Fostul arhitect șef al orașului, Ligia Subțirică, și șefa serviciului siguranţa circulaţiei urbane din Primăria Cluj-Napoca, Mirela Mărincean, au fost audiate ca martori în procesul fostului viceprimar Anna Horvath și al omul de afaceri Zsolt Fodor.
Mărincean și Subțirică au fost audiate, astăzi, la Tribunalul Cluj. Acestea au declarat că Anna Horvath nu a intervenit pe lângă ele.
”Mie nu mi-a cerut niciodată nimic și nu cunosc cazul acesta. Am fost întrebată dacă în luna mai nu știu când a făcut presiuni. Și am răspuns: nu în mai, nu în iunie, niciodată. Asupra mea nu s-au făcut presiuni în primărie. Nu a făcut nici Apostu, nici Moisin, nici Boc pentru că nu sunt eu persoana. Nu știu decât că întrebau dacă a făcut presiuni în primărie atunci sau atunci. La mine nu. N-am auzit nici asupra altora pentru că nu cred că cineva își permite să facă chestia asta. Poate că o fi rugat….Departamentul de urbanism nu este subordonat viceprimarilor, căci ține direct de primar.”, a declarat Ligia Subțirică pentru Clujust.ro la ieșirea din sala de judecată.
”M-au întrebat dacă a intervenit la mine foamna Horvath să fac ceva sau să urgentez ceva pe domeniul meu, pe circulație. Nu m-ai întrebat despre ceva concret, ci cum am colaborat cu doamna viceprimar. Am spus că venea de la emisiune, unde lua de la cetățeni sesizări legate de domeniul meu, pe care mi le transmitea ca eu să iau măsuri. Nu a fost legat de o adresă anume, un PUZ, un aviz.”, ne-a spus Mirela Mărincean.
La dosar există un SMS trimis de Horvath primarului Emil Boc, interceptat de DNA, în care apare numele lui Mărincean: ”Dl. primar îmi cer scuze de deranj: este la Dvs. un aviz urgent de la doamna Mărincean (șeful Direcției de Siguranța Circulației, din Primăria Cluj Napoca – n.n.) cu care poate fi pus pe ordinea de zi a Consiliului Local, PUZ-ul grădiniței pe care am aprobat în CTATU. Ați putea vă rog semna pentru a fi făcut proiectul de HCL? Multumesc mult! A. Horvath”, este SMS-ul interceptat de DNA în data de 30 iunie 2016, la ora 14.44.
Următorul termen de judecată este în 14 noiembrie.
Vezi mai jos acuzațiile ce li se aduc inculpaților de către DNA
Viceprimarul Anna Horvath și patronul Euro GSM Zsolt Fodor, trimiși în judecată
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

