Acasă » PROCESE » Amantă contra soție cu acțiune în pretenții. Soția ripostează cu cerere reconvențională. Instanța le-a dat amândurora daune morale
foto cu titlu exemplificativ

Amantă contra soție cu acțiune în pretenții. Soția ripostează cu cerere reconvențională. Instanța le-a dat amândurora daune morale

Clujust vă prezintă o nouă speți inedită din raza Curții de Apel Cluj. Instanța Judecătoriei Bistrița a fost nevoită să împartă dreptatea între două femei între care s-a iscat un conflict pe fond amoros. Una a acuzat-o pe cealaltă că are o relație cu soțul ei și a zgâriat-o, iar presupusa amantă a replicat cu jigniri. Cea din urmă a apelat prima la instanță, cerând daune de 20.000 de euro (!), iar soția a replicat cu o acțiune în pretenții pentru jigniri și pentru că i-a afectat viața de familie. Instanța (judecător femeie) arată în motivare că ”obligaţia de fidelitate incumbă soţului, iar nu terţelor persoane.”

Pe scurt, o femeie și-a ieșit din minți după ce a găsit în telefonul soțului un mesaj ”Ce faci, iubire?” de la altă femeie. A găsit-o pe aceasta și a mers la cabinetul ei stomatologic, unde a intrat și i-a reproșat că are o relație cu soțul ei. Când amanta a început să filmeze, soția a vrut să-i ia telefonul și zgâriat-o. Apoi și amanta i-a spus soției că este ”descreierată”. Astfel s-a ajuns la proces între cele două, fiecare cerând despăgubiri.

Instanța le-a dat dreptate la fiecare dintre femei, acordându-le daune morale în proporții diferite. A primit o sumă mai mare reclamanta (presupusa amantă)

Soluția pe scurt: ”Admite in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta I M, in contradictoriu cu parata D L A.  Obliga parata sa achite reclamantei suma de 6.000 lei cu titlu de despagubiri pentru daune morale. Respinge, in rest, cererea, ca neintemeiata.

Admite in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta D L A, in contradictoriu cu parata I M, obiect al dosarului conexat nr. …./190/2018. Obliga parata sa achite reclamantei suma de 1.500 lei cu titlu de despagubiri pentru daune morale. Respinge ca neintemeiata cererea cu privire la restul pretentiilor formulate.”

În motivarea sentinței puteți citi pe larg starea de fapt și cum a cântărit judecătorul situația:

”Cu prilejul unei vizite a martorului C. A şi a altor trei persoane la casa pârâtei (soția – n.red) şi a soţului acesteia, pârâta a observat pe telefonul soţului său un mesaj „Ce faci iubire?”, acesta din urmă recunoscând că are relaţie extraconjugală cu reclamanta. Martorul a relatat că pârâta şi soţul ei au ieşit să discute, s-au retras, au povestit, iar după acest moment pârâta s-a simţit umilită, nu mai avea încredere în soţul ei, era supărată. Martora V.N. a mai relatat că pârâta s-a prezentat într-o zi la domiciliul acesteia, relatându-i că soţul are o relaţie cu reclamanta, era demoralizată, tremura, plângea, voia să discute cu reclamanta, să îi ceară să îi lase soţul în pace, însă reclamanta nu i-a răspuns la telefon. Conform martorei, în acea seară, pârâta i-a spus că intenţionează să se deplaseze la cabinetul reclamantei pentru a discuta cu ea.

La data de 04.06.2018 pârâta, având convingerea că soţul său are o relaţie extraconjugală cu reclamanta, a trimis acesteia următorul mesaj utilizând aplicaţia de WhatsApp „Încă mai poţi sa-ţi bei cafeaua dar de fericire poţi uita”, iar la data de 06.06.2018 s-a deplasat de trei ori la cabinetul unde reclamanta îşi desfăşoară activitatea de medic stomatolog, încercând să aibă o discuţie cu aceasta. La momentul ultimei deplasări, în seara zilei de 06.06.2018, în timp ce în cabinet se afla reclamanta, asistenta medicală a acesteia şi ultima pacientă a reclamantei din acea zi, pârâta a pătruns din sala de aşteptare în sala de intervenţii, reproşându-i acesteia că are o relaţie cu soţul său. Între părţi a urmat un schimb de replici, reclamanta solicitându-i pârâtei să părăsească sala şi utilizând telefonul mobil pentru a înregistra incidentul, iar pârâta a vrut să îi ia telefonul, să oprească înregistrarea, moment în care a zgâriat-o pe reclamantă pe mâna stângă. Din înregistrarea audio-video depusă la dosar mai reiese că pârâta a numit-o pe reclamantă „nesimţită”, i-a reproşat că are o relaţie cu un bărbat însurat, iar reclamanta a numit-o pe pârâtă „descreierată” şi i-a spus că o va da în judecată, apelând ulterior Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112

Pentru leziunile suferite în urma incidentului, reclamanta a obţinut certificat medico-legal (f. 10), conform căruia leziunile acesteia s-au putut produce prin zgâriere cu unghiile, pot data din 07.06.2018 şi necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale.

Potrivit declaraţiilor martorilor B.C. şi Ş. R, incidentul i-a cauzat reclamantei o stare de agitaţie, stres, teamă, apelând la sprijinul unui psiholog şi a anulat programările pentru următoarele 4-5 zile. (….)

Referitor la fapta ilicită a pârâtei DLA, instanţa reţine, astfel cum rezultă din analiza stării de fapt, că aceasta constă în aceea că pârâta s-a prezentat la cabinetul stomatologic al reclamantei, unde, în prezenţa asistentei medicale şi a unei paciente, i-a reproşat că are o relaţie cu soţul său, i-a adresat cuvinte jignitoare în sensul celor anterior expuse şi, încercând să oprească reclamanta din a o filma cu telefonul mobil, a zgâriat-o pe mâna stângă.

Afirmaţiile şi acţiunile pârâtei sunt de natură să afecteze demnitatea unei persoane şi să cauzeze acesteia prejudicii morale constând în prezenţa unor stări de stres, agitaţie, suferinţă psihică şi disconfort. De asemenea, pârâta a adus atingere imaginii şi reputaţiei reclamantei, în contextul în care incidentul a avut loc în prezenţa unei paciente.

Probatoriul administrat în cauză nu a relevat existenţa următoarelor fapte imputate pârâtei: supravegherea de către pârâtă a locului de muncă al reclamantei; efectuarea de apeluri şi comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă cu caracter repetat; răspândirea de către pârâtă de informaţii false şi denigratoare privind reclamanta în comunitate.

Referitor la pătrunderea neautorizată în sala de tratament, instanţa arată că o astfel de faptă ilicită poate fi invocată de către titularul sediului profesional şi presupune, pentru acest motiv, producerea unui prejudiciu în persoana persoanei juridice, iar nu a persoanei fizice.

În speţă, din perspectiva prejudiciul material, instanţa apreciază pretenţiile reclamantei ca neîntemeiate. Astfel, pe de o parte, reclamanta nu a dovedit în concret prejudiciul patrimonial efectiv suferit, nu a dovedit imposibilitatea de a desfăşura activităţile specifice profesiei conform unor programări care să aibă caracter cert, sarcina probei revenind acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 249 C.proc.civ. Pe de altă parte, nu se poate reţine că un astfel de prejudiciu are caracter personal, din moment ce prejudiciul invocat de reclamantă, constând în suma de bani pe care ar fi obţinut-o dacă nu ar fi anulat toate programările timp de trei zile, este susceptibil de a fi produs Cabinetului medical, iar nu persoanei fizice. În orice caz, instanţa apreciază că în speţă nu poate fi reţinută existenţa unei legături de cauzalitate directă între faptele pârâtei şi prejudiciul material la care se face referire, întrucât reclamanta susţine imposibilitatea de a desfăşura activităţi medicale din cauza leziunilor suferite la mâna stângă, iar nu din cauza stării de stres, agitaţie, teamă, resimţite în urma incidentului, or instanţa apreciază că leziunile pe care le prezenta reclamanta la mâna stângă, produse prin zgâriere, nu sunt de natură a conduce la o imposibilitate totală de a desfăşura activităţile specifice profesiei, reclamanta fiind dreptace (răspuns la întrebarea nr. 1 a interogatoriului), iar certificatul medico-legal nu atestă leziuni de o asemenea gravitate încât să afecteze utilizarea mâinii stângi. Raportat la prejudiciul nepatrimonial, instanţa reţine că este suficientă proba faptei ilicite, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanţele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu şi a împrejurărilor în care a fost săvârşită, soluţia fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.

Pentru a-şi păstra caracterul de „satisfacţie echitabilă”, daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terţele persoane păgubite.

Cerinţa privind vinovăţia pârâtei este întrunită în speţă, având în vedere că autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă, iar vinovăţia pârâtei rezultă din probele administrate şi analizate mai sus.

În cauza de faţă, în ceea ce priveşte prejudiciile morale suferite de reclamantă, instanţa reţine că, deşi nu poate fi negată existenţa unor suferinţe morale produse acesteia, acestea nu au avut intensitatea pretinsă de reclamantă.

