fbpx

Interviu cu judecător Dana Gîrbovan la începutul mandatului de președinte al Curții de Apel Cluj: ”Am fost si voi fi mereu vocală”

Cunoscuta judecătoare Dana Gîrbovan a acordat un scurt interviu pentru Clujust.ro la începutul mandatului de președinte al Curții de Apel Cluj. Aceasta spune că va impementa la nivel local o parte din obiectivele prezentate la momentul nominalizării ca ministru al Justiției pentru îmbunătățirea justiției. Citiți mai jos ce soluții propune pentru a influența pozitiv calitatea, eficiența și independența actului de justiție în raza Curții de Apel Cluj (instanțele din Cluj, Maramureș, Sălaj și Bistrița-Năsăud)

Reporter Clujust: Din cate știu, sunteți la prima funcție de conducere in instanțe. Cum vă simțiți acum la preluarea mandatului de președinte al Curții de Apel Cluj (a doua din țară ca mărime)?

Dana Gîrbovan: Am preluat mandatul de președinte al Curții de Apel Cluj cu gândul că „Fiecare om contează”, motto-ul proiectului de management cu care am candidat pentru aceasta funcție.

Când spun ca „fiecare om contează”, mă gândesc atât la cei care își desfășoară activitatea în sistemul de justiție, cât şi la cei care-şi caută dreptatea în justiție. În spatele judecătorilor exista mulți alți oameni care contribuie la ceea ce e general cunoscut ca „sistem de justiție”. Mă refer aici la grefieri,  specialiști IT, funcționari publici, personal contractual, jandarmi etc. Fiecare își are rolul său, iar rolul fiecăruia e foarte important în buna funcționare a justiției în folosul cetățeanului.

Conducerea Curții de Apel Cluj implică, în egală măsură, o mare onoare și o mare responsabilitate. Sunt convinsă că împreună cu toți colegii judecători şi personalul din raza Curții de Apel Cluj vom îmbunătăți activitatea instanțelor, atât pentru a crea condiţii decente de muncă pentru toți,  cât şi pentru ca cetățenii să beneficieze de un act de justiție eficient şi de calitate.

Reporter Clujust: După ce atâta timp ați fost să zic așa în ”sindicat” –  mă refer la UNJR, criticând CSM, conduceri –  de ce ați dorit această funcție?

Dana Gîrbovan: UNJR este o asociație profesională a judecătorilor care a luptat constant, cu argumente şi acțiuni concrete, pentru apărarea independenței justiției și a drepturilor omului. Ca atare, de-a lungul timpului, fie a susținut anumite inițiative, fie a criticat sau s-a opus altora, scopul final fiind îmbunătățirea actului de justiție.

Asemenea acțiuni sunt evident diferite de cele „sindicale”. Sindicatele sunt specifice raporturilor de munca ce implică în mod necesar raporturi de subordonare, absolut incompatibile cu statutul de judecător. Acesta e si motivul pentru care UNJR s-a opus ideii de sindicat în magistratură.

Ca judecător, asemenea colegilor mei, m-am lovit de o serie de carențe din sistem care sunt deseori nevăzute de cei din afara sistemului, iar din poziția de membru şi președinte UNJR am luptat ca aceste carențe sa fie corectate. În 2016, de exemplu, UNJR a inițiat „Memorandumul pentru justiție”, un document programatic privind problemele din sistemul de justiție votat de peste 80% din instanțele din țară.

UNJR a participat la redactarea strategiilor privind justiția ori a studiilor referitoare la bugetarea instanțelor, a făcut numeroase propuneri în procedura de modificare a codurilor sau pentru degrevarea instanțelor și ne-am implicat activ în toate proiectele privind legile justiției și strategiile privind sistemul judiciar.

Calitatea de membri în Consiliul de Administrație al MEDEL, pe care UNJR o are din 2009, ne-a conferit accesul la diferite modele europene de administrare a justiției, din care putem extrage soluții eficiente și în România.

Toate aceste acțiuni din cadrul UNJR au condus la acumularea unei experiențe solide pe care doresc sa o valorific printr-un management integrat, care să conducă în final la crearea unor condiții de muncă decente pentru tot personalul si la o justiție mai eficientă, în folosul sutelor de mii de cetățeni ce trec anual pragul instanțelor din raza Curții de Apel Cluj.

Reporter Clujust: Au fost în spațiul public critici că ați ajuns șefa Curții după acel episod cu propunerea de ministru și demisia. Ce le răspundeți?

Dana Gîrbovan:  Atacurilor la persoană le răspund cu celebra parafrazare după Fran Lebowitz: „Oamenii mici vorbesc despre alți oameni, oamenii mediocrii vorbesc despre lucruri, iar oamenii mari vorbesc despre idei”.

Am ajuns președintele Curții de Apel Cluj în urma unui concurs, organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Național al Magistraturii, la care au mai participat alți doi candidați, ambii foarte buni judecători. Existenta concursului a fost însă omisă de „critici”.

Când am acceptat propunerea de a fi ministru al justiției am făcut publice 12 obiective pe care le aveam în plan pentru îmbunătățirea justiției. Ca președinte de curte îmi propun să implementez măcar la nivel local o serie din acele obiective, în funcție, firește, de atributele și competențele conferite de lege și regulamentul de ordine interioară al instanțelor.

Reporter Clujust: Ce vă propuneți în acest mandat? Care sunt principalele proiecte?

Dana Gîrbovan: Proiectul meu de management are în centrul său omul, pe două paliere: (a) ca parte din sistemul de justiție, incluzând aici judecătorii, personalul auxiliar de specialitate și conex, funcționari publici și alți angajați, pe de-o parte, și (b) ca cetățean, ce beneficiază de actul de justiție, pe de altă parte.

Din perspectiva omului ca parte din sistemul de justiție, am propus o serie de soluții care să influențeze pozitiv calitatea, eficiența și independența actului de justiție pe raza Curții de Apel.

Un punct important aici, ca urmare a discrepanțelor mari dintre instanţe, este „echilibrarea volumului de muncă între instanțe/degrevarea judecătorilor și grefierilor” printr-o serie de soluții cum ar fi: îmbunătățirea proiectului de rearondare a localităților pe instanţe; analiza statistică focalizată pe tipuri de cauze, pentru a permite identificarea erorilor legislative/administrative ce generează un număr mare de litigii, în scopul formulării de propuneri pentru eliminarea lor; implementarea unor aplicații IT ce degrevează grefierii și judecătorii de munca repetitivă; sprijinirea reală și eficientă a medierii.

Un alt punct a fost „îmbunătățirea infrastructurii instanțelor”, deoarece condițiile în care își desfășoară activitatea judecătorii și personalul auxiliar afectează în mod direct activitatea acestora. În cazul Curții de Apel Cluj mi-am propus reluarea găsirii de soluții pentru mutarea  Penitenciarului Gherla, ce ocupă o aripă a Palatului de Justiție, fiind absolut inadmisibilă situația prezenta. De asemenea, îmi propun monitorizarea constantă a stadiului lucrărilor în derulare la instanțele din teritoriu, susținerea președinților de tribunale pentru deblocarea acestor lucrări, acolo unde este cazul.

Din perspectiva omului ca beneficiar al actului de justiție, am în vedere implementarea unor măsuri dedicate direct cetățeanului, îmbunătățirii accesului acestuia la actul de justiție si îmbunătățirii comunicării instanțe – cetățean.

Dintre aceste masuri, cele mai importante masuri sunt:

  • îmbunătățirea site-ului: acces facil la informații precum condițiile pentru acordarea ajutorului public judiciar, calculator taxe de timbru actualizat, motoare mai eficiente de căutare a jurisprudenței, actualizarea bazei de hotărâri publicate;
  • implementarea unei strategii de comunicare la nivel de curte: comunicare anticipativă, constantă, de încredere;
  • măsurarea satisfacției justițiabililor cu privire la calitatea actului de justiției din perspective multiple;
  • continuarea programului de educație juridica în școli și monitorizarea acestuia;
  • deschiderea instanței către cetățeni: organizarea de evenimente (cum ar fi Justiția și Copiii, Justiția în literatură, Justiția în cetate); încheierea de parteneriate cu diverse instituții în scopul educării cetățenilor etc.

Pe scurt, Curtea de Apel Cluj nu este doar una din cele mai mari curți de apel din țară, cu un volum de muncă la nivelul tuturor instanțelor arondate de peste 200.000 de mii de dosare anual (situându-se în anul 2019 pe locul cinci din țară), ci este și o curte de apel cu o istorie impresionantă în spate, ce ne obligă la cele mai înalte standarde de performanta.

Toate masurile pe care le-am menționat in proiect şi tot ceea ce voi face din poziția de președinte al Curții de Apel Cluj va avea ca scop final un act de justiție eficient și de calitate, în condiții de egalitate pentru fiecare cetățean. Acest lucru va necesita gestionarea eficientă a resurselor umane, echilibrarea și diminuarea volumului de munca, îmbunătățirea infrastructurii, diversificarea pregătirii profesionale a judecătorilor și personalului auxiliar și contractual, creșterea transparenței instanțelor, masuri pentru implementarea cărora voi colabora cu toți președinții de instanţe din raza Curții de Apel Cluj.

Reporter Clujust: Se anunță din nou modificări majore la legile justiției. Vă veți implica din noua postură? Dacă da, cum?

Dana Gîrbovan:  Voi avea un cuvânt de spus la orice modificare majoră adusă legilor justiției, mai ales dacă se pune în discuție statutul judecătorilor sau garanțiile de independentă. Independența justiției nu este un privilegiu al judecătorilor, ci un drept fundamental al cetățenilor, de aceea nu trebuie acceptat nici un pas înapoi de la garanțiile de independenta deja câștigate. Trebuie luptat permanent pentru întărirea independenței justiției, corelativ cu creșterea responsabilității acesteia.

Atunci când se pun în discuție modificări la legile justiției instanțele sunt de regulă consultate fie de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, fie de către Ministrul Justiției. Rolul președintelui curții este de a organiza o consultare eficientă și reală a judecătorilor, de a încuraja participarea acestora la dezbateri și, în final, de a transmite către CSM și MJ rezultatul consultărilor, propunerile și argumentele judecătorilor, lucru pe care îl voi face ori de cate ori e nevoie.

Cât de vocală veți mai fi? 

A fi vocal nu este o calitate în sine. Am fost si voi fi mereu vocală, indiferent de ce poziție am ocupat sau voi ocupa, atunci când independența justiției și drepturile și libertățile fundamentale ale omului au fost sau vor fi încălcate sau amenințate.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina