fbpx

Un polițist acuzat că și-a sunat un coleg să nu aplice sancțiuni a fost achitat căci nu s-a putut stabili că e vocea lui

Un ofițer de la Rutieră Iași a fost achitat definitiv de acuzația că ar fi intervenit la un coleg să nu aplice sancțiuni. Asta deoarece apelul a venit de la un telefon fix al IPJ Iași, iar expertiza nu a putut stabili dacă vocea îi aparține. În schimb, un alt polițist din același dosar a fost condamnat la 1 an și 6 luni pentru aceeași acuzație, însă acesta s-a prezentat când a sunat colegul.

Extras din motivarea Curții de Apel Iași: ”Soluţia privind achitarea inculpatului Nechifor Cristian, pronunţată de Tribunalul Iaşi, supusă prezentului apel, este legală şi temeinică.

Acuzaţia adusă inculpatului Nechifor Cristian se fundamentează pe denunţul şi declaraţiile martorului denunţător ####### ###### ####, care îl incriminează, şi pe înregistrările convorbirilor telefonice purtate de martorul denunţător cu inculpatul şi procesele-verbale de redare a acestor convorbiri.

Convorbirile telefonice purtate de martorul denunţător cu inculpatul Nechifor Cristian, din datele de 27 septembrie 2008 şi 14 noiembrie 2008, sunt redate în cuprinsul sentinţei penale supuse prezentei analize. Din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din 27 septembrie 2008 şi 14 noiembrie 2008 rezultă că ####### ###### #### a fost apelat în ambele rânduri de un bărbat B, respectiv un bărbat X, ambii aflaţi la postul telefonic cu numărul ##########, identificat ca fiind al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, prin care i se solicita lui ####### ###### #### să nu aplice sancţiuni la regimul traficului rutier numiţilor ##### ####### şi ###### #####-######.

Conform declaraţiilor inculpatului Nechifor Cristian şi fişei postului, aflate la dosar, rezultă că acesta, începând cu data de 11 august 2008, îndeplinea funcţia de ofiţer specialist în cadrul Poliţiei Rutiere.

Prin adresa nr. 964503 din 13 aprilie 2020, IPJ Iaşi – Serviciul Rutier a comunicat instanţei că nu există posibilitatea documentării informaţiilor solicitate de instanţa de fond, privind locul în care îşi desfăşura efectiv activitatea inculpatul Nechifor Cristian la datele de 27 septembrie 2008 şi 14 noiembrie 2008, (..), întrucât arhiva de la nivelul Serviciului Rutier a fost distrusă din data de 23 octombrie 2019, conform nomenclatorului.

Deşi concluziile raportului de expertiză criminalistică pentru identificarea vocii inculpatului din înregistrările telefonice de la data comiterii faptelor sunt, în principiu, neconcludente, întrucât nu pot stabili identitatea vocii şi vorbirii în procent de 100% nici în condiţii de favorabilitate, concluzia în ce îl priveşte pe inculpatul Nechifor Cristian, în sensul că nu poate stabili dacă vocea în litigiu aparţine sau nu inculpatului, este un alt element de dubiu în ce priveşte vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii pentru care este trimis în judecată.

În perioada infracţională, inculpatul Nechifor Cristian lucra în cadrul Poliţiei Rutiere. Nu există probe în cauză din care să rezulte că inculpatul avea acces la telefonul cu numărul de interior 20750, aparţinând Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, la momentul presupusei comiteri a faptelor sau că avea acces în interiorul instituţiei, atât timp cât lucra la #######. Postul telefonic de la care ar fi fost apelat martorul denunţător, cu numărul ##########, este identificat ca aparţinând Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi.

Declaraţia martorului denunţător ####### ###### ####, în sensul că inculpatul Nechifor Cristian este cel care l-a apelat telefonic şi ar fi intervenit pentru a nu-i sancţiona contravenţional pe numiţii ##### ####### şi ###### #####-######, declaraţie făcută la un interval de 6 ani de la data comiterii faptelor şi după condamnarea acestuia în primă instanţă, este o probă insuficientă pentru a conduce la stabilirea cu certitudine a vinovăţiei inculpatului Nechifor Cristian.

În cauză este cert dovedit că martorul denunţător ####### ###### ####, la datele de 27 septembrie 2008 şi 14 noiembrie 2008, se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, că a oprit în trafic pe numiţii ##### ####### şi ###### #####-######, că de la numărul de telefon ##########, aparţinând Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, o persoană a intervenit la martorul denunţător în scopul ca cei doi să nu fie sancţionaţi.

Totodată, din probele cauzei menţionate mai sus, există dubii serioase cu privire la faptul că inculpatul Nechifor Cristian este persoana care l-ar fi instigat pe martorul denunţător să nu-şi îndeplinească corespunzător atribuţiile de serviciu, întrucât inculpatul ######## ######## lucra, în acea perioadă, la Poliţia Rutieră, nu există dovezi certe că acesta avea acces în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi şi la postul telefonic identificat, de la care s-a intervenit la momentul comiterii faptelor, aşa încât dubiul profită inculpatului, dubiu care nu este răsturnat prin probe certe de vinovăţie. Soluţia pronunţată de Tribunalul Iaşi privind achitarea inculpatului Nechifor Cristian pentru comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 Cod penal, raportat la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 5 alin. 1 Cod penal, pentru care este trimis în judecată, este legală şi temeinică. Criticile formulate în apel de procuror în ce îl priveşte pe inculpat nu consolidează probele administrate în acuzarea inculpatului Nechifor Cristian şi nu înlătură dubiul concret relevat mai sus în ce îl priveşte.

Cu privire la inculpatul Doban Gabriel Mihai, apelul parchetului este fondat.

Inculpatul Doban Gabriel Mihai a săvârşit infracţiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 25 din Codul penal din 1969, raportat la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248 din Codul penal din 1969, Curtea reţinând că legea penală mai favorabilă inculpatului este codul penal anterior şi dispoziţiile Legii nr. 78/2000, în forma în vigoare la data comiterii infracţiunii, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

În cursul lunii septembrie 2008, respectiv la data de 20 septembrie 2008, inculpatul Doban Gabriel Mihai,, inspector de poliţie din cadrul Serviciul Poliţiei Rutiere Iaşi, a intervenit telefonic la denunţătorul ####### ###### ####, agent de poliţie rutieră aflat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, pentru o persoană numită Atamaniuc #######, în sensul ca denunţătorul să modifice procesul-verbal de sancţionare contravenţională a acestuia, să schimbe sancţiunea cu amenda în avertisment.

În urma intervenţiei inculpatului, agentul constatator, martorul denunţător ####### ###### ####, a modificat prin suprascriere procesul-verbal la rubrica „cuantumul amenzii – 200 RON”, menţionând în locul acesteia sancţiunea „avertismentului”.

Convorbirea telefonică din data de 20 septembrie 2008, ora 19:18:40, este redată în curprinsul sentinţei penale apelate. Din cuprinsul procesului-verbal de redare rezultă că inculpatul Doban Gabriel Mihai, l-a apelat pe martorul denunţător de la numărul de telefon mobil ##########, identificat ca aparţinând Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor Secţia Română.

Prin adresa din data 13 mai 2021, Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor Secţia Română comunică instanţei de apel că postul telefonic cu numărul ##########, consemnat în procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice, nu le aparţine, însă le aparţine numărul de telefon ##########, care a fost atribuit inculpatului Doban Gabriel Mihai,, membru al asociaţiei în perioada comiterii faptei, inculpatul aflându-se în posesia acestui telefon cu numărul ##########, de la care l-a apelat pe martorul denunţător

Consemnarea numărului de telefon de la care inculpatul Doban Gabriel Mihai, l-a contactat pe martorul denunţător este greşită sub aspectul unei cifre, dar a fost identificat ca aparţinând Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor Secţia Română, astfel că această consemnare este o eroare materială, numărul de telefon de la care, în realitate, inculpatul Doban Gabriel Mihai, l-a contactat pe martorul denunţător fiind ########## şi se afla în posesia inculpatului. Mai mult decât atât, în debutul convorbirii telefonice, inculpatul Doban Gabriel Mihai se prezintă, spunând: „Salut. Gabi Doban la telefon.”. Este improbabil ca o altă persoană decât inculpatul să-i fi uzurpat acestuia identitatea, nefiind cunoscut acest mod de operare a unor poliţişti în cadrul sistemului.

Apărarea constantă a inculpatului, conform căreia numărul de telefon consemnat în procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice nu îi aparţine, este nereală. Telefonul de la care a apelat pe martorul denunţător la data de 20 septembrie 2008 aparţinea Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor Secţia Română şi i-a fost dat în folosinţă inculpatului.

Coroborând informaţiile comunicate instanţei de apel de Asociaţie Internaţională a Poliţiştilor Secţia Română cu faptul că, de la începutul convorbirii telefonice, inculpatul  Doban Gabriel Mihai s-a prezentat, declinându-şi numele, este dovedit cu certitudine faptul că inculpatul Doban Gabriel Mihai, este cel care a intervenit la martorul denunţător pentru contravenientul Atamaniuc #######, pentru ca martorul denunţător, agent de circulaţie, să facă un act contrar atribuţiilor sale de serviciu.

Prin urmare, aceste probe sunt certe şi îl indică pe inculpatul Doban Gabriel Mihai, ca fiind persoana care a intervenit şi l-a instigat pe martorul denunţător ####### ###### #### să modifice procesul-verbal de contravenţie încheiat numitului Atamaniuc #######, dubiul cu privire la persoana inculpatului fiind înlăturat şi prin coroborarea acestora cu declaraţiile martorului denunţător ####### ###### ####, date în cursul prezentului proces penal, care îl indică pe inculpat ca fiind cel care a intervenit în sensul enunţat.”

Comments

comentarii

Proiectul Campusului dual, realizat în parteneriat cu universitățile clujene, a fost aprobat în Consiliul Local Florești. „Reprezintă un pas important pentru sistemul educațional”, spune primarul Bogdan Pivariu.... Citește mai mult
Costul vieţii şi situaţia economică au fost principalele subiecte care i-au motivat pe români să voteze le alegerile europene din luna iunie, potrivit unui Eurobarometru al Parlamentului European.... Citește mai mult

Lasă un răspuns