Curtea de Apel Cluj a respins cererea Procurorului General al României de redeschidere a unui dosar penal de la DIICOT pe numele șefilor CITR (Casa de Insolvență Transilvania) și a celebrului țepar Mihai Chezan.
DIICOT a emis ordonanșă de clasare pentru acuzația de grup infracțional organizat si a declinat pentru alte fapte la Parchetul Curții de Apel. Ulterior, procurorul general Augustin Lazăr a cerut redeschiderea dosarului pe grup infracțional, la sesizarea procurorului de caz din cadrul parchetului Curții. Dosarul de la Parchetul Curții de Apel este în lucru, fără acuzația de constituire a unui grup infracțional.
Solutia pe scurt: ”Respinge cererea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind confirmarea ordonanţei nr. 1983/C/2018 din 9 august 2018 de redeschidere a urmăririi penale în dos. nr. l53 D/P/2016 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Serviciul Teritorial Cluj. Cheltuieli judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 noiembrie 2018. ”
Printre intimați se numără șefii CITR Andrei Cionca, Andreea Cionca-Anghelof, Vasile Godâncă și Radu Lotrean, suspectați că ar fi închis ochii la o inginerie financiară a afaceristului româno-american Mihai Chezan, patronul Tower, acceptând o consultanţă cu o sumă suspect de mar în insolvenţele Mox Construction SRL-Sterling International Developement. În dosar apare și avocatul Sorin Militaru.
Părți civile sunt firmele Mox Construction SRL, Termorom SA, Leonardo SRL, Someş SA şi Metalurgica SA.
Citește și
O schemă de 3 milioane de euro în dosarul de faliment al afacerii Tower, dejucată de instanță
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

