamne și domni cu pantofi albaștri, judecători în această țară. AGERPRES: Opinia publică vă percepe ca pe o eroină, un …
Citește mai multMesajul reprezentantului ELSA Cluj-Napoca către absolvenți
PR-ul asociației ELSA Cluj-Napoca, Ronald Elek, le-a spus absolvenților Facultății de Drept UBB Cluj-Napoca la cursul festiv: ”De astăzi, puterea de a face o lume mai dreaptă se află în mâinile voastre” Ronald Elek, student în anul IV din toamnă și PR-ul ELSA Cluj-Napoca, le-a transmis absolvenților trei lucruru: ”Îmi cer scuze de la început pentru emoțiile pe care le am, dar nu pot să le controlez știind că am în față oameni pe care se va baza societatea noastră. Nu pot să vă dau sfaturile pe care le-ați primit de la profesorii noștri, dar sunt trei lucruri pe care aș …
Citește mai mult66 de șoferi, prinși de radar într-o zi în Cluj
Polițiștii clujeni au desfășurat, ieri, o acțiune amplă în tot județul, axată cu precădere pe combaterea vitezei excesive în trafic. 66 de șoferi au fost amendați pentru depășirea vitezei legale. Poliţiştii rutieri au acţionat, ieri, 9 iulie, pe raza localităților urbane, precum și pe sectoarele de drum național din județul Cluj pentru fluidizarea traficului şi pentru prevenirea şi combaterea abaterilor rutiere, cauze ale accidentelor de circulaţie, precum şi a transportului ilicit de mărfuri. Acţiunea s-a axat, cu precădere, pe respectarea prevederilor legale privind viteza de deplasare a autovehiculelor, priorități și depășire vehicule, prioritate pietoni și reguli traversare cale ferată. În …
Citește mai multTunde Peter a scris scrisori pentru femei rome în penitenciar și nu se mai întoarce în învățământ
Fostul inspector școlar general adjunct Tunde Peter a vorbit pentru site-ul corbiialbi.ro despre perioada de ispășire a pedepsei de 2 ani și 6 luni pentru trafic de influență și despre planuri și activități după eliberare. Ilona Csilla Tunde Peter a fost liberată condiționat de către Judecătoria Gherla în 14 martie, după ce în 27 aprilie 2015 a fost condamnată definitiv de Curtea de Apel Cluj. ”Am pierdut foarte mult cu condamnare. Am pierdut practic tot ce am realizat până acum pe plan profesional. S-a dus pe apa sâmbetei, o întreagă viaţă de dascăl şi 18 ani de activitate la Inspectoratul Şcolar …
Citește mai multLa Facultatea de Drept UBB Cluj, s-au introdus și procedurile la examenul de licență. Vezi grila
Studenții de la Facultatea de Drept UBB Cluj au avut la examenul de licență de anul acesta, pentru prima dată, și întrebări din procedura penală și cea civilă. Nu fără supărare. Deși la alte facultăți de drept mari se dau la examenul de licență subiecte și din proceduri de mulți ani, la cea de la UBB, abia în anul universitar care s-a încheiat recent au fost introduse ca materii la licență dreptul procesual penal și dreptul procesual civil, denumite neoficial procedura penală și procedura civilă. Proaspeții absolvenți, care au avut mai mult de învățat pentru licență, nu au fost prea …
Citește mai multIstoria evacuării Muzeului de Istorie a Transilvaniei – Colecția de istorie a farmaciei din Casa Hintz
Clujust.ro vă prezintă cum a decurs procesul de evacuare a Muzeului de Istorie a Transilvaniei, mai exact Colecția de istorie a farmaciei, din clădirea monument istoric Casa Hintz din Piața Unirii, așa cum rezultă din motivarea deciziei definitive a Curții de Apel Cluj. Imobilul a fost restituit în natură, pe bucăți, în baza Legii nr. 10/2001, către moștenitorii familiei Hintz, cu menţinerea afectaţiunii speciale de 5 ani. Pentru parter, s-a împlinit termenul de afectaţiune specială, dar pentru subsol, încă nu. Decizia nr. 253/R din 7 mai 2015, Curtea de Apel Cluj – secţia a I-a civilă 1. Soluţia primei instanţe …
Citește mai multCSM a felicitat-o pe judecătoarea Camelia Folea, cunoscută ca ”doamna cu pantofi albaștri”
Consiliul Superior al Magistraturii a felicitat-o public pe judecătoarea Camelia Folea de la Judecătoria Blaj și a transmis că susține promovarea exemplelor pozitive din magistratură, așa cum a precizat și Clujust.ro ieri, când am dat numele magistratului. Comunicatul CSM ”Ne bucurăm că activitatea doamnei judecător Camelia Folea de la Judecătoria Blaj a fost remarcată atât de către profesionişti, cât şi de mass media şi publicul larg. O felicităm pentru modalitatea în care şi-a exercitat atribuţiile de serviciu şi, în acelaşi timp, susţinem promovarea exemplelor pozitive din magistratură, a tuturor celor care îşi îndeplinesc profesia cu onoare, conştiinţă şi integritate. Încă …
Citește mai multDoamna cu pantofi albaștri a admis acțiunea mamei pentru a-și putea vedea fiul
Judecătoarea cunoscută ca ”Doamna cu pantofi albaștri”, după povestea scrisă de avocată ce a făcut înconjurul internetului, s-a pronunțat, astăzi, în procesul intentat de o mamă pentru a relua legătura cu fiul ei, care stă la tată, caz care a generat povestea. La termenul din 4 iulie, când a fost audiat copilul, despre care a povestit avocata mamei pe Facebook, judecătoarea cu pantofi albaști a amânat pronunțarea pentru data de 8 lulie: ”Având nevoie de timp pentru deliberare, amânat pronuntarea la data de 08.07.2016, termen pâna la care partile au posibilitatea de a depune concluzii scrise.”, potrivit încheierii. Obiectul dosarului este …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.