CEDO a decis că o condamnare penală a unui jurnalist grec se ridică la rang de imixtiune în dreptul la libera exprimare

Condamnarea penală  a jurnalistului elen a fost disproporționată, instanțele nu au reușit să stabilească un echilibru echitabil între dreptul său la informarea publicului și dreptul directorului la protecția reputației sale.

În hotărârea Camerei de astăzi în cazul Balaskas împotriva Greciei (cererea nr. 73087/17) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a susținut, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 10 (libertatea de exprimare) din Convenția europeană a drepturilor omului.

Cazul se referea la plângerea unui jurnalist privind condamnarea sa penală în urma unui articol pe care l-a avea scris criticând directorul unui liceu local pentru că a postat pe blogul său personal că masiva revoltă studențească din 1973 a fost „ultima minciună”. În articolul său, jurnalistul, scriind pentru un cotidian din Lesbos, s-a referit la director ca „neo-nazist” și „teoretician al entității ‘Golden Dawn’ ”.

Curtea a constatat, în special, că instanțele elene nu au reușit să echilibreze dreptul jurnalistului la libertatea de exprimare împotriva dreptului directorului de a respecta viața privată luând în considerare principiile stabilite în jurisprudența Curții în astfel de cazuri.

În special, instanțele nu au ținut cont de faptul că: articolul a contribuit la o dezbatere pe o chestiune de interes public; directorul era un funcționar public care prin fapte proprii a atras atenția asupra opiniilor sale politice prin intermediul blogului său și, prin urmare, ar fi trebuit să fie mai tolerant spre critică; și, reclamantul, a supus atenței instanței că postările directorului despre rasa Ayran și Naționa-socialism au fost baza de factuală pentru susținerea expresiilor pe care le folosise în articolul său. Mai mult, instanțele consideraseră articolul insultător, fără să ia în considerare contextul general și potențialul său de a da naștere la considerabile controverse și nici a limbajului folosit care, deși caustic, nu se ridicase la nivelul de atac  personal asupra directorului, cu titlu gratuit.

Fapte principale

Reclamantul, Efstratios Balaskas, este un cetățean grec care s-a născut în 1962 și locuiește în Mitilene (Grecia). Este jurnalist.

La 17 noiembrie 2013, cu ocazia aniversării răscoalei Școlii Politehnice din 1973 care a contribuit la sfârșitul dictaturii militare din Grecia și care e sărbătorită prin vacanță școlară, directorul unui liceu din Mitilene a publicat un articol pe blogul său personal sub titlul „Minciuna supremă este una: cea a Școlii Politehnice din 1973”.

Dl Balaskas, la acea vreme redactor-șef al cotidianului Lesbos Empros, a publicat un articol, ca reacție la blogul directorului, referindu-se la el ca „neo-nazist” și „teoretician al entității ‘Zori de Aur'”.

În urma unei plângeri penale depuse de director, prima instanță a decis că aceste expresii au constituit judecăți de valoare și nu fapte, care au insultat intenționat onoarea și reputația directorului. Astfel, a fost găsit vinovat de insultă prin presă și i s-a dat o pedeapsă la închisoare cu suspendare.

Toate contestațiile reclamantului au eșuat în cele din urmă în 2017. Atât Curtea din Apel cât și Curtea de Casație au respins, în special, argumentul său potrivit căruia, expresiile în cauză, au fost judecăți de valoare, bazate pe dovezi extinse, și anume numeroase articole ale site-ului directorului cu privire la rasa Ayran și la național-socialism și un mesaj în care el a cerut grecilor să voteze partidul politic de extremă dreapta Golden Dawn. Instanțele au considerat că expresiile pe care le folosise reclamantul erau inutile, concluzionând că ar fi putut utiliza fraze mai decente pentru a-și exercita dreptul de a informa publicul.

Plângeri și procedură

Bazându-se pe articolul 10 (libertatea de exprimare), dl Balaskas s-a plâns că, condamnarea sa penală  fost disproporționată și că instanțele nu au reușit să stabilească un echilibru echitabil între dreptul său la informarea publicului cu privire la o chestiune de importanță istorică și dreptul directorului la protecția reputației sale.

Cererea a fost depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 4 octombrie 2017.

Decizia Curții

Curtea a considerat că instanțele elene nu au reușit să echilibreze dreptul reclamantului la libertatea de expresie împotriva dreptului directorului la respectarea vieții private. Pur și simplu s-au limitat, ele însele, să constate că declarațiile în cauză au fost judecăți de valoare și au pătat reputația directorului, fără a lua în considerare criteriile stabilite în jurisprudența Curții pentru efectuarea unui astfel de exercițiu de echilibrare.

În special, instanțele nu au ținut cont de obligația reclamantului ca jurnalist de a împărți informații despre o chestiune de interes public și contribuția articolului său la o astfel de dezbatere, instanțele s-au concentrat pe expresiile folosite de reclamant desprinse din contextul lor, ignorând faptul că opiniile directorului au fost capabile să dea naștere unei controverse considerabile.

În mod similar, instanțele nu au abordat în mod explicit faptul că directorul, un funcționar public învestit cu funcții publice, își exprimase anterior punctele de vedere cu privire la chestiuni politice prin intermediul blogului său și, prin urmare, s-a expus de bunăvoie la opinia publică și la critici jurnalistice.

Instanțele nu au evaluat nici buna sau reaua credință din partea reclamantului. Instanțele au clasificat corect expresiile sale ca fiind judecăți de valoare, dar nu au  reușit să verifice dacă au fost susținute de o bază de fapt clară, în ciuda faptului că le adusese în atenție articolele postate anterior de director.

Mai mult, contrar concluziilor guvernului și ale instanțelor naționale, Curtea nu a văzut un limbaj manifest insultător în remarcile reclamantului și articolul, deși caustic și care conținea critici serioase, nu putea fi înțeles ca un atac personal gratuit asupra directorului.

În sfârșit, nu a existat nicio justificare pentru impunerea unei sentințe de condamnare la închisoare în cazul reclamantului, care are, inevitabil, un efect îngrozitor asupra discuțiilor publice.

Curtea a menționat că deja a constatat o încălcare a articolului 10 din Convenție într-un număr de cauze împotriva Greciei, din cauza eșecului instanțelor naționale de a aplica standardele privind libertatea de exprimare atunci când este cântărită în raport cu protecția reputației unui individ, în conformitate cu jurisprudența sa.

Prin urmare, Curtea a concluzionat că condamnarea penală a reclamantului s-a ridicat la rang de imixtiune în dreptul său la libertatea de exprimare care nu a fost „necesară într-un societate democratică”. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 10 al Convenției.

Satisfacție echitabilă (articolul 41)

Curtea a considerat că Grecia trebuia să plătească reclamantului 1.603,58 euro (EUR) cu titlu de daune materiale, 10.000 EUR pentru daune morale și 1.258,60 EUR pentru costuri și cheltuieli.

Hotărârea este diponibilă pe site-ul Curții în limba engleză.

Comments

comentarii