fbpx

Un șofer care a refuzat recoltarea de probe a scăpat de dosarul penale datorită Deciziei CCR 358/2022

Un șmecher cu BMW care a le-a dat cu flit polițiștilor când i-au spus să meargă la recoltarea de probe biologice a scăpat de dosarul penal după ce Judecătoria Oradea a dispus încetarea procesului ca urmare a Decizie CCR nr.358 din 26 mai 2022.

În rechizitoriu s-a arătat că ”inculpatul S.M. la data de 08.04.2016, in jurul orei 22:50, inculpatul a fost depistat conducand autoturismul marca „BMW”, avand nr. de inmatriculare CL986AX, pe b-dul Ștefan cel Mare, strada Izvorului  si fiindu-i solicitat de catre organele constatatoare sa se supuna recoltarii de probe biologice in vederea determinarii alcoolemiei acesta a refuzat.”

Potrivit motivării Judecătoriei Oradea, ”instanţa reţine că, în Decizia Curții Constituționale nr. 443/2017, s-a arătat că „printre principiile care guvernează răspunderea penală prezintă relevanță și cel al prescriptibilității răspunderii penale. Potrivit acestuia din urmă, dreptul statului de a trage la răspundere penală persoanele care săvârșesc infracțiuni se stinge, dacă acesta nu este exercitat într-un anumit interval de timp. Prescripția răspunderii penale are la bază ideea că, pentru a-și atinge scopul, acela al realizării ordinii de drept, răspunderea penală trebuie să intervină prompt, cât mai aproape de momentul săvârșirii infracțiunii, întrucât doar în acest fel poate fi realizată prevenția generală și cea specială și poate fi creat, pe de o parte, sentimentul de securitate a valorilor sociale ocrotite, iar, pe de altă parte, încrederea în autoritatea legii. Cu cât răspunderea penală este angajată mai târziu față de data săvârșirii infracțiunii, cu atât eficiența ei scade, rezonanța socială a săvârșirii infracțiunii se diminuează, iar stabilirea răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunii nu mai apare ca necesară, deoarece urmările acesteia ar fi putut fi înlăturate sau șterse. Totodată, în intervalul de timp scurs de la săvârșirea infracțiunii, autorul acesteia, sub presiunea amenințării răspunderii penale, se poate îndrepta, fără a mai fi necesară aplicarea unei pedepse”.

Întreruperea prescripției este o instituție de drept substanțial, fiind intim legată de instituția răspunderii penale, în sensul că evită stingerea rezonanței sociale a faptei ilicite prin efectuarea unor acte din care să rezulte că statul nu a renunțat la tragerea la răspunderea penală a infractorului. Întreruperea prescripției este prevăzută în Partea generală a Codului penal ca incident ce survine pe parcursul termenului de prescripție.

Faptul că aceste acte sunt realizate în cadrul procesului penal reprezintă o formă naturală de exercitare a opțiunii represive de către stat prin intermediul unor acte judiciare, neputând să transforme natura juridică a instituției dintr-una de drept substanțial în una de procedură, ci doar să releve că răspunderea penală continuă să fie relevantă juridic prin deplasarea momentului de la care se socotește termenul de prescripție (prevederea începerii curgerii unui nou termen de prescripție de la data actului interuptiv și incidența altei instituții de drept penal substanțial – prescripția specială a răspunderii penale).

Chiar dacă actul judiciar întreruptiv este unul procesual sau procedural, acesta trebuie analizat din perspectiva efectelor pe care le produce sub aspect substanțial, atunci când a fost întocmit în mod legal. 

Fiind o instituție de drept penal, se vor aplica în privința prescripției răspunderii penale regulile legii penale mai favorabile atât în ceea ce privește termenele, cât și în ceea ce privește cauzele de întrerupere sau suspendare.

Prin decizia nr. ### din 26 aprilie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.155 alin. (1) din Codul penal (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituțională, deoarece respectivele dispoziții legale „31. (…) sunt lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma «oricărui act de procedură» din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale”.

Prin Deci### nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituționale în ansamblul lor. Pentru a decide astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că „55. (…) Dec###a nr. 297 din 26 aprilie 2018 sancționează «soluția legislativă» pe care textul de lege criticat o conținea, astfel că, (…), aceasta nu va putea fi încadrată în categoria deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare.”, ci „61. (…), prin efectele pe care le produce, (…) împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituționalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea «oricărui act de procedură în cauză», Curtea a sancționat unica soluție legislativă pe care dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal o reglementau (s.n.)”.

În considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, instanța de contencios constituțional a optat să abordeze acest topic – natura juridică a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 – prin raportare la „criteriile tradiționale/clasice”, gravitând în sfera dihotomiei dintre deciziile simple/extreme și cele interpretative, pe care le echivalează deciziilor cu rezervă de interpretare, statuând că aceasta „55. (…) nu va putea fi încadrată în categoria deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare.”, ci „61. (…), prin efectele pe care le produce, (…) împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme (…)”.

În literatura de specialitate s-a arătat că „aplicarea legii penale mai favorabile în cazul infracțiunilor în curs de judecată presupune fie un caz de retroactivitate atunci când legea mai favorabilă este legea nouă, fie un caz de ultraactivitate, în situația în care legea mai favorabilă este legea veche”, în ambele ipoteze determinarea urmând a se efectua în concret printr-o operațiune (imaginară) de comparare a efectelor pe care aplicarea legilor penale succesive le generează în cauza penală cu privire la situația persoanei acuzate (Fl. Streteanu, D. Nițu, Drept Penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2014, vol. I, p. 128 și 134). Unul dintre criteriile prin care se determină în concret legea penală mai favorabilă până la soluționarea definitivă a cauzei este cel al condițiilor de tragere la răspundere penală. În aplicațiunea concretă a respectivului criteriu, doctrina relevantă statuează că „va fi mai favorabilă legea care (…) prevede un termen de prescripție mai scurt sau permite împlinirea mai rapidă a termenului de prescripție (spre exemplu, nu prevede o anumită cauză de întrerupere)” (Fl. Streteanu, D. Nițu, op. cit., p. 135).

Astfel fiind, legea penală care a reglementat în cuprinsul art. 155 alin. (1) Cod penal soluția normativă declarată neconstituțională, de la intrarea sa în vigoare (1 februarie 2014) și până la modificarea dispoziției legale prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, este o lege penală substanțială în concret mai favorabilă persoanei acuzate până la soluționarea definitivă a cauzei, aplicabilă astfel în mod global raportului de conflict. 

Astfel fiind, prevederile art. 155 alin. (1) Cod penal, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, nu pot de plano produce efecte juridice întreruptive de prescripție după intrarea lor în vigoare în cauzele pendinte guvernate de legea penală mai favorabilă persoanei acuzate, care include norma declarată neconstituțională prin actele de jurisdicție constituțională sus iterate. Aceasta va ultraactiva, în aplicațiunea art. 5 Cod penal, guvernând regimul juridic al întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale și cu privire la actele subsecvente intrării în vigoare a Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022. 

În consecință, referirea expresă a instanței de contencios constituțional la perioada cuprinsă între momentele publicării celor două acte de jurisdicție constituțională în discuție 25 iunie 2018 – 9 iunie 2022) nu exclude aplicațiunea lor plenară situațiilor juridice pendinte, în care raportul de conflict nu s-a consolidat în lipsa unei hotărâri definitive, cum este situația juridică ce formează obiectul judecății în cauză. 

Astfel fiind, Deciziile Curții Constituțonale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 se aplică tuturor cauzelor penale care erau pendinte la data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018). În plus, niciun act efectuat în cadrul prezentului dosar penal până la data de 25 iunie 2018 – când s-a publicat Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 – nu poate produce efecte întreruptive de prescripție a răspunderii penale, în baza unei prevederi legale care, încă de la intrarea sa în vigoare, a configurat o unică soluție normativă neconstituțională, sancționată ca atare, atât prin intermediul Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, cât și al Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022, aplicabile raporturilor juridice de conflict pendinte. 

Astfel, până la data de 30 mai 2022, data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022, în materie penală nu a funcționat întreruperea cursului termenelor de prescripție a răspunderii penale, situație juridică care va produce efecte în condițiile legii penale mai favorabile în cauzele pendinte. Ipotezele de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022 se vor aplica numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022, acestea neputând fi aplicate retroactiv în cauzele pendinte, neavând natura unei legi penale mai favorabile.

