Soția senatorului Alexandru Cordoș, trimisă în judecată pentru trafic de influență, a declarat, astăzi, în instanță că optează pentru procedura simplificată și că recunoaște toate acuzațiile din rechizitoriul DNA Cluj.
Mihaiela Cordoș a anunțat instanța, la primul termen de judecată, că merge pe procedura simplificată, adică își recunoaște vinovăția și nu se mai administrează probe, astfel că procesul este scurt. Instanța urmează să se pronunțe pe baza probelor venite de la procurori.Potrivit art. 374 alin. 4 din noul Cod de procedură penală, în cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală .
Art. 375 alin. 1 din noul Cod de procedură penală arata ca, dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. 4, instanţa procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului şi ale celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii.
Judecătorul din acest caz a admis astăzi cererea de judecare în procedură simplificată și urmează să pronunțe pedeapsa.
Potrivit codului, instanţa, dacă admite judecarea în procedură simplificată, stabileşte pedeapsa în limitele reduse cu 1/3 în cazul pedepsei închisorii, iar în cazul pedepsei amenzii cu ¼.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

