Practica nesimțită a unei agenții imobiliare cu vechime din Cluj-Napoca în goana după comision a fost dejucată în instanță prin expertiză grafologică. Agenția a chemat în judecată o așa-zisă clientă pe motiv că nu i-a plătit comisionul pentru intermedierea cumpărării unei locuințe, însă femeia nu a semnat nimic. Poate ați observat că dacă postați ca persoană fizică un anunț că vindeți sau cumpărați o locuință, agenții imobiliari sar pe dumneavoastră ca vulturii. În cele ce urmează vă prezentăm ce a pățit o clujeancă care și-a cumpărat un apartament și cum a ajuns să fie târâtă în proces de o agenție …
Citește mai multadmin
Farmec estimează o nouă creștere a businessului în acest an, după ce și-a mărit cifra de afaceri cu 9.12% în 2017
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, anunță un avans al cifrei de afaceri în 2017, în creștere cu 9.12% față de 2016. Astfel, businessul Farmec de anul trecut s-a ridicat la peste 214 milioane lei (45.8 milioane Euro). Pentru 2018, a fost stabilit un program investițional de peste11 milioane lei (2.4 milioane Euro), o sumă considerabilă fiind alocată proceselor de retehnologizare și modernizare a producției, dar și dezvoltării rețelei magazinelor de brand, atât la nivel național, cât și internațional. „Businessul Farmec a crescut constat, pe fondul expansiunii susținute și dezvoltării portofoliului propriu, în conformitate cu ultimele tendințe din …
Citește mai multCetățeanul Todoran a învins definitiv Sala Polivalentă Cluj. Să vedem contractele pentru Untold!
Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a fost obligată definitiv de justiția clujeană să comunice contractele pe care le-a semnat cu Federația Share (2015) și Untold SRL pentru închirierea spațiilor necesare festivalurilor din verile trecute. Curtea de Apel Cluj a pronunțat, astăzi, 16 aprilie, următoarea soluței: ”Respinge ca neîntemeiat recursul formulat de recurenta Sala Polivalenta S.A. împotriva Sentintei civile nr. 385 din 7 februarie 2018, pronuntata de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 6647/117/2017, pe care o mentine în întregime. Definitiva.” Prin sentința Tribunalului, societatea Primăriei a fost obligată să-i răspundă, în baza legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, …
Citește mai multPreședintele Iohannis nu o revocă pe Kovesi de la șefia DNA
Klaus Iohannis a anunțat, astăzi, că nu o revocă pe Laura Codruța Kovesi de la șefia DNA: ”Motivele de revocare nu au fost de natură să mă convingă” ”Ministrul Justiției mi-a trimis o propunere, propunerea de revocare a procurorului șef al DNA. Această propunere e doar un prim pas dintr-o procedură în care, ultimul cuvânt, îl are, conform legii, președintele. La mijlocul lunii martie mi-a fost înaintat și avizul CSM, care a ajuns la cu totul altă concluzie decât așa-zisul raport al ministrului. Acest aviz nu poate fi tratat ca simplu element facultativ, chiar dacă el nu obligă, el nu …
Citește mai multAvocata Luiza Budușan a trecut la următorul nivel la alergat: Maratonul
După ce a participat în ultimii șapte ani, alături de colegii din firma de avocatură, la crosuri și maratoane ștafetă, Luiza Budușan a trecut la următorul nivel la alergat: Maratonul. Avocata Luiza Budușan a alergat duminică, 15 aprilie, pentru prima dată la Maratonul de 42,2 kilometri, organizat pe străzile Clujului. Aceasta a fost vârful de lance al firmei Budușan și Asociații, care ne-a obișnuit cu participările masive la competiții de alergare. Spre deosebire de anii trecuți, când formau echipe la maraton-ștafetă, la ediția din 2018, avocații s-au împărțit pe mai multe probe: trei la 5 km, trei la semimaraton, doi la …
Citește mai multConsilierii de probațiune din București și 23 de județe au protestat. Cei din Cluj au început protestul mai târziu
Consilierii de probațiune din București și 23 de județe au protestat, astăzi, împotriva unui proiect de lege care, spun ei, îi transformă în gardieni însărcinați cu paza deținuților care și-ar executa pedepsele la domiciliu. Inițial, la Serviciul de Probațiune Cluj era liniște totală, iar șefa Doina Docolina nu dorea să discute subiectul. În schimb, în raza Curții de Apel Cluj, au protestat de la ora 9 consilierii de probațiune din Bistriița-Năsăud și Maramureș. Lavinia Sabau – PR al Servciului de Probatiune Maramures ne-a trimis chiar și un scurt comunicat: ”Serviciul de Probatiune Maramures si-a intrerupt spontan activitatea in cursul zilei de azi, in …
Citește mai multUioreanu a atacat decizia definitivă de condamnare
Fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a atacat, prin avocatul său, decizia definitivă de condamnare a Curții de Apel Cluj, prin care a primit 6 ani și 4 luni închisoare pentru fapte de corupție, în prezent fiind în Penitenciarul Gherla. Uioreanu, prin avocatul Radu Chiriță, a depus la Curtea de Apel Cluj recurs în casație împotriva deciziei penale pronunțate în 31 ianuarie. Cererea privește doar una dintre faptele pentru care a fost condamnat Uioreanu, anume cea legată de spălarea sumei de 5.000 de euro primită de la Ioan Bene printr-un contract încheiat cu Centrul de Cercetări și Studii …
Citește mai multTribunalul Cluj: Erorile tolerate nu se aplică în funcționarea propriu-zisă a radarelor. 102 km/h în localitate, adio permis 3 luni
Încă dinainte de admiterea celebrului RIL, care a stabilit că 1 km/h în plus față de viteza legală atrage amendă, Tribunalul Cluj a arătat că erorile maxime tolerate nu se aplică în funcționarea propriu-zisă a radarelor, ci numai cu ocazia verificărilor metrologice. Astfel, un șofer care a circulat cu 102 km/h în localitate a rămas fără permis 3 luni. Șoferului i-a fost aplicată sancțiunea contravențională principală a amenzii în cuantum de 1305 lei, echivalentul a 9 puncte amendă, cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, pentru că a condus autoturismul marca Audi, în …
Citește mai multPlăți ciudate de la FRF în contul agenției de publicitate Vitrina Advertising din Cluj
Federatia Romana de Fotbal (FRF) a platit in ultimii patru ani peste 700.000 de euro catre agentia de publicitae Vitrina din Cluj-Napoca, detinuta de Mihaela Rus. Unele plati sunt extrem de ciudate, potrivit GSP.ro Lista de plăţi pe care FRF le-a făcut către Vitrina trece cu mult pragul de o jumătate de milion de euro: ANUL SUMA (euro) 2014 62.700 2015 243.300 2016 300.000 2017 105.000 TOTAL 711.000 euro Două plăţi extrem de ciudate! Din contabilitatea detaliată a FRF se evidenţiază două plăţi controversate, privite din perspectiva raportului servicii prestate versus sumă achitată: 1. În 9 decembrie 2016, FRF a …
Citește mai multRectorul UBB: ”mă aștept ca dl.Hodor, CNSAS, Revista 22 și alte instanțe să ne ceară condamnarea la moarte”
Rectorul Universității Babeș-Bolyai Cluj, Ioan Aurel Pop, ales recent președinte al Academiei Române, a reacționat după articolul din Revista 22, în care scrie că Ioan Aurel Pop este pe lista colaboratorilor Securității. Ioan Aurel Pop a scris următorul text pe Facebook: ”Din afirmațiile unor formatori de opinie din România, înțeleg că aproape toți dintre aceia care am trăit înainte de 1989 și am fost maturi în acei ani odioși ar trebui să murim fizic sau spiritual, să ne plecăm veșnic și să ne facem neîncetat ,,nostra culpa”. Se poate și așa ! De exemplu, eu îmi cer scuze tuturor acuzatorilor …
Citește mai mult
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.