Ministerul Sănătății, printr-un comunicat de presă a simțit nevoia să facă unele precizări legate de obligativitatea triajului epidemiologic, precizări care nu au nici un temei legal și care, în fapt, ori adaugă la lege, ori instituie excepții de la lege, ambele nepermise.
Astfel se fac următoarele precizări:
Comunicat de presă
Precizări privind obligativitatea triajului epidemiologic la intrarea într-o incintă.
Ministerul Sănătății precizează că, în conformitate cu prevederile Ordinului privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, triajul epidemiologic se aplică obligatoriu în cadrul instituțiilor sau autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor.
Astfel, facem precizarea că, pe perioada stării de alertă, la intrarea într-un spațiu închis, fie din cadrul unei instituții publice, complex comercial, unitate de prestare a serviciilor etc, se va măsura temperatura corporală atât personalului propriu, cât și celorlaltor categorii de persoane: vizitatori, clienți, consumatori.
De asemenea, în cazul în care un client are temperatura peste 37,3 grade Celsius, refuză dezinfectarea mâinilor sau purtarea măștii de protecție i se poate interzice intrarea în spațiul închis.
Menționăm că, la măsurarea temperaturii care se va realiza prin termometrul noncontact se va adăuga marja de eroare prevăzută în prospectul dispozitivului.
Mai mult, în cazul în care temperatura depășește 37,3 grade Celsius se poate repeta procedura după o perioadă de 2-5 minute de repaus.
În cazul spațiilor comerciale, nu se aplică obligația ca un client să fie însoțit de o persoană din sediu.
Prima chestiune discutabilă este precizarea că ,,triajul epidemiologic se aplică obligatoriu în cadrul instituțiilor sau autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor”.
De ce este discutabilă obligativitatea:
În primul rând, art. 13 lit. b) din Legea nr. 55/2020, prevede că instituțiile sau autoritățile publice, operatorii economici și profesioniștii au obligația să își organizeze activitatea ,,astfel încât să se asigure la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori. Pentru personalul propriu triajul epidemiologic constă în măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, iar pentru vizitatori triajul se realizează prin măsurarea temperaturii”, însă încălcării acestei obligații nu îi corespunde nici un fel de sancțiune, de nici un fel.
Lipsa sancțiunii pentru îndeplinirea obligației, transformă obligativitatea în facultate, deoarece nefiind sancționată prin lege, nu există o măsură coercitivă care să poată constrânge la îndeplinirea ei.
Rezultatul omisiunii legiuitorului de a prevedea anumite sancțiuni pentru cei cărora le-a impus obligativitatea efectuării triajului epidemiologic este că autoritățile pot spera doar într-o conformare benevolă a instituțiilor, autorităților publice, operatorilor economici și a profesioniștilor la cele dispuse prin lege și nicidecum la supunerea acestora de frica aplicării de sancțiuni în cazul neconformării.
A doua problemă din comunicatul de presă este cea referitoare la posibilitatea interzicerii intrării în incinte a celor care refuză triajul epidemiologic.
Mențiunea că ,,în cazul în care un client are temperatura peste 37,3 grade Celsius, refuză dezinfectarea mâinilor sau purtarea măștii de protecție i se poate interzice intrarea în spațiul închis” este o adăugare la lege.
De ce este o problemă? Pentru că, pe de o parte, legea nu prevede această posibilitate, de a se interzice intrarea celui care refuză triajul epudemiologia, iar pe de altă parte, legea nu conferă astfel de competență celui desemnat să termoscaneze sau să supravegheze dezinfectatul mâinilor.
Interzicerea intrării într-un spațiu public reprezentintă o măsură limitativă a dreptului și libertății de mișcare a cetățenilor și poate fi dispusă doar dacă refuzul triajului epidemiologic ar fi sancționat prin lege cu interzicerea intrării în incintă și dacă persoanelor desemnate să efectueze triajul epidemiologic li s-ar acorda această competență de către legiuitor, tot prin lege.
Până în prezent, legea nu a dato astfel de prerogativă persoanelor care efectuează triajul epidemiologic și nici nu a sancționat refuzul supunerii la triajul epidemiologic cu interzicerea intrării în incinte.
ORDINUL nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă amintește doar de posibilitatea de a i se refuza intrarea cuiva căruia i s-a luat temperatura și ,,dacă se constată menţinerea unei temperaturi peste 37,3°C sau/şi prezenţa altor simptome respiratorii” ( pct II alin. penultim din ordin).
A treia problemă este legată de exceptarea de la însoțirea celor care intră în spațiile comerciale de către o persoană din sediu.
Nici legea și nici ordinul comun nu prevede vreo excepție, prin urmare, prin precizări ale unui minister nu se pot institui excepții de la litera și spiritul legii.
Așadar, cât timp ordinul prevede clar că ,, Dacă temperatura înregistrată nu depăşeşte 37,3°C, iar persoana nu prezintă alte simptome respiratorii, i se permite accesul doar însoţită de către o persoană din sediu şi după înregistrarea biroului/camerei/departamentului unde va merge”, așteptăm să se aplice legea și să fim însoțiți fiecare în parte în incinta spațiilor comerciale inclusiv.
Text de avocat Adina Lincă din cadrul SCPA Grama, Lincă și Asociații
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