În prezenta cauză, legea penală mai favorabilă evaluată în mod global este cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022). 

Prin urmare, dispozițiile art. 155 alin. (1) Cod penal care nu includea vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, reprezintă lege penală mai favorabilă în prezenta cauză, iar prescripția specială nu va opera, prescripția răspunderii penală urmând a fi evaluată prin raportare la termenele prevăzute de art.154 Cod penal.

În ceea ce privește infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzute de art. 337 Cod penal este pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani, termenul general de prescripție a răspunderii penale fiind, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) Cod penal, de 5 ani.

Astfel, instanţa constată că la data de 09.04.2016 a început să curgă termenul general de 5 ani al prescripției răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) Cod penal, care s-a împlinit în data de 08.04.2021, conform art. 186 alin. (1) teza finală Cod penal.

Se consideră că infracţiunea de care a fost acuzat inculpatul este infracţiune flagrantă în sensul art.293 Cod procedură penală. În aceste condiţii, trebuie avut în vedere că art.43 alin. (2) din Anexa 1 la Decretul Președintelui nr. 195 din 16 martie 2020, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.212 din 16 martie 2020), aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 3 din 19 martie 2020, pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 19 martie 2020), respectiv  art.64 alin.5 din Anexa 1 la Decretul Președintelui nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020), aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4 din 16 aprilie 2020, pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind prelungirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,  nr. 320 din 16 aprilie 2020) exceptează explicit infracțiunile flagrante de la suspendarea procesului, fără a distinge după cum acestea au fost comise în timpul stării de urgență sau anterior acesteia.

Or, în aceste condiţii nu se poate considera că cele două decrete prezidenţiale au avut ca efect suspendarea pe o durată de 60 de zile a cursului prescripţiei penale în prezenta cauză.

Se mai reţine că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 152/din 06.05.2020 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,  nr.387 din 13.05.2020) instanţa de contencios constituţional a apreciat că, pe de o parte, că Decretul Președintelui prin care se instituie starea de urgență reprezintă un act administrativ cu caracter normativ, iar, pe de altă parte, că dispozițiile din anexa acestuia au fost emise cu depășirea de către Președinte a atribuțiilor sale constituționale şi că măsura suspendării judecării unor cauze pe durata stării de urgență (ce poate aduce atingere dreptului la un proces echitabil, într-un termen rezonabil), nu putea fi dispusă de președinte, prin dispoziţiile cuprinse în anexa la decretul de instituire a stării de urgență 

În aceste condiţii, chiar şi în ipoteza infracțiunilor care nu erau flagrante nu se poate considera că a operat suspendarea cursului prescripției răspunderii penal în condiţiile art. 156 Cod penal. Această concluzie îşi menţine valabilitatea, chiar dacă cele două decrete prezidenţiale au fost aprobate prin hotărâri ale Parlamentului (Hotărârea Parlamentului României nr. 3 din 19 martie 2020, respectiv Hotărârea Parlamentului României nr. 4 din 16 aprilie 2020), deoarece puterea legiuitoare a încuviinţat doar instituirea stării de urgenţă, nu şi celelalte măsuri adoptate prin aceste decrete.

În consecință, în baza art. 396 alin. (6) Cod procedură penală rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) Cod procedură penală, art. 154 alin. (1) lit. d) Cod penal și art. 5 Cod penal, cu referire la art. 155 alin. (1) Cod penal interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatul S.M. pentru comiterea pentru infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzute de art. 337 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.(1) Cod penal, ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.”

Comments

comentarii

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 14,96% în luna iulie a acestui an, de la 15,1% în iunie, conform datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Creșteri mari se înregistrează la ulei și cartofi.... Citește mai mult
Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, miercuri seara, într-o conferinţă de presă, că inspiraţia şi norocul vor decide calificarea în partida cu Şahtior Soligorsk din manşa secundă a turului 3 preliminar al Conference League.... Citește mai mult

Lasă un răspuns

error: Alert: Conținut protejat !!