DIICOT și polițiștii au efectuat 42 de percheziții în Argeș, Vâlcea, Dolj și București, într-un dosar privind o grupare care ar fi folosit documente falsificate pentru a diminua taxele vamale la importul unor autoturisme de lux din SUA. Potrivit procurorilor, investigațiile desfășurate în cooperare cu FBI au indicat că membrii grupării ar fi comis furturi, înșelăciuni și tâlhării pe teritoriul american, iar banii obținuți ar fi fost spălați prin achiziții de imobile, mașini de lux și bijuterii în România.
”Astăzi, 14 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, au pus în aplicare 42 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Argeș, Vâlcea, Dolj și pe raza municipiului București, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate.
Din probatoriul administrat a reieșit că, pe parcursul anului 2021, mai mulți făptuitori, cetățeni români, au inițiat și constituit o grupare de criminalitate organizată, în scopul obținerii unor profituri materiale prin prezentarea de acte falsificate la autoritatea vamală, pentru a le permite diminuarea taxelor vamale datorate în cazul unor importuri de autoturisme de lux din Statele Unite ale Americii.
În urma activităților investigative efectuate în cooperare cu reprezentanții FBI s-a stabilit că membrii grupului infracțional organizat au acționat pe teritoriul SUA, unde au săvârșit infracțiuni de furt, înșelăciune și tâlhărie, iar ulterior, sumele de bani astfel obținute le-au spălat prin achiziționarea unor proprietăți imobiliare, autoturisme de lux și bijuterii pe teritoriul României.
Audierile se vor desfășura la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța.”, a transmis DIICOT.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