La cuantificarea sumei ce se impune a fi acordată pentru a compensa prejudiciul moral produs reclamantei, instanţa are în vedere circumstanţele producerii incidentului, respectiv cabinetul stomatologic al reclamantei, în prezenţa unei paciente şi a asistentei medicale, reclamanta nedovedind extinderea acţiunilor pârâtei dincolo de data şi locul precizate mai sus. De asemenea, nu s-a probat că din cauza prejudiciilor nepatrimoniale cauzate, activitatea profesională a reclamantei ar fi fost afectată, câtă vreme din declaraţia martorei Ş.R rezultă că reclamanta i-a solicitat să rămână pentru finalizarea intervenţiei, ceea ce denotă că atingerea integrităţii psihice nu a avut proporţiile susţinute de reclamantă. Instanţa nu poate ignora ca la baza conflictului dintre părţi a stat recunoaşterea soţului pârâtei în sensul existenţei unei relaţii extraconjugale cu reclamanta, urmare unui schimb de mesaje între soţul pârâtei şi reclamantă.

Prin urmare, instanţa va obliga pârâta să achite reclamantei suma de 6.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, apreciind că această sumă este deopotrivă necesară şi suficientă, pentru a compensa prejudiciul moral suferit de reclamantă şi pentru a nu conduce la o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantei, urmând a respinge cererea reclamantei cu privire la diferenţa până la suma de 92.000 lei.

Cererea reclamantei va fi respinsă ca neîntemeiată cu privire la suma de 25.420 lei, solicitată cu titlu de despăgubiri pentru daunele materiale, în considerarea celor anterior expuse.

De asemenea, instanţa va respinge ca neîntemeiate cererile reclamantei de obligare a pârâtei la publicarea hotărârii judecătoreşti pronunţate, după rămânerea ei definitivă, pe profilul personal de Facebook al pârâtei; obligare a pârâtei la publicarea, pe cheltuială proprie, a hotărârii judecătoreşti pronunţate, după rămânerea definitivă a acesteia şi de obligare a pârâtei la prezentarea de scuze publice reclamantei, pe profilul personal de Facebook al pârâtei.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 253 C.Civ.: alin.(1) Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere oricând instanţei: a) interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă; b) încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă; c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă; alin. (3) „Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanţei să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt: a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare; b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat”.

Având în vedere circumstanţele incidentului, faptul că acesta nu avut amploarea prezentată de reclamantă, reţinând că nu s-a probat în cauză săvârşirea unei fapte ilicite prin utilizarea aplicaţiei Facebook şi nici că acţiunile pârâtei au depăşit limitele cabinetului stomatologic, unde era prezent un singur pacient, instanţa apreciază că măsurile solicitate de reclamantă nu sunt necesare pentru acoperirea unui prejudiciu moral şi restabilirea unei drept încălcat.

Pentru aceste motive, instanţa urmează să admită în parte cererea de chemare în judecată şi să oblige pârâta să achite reclamantei suma de 6.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, urmând a respinge restul pretenţiilor reclamantei ca neîntemeiate

Totodată, având în vedere admiterea pe parcursul procesului a excepţiei nelegalei timbrări a cererii reconvenţionale, instanţa va anula ca netimbrată cererea reconvenţională formulată de pârâta DLA

Raportat la cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta DLA, în contradictoriu cu pârâta IM, obiect al dosarului conexat nr. 1…/190/2018, instanţa constată pe deplin aplicabile considerentele reţinute la starea de fapt, temeiurile juridice aplicabile şi condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

În ceea ce priveşte fapta ilicită a reclamantei IM, instanţa apreciază că din ansamblul probatoriului administrat în cauză a rezultat că aceasta constă doar în adresarea de cuvinte jignitoare pârâtei, potrivit celor reţinute la analiza stării de fapt. Pârâta nu a dovedit în cauză faptul că reclamanta ar fi ameninţat-o cu bisturiul ori că ar fi zgâriat-o, producându-i astfel leziuni fizice.

Din perspectiva susţinerii pârâtei privind încălcarea dreptului la viaţă privată sub aspectul componentei acestuia – viaţa de familie, instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art. 309 C.Civ., cu denumirea marginală Îndatoririle soţilor „soţii îşi datorează reciproc respect, fidelitate şi sprijin moral”. Prin urmare, instanţa apreciază că, inclusiv în ipoteza în care s-ar reţine că reclamanta ar fi avut o relaţie amoroasă cu soţul pârâtei, aspect nedovedit în cauză, reclamantei nu i se poate imputa săvârşirea unei fapte ilicite, câtă vreme obligaţia de fidelitate incumbă soţului, iar nu terţelor persoane. Într-adevăr, în cazul răspunderii civile, o faptă este considerată ilicită atunci când este contrară legilor imperative şi bunelor moravuri, având ca efect încălcarea sau atingerea drepturilor subiective ori intereselor legitime ale altor persoane. Instanţa apreciază că o faptă poate fi considerată ilicită în raport de bunele moravuri, în măsura în care reprezintă o continuare a prevederilor legale şi conturează conţinutul, limitele şi modul de exercitare a drepturilor subiective recunoscute de lege. Din ansamblul reglementării în materie nu se poate deduce intenţia legiuitorului de extindere a obligaţiei de fidelitate în sarcina altor persoane decât a soţilor. Astfel, sentimentele negative resimţite de pârâtă, de umilire, neîncredere, stres nu pot fi negate, însă instanţa reţine că acestea au fost cauzate prin conduita soţului, neputând fi atribuite reclamantei, câtă vreme în sarcina acesteia nu se poate reţine săvârşirea unei fapte ilicite sub aspectul analizat.

Afirmaţiile reclamantei la adresa pârâtei, folosirea apelativului „descreierată”, au fost de natură a afecta demnitatea pârâtei, cauzând acesteia prejudicii morale constând în sentimente negative de disconfort, stres, suferinţă psihică.

Cerinţa privind vinovăţia reclamantei este întrunită în speţă, având în vedere că autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă, iar în speţă vinovăţia rezultă din probatoriul administrat.

În cazul de față, pentru a individualiza în concret cuantumul daunelor morale ce vor fi acordate pârâtei, instanţa are în vedere cele statuate anterior cu privire la raţiunea şi scopul acordării despăgubirilor pentru daunele morale cauzate, precum şi circumstanţele concrete în care s-a săvârșit fapta, schimbul de replici dintre părţi, faptul că nu s-a dovedit în speţă că afirmaţiile reclamantei ar fi continuat după episodul prezentat de părţi. Nu poate fi ignorat faptul că afirmaţiile reclamantei la adresa pârâtei au fost săvârşite în contextul în care pârâta a pătruns în cabinetul stomatologic, reproşând reclamantei că ar avea o relaţie amoroasă cu soţului ei. De asemenea, instanţa are în vedere că probele administrate nu au relevat că pătrunderea pârâtei în cabinet ar fi fost determinată de faptul că reclamanta i-ar fi spus pacientei sale că pârâta este „nebună”, aspect care, inclusiv în ipoteza în care ar fi real, nu constituie cauză exoneratoare de răspundere.

Față de aspectele reținute, instanța apreciază că un cuantum de 1.500 lei al despăgubirilor este suficient pentru a compensa prejudiciului moral suferit de pârâtă, reprezentând o reparație echitabilă, având în vedere cele reţinute mai sus, urmând a obliga pe reclamanta IM să achite pârâtei DLA a suma de 1.500 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, respingând ca neîntemeiată cererea cu privire la restul pretenţiilor formulate.”, se arată în motivarea sentinței.

Presupusa amantă nu e mulțumită de daune

Contactată de Clujust, reclamanta ne-a spus că va ataca sentința cu apel și că va merge ”până în pânzele albe”, considerând că nu i s-a făcut dreptate. Aceasta susține că nu a fost amantă, că nu-l cunoșate pe acel bărbat și că acesta din urmă i-ar fi trimis mesaje.

Avocata soției: ”Instanța ar fi trebuit să pronunțe o soluție care să protejeze valorile sociale”

Av. Raluca Stoinea

Contactată de Clujust pentru a ne vorbi despre această speță inedită, avocata soției, Raluca Stoinea din Baroul Cluj, a precizat:  ”Soluția a fost pronunțată cu ignorarea totală de către instanță a contextului în care au avut loc evenimentele, reacția clientei mele datorându-se acțiunilor întreprinse de către amantă. Mai exact, totul a pornit de la un mesaj cu conținutul Ce faci, iubire?” pe care amanta l-a transmis soțului clientei  într-o seară, la o oră târzie, de față fiind soția și mai mulți prieteni de familie. Cu acea ocazie tot cercul de prieteni a aflat că soția este înșelată, soțul recunoscând acest aspect de față cu persoanele prezente.  Însă spre surprinderea tuturor, soția a fost  dată în judecată de către amantă, care i-a cerut suma de  20.000 de euro, pentru daunele morale suferite. Cu toată umilința și suferința la care a fost supusă clienta mea, ea  s-a văzut nevoită să se apere în fața  amantei. Paradoxul este că soția a fost obligată  să-i plătească amantei suma de 6.000 lei cu titlu de daune morale. Or, instanța ar fi trebuit să pronunțe o soluție care să protejeze valorile sociale, respectiv dreptul la familie, ca și componentă a dreptului la viață privată și să nu încurajeze astfel de practici.”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina