Președintele CSM, Mariana Ghena, în centrul imaginii

Membrii CSM au propus să crească în grad și să poată întra în avocatură sau notariat fără examen

Comisia nr.1 – Legislaţie şi cooperare interinstituţională din Consiliul Superior al Magistraturii, formată din cei 14 membri aleși, a propus o modificare la Legea nr. 317/2004 prin care, la final de mandat, să crească în grad profesional și să poată intra în avocatură sau notariat fără examen.

În urma întâlnirilor Comisiei din 26 și 27 septembrie, au fost emise propuneri privind legile 303, 304 și 317 din 2004. Cu privire la ultima, care este legea privind CSM, între propuneri regăsim și următoarea:

”Totodată, Comisia a propus formularea unui text potrivit căruia, la expirarea mandatului, judecătorii și procurorii aleși ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii care au exercitat un mandat de 6 ani, să dobândească gradul profesional imediat superior celui deținut și să poată opta pentru desfășurarea activității la o instanță sau parchet corespunzător gradului și, de asemenea, să poată opta, în orice moment, pentru intrarea în avocatură sau notariat, fără examen”

Judecătoarea Adina Lupea de la Curtea de Apel Cluj a reacționat pe Facebook:

”Am gasit ceva asa, de bezna mintii, ceva ce niciun alt CSM nu a indraznit sa propuna pana acum, ceva ce imi arata inca o data in ce sfere inalte plutesc alesii nostri. Ei, au avut ei o propunere ghidusa, in sensul ca la expirarea mandatelor augustelor domniilor sale, asa brusc, prin trecerea timpului si prin innobilarea cu titulatura de sange albastru de “membru CSM”, sa dobandeasca la expirarea mandatului grad de instanta superioara, sa poata merge apoi unde doresc inaltimile lor in tara, la instante si parchete sau, si mai mult, sa poata opta IN ORICE MOMENT ulterior din cariera pentru intrarea in avocatura sau notariat, fara examen.

Apoi ne mai miram ca ne acuza unii si altii ca vrem sa ne conservam sau inventam niste privilegii.

M-au umplut din nou de un profund respect alesii nostri. Pai acum pricep si eu de ce nu ii deranjeaza ca anumiti magistrati dobandesc grad de suprema printr-un simplu interviu.

Cred ca daca se putea, la expirarea mandatelor, se propuneau singuri pentru un post de judecator la CEDO, in ordinea numerelor de pe tricou.”, a scris Lupea.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns