Extrase din motivarea deciziei Curții de Apel:

”Prin contestația înregistrată la această instanță sub nr… și precizată ulterior , contestatorul  Avram Marcel Adrian  a chemat în judecată pe intimata Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună următoarele:

1.     În principal, să se constate nulitatea, iar în subsidiar să se dispună anularea Deciziei nr. 45/24.02.2012 emisă de intimată, prin care s-a decis desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului, în temeiul art. 61 litera a din Codul muncii;

2.     Să se dispună reintegrarea în muncă a contestatorului, pe postul avut anterior, și anume acela de șef lucrări la disciplina medicină legală;

3.     Să se dispună obligarea intimatei să îi plătească drepturile salariale neacordate în noiembrie și decembrie 2011, precum și drepturile salariale de care a fost lipsit de la data desfacerii contractului său de muncă și până la reintegrarea sa în muncă, indexate funcție de rata inflației și cu dobânda legală aferentă;

4.     Să se dispună obligarea intimatei să îi plătească daune morale în cuantum de 100.000 euro, pentru repararea prejudiciului moral produs prin emiterea deciziei contestate;

5.     Să se dispună obligarea intimatei să îi plătească drepturile salariale neacordate în noiembrie și decembrie 2011, ianuarie și februarie 2012;

6.     Să se dispună obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, contestatorul a arătat în esență că decizia nr. 45/24.02.2012 a fost emisă cu încălcarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 252 alineat 1 din Codul muncii republicat, întrucât luarea la cunoștință de către angajator s-a făcut prin sesizarea formulată de domnul conferențiar dr. Dumbravă Perju Dan, adresată rectorului Universității și înregistrată la U.M.F. sub nr. …/21.12.2011.

De asemenea, contestatorul a mai arătat că decizia atacată a fost emisă cu nesocotirea dispozițiilor art. 251 din Codul muncii, privind cercetarea prealabilă, întrucât convocarea pentru cercetarea disciplinară nu a fost făcută cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru cercetarea disciplinară, conform art. 267 alin. 2 din CM/R, rap. la art. 75 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pentru anii 2011-2014.

Astfel, contestatorul a subliniat că primul convocator (nr.1523/26.01.2012) l-a primit doar în data de 27.01.2012, pentru cercetarea prealabilă stabilită pentru data de 30.01.2012; invocând acest viciu al convocării, în data de 30.01.2012, intimata a stabilit cu acordul reclamantului o nouă dată pentru cercetarea prealabilă, în 03.02.2012, iar în data de 31.01.2012  i s-a comunicat acestuia din urmă adresa nr.1746/30.01.2012, în care era indicată de asemenea data de 03.02.2012, ora 13 „urmând să se aplice cele precizate în convocatorul nr. 1523/26.01.2012″.

Cercetarea prealabilă nu s-a realizat însă nici la data de 03.02.2012, deoarece

în data de 01.02.2012  s-a întocmit un alt Convocator cu nr. 1873/01.02.2012, în care era stabilită pentru cercetarea disciplinară data de 13 februarie 2012, fără a se face nici o mențiune cu privire la motivul revocării cercetării din data de 03.02.2012 și nici la dreptul cercetatului de a fi asistat de avocat, cu atât mai mult cu cât era depusă deja la comisia de disciplină o împuternicire avocațială în acest sens.

Convocatorul pentru cercetarea disciplinară nu a fost întocmit cu respectarea cerințelor imperative ale art. 252 alin. 2 din Codul muncii, întrucât obiectul cercetării nu a fost clar precizat. Astfel, în primul convocator, respectiv cel cu nr. 1523/26.01.2012, s-a menționat doar că cercetarea se face având în vedere „faptul că (cercetatul) nu s-a prezentat pentru a-și efectua norma didactică, lipsind nemotivat în lunile octombrie, noiembrie, decembrie 2011″, iar după ce a solicitat să fie individualizate abaterile care mi se impută, în adresa cu nr. 1746/30.01.2012 s-a făcut referire la „cele precizate în primul convocator”; în Convocatorul nr. 873/01.02.2012 s-a menționat, în mod diferit față de primul convocator faptul că „(cercetatul) nu și-a efectuat norma didactică, lipsind nemotivat în cursul semestrului I al anului universitar  2011-2012″, fără a se indica și datele concrete ale pretinselor absențe nemotivate, cu atât mai mult cu cât referirea generică includea și perioada vacanței universitare.

Contestatorul a mai susținut și faptul că sensul cercetării disciplinare este acela de a se cerceta și stabili dacă angajatul împotriva căruia s-a făcut sesizarea, se face sau nu vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare semnalate. În cazul său, contestatorul a considerat că prin mențiunile cuprinse în convocatoarele care i-au fost comunicate, a fost încălcată flagrant prezumția de nevinovăție, deoarece nu a fost convocat pentru a se stabili dacă se face sau nu vinovat de săvârșirea unei abateri disciplinare clar individualizate, ci „în vederea realizării cercetării prealabile de stabilire a sancțiunii care urmează a fi aplicată”, în raport de gravitatea abaterii prevăzute de art. 266 din Codul muncii, republicată. În aceste condiții, contestatorul a apreciat că cercetarea prealabilă în cazul său a avut doar rolul de a stabili sancțiunea disciplinară, întrucât în viziunea comisiei exista deja o abatere disciplinară care s-ar fi săvârșit de către contestator.

De asemenea, în nici unul din cele două convocatoare nu a fost indicată persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea disciplinară.

Comisia de disciplină nu a fost legal constituită. Potrivit dispozițiilor art. 314 al. 2 din Legea educației naționale nr. 1/2011, comisia este formată din 3-5 membri, cadre didactice care au funcția didactică cel puțin egală cu a celui care a săvârșit abaterea.

Comisia de disciplină a fost constituită din 5 membri, din care doar 3 aveau funcția didactică cel puțin egală cu a celui care ar fi săvârșit abaterea.

Cercetarea disciplinară s-a făcut cu încălcarea dreptului contestatorului la apărare, încălcare care s-a produs atât prin viciile sesizate mai sus cu privire la convocatorul pentru cercetarea disciplinară, cât și prin faptul că, după prima prezentare în fața comisiei, în prezența avocatului ales, i s-a refuzat asistarea în continuare de către avocat în fața comisiei de disciplină. De asemenea, contestatorului nu i s-au prezentat probele existente la dosar împotriva sa, conform art. 75 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel   Național pe anii 2011-2014, pentru a-și putea formula apărarea. Mai mult nu au fost în nici un fel verificate apărările făcute de contestator prin nota explicativă dată de acesta și nici nu a fost motivată înlăturarea sau neluarea în seamă a acestor apărări.

Contestatorul a susținut în mod constant, încă de la prima întrevedere cu membrii comisiei din data de 30.01.2012, că nu a lipsit de la Universitate, că și-a făcut norma didactică și a susținut că poate proba acest lucru, însă comisia nu a fost absolut deloc interesată de stabilirea adevărului.

Decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă este lovită de sancțiunea nulității absolute, întrucât aceasta nu cuprinde descrierea în concret a faptei care constituie abatere disciplinară. Pentru a răspunde acestei exigențe ar fi trebuit să se indice în concret zilele în care d-l dr. Avram Marcel Adrian ar fi lipsit sau în care nu și-ar fi făcut norma didactică.

De asemenea, decizia contestată nu cuprinde nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.

În motivarea deciziei atacate s-a reținut, în mod nereal, că „d-1Dr. Avram Marcel Adrian a refuzat să răspundă la întrebările privind prezența la locul de muncă”, făcându-se abstracție de neregularitățile semnalate de reclamant,precum și de celelalte apărări arătate în Nota explicativă pe care depusă la Comisia de disciplină.

Pe lângă motivele de nulitate arătate mai sus, care sunt prioritare în cauză, contestatorul a menționat și faptul că nu se face vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare reținute în sarcina sa în decizia atacată.

Cu toate că potrivit dispozițiilor Codului muncii sarcina probei pretinselor absențe nemotivate ale contestatorului aparținea angajatorului, și că asemenea probe nu există sau cel puțin i s-a refuzat nu numai prezentarea lor, dar și măcar indicarea acestora, contestatorul a subliniat că în Nota explicativă pe care a formulat-o a arătat că este în măsură să aducă, comisiei de disciplină dovezi din care să rezulte că cele scrise în sesizarea formulată împotriva sa nu corespund realității.

Astfel, contestatorul a susținut că deține înscrisuri care atestă că a fost prezent la serviciu pe toată perioada  indicată în decizia de sancționare, că și-a efectuat norma didactică prevăzută de art. 278 al. 2 din Legea nr. 1/2011, realizată prin cumularea ponderii activităților prevăzute la art. 287 al. 1 și cu respectarea art. 287 al. 10 pct. 3 din același act normativ, și sunt nenumărați martori care să confirme aceasta.

Contestatorul a mai menționat că nimic din atitudinea sa nu justifica totala lipsă de respect și de credibilitate cu care a fost tratat în legătură cu sesizarea făcută de către dr. Perju, cu atât mai mult cu cât, doar cu câteva luni înainte de depunerea respectivei sesizări, semnalase conducerii Universității existența unor conflicte și scandaluri privind  Catedra de Medicină Legală a UMF, care s-au derulat la nivelul Universității dar și în la poliție, parchet, presă, știrbind din prestigiul de care ar trebui să se bucure o asemenea instituție. Puteau fi deci cel puțin suspiciuni în legătură cu buna credință în formularea sesizării de către dr. Perju, acesta, ca persoană ce se simte vizată, putând fi interesat să se răzbune pe mine și să facă tot posibilul să mă discrediteze.

Contestatorul a mai susținut că în cazul său nu a fost vorba doar de o neglijență din partea celor care l-au cercetat și sancționat, ci realmente de abuzuri concertate, ceea ce îl îndreptățește odată în plus la solicitarea de daune morale.

Dincolo de ceea ce impunea litera legii, impunea chiar și numai bunul simț să se verifice atât susținerile celui care acuză cât și apărările celui care este acuzat, mai ales că acest conflict a avut loc într-un mediu universitar, cu toate pretențiile care decurg dintr-un asemenea statut.

Contestatorul a subliniat că, în speță nu era vorba de un muncitor oarecare, ci de un cadru universitar cu 17 ani de activitate, timp în care a adunat, pe munca și cheltuiala lui, nenumărate diplome care i-au clădit și consolidat reputația și care în același timp au contribuit și la prestigiul instituției din care face parte. Sunt diplome de recunoaștere obținute de la foruri importante din lume iar reclamantul le-a amintit pentru a atrage atenția asupra faptului că și-a clădit reputația prin multă muncă, cu sacrificii materiale, de timp și suflet, prin perseverență și temeinicie, fără a recurge la plagiaturi și compilații ieftine.

Contestatorul a considerat intolerabil felul în care a fost călcată în picioare reputația sa, expunându-1 în ochii colegilor săi, ai studenților, dar cu reverberații și în mediul extrauniversitar , ca fiind un chiulangiu, un om fără aplecare universitară, fără drag și respect față de profesia sa, față de colegii și studenții săi, ceea ce i-a creat acestuia suferințe și traume greu de descris.

În realitate, suferința pricinuită contestatorului este mult mai mare decât s-ar putea cuantifica în cei 100.000 euro pretinși cu titlu de daune morale, pentru că este un om căruia îi pasă cum este privit, deoarece a investit aproape toată viața sa de până acum în profesia și reputația sa profesională.

Competența de soluționare a contestației aparține Tribunalului Hunedoara, având în vedere că d-1 dr. Avram Marcel Adrian are domiciliul în municipiul Deva.

În drept  au fost invocate dispozițiile art. 251 și urm. din Codul muncii.

În probațiune, a anexat la acțiunea formulată, în copie, înscrisurile de la filele 9–66, 97, 208 – 221, 235 – 245, 260 – 265  vol. 1 și a solicitat ca instanța să dispună intimatei comunicarea dosarului comisiei de disciplină inclusiv copiile certificate a proceselor verbale ale ședințelor senatului din data de 17.01.2012 și 14.02.2012, precum și împuternicirea avocațială a d-nei avocat care l-a însoțit pe dl. Perju Dumbravă la comisia de disciplină și procesele verbale ale ședințelor de catedră încheiate pe perioada în litigiu ( filele 103 – 115, 127 – 170, 175 – 207 vol. I) .

La termenul de judecată din data de 13.11.2013 contestatorul a solicitat ca instanța de judecată să o oblige pe pârâtă, sub sancțiunea unei amenzi, să depună la dosar copia certificată a procesului verbal al ședinței senatului din data de 14.02.2012, instanța a revenit asupra acestei probe și a apreciat că nu se mai impune a se emite o nouă adresă către intimată, întrucât acest fapt ar determina exclusiv tergiversarea procesului, având în vedere că în cauză s-au acordat mai multe termene în acest sens.

De asemenea, pe lângă înscrisuri, a solicitat a se lua interogatoriul intimatei (filele 122 – 124, 172 – 174 vol. I), precum și audierea următorilor martori: Radu Vieru Socaciu, A. S., Anca Buzoianu, D. T., ale căror declarații se află la filele 258 – 259, 297 vol. I, filele 68, 82 – 270 vol. II.

Acțiunea este scutită de la plata taxei de timbru, conform art. 270 din Codul Muncii republicat.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” a invocat excepția lipsei competentei teritoriale a Tribunalului Hunedoara, în conformitate cu dispozițiile art. 5 și urm. din Codul de procedură civilă și declinarea competenței de soluționare a dosarului în favoarea Tribunalului Cluj; pe fondul cauzei, s-a solicitat  respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, precum și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În motivare, cu privire la excepția invocată, intimata a menționat că domiciliul contestatorului este în Cluj, așa cum reiese din cartea de identitate.

Cu privire la fondul cauzei, intimata a arătat că, urmare a sesizării către conducerea Universității privind săvârșirea unor abateri de la disciplina muncii, în data de 17.01.2012 Senatul Universității a stabilit componența Comisiei de disciplină, printr-o Hotărâre de Senat.

Sesizarea a fost înaintată de către șeful disciplinei de medicină legală și se referea la faptul că angajatul Universității pe postul de șef de lucrări nu și-a efectuat norma didactică în primul semestru, respectiv în luna octombrie a anului 2011 s-a prezentat la locul de muncă de 2 ori, în luna noiembrie 2011 de 4 ori, iar în luna decembrie 2011 deloc. În luna decembrie 2011contestatorul nu s-a prezentat nici măcar la examenul practic și teoretic al grupelor pe care le avea în norma sa didactică.

Cu privire la componența comisiei de cercetare disciplinară, intimata a arătat că aceasta a fost legal constituită. În lumina prevederilor art. 314 (2) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, Senatul a numit Comisia de disciplină, alcătuită conform legii.

În cadrul cercetării faptei sesizate, contestatorul a fost audiat, fiind întrebat cu privire la activitatea didactică desfășurată în cadrul Disciplinei de Medicină Legală. Acesta a răspuns că și-a efectuat norma didactică, deși nu știa cu ce grupe de studenți și nici din ce an avea ore.

A refuzat să răspundă la alte întrebări, iar când i-a fost adresată întrebarea „câte ore petrece în medie săptămânal în Disciplina de Medicină Legală” contestatorul Avram Marcel Adrian a părăsit sala, spunând că refuză orice comunicare cu membrii Comisiei. Pentru clarificarea situației au fost solicitate declarații de la studenții cu care cu care contestatorul Avram Marcel Adrian trebuia să desfășoare activitate didactică. S-au obținut declarații de la 5 grupe de studenți. Două dintre aceste grupe au declarat că nu au desfășurat nici o activitate cu dl. Dr. Avram Marcel Adrian, iar celelalte trei au declarat că au efectuat cu dl. dr. Avram 3 lucrări practice pe parcursul modulului de Medicină Legală, care s-a desfășurat în semestrul I al anului universitar 2011-2012.

Conform statului de funcții reclamantul trebuia să efectueze cu fiecare grupă câte 7 lucrări practice .

Au fost solicitate declarații de la cadrele didactice ale Disciplinei de Medicină Legală, iar aceștia au declarat că se întâlnesc extrem de rar cu dl. Avram Marcel Adrian. Unii studenți chiar au fost nemulțumiți de faptul că așteptau 40-50 minute pentru activitatea de lucrări practice și nu venea nimeni, nici nu era preluată activitatea de către alt cadru didactic. Mai mult, colegii din cadrul Disciplinei Medicină Legală, susțin că contestatorul avea o atitudine și un comportament neacademic, folosind un limbaj neadecvat. Comisia a întocmit un dosar cu declarațiile studenților, a cadrelor didactice a Disciplinei de Medicină Legală, procesele verbale ale ședințelor și lista de pontaj pentru lunile octombrie, noiembrie și decembrie 2011, dosar care a fost înaintat Senatului universitar pentru analiză și decizie, în conformitate cu prevederile art. 313(2) din Legea nr. 1/2011.

Conform art.  312,  313 și 314 din Legea nr. 1/2011 si conform art. 44, 46 și 47 din Regulamentul Intern (Carta Universității), sancțiunea disciplinară a fost stabilită de către Senatul universitar, în unanimitate, prin Hotărârea Senatului nr. 3/14.02.2012.

Intimata a mai arătat că termenul de 30 de zile la care face referire contestatorul nu s-a consumat, întrucât luarea la cunoștință de către angajator a fost la data de 17.01.2012, dată la care Senatul Universității a numit comisia de disciplină, iar la data de 14.02.2012 Senatul a decis aplicarea sancțiunii. Mai mult, prezenta speță intră sub incidența Legii educației naționale nr. 1/2011, act normativ care nu prevede aceste termene pentru stabilirea și aplicarea unei sancțiuni.

Cercetarea prealabilă a fost realizată cu respectarea întocmai a prevederilor art. 251 din Legea 53/2003, în sensul că salariatul a fost convocat în scris, cu precizarea obiectului, datei, orei și locului

Convocatorul 1523/26.01.2012,  luat la cunoștință în aceeași zi de contestator, a fost pentru data de 30.ol.2012, când contestatorul a venit cu un apărător ales. Avocatul reclamantului nu l-a lăsat pe angajat să răspundă la întrebările adresate de membrii comisiei și nu s-a putut discuta nimic referitor la obiectul cercetării, întrucât  convocatorul nu au trecut 5 zile de la primirea convocării, ci numai 4. Cu toate acestea regulamentul intern prevede în  art. 48(5) obligativitatea înștiințării în scris cu minim 48 de ore, condiție ce a fost respectată de către angajator. Totuși, de comun acord cu contestatorul s-a stabilit ca dată de întâlnire ziua de 03.02.2012. Cum la data de 03.02.2012 au fost alegeri pentru funcțiile de conducere din cadrul Facultății de Medicină, nu s-a putut realiza aceasta nouă întâlnire, prin urmare contestatorul Avram Marcel Adrian a fost înștiințat printr-un nou convocator cu nr. 1873/01.02.2012, că întâlnirea va avea loc la data de 13.02.2012.

La data de 13.02.2012, contestatorul s-a prezentat fără a fi însoțit de avocat.

Intimata a mai susținut că art. 267 alin. 2 din CM/R nu face absolut nici o referire la vreun termen, ci la „părțile din conflictele de muncă”, prin urmare acest text de lege, ca și dispozițiile art. 268 alin. (2), nu sunt incidente în cauză.

Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, nu îi este opozabil intimatei, nefiind semnatari ai acestuia.

Comisia de disciplină a fost legal constituită, deoarece dacă legea prevede 3-5 membri, înseamnă că 3 membri sunt necesari și suficienți pentru ca aceasta să fie legal constituită. Acești 3 membri nu au avut funcții didactice egale cu contestatorul, ci erau profesori universitari, conferențiari universitari, iar unul dintre ei era chiar Decanul Facultății de medicină, prin urmare funcții didactice mult superioare față de cea pe care a deținut-o dl. Avram Marcel Adrian.

Intimata a mai menționat că simpla lecturare a Deciziei nr. 45/24.02.2012 este edificatoare pentru instanță, fiind evident că a fost întocmită cu respectarea normelor legale.

În ceea ce privește daunele morale, acestea sunt nejustificate si netemeinice, deoarece motivul desfacerii contractului de muncă a contestatorului Avram Marcel Adrian este unul foarte clar și neechivoc: „pentru absențe nemotivate”, astfel cum rezultă din pontajul lunilor octombrie, noiembrie și decembrie 2011.

În probațiune, au fost depuse înscrisurile de la filele 81 – 94, 268 – 279 vol. I, filele 4 – 18, 69 – 81, 272 – 278 vol. II. De asemenea, s-a solicitat luarea unui interogatoriu contestatorului (filele 229 – 234 vol. I) și audierea martorilor Perju Dumbrabă Dan, Siserman Costel,  Anițan Ștefan, Gherman Cristian (filele 266 – 267, 315 – 319 vol. I, fila 26 vol. II, dos. nr. … având ca obiect comisie rogatorie, constând în audierea martorei Anca Buzoianu).

La data de 28.01.2013, intimata a depus o cerere prin Serviciul Registratură al instanței, prin care s-a solicitat administrarea probei testimoniale prin comisie rogatorie de către Tribunalul Cluj, la solicitarea martorilor Anițan Ștefan, G. C și Anca Buzoianu, prin prisma profesiei pe care o desfășoară, aceștia neputând fi înlocuiți la locul de muncă, precum și având în vedere distanța relativ mare între locul unde se desfășoară procesul și localitatea lor de domiciliu și necesitatea soluționării cu celeritate a acestui dosar. Ulterior, la termenul de judecată din data de 13.02 2013, intimata a susținut cererea formulată doar cu privire la martora Anca Buzoianu, față de prezentarea în fața instanței a celorlalți martori.

În urma punerii în discuția părților a acestei cereri, instanța a încuviințat audierea martorei Anca Buzoianu prin comisie rogatorie de către Tribunalul Cluj, în ședința publică din data de 13.02.2013, pentru soluționarea cu celeritate a dosarului, precum și pentru diminuarea cheltuielilor de judecată (fila 321 verso, vol. I).

În ședința publică din data de 13.02.2013, reprezentanta contestatorului a formulat o cerere de recuzare (fila 321 vol. I), precizată în scris ulterior (filele 322 – 324) și respinsă ca nefondată prin încheierea de ședință din data de 19.02.2013 (fila 327, vol. I).

Prin notele de ședință depuse (filele 59 – 61), intimata  a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii, raportat la prev. art. 313 din Legea educației naționale nr. 1/2011 și a solicitat în consecință respingerea acțiunii ca fiind fără obiect, iar în subsidiar ca fiind lipsită de interes.

În motivare, s-a arătat că  Legea educației naționale nr. 1/2011 a reglementat o procedură specială în ceea ce privește raporturile de muncă în care sunt părți cadrele didactice, precum și cu privire la procedura aplicării sancțiunilor disciplinare.

Astfel, în conformitate cu art. 313, sancțiunile disciplinare se stabilesc de către senatele universitare, iar punerea în aplicare a sancțiunilor disciplinare se face de către decan sau rector, după caz.

Actul care face obiectul prezentului dosar este Decizia rectorului nr. 45/24.02.2012, însă acesta nu este veritabilul act juridic de sancționare, ceea ce determină lipsa de obiect a primului petit.

Desfacerea contractului de muncă al contestatorului a fost decisă de către Senat prin Hotărârea nr. 3/14.02.2012, acesta fiind actul juridic care stinge raportul de muncă și care nu a fost contestat de către reclamant.

Odată ce acest act a operat, rectorul nu mai poate decât să constate acest fapt și să procedeze la îndeplinirea formalităților rămase, cum ar fi comunicarea sancțiunii aplicate către persoana în cauză.

Chiar dacă instanța ar admite contestația formulată și s-ar anula decizia rectorului de aplicare a sancțiunii, în continuare va produce totuși efecte hotărârea senatului de stabilire a sancțiunii, care va menține stins raportul de muncă.

Prin urmare, cum admiterea acțiunii nu poate aduce  nici un beneficiu reclamantului, aceasta este lipsită de interes.

Prin notele de ședință depuse (filele 279 – 284), contestatorul a arătat că inadmisibilitatea nu reprezintă o excepție, iar a susține că o acțiune este inadmisibilă, înseamnă a contesta dreptul părții de a sesiza instanța de judecată cu soluționarea respectivei acțiuni, ceea ce desigur nu se poate pretinde în cazul acțiunii de față, prin care s-a atacat o decizie de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantului, în baza disp. art. 61 lit.”a” din Codul Muncii și în care se menționează în mod expres faptul că ea poate fi atacată în termen de 30 de zile la tribunal.

Contestatorul a arătat că și pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, considerând și ea că producătoare de efecte juridice între părți este Decizia nr. 45/24.02.2012, pe care o aprecia ca fiind temeinică și legală, venind doar după un an și jumătate să invoce excepția de inadmisibilitate a acțiunii.

În ceea ce privește decizia nr. 45/24.02.2012, au fost reiterate motivele de nelegalitate menționate în contestație.

Cu privire la nelegalitatea constituirii comisiei de disciplină, contestatorul a subliniat că legea prevede imperativ ca toți membrii acesteia să fie cadre didactice cu funcția cel puțin egală cu a celui cercetat, indiferent de numărul lor.

Convocările în vederea cercetării disciplinare nu au fost făcute în conformitate cu legea, pentru următoarele motive: se încalcă prezumția de nevinovăție a celui cercetat, nu se arată în mod expres zilele în care se susține că reclamantul a lipsit nemotivat, nu a fost respectat termenul de 5 zile între comunicarea convocatorului și data stabilită pentru cercetarea disciplinară.

Modul de lucru al comisiei de disciplină a fost nelegal, întrucât:

– reclamantului i s-a refuzat dreptul de a studia actele din dosarul de cercetare disciplinară;

– a fost interzisă asistarea cercetatului de către un avocat, susținând că spațiul Universității este inviolabil, în schimb, a permis celui care a formulat sesizarea împotriva celui cercetat, să fie asistat în fața comisiei de către un avocat;

– pentru termenul din 10.02.2013, când au fost citați martorii, reclamantul nu a fost încunoștiințat pentru a fi și dânsul prezent, având dreptul să participe la această audiere și să pună și dânsul întrebări martorilor, iar modul în care s-au derulat aceste audieri este total neclar, având în vedere declarațiile martorilor audiați. Astfel, martorul Anițan susține că „am declarat verbal, iar declarația mea a fost consemnată de o altă persoană, am citit și am semnat”; martorul S.: „am răspuns la întrebările formulate de comisie; în timp ce dădeam declarația, o persoană consemna cele declarate de mine; după ce am terminat de dat declarația, am consemnat separat de mână”; martorul Vieru: „ nu am observat ca cineva să consemneze în scris cele spuse de mine”; martorul Perju: „după ce am fost audiat la comisie, am ieșit și am tehnoredactat în secretariat declarația”.

– membrii comisiei de disciplină nu au fost toți prezenți la toate întrunirile acesteia. Astfel, Procesul verbal al ședinței din data de 10.02.2012 nu este semnat de președinta comisiei dr. Anca Buzoanu, iar cel din 13.02.2012 este semnat doar de către cele două juriste. În ceea ce privește Procesul verbal din 30.01.2012, nu a fost depusă la dosar ultima filă, cea cu semnăturile.

– modul de lucru al comisiei a fost nu numai neprofesionist, dar și total lipsit de bună credință și de respect, nu numai față de persoana celui cercetat, care era până la urmă un coleg, un doctor cu o vechime de 17 ani în acel loc de muncă, având doctoratul și un palmares impresionant de diplome, dar și față de profesie, de funcție și de propria persoană, care ar fi trebuit să impună anumite standarde și principii cum ar fi: implicarea, temeinicia, corectitudinea și nepărtinirea.

Ori, s-a dovedit că membrii comisiei de disciplină nu au făcut minimul efort de a se interesa care sunt grupele de studenți ale reclamantului, aspect recunoscut chiar și de către autorul sesizării.

– mai mult, în cazul reclamantului au fost săvârșite abuzuri care frizează sfera penalului. Deși studenții reclamantului, aflând despre situația acestuia, au întocmit și depus pentru dosarul comisiei de disciplină tabele cu semnături prin care au confirmat că d-1 Avram și-a îndeplinit norma didactică în perioada în litigiu, comisia a ascuns senatului existența acestor tabele nemenționându-le în raport, sustrăgându-le din dosar, nebinevoind să le comunice nici măcar instanței de judecată.

– deși era cunoscut faptul că există la secretariat un caiet de prezență, care confirma prezența d-lui Avram la ore în perioada supusă cercetării, nu s-a făcut în raport nici cea mai mică referire la acesta.

– raportul comisiei a fost întocmit prin ascunderea cu bună știință de la cunoștința senatului a situației reale de fapt și a probelor care existau în favoarea reclamantului.

Senatul a fost astfel indus în eroare prin acest raport al comisiei de disciplină, iar d-na decan Buzoianu Anca denaturează adevărul în fața instanței de judecată atunci când declară că „materialele comisiei de disciplină au fost aduse la cunoștința membrilor senatului cu 3-5 zile înaintea ședinței, membrii senatului votând propunerea în cunoștință de cauză “… și că „ propunerea de sancționare a reclamantului a fost inclusă în rubrica diverse în convocatorul ședinței senatului. “

La fel procedează și pârâta atunci când spune în răspunsul la interogatoriu că discutarea raportului comisiei de disciplină a făcut obiectul convocatorului pentru ședința senatului din data de 14.02.2012. Acest lucru era imposibil, deoarece lucrările comisiei s-au încheiat în 13.02.2012, după orele 15, iar ședința senatului a fost a doua zi, în data de 14.02.2012, și convocatorul pentru această ședință s-a făcut în data de 08.02.2012, el fiind depus în copie la prezentul dosar.

Prin urmare hotărârea senatului de aprobare a propunerii comisiei de disciplină de desfacere disciplinară a contractului de muncă al reclamantului s-a bazat în exclusivitate pe informațiile mincinoase furnizate de comisia de disciplină prin raportul pe care aceasta l-a întocmit doar cu o zi înainte și care a fost prezentat în senat fără a fi însoțit de dosarul de cercetare și mai ales, de notele explicative și de probele aduse în apărarea reclamantului.

Decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă nu respectă dispozițiile legale privind conținutul acesteia, respectiv:

– descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, care impunea indicarea în concret a zilelor sau măcar a perioadelor din lună în care reclamantul a fost declarat absent;

– arătarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamant în cursul cercetării disciplinare.

Apărările reclamantului formulate prin  notele scrise depuse de la dosarul comisiei și probele în favoarea acestuia nu au fost în nici un fel verificate și combătute de către comisie.

Reclamantul nu se face vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare reținută în sarcina dânsului, probele administrate dovedind că reclamantul și-a îndeplinit norma didactică în perioada în litigiu.

Totul a pornit de la sesizarea dr. Perju Dumbravă care, pe de o parte a vrut să se răzbune pe reclamant pentru că acesta l-a votat pentru postul de conducere pe contracandidatul său, d-1 profesor Radu Vieru, iar pe de altă parte, dr. Perju a vrut să-l aducă pe locul reclamantului pe dr. Siserman, cu care a editat împreună o carte și care a fost colaboratorul dânsului la IML. În această ecuație a fost atrasă și d-na decan Buzoianu Anca, prin împrejurări necunoscute reclamantului, dar pare ciudat faptul că pe o sesizare înregistrată în data de 21.12.2011, dânsa a pus abia în data de 17.01.2012  rezoluția de prezentare în senat, după care a prezentat personal în aceeași zi respectiva sesizare în senat și că ulterior ajunge președinta comisiei de disciplină, cu toate cele arătate mai sus, ca pe urmă, după ce este citată în instanță termene la rând ca martoră, nu își mai amintește nimic, încercând în acest fel să se protejeze de consecințele unei mărturii mincinoase.

Mai mult, reclamantul susține că s-a dovedit că d-1 prof. Perju nici nu ar fi avut posibilitatea obiectivă să facă asemenea constatări, deoarece în tot acest timp a deținut 4 servicii de la stat și unul la privat, toate cu normă întreagă și în sfidarea principiului ubicuității.

În privința condicii de prezență aceasta a fost introdusă după desfacerea contractului de muncă al reclamantului și era ținută în biroul prof. Perju, birou care era închis cât timp acesta era plecat, iar dânsul era plecat aproape tot timpul, motiv pentru care îi chema preferențial pe subalterni să semneze retroactiv această condică, la care de altfel în scurt timp s-a și renunțat.

Din declarațiile martorilor audiați nu s-a confirmat sesizarea dr.Perju, iar tabelele cu semnături ale studenților la care se face referire în raport, nu au nici o legătură cu reclamantul, nefiind vorba de grupele de studenți ale dânsului.

Mai mult, contestatorul a susținut că au fost depuse la dosarul comisiei tabele cu semnături înregistrate la pârâtă din partea studenților cu care avea ore reclamantul și care confirmă prezența dânsului, dar la care Comisia și apoi pârâta au omis în mod cu totul abuziv să facă vreo referire.”

Tribunalul Hunedoara, ca primă instanță, a respins excepția necompetenței teritoriale, excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a respins contestația.

”Împotriva sentinței civile nr. 2937/2013, contestatorul a formulat recurs, solicitând modificarea sentinței, în sensul admiterii contestației, așa cum a fost formulată.

În expunerea motivelor de recurs se susține, ca un prim aspect, faptul că instanța a omis să cerceteze viciile de formă ale deciziei contestate, invocate de contestator. Astfel, instanța nu a ținut seama de faptul că din decizie lipsește descrierea precisă a faptei care constituie abatere disciplinară,  nu sunt arătate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamant, apărări formulate, contrar susținerilor pârâtei, prin nota explicativă din 30.01.2012, la care au fost atașate o serie de înscrisuri, precum orarul seriei  III, an IV, MG, statul de funcții și de personal, tabelele cu semnături ale studenților reclamantului, declarația martorului Vieru.

O a doua critică vizează reținerea greșită de către prima instanță a faptului că nu  a avut loc o convocare  legală a contestatorului la cercetare disciplinară, în condițiile în care în convocatoare s-a stipulat că reclamantul este chemat în vederea realizării cercetării prealabile de stabilire a sancțiunii care urmează să fie aplicată în raport de gravitatea abaterii prevăzute de dispozițiile art. 266 din Codul Muncii, or această formulare denotă faptul că ce-i însărcinați cu cercetarea prealabilă l-au considerat de la început vinovat pe contestator de săvârșirea abaterii imputate.

A treia critică vizează reținerea eronată a legalității constituirii comisiei de disciplină, în condițiile în care art. 314 alin 2 din Legea nr. 1/2011 stipulează faptul că aceasta se constituie din 3-5 membri, cadre didactice care au funcția  cel puțin egală cu a celui care a săvârșit abaterea, or în cazul de față doar 3 dintre membri îndeplinesc această condiție.

Al patrulea motiv de recurs vizează neanalizarea de către prima instanță a tuturor criticilor aduse cu privire la modul de lucru al comisiei de disciplină, precum și greșita apreciere a faptului că reclamantului nu i s-a încălcat dreptul la apărare, apreciind în mod eronat drept părtinitoarea declarația martorului T. D. I.

În mod cu totul nejustificat, se susține, prima instanță a înlăturat acuzele vizând comportamentul abuziv și reaua credință a comisiei de disciplină care a interzis reclamantului să se prezinte însoțit de avocat, a înlăturat declarația martorului V____, nu a ținut cont de nota explicativă prezentată de reclamant, a luat în considerare declarațiile unor studenți ce nu făceau parte din grupele repartizate reclamantului, ignorând tabelele cu semnături depuse de studenții din grupele reclamantului, care au confirmat că acesta a efectuat toate lucrările practice, înscrisuri sustrase din dosarul de cercetare, nu a analizat orarul și statul de funcții prezentate de către reclamant, nu i-a solicitat acestuia prezenta la data de 10.02.2012, când au fost audiați martori, în condiții neclare, menționează în raportul prezentat Senatului declarații de martori care ar constitui probe împotriva reclamantului, în condițiile în care exista o singură astfel de declarație, cea a lui Perju Ddumbravă, omite să analizeze data la care a fost introdusă condica de prezență, locul în care era ținută, semnarea ei retroactivă de către cei chemați în acest sens.

Dincolo de reaua credință a comisiei și modul de lucru al acesteia a fost nelegal, în condițiile în care procesele verbale  ale ședințelor nu au fost semnate de toți membrii, ceea ce denotă faptul că nu toți au participat la aceste ședințe. Procesele verbale nu poartă semnătura reclamantului, iar raportul prezentat Senatului a fost unul tendențios, necuprinzând și probele care existau în favoarea reclamantului.

Deși s-a susținut că prezentarea raportului comisiei a figurat în convocatorul ședinței Senatului, acest fapt nu este adevărat. Lucrările comisiei s-au încheiat la data de 13.01.2012, după orele 15,16, iar ședința Senatului a fost a doua zi, convocatorul fiind întocmit la data de 8.02.2012.

Ca un alt motiv de recurs, se critică revenirea instanței asupra unei probe utile soluționării cauzei, și anume procesul verbal al ședinței Senatului, solicitat pentru a se vedea cum soarta unui cadru universitar cu 17 ani vechime, cu o specializare excepțională, fără alte abateri disciplinare, a fost hotărâtă la rubrica Diverse, în exclusivitate pe baza propunerii Comisiei, care a fost doar expusă, fără prezentarea dosarului Comisiei și a nici unei dovezi în susținerea propunerii.

Revenirea asupra probei, încuviințarea ascultării martorei Buzoianu prin comisie rogatorie, respingerea unor întrebări adresate martorilor de către avocatul reclamantului, ignorarea probelor favorabile reclamantului, nesancționarea inadvertențelor pârâtei, susține recurentul,  denotă faptul că prima instanță a fost părtinitoare pârâtei.

Recurentul concluzionează în sensul că reținerea instanței de fond în sensul că reclamantul se face vinovat de săvârșirea abaterii reținute în sarcina sa este total nelegală și netemeinică.

Săvârșirea acestei abateri este susținută exclusiv de Perju Dumbravă, care este cel care a făcut sesizarea, a întocmit și semnat pontajele depuse la dosar, a introdus și gestionat după bunul plac condica de prezență și care nu putea constata personal absențele reclamantului, în condițiile în care avea numeroase alte locuri de muncă.

Pontajele au fost întocmite după condica de prezență, introdusă după desfacerea contractului de muncă al reclamantului, ținută în biroul profesorului Perju, închis în timpul în care acesta era plecat, și era plecat aproape tot timpul, motiv pentru care îi chema preferențial pe subalterni să semneze retroactiv această condică, la care de altfel s-a renunțat.

În mod eronat s-a reținut că reclamantul ar fi recunoscut că a avut numai 3 intrări, acestea  sunt în realitate 6, grupele fiind cumulate  datorită lipsei spațiului didactic, aspect lămurit  prin declarația martorului Radu Vieru.

Instanța de fond reține că reclamantul nu ar fi participat la autopsii, deși acest aspect nu a făcut obiectul sesizării și al cercetării, reținând că ceilalți doctori au făcut autopsii, ignorând faptul că au făcut autopsiile în calitate de angajați ai IML, de unde erau retribuiți.

Instanța de fond face referire la faptul că reclamantul ar fi fost înlocuit de 4 ori de doctorul Vieru, când de fapt acesta a lipsit o singură dată, anunțând cu o săptămână înainte.

Această înlocuire, anunțată și motivată, nu justifică desfacerea contractului de muncă și nici măcar sancțiunea propusă prin opinia separată formulată de unul dintre asistenții judiciari.

Superficialitatea și lipsa de considerație cu care comisia de disciplină l-a tratat pe reclamant, care nu a făcut altceva decât să muncească și să se specializeze cât mai mult pentru profesia lui, amplifică prejudiciul moral suferit de acesta ca urmare a concedierii.

În drept, au fost indicate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Intimata UMF Iuliu Hațieganu Cluj a formulat în cauză întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Cu privire la primul motiv de recurs se afirmă că acesta este neîntemeiat, sentința primei instanțe fiind amplu motivată, cuprinzând un răspuns detaliat tuturor apărărilor formulate de către reclamant. Apoi, instanța  nu este totdeauna datoare să analizeze separat fiecare susținere a părților, putând selecta sau grupa argumente utile în soluționarea cauzei, ceea ce a făcut și Tribunalul Hunedoara în prezenta cauză.

Contrar susținerilor reclamantului, decizia de concediere cuprinde o descriere a abaterii disciplinare care satisface cerințele art. 252 alin 2 lit. a din Codul muncii, fiind totodată respectate și dispozițiile art. 252 lit. c din același act normativ, în condițiile în care reclamantul a refuzat să răspundă oral întrebărilor puse de membrii comisiei. Comisia a analizat toate înscrisurile, inclusiv cele depuse de contestator, și a concluzionat că se impune concedierea acestuia.

Reclamantul a fost convocat pentru cercetarea disciplinară de mai multe ori, a fost prezent la prima întâlnire stabilită, precum și la ce-a de-a treia, fiindu-i astfel respectat dreptul la apărare.

Nu poate fi reținută încălcarea flagrantă a prezumției de nevinovăție de către comisie în temeiul unei formulări din convocatorul întocmit de un consilier juridic care nu se poate substitui comisiei, în condițiile în care aceasta a urmat întocmai procedura cercetării disciplinare

În plus, o astfel de prezumție ține de domeniul dreptului penal, nici codul muncii și nici codul de procedură civilă nu stabilește o prezumție de nevinovăție a cărei încălcare să poată fi invocată de reclamant.

Intimata apreciază ca fiind legal constituită comisia de disciplină, dispozițiile legale dând posibilitatea constituirii cu minim 3 membri. Din comisie au făcut parte trei persoane care satisfăceau cerința textului legal, în sensul că aveau grad didactic cel puțin egal cu al reclamantului, ceilalți doi membri având pregătire juridică și rol consultativ, pentru a asigura buna desfășurare a procedurii, votul lor neavând un rol decisiv în adoptarea propunerii finale

În legătură cu modul de lucru al comisiei de disciplină, intimata susține că în cauză sunt incidente  dispozițiile legii speciale, și anume Legea nr. 1/2011. Sancțiunile dreptului muncii cu privire la nulitatea deciziei de sancționare a angajatului, în ipoteza în care nu sunt îndeplinite anumite cerințe cu privire la cercetarea disciplinară  nu sunt aplicabile. Prin raportare la legea educației, dacă abaterea disciplinară este săvârșită, sancțiunea trebuie aplicată independent de eventuale vicii ale cercetării disciplinare, mai ales dacă angajatul nu face dovada vătămării.

Nu se poate imputa comisiei încălcarea dreptului la apărare. Legea 1/2011 prevede posibilitatea asistării celui cercetat de către un reprezentant al organizației sindicale, nu de un avocat. La prima convocare, reclamantul  și avocatul său au avut o atitudine necooperantă și agresivă. S-a convenit o a doua întrevedere tocmai pentru ca reclamantul să aibă posibilitatea să-și formuleze apărările. La prima întrevedere reclamantul a solicitat comunicarea actelor din dosarul de cercetare, i s-a înmânat sesizarea privind abaterea disciplinară, singurul act existent la momentul respectiv, celelalte probe fiind obținute ulterior, or comisiei nu-i revenea obligația legală de comunicare din oficiu a actelor în baza cărora a întocmit raportul final. Nici ascultarea martorilor în absența reclamantului nu reprezintă o încălcare a dreptului la apărare, în absența unei norme juridice care să instituie o anumită procedură pe care să o urmeze comisia de disciplină. Apoi, declarația martorului Vieru a fost înlăturată motivat chiar de către instanța de judecată, astfel încât, nu i se poate imputa comisiei că nu a avut-o în vedere la formularea propunerii de sancționare.

Se mai susține că au fost analizate de către comisie înscrisurile prezentate de către reclamant.

Astfel ,acestuia i-au fost repartizate grupele 23-30 ale seriei III. Din  înscrisurile depuse la dosar de reclamant, rezultă că acesta a efectuat doar 3 stagii de practică cu grupele 28,26,30,23, restul stagiilor fiind efectuate de doctorul Vieru, iar reclamantul nu a prezentat nici un argument pentru care nu a efectuat stagii de practică cu restul grupelor alocate.

Susținerea în sensul că grupele au fost reunite nu poate fi reținută și nici faptul că doctorul Vieru l-a înlocuit pe reclamant la celelalte 4 stagii, fără o încuviințare din partea șefului de catedră.

Scriptele cuprinzând prezențele studenților aferenți grupelor 23-30 la lucrările practice, nu fac dovada că acestea au fost ținute de reclamant, singurul cadru didactic menționat în cuprinsul lor fiind dr. Vieru.

În ce privește prezența tuturor membrilor comisiei de disciplină la toate lucrări, se apreciază că nimic nu-i împiedică pe aceștia să lucreze separat, cât timp au ajuns toți la aceeași concluzie, semnând raportul final, care, contrar susținerilor recurentului, a fost prezentat în ședința senatului, ședință ale cărei lucrări au fost consemnate în cuprinsul procesului verbal existent la dosarul instanței, iar măsura a fost luată cu 40 de voturi pentru.

Susținerea recurentului cu privire la atitudinea părtinitoare a instanței de judecată  se apreciază nefondată.

Aceasta nu a revenit asupra probei constând în copia procesului verbal al ședinței Senatului, care se afla la dosar, încuviințarea comisiei rogatorii pentru audierea martorei Buzoianu s-a făcut motivat, iar respingerea unor întrebări adresate martorilor a fost întemeiată, fie pentru că se insista pe aspecte lămurite, fie pentru că nu aveau legătură cu cauza.  A fost analizat coroborat tot materialul probator, analiză ce a condus la înlăturarea declarației martorului Vieru. Eventualele inadvertențe și contradicții între susținerile intimatei nu prezintă importanță în condițiile în care prima instanță și-a motivat soluția pe probatoriul administrat nemijlocit și a ajuns la aceeași concluzie ca și comisia de disciplină

Intimata apreciază că soluția instanței de fond este temeinică și legală, în condițiile în care reclamantul avea obligația să efectueze câte 7 stagii cu 11 grupe, că a efectuate câte 3 stagii cu 8 grupe, restul stagiilor fiind efectuate de către doctorul Vieru, pe care reclamantul nu l-a înlocuit niciodată, că lipsa abilitării autopsierii nu-l împiedica să participe și să explice studenților aspecte teoretice sau să preia laboratoarele colegilor care nu presupuneau efectuarea de autopsii. Absența contestatorului de la examenul final nu este în nici un fel justificată.

În finalul întâmpinării, intimata a reluat excepția inadmisibilității acțiunii, decurgând din faptul că se aplică legea specială și nu codul muncii.

În cauză desfacerea contractului de muncă al reclamantului a fost decisă de Senat prin Hotărârea nr. 3 din 14.02.2012, însă reclamantul nu a atacat această decizie, ci a atacat decizia rectorului prin care se pune în aplicare sancțiunea și care nu este actul sancționator.

Chiar dacă s-ar anula decizia rectorului, următoarelor solicitări formulate de reclamant nu li se poate da curs, producându-și efectele în continuare hotărârea Senatului de stabilire a sancțiunii, care va menține stins raportul de  muncă, motiv pentru care acțiunea reclamantului este lipsită de interes.

Părțile au depus și concluzii scrise.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Prin sentința pronunțată în cauză de prima instanță au fost respinse excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei de interes.

Contrar susținerilor contestatorului, intimata are posibilitatea reiterării unor excepții de ordine publică în fața instanței de recurs, chiar în absența unui recurs declarat în termen, consecința fiind, în cazul în care acestea ar fi găsite întemeiate, respingerea recursului contestatorului.

Deliberând asupra excepțiilor formulate de intimată, Curtea apreciază că acestea au fost în mod corect soluționate de prima instanță.

Faptul că legea specială nu prevede o cale de atac împotriva deciziei de aplicare a sancțiunii disciplinare,  nu înseamnă că aceasta scapă controlului instanței de judecată, aplicându-se legea generală în materie, codul muncii. În caz contrar s-ar ajunge la negarea accesului la justiție.

Nu se poate reține nici lipsa de interes, în mod corect contestatorul atacând decizia rectorului, prin care i-a fost aplicată în concret sancțiunea disciplinară.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, Curtea constată că decizia de sancționare îndeplinește cerințele prevăzute de dispozițiile art. 252 din Codul muncii, prin mențiunea: „ a lipsit nejustificat în luna octombrie 19 zile, în luna noiembrie 18 zile, în luna decembrie 20 de zile”, abaterea reținută, respectiv absențe nemotivate de la serviciu, fiind descrisă cu respectarea exigențelor legale. Întrucât reclamantul nu a înțeles să răspundă întrebărilor formulate de comisie în cadrul cercetării disciplinare, aspectele la care acestea se referă fiind apreciate relevante,  nu se poate reține că în decizie nu s-au indicat motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului. Față de atitudinea reclamantului, nu exista obligația să  se facă aprecieri asupra aspectelor pe care angajatul le aprecia relevante, prin înscrisuri depuse la dosar, chiar  în cadrul deciziei.

Aprecierea vizând nelegala convocare la cercetarea disciplinară, datorită exprimării  defectuoase din cuprinsul convocatorului: „ În vederea realizării cercetării disciplinare prealabile de stabilire a sancțiunii disciplinare ce urmează a fi aplicate în raport de gravitatea abaterii” , nu îndreptățește instanța să rețină că nu a avut loc o cercetare disciplinară veritabilă, unei comisii de disciplină neputându-i-se pretinde aceeași exigență în folosirea unor termei juridici ca unui magistrat.

În ceea ce privește constituirea comisiei de disciplină, se apreciază că