După ce ieri a confundat protestul unora care cereau dezincriminarea conducerii fără permis cu cel al nemulțumiților de decizia în dosarul ”10 august”, Stelian Ion i-a chemat pe aceștia din urmă la o discuție despre ”situația” dosarului penal soluționat definitiv.
”Astăzi, ulterior conferinței de presă, am avut o întâlnire cu reprezentanţi ai societăţii civile și am discutat despre situaţia dosarului “10 august”, în urma deciziei Tribunalului Bucureşti de menţinere a clasării acestuia.
Pentru îndeplinerea obiectivelor pe care ni le-am asumat dialogul cu societatea civilă rămâne deschis şi va fi constant.”, a transmis ministrul Justiției.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
