PSD-istul Viorel Matiș va fi repus în funcția de primar al comunei Beliș după ce Tribunalul Cluj a anulat ordinul de demitere emis de Prefectul Județului ca urmare a condamnării penale a primarului pentru dare de mită. Numai că sentința penală a fost înainte ca Matiș că câștige un nou mandat.
De altfel, după ce social-democratul Viorel Matiș a câștigat alegerile din nou, în 27 septembrie, Judecătoria Huedin l-a validat în funcția de primar, fiind investit în funcție. El a susținut la Tribunal că ordinul prefectului Mircea Abrudean a avut efect pentru mandatul trecut.
Matiș a cerut și indemnizația pentru cât a stat pe tușă, dar nu a primit-o.
„Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Matiș Viorel în contradictoriu cu pârâții Prefectul Județului Cluj, Instituția Prefectului Județului Cluj. Anulează Ordinul prefectului nr. 591 din 26.11.2020.
Respinge ca nefondată cererea reclamantului de obligare a pârâtului de rând doi la plata indemnizației aferente funcției de primar pentru perioada cuprinsă între data emiterii ordinului contestat și momentul pronunțării prezentei hotărâri.
Obligă pârâtul de rd. 2 la plata în favoarea reclamantului a sumei de 3050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 12 ianuarie 2021” se arată în minuta Tribunalului Cluj.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

