APADOR-CH cere ministrului Vela o anchetă în cazul amenzii Poliție Locale Florești pentru postare critică pe Facebook

APADOR-CH cere ministrului Vela o anchetă în cazul amenzii aplicate de Poliția locală Florești unei femei care l-a criticat pe primar pe Facebook.

”O persoană din Florești, Cluj, a fost amendată cu 1000 de lei pentru că l-a criticat pe primar pe Facebook. Cum starea de urgență nu a abolit și libertatea de exprimare, i-am cerut ministrului Marcel Vela o anchetă internă privind activitatea noilor săi subordonați – polițiștii locali”, susține Asociația pentru  Apărarea Drepturilor Omului în România.

”Textul legal invocat de poliţia locală prevede că este contravenţie „săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora;

După cum se poate observa din textul legal citat, această contravenţie se aplică, în mod normal, scandalagiilor, nu celor care critică, în limbaj civilizat, activitatea deficitară a autorităţilor, așa cum se poate observa în postarea incriminată”, mai scrie APADOR-CH pe site-ul asociației.

APADOR-CH i-a adresat azi o solicitare ministrului afacerilor interne, Marcel Vela, cerându-i să dispună o anchetă internă în acest caz, întrucât de la instituirea stării de urgență polițiștii locali au trecut în subordinea MAI, nu se mai află în subordinea primarilor, la a căror imagine sunt atât de sensibili.

”Libertatea de exprimare nu se află printre drepturile restrânse în timpul stării de urgență. Mai mult decât atât, Curtea Europeană a Drepturilor Omului subliniază că statul nu are dreptul să sancţioneze şi, astfel, să inhibe criticarea persoanelor care deţin funcţii publice, atunci când se pun în discuţie chestiuni de interes public. Chiar dacă acea critică s-ar realiza prin expresii jignitoare, ofensatoare sau şocante, ceea ce nu este cazul de față.”, susține ONG-ul.

APADOR-CH i-a mai cerut ministrului Vela ca după încetarea stării de urgență să facă o analiză cu privire la beneficiile sau prejudiciile aduse comunităţii prin subordonarea poliţei locale către primar. Poate se va constata că ar fi mai eficient ca poliţia locală să treacă definitiv în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Pentru că acum avem o poliţie naţională şi foarte multe poliţii locale, tot atâtea caţi primari sunt.

Iulia Ungureanu, care a plătit deja amenda primită și anunță că o va contesta, spune că nu este singura amendată pentru părerile exprimate pe Facebook de poliția locală din Florești: „Au fost date multe amenzi aici pentru jigniri pe facebook, de 2 ani se tot dau amenzi. Unele sunt intr-adevar cu cuvinte injurioase. De o singură persoană știu că a câștigat contestația, alții încă sunt în proces”.

Sesizarea către ministrul de interne

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download [371.72 KB]

Comments

comentarii

Piețele au reacționat pozitiv după câștigarea alegerilor prezidențiale de către pro-europeanul Nicușor Dan: Bursa de la București a deschis pe verde ședința de luni, indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 7,26%, iar leul s-a apreciat semnificativ.... Citește mai mult
Biroul Electoral Central (BEC) a centralizat datele din toate secțiile de votare. Astfel, candidatul independent Nicușor Dan a obținut 53,60% din voturi, iar contracandidatul său, George Simion (AUR) a înregistrat 46,40% din voturi.... Citește mai mult

Lasă un răspuns