admin

Șoferul unui microbuz școlar din Cluj a fost prins băut la volan când mergea după copii să-i ducă la școală

Șoferul unui microbuz școlar din Cluj a fost prins băut la volan în cadrul unei acțiuni ample a poliției rutiere în tot județul, care s-a lăsat cu amenzi de aproape 50.000 lei! Serviciul Rutier Cluj o organizat, ieri, o acţiune pe raza întregului judeţ pentru prevenirea și combaterea abaterilor de la normele legale privind siguranța și legalitatea transportului public de persoane. Astfel, în intervalul orar 6:00 -10:00, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj – Serviciul Rutier şi cei din cadrul subunităţilor de poliţie teritoriale au desfăşurat acţiunea în scopul verificării legalităţii transportului rutier de persoane şi a transportului …

Citește mai mult

Gîrbovan susține prevederea adoptată de Comisie privind răspunderea magistraților

Presedintele Uniunii Nationale a Judecatorilor din Romania, Dana Gîrbovan, sustine ca prevederea trecuta de Comisia speciala privind raspunderea magistratilor a remediat neajunsuri. Pentru referinta, judecatoarea citeaza considerente din decizii ale Curtii Constitutionale a Romaniei. “Vad ca se continua dezbaterea publica daca statul poate sau are obligatia sa porneasca actiunea in regres impotriva unui judecator sau procuror care a generat o eroare judiciara, ca urmare a unei actiuni facute cu rea credinta sau grava neglijenta, unii sustinand ca de indata ce statul plateste, acesta si trebuie sa se intoarca contra magistratului. Conform Constitutiei, a jurisprudentei CCR si a documentelor internationale statul nu …

Citește mai mult

Un inculpat cunoscut din Cluj nu a mers la proces pentru că stă la o mănăstire pe perioada postului

Un inculpat cunoscut din Cluj, fost politician și președinte de Consiliu Județean, nu a mers la termenul de judecată de astăzi din procesul în care este pus sub acuzare pentru că stă la o mănăstire pe perioada postului Crăciunului. Instanța judecătoriei Cluj-Napoca a judecat al doilea termen în procesul în care fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan, este acuzat că a folosit o diplomă de licență în drept falsă, emisă de Universitatea ”Spiru Haret”. Seplecan nu s-a prezentat la instanță, fiind la mănăstirea din localitatea Tăuți, județul Cluj.  ”Am anunțat instanța că sunt la mănăstire pe perioada postului. …

Citește mai mult

Definiție adoptată de Comisia specială: ”Justiția se înfăptuiește de către judecători în numele legii…”

Comisia specială parlamentară pentru legislația în domeniul justiție a adoptat, astăzi, o nouă definiție în Legea 304/2004 privind organizarea judiciară: ”Justiția se înfăptuiește de către judecători în numele legii și este unică, imparțială și egală pentru toți”, este textul propus de deputatul de Cluj Steluța Cătăniciu la alineatul 1 de la articolul 2 din lege și votat în Comisie. Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului a început, astăzi, dezbaterile pe Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) a propus la art.2 alin.1 următorul text: ”Justiția se înfăptuiește de către instanțele de judecată în …

Citește mai mult

”Baroneasa” magiunului de prune din Topoloveni a primit o lovitură grea de la Cluj

Magiunul de prune a ajuns pe masa judecătorilor nu sub forma unui desert, ci într-un dosar care a pornit la Tribunalul Cluj și s-a terminat la Înalta Curte de Casație și Justiție. Patroana firmei Sonimpex Topoloveni SRL, Bibiana Stanciulov, se comportă ca o autoritate care apără magiunul de prune și a atacat în ultimii ani alți producători din țară. Între aceștia și firma MIB Prodcom din Cluj, care deține brandul și fabrica AROVIT. Aceasta a câștigat definitiv procesul în care era acuzată de concurență neloială, iar producătorul de magiun din Topoloveni are de plătit cheltuieli de judecată de peste 80.000 de …

Citește mai mult

În premieră, Farmec lansează prima gamă din segmentul cosmeticelor de lux – Gerovital Luxury

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, pătrunde pe piaţa cosmeticelor de lux şi lansează prima sa gamă din acest segment – Gerovital Luxury. Gama valorifică o strategie anti-age unică, care integrează întârzierea îmbătrânirii celulare şi neutralizarea efectelor provocate de stresul fizic şi emoţional. Gerovital Luxury este prima gamă de lux din portofoliul Farmec, producătorul clujean mizând pe puterea şi încrederea consumatorilor în brandul Gerovital, odată cu penetrarea acestui segment de piaţă. „Ritmul de creştere al segmentului cosmeticelor de lux este de două ori mai rapid decât cel al pieţei în ansamblul său. Consumatorii românii au cheltuit în 2016 …

Citește mai mult

Inculpatul imobiliar Traian Onuc a vrut să strămute cauza pe motiv că sunt implicați notari și avocați

Inculpatul imobiliar Traian Onuc, acuzat de înșelarea a 130 de oameni cu aproape 700.000 de euro, este tot în camera preliminară de peste 270 de zile. În acest timp, a avut și o cerere de strămutare respinsă, în care a invocat că sunt implicați notari și avocați în dosarul penal. Traian Onuc (fost Floarea Ianson) a fos trimis în judecată la sfârșitul lunii februarie, iar procesul se află în camera preliminară, la prima instanță, de 273 de zile, deși termenul legal este de 60 de zile. Între timp, inculpatul, prin avocatul său Florin Mureșan, a avut și o cerere de …

Citește mai mult

Amendă de 100.000 lei pentru Delzag Grid (fosta E.ON Distribuție) pentru practici comerciale agresive

Tribunalul Cluj a confirmat recent, definitiv, o amendă de 100.000 de lei primită de distribuitorul de gaze naturale Delgaz Grid (fosta E.ON Distribuție) pentru practici comerciale agresive. Că tot e sezonul rece, instanța a ”încălzit” compania Delgaz cu o amendă fierbite. Astfel, în 29 noiembrie, Tribunalul Cluj a hotărât: ”Respinge apelul formulat de apelanta Delgaz Grid SA împotriva sentintei civile nr.1014/16.02.2017 pronuntata în dosar nr. 25/211/2016 al Judecatoriei Cluj-Napoca pe care o pastreaza în întregime. Definitiva.” Acesta este finalul unui proces în care compania a contestat amenda de 100.000 de lei primită în urmă cu doi ani de la Comisariatul …

Citește mai mult

Secretarul Comisiei speciale, Steluța Cătăniciu: ”ALDE nu susține forma actuală a răspunderii magistraților”

Deputatul clujean Steluța Cătăniciu, secretar al Comisiei speciale privind legislația în domeniul justiției și vicepreședinte ALDE, a anunțat că nu susține textul adoptat în Comisie în ce privește răspunderea magistraților, considerând că Statul trebuie obligat să de îndrepte cu acțiune în regres  împotriva magistratului care a încălcat legea cu rea credință sau gravă neglijență. ”În calitatea mea de membru al Comisiei speciale pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, mă dezic total de votul exprimat în ședința comisiei din data de 27 noiembrie 2017,  cu privire la forma în care a fost adoptată reglementarea răspunderii magistraților: adică …

Citește mai mult

Incursiune Pro TV în viața unui român de succes: Daniel Metz (fost Dan Mețcaniuc)

De Ziua Națională a României, a doua știre din jurnalul principal Pro TV a fost despre NTT Data România, cu sediul în Cluj-Napoca, și despre CEO-ul companiei, Daniel Metz. Acesta a fost ofițer de armată, iar după Revoluție a plecat în Germania, unde, la sfârşitul anilor 90, a ajuns manager într-o firmă de IT, care şi-a deschis sucursală şi în România. Clujust.ro a aflat că Metz (nume occidental) și-a schimbat numele românesc și prenumele în Germania, anterior fiind Mețcaniuc Dan. “Mă gândeam azi dimineaţă cu ce seamănă ţara asta? Cu ce seamănă? Ştiţi ce imagine mi-a venit în minte. Să …

Citește mai mult