,,Istoria mă va ierta!”, propria-i pledoarie în apărare, a devenit discursul său politic și social.

Fidel Castro, rămas în istorie sub numele de ,,El Presidente” sau ,,El Lidero Maximo” s-a născut într-o familie de latifundiari emigranți din Galicia, Spania. A studiat dreptul la Universitatea din Havana, luându-și doctoratul în 1950. S-a afirmat ca student activist, făcând parte din găşti violente. Era anti-imperialist convins, opunându-se intervenţiei americane în Caraibe și a candidat fără succes la preşedinţia Federaţiei Studenţilor Universităţii, folosind sloganul ,,onestitate, decenţă şi justiţie”.

Ideologia sa de stânga l-a determinat să participe încă de la o vârstă fragedă la activități revoluționare, precum răscoala împotriva dictaturii, însă eșecul său, l-a dus la exilul în Mexic.

Revenit în Cuba, a fost membru al Partidului Popular Cuban, iar câțiva ani mai târziu și-a reluat activitatea revoluționară, de data aceasta împotriva dictaturii de fier înființată în 1952, după o lovitură de stat, de către generalul Fulgencio Batista (1952-1958), care a pus țara în slujba propriului beneficiu și a intereselor Statelor Unite.

Prima sa încercare a fost atacul asupra cazarmelor Moncada din Santiago de Cuba (1953), care s-a soldat cu eșec: cazarmele nu au putut fi cucerite și acțiunea sa nu a provocat insurecția populară așteptată. În ciuda dezastrului militar, Castro a obținut o victorie politică, deoarece, acea mișcare, a oferit protagoniștilor săi o mare popularitate, care a crescut în timpul procesului ulterior, în care Castro s-a apărat și a profitat de ocazie pentru a aduce un argument politic extins ( „Istoria mă va ierta”).

Generalul Batista a proclamat ,,legea marţială” ca reacţie la rebeliune, ordonând cenzurarea presei şi reprimarea violentă a oricărui protest. Au apărut zvonuri că rebelii comunişti ucideau pacienţi din spitale, însă, în pofida cenzurii, au apărut în ritm alarmant ştiri şi poze care atestau folosirea torturii de către armată şi recurgerea la execuţii sumare.  Populaţia a devenit agitată şi nemulţumită. Curând, Castro şi câţiva rebeli au fost arestaţi şi transportaţi către Santiago.

Cum a decurs procesul:

Este 21 septembrie 1953. Toți au fost aduși încătușați la sala de judecată. Publicul a tresărit la auzul zgomotului metalic produs de lanțurile cromate care încătușau peste o sută de încheieturi.

Fidel s-a oprit încercând să se adreseze tribunalului, însă, gardienii, într-o atitudine de luptă, și-au aliniat armele. Erau 200 de gardieni în Sala Plenară – o cameră dreptunghiulară de 15 metri lungime pe șapte metri lățime – și mulți mai mulți în exterior. Un total de 600 de soldați se aflau în piața unde se afla Palatul de Justiție din Santiago de Cuba.

Fidel a încercat din nou să atragă atenția completului de judecată, ciocnindu-și cu cătușele care îi țineau mâinile captive. Apoi și-a întins brațele către grupul masiv de tineri care intraseră în incintă cu câteva minute înaintea lui, și a cerut să vorbească:

„V-aș ruga …” a început să spună când, cu paturile puștilor, gardienii au lovit imperativ pământul, exact în locul în care inculpatul trebuia să stea. Curtea a indicat care va fi locul acuzatului. În acel moment, s-a auzit din nou vocea curată și fermă a lui Fidel, zguduind auditoriul:

,,Domnule președinte, domnilor judecători, vreau să vă atrag atenția asupra acestui fapt neobișnuit! Ce garanții pot exista în acest proces? Nici cei mai răi criminali nu sunt ținuți în aceste condiții, într-o cameră care se pretinde a fi de justiție. Nu poți judeca pe nimeni așa, încătușat, asta trebuie spus, deși …”

L-au întrerupt fluierăturile din sală.

Fidel și-a întors fața către magistrați. Câteva minute a fost o tăcere totală, gardienii îndreptându-și sfidător armele către cei peste o sută de acuzați.

Președintele instanței, Adolfo Piñeiro Osorio, s-a ridicat încet și, cu o voce calmă, a dat verdictul:

,,Această audiere este suspendată până când inculpaților le sunt scoase cătușele”, a spus, apoi a continuat: „Pentru toți acuzații!”, a subliniat el, trasând un cerc cu degetul arătător.

Apoi l-a întrebat pe secretarul camerei, Macaró Llarine, cu o voce aproape imperceptibilă:

,,Cine este șeful escortelor?”

„Camps!”, a răspuns secretarul sec, în voce tare, ca să se facă auzit.

“Ofițerul Camps este însărcinat cu ordonarea îndepărtării cătușelor inculpaților”, a spus președintele.

După care, a precizat:,,Lămurim că mâine, acuzații nu vor putea fi aduși la Curte, în condițiile de azi”.

Șeful escortei s-a ocupat personal de eliberarea încheieturilor lui Fidel Castro, desfăcându-i cătușele. Cu ochii ațintiți asupra custodelui său, acuzatul și-a întins mâinile captive spre el. Manșetele cămășii sale erau îmbibate de transpirație. A purtat singurul său costum, bleumarin și a fost acea zi, una dintre cele mai fierbinți din vara anului 1953, în Santiago de Cuba. Soarele a înecat Sala Justiției. Nicio briză nu sufla prin jaluzelele larg deschise de-a lungul peretelui lateral drept.

Sudoarea curgea pe fruntea și gâtul lui Fidel, dar nu părea să-l deranjeze deloc. Purta o cravată roșie cu pete negre, pantofi negri foarte curați și ciorapi de aceeași culoare. O centură maro veche și uzată îi ajusta talia, încrețindu-i pantalonii, semn că slăbise considerabil în primele două luni de detenție preventivă, în închisoarea Boniato.

Fidel medita, în picioare, în dreapta completului de judecată aflat pe podium, între complet și platformele avocaților apărători, aflate de fiecare parte a camerei largi. Toată lumea era așezată, cu excepția lui.

Paznicii nu-și puteau ascunde nervozitatea și stinghereala.

La 10:45 a început procesul.

,,Toți avocații au ștampilele lor?” a întrebat președintele flegmatic. ,,Este o procedură prealabilă normală”. Apăsând cu blândețe soneria, a spus: ,,Cauza 37!”

I-a indicat secretarului să facă apelul nominal și să citească Actul constitutiv de urgență, elaborat în zilele evenimentelor, precum și raportul colonelului Alberto del Río Chaviano ,,Șacalul”, care era șeful Districtul Militar Oriente, la 26 iulie 1953.

Când a început lectura, președintele Camerei i-a dat permis doctorului Fidel Castro să ocupe extrema stângă a celei de-a treia bănci a inculpaților și să rămână așezat până când va fi chemat să fie audiat.

Inculpatul Fidel Castro Ruz, a cerut, din nou, să fie ascultat:

,,Vreau să expun Curții că doresc să fac uz de dreptul meu, ca avocat, de a-mi asuma propria apărare”.

,,La momentul oportun”, a răspuns laconic președintele.

Confruntat cu acest răspuns, Fidel a trebuit să asculte, de pe banca inculpaților, actul menționat anterior și raportul lui Chaviano.

După ce s-a citit ,,rechizitoriul”, acuzații au fost chemați să fie audiați. Audierea a început cu dr. Roberto García Ibáñez, din Partidul Autentic, o personalitate proeminentă a vremii din Santiago de Cuba. El a negat participarea la evenimente și a solicitat ca, în calitatea sa de avocat, să-i permită să își asume propria apărare, cerere care a fost aprobată de Cameră.

Apoi a fost chemat dr. Ramiro Arango Alsina, un tânăr avocat din Partidul Autentic, care a declarant: ,,Neg că am avut vreo legătură sau vreun contact cu fostul președinte Carlos Prío Socarrás sau cu dr. Fidel Castro. Am fost la Montreal, pentru semnarea unui manifest de opoziție, dar nu am nici un tip de relație cu inculpații” și a adăugat: ,,L-am văzut pe doctorul Fidel Castro la Universitate, dar nu este un prieten de-al meu”.

Arango Alsina, care a fost acuzat că este autorul intelectual al atacului de la Moncada și că i-ar fi dat „un milion de pesos lui Fidel Castro”, a cerut de asemenea Curții să își asume propria apărare, în calitatea sa de avocat, iar pledoaria sa, conform regulilor, a fost admisă.

Spre final, Fidel și-a revendicat din nou dreptul de a-și face singur apărarea, drept deja acordat celorlalți, și, evident, nu a putut fi refuzat.

,,Și roba?” – a întrebat președintele instanței.

Un tânăr avocat aflat în sală, doctorul Eduardo Sabourín din Santiago, i-a dat roba sa lui Fidel și acesta și-a revendicat locul pe podiumul avocaților, lucru care nu i s-a putut nega. Și astfel, de pe podiumul avocaților al Sălii Plenare, a început să răspundă întrebărilor și să pună la rândul său, întrebări.

Arango Alsina a cerut cuvântul pentru a-l întreba pe avocatul Fidel Castro dacă el (Arango Alsina) este, așa cum susține acuzarea, autorul intelectual al  atacului de la Moncada.

„Nimeni nu ar trebui să se îngrijoreze că va fi acuzat că este autorul intelectual al Revoluției, deoarece singurul autor intelectual al asaltului asupra Moncadei este José Martí, Apostolul independenței noastre”, a subliniat Fidel cu emfază.

Răspunsul i-a surprins pe toți, iar unii dintre colegii săi și-au exprimat bucuria prin aplauze, Curtea avertizându-i că nu trebuie repetate.

În a treia zi a procesului, principalul acuzat s-a transformat în principalul acuzator al regimului,chestiune făcută publică în ciuda cenzurii dure impuse presei naționale și, în ciuda faptului că, folosindu-se de un certificat medical, au încercat să-l excludă din ședințe „din cauza sănătății sale”. Însă, Fidel a trimis o scrisoare prin doctorul Melba Hernández, spunând că nu este bolnav.

Abia pe 16 octombrie, procesul s-a reluat pentru acesta, dată memorabilă la care și-a susținut pledoaria în apărare, discursul său devenind celebru sub numele,,Istoria mă va ierta!”

Castro a reușit să convingă 3 judecători că era acuzat pe nedrept că ar fi organizat o rebeliune împotriva autorităţilor constituţionale ale statului cubanez, acuzându-l în același timp pe Baptista că a preluat puterea în mod neconstituţional.

La sfârșitul procesului, mulţi  dintre rebeli au fost eliberaţi, 55 au fost condamnaţi la închisoare de la 7 la 13 ani, iar Castro a fost condamnat pe 16 octombrie, la 15 ani de închisoare într-un spital, un loc confortabil, unde care şi-a rescris pledoaria cu titlul ,,Istoria mă va ierta”, document ce a devenit, documentul primordial al revoluției din insulă și care prezenta programul politic și social al viitorului guvern revoluționar al Cubei.

Din cei 15 ani de închisoare a executat doar doi, fiind grațiat în anul 1955, când a plecat în exil în Mexic unde și-a pregătit un nou atac revoluționar.

Rezumat extras din opera ,,Autorul intelectual” (1975) de Adigio Benítez.

Comments

comentarii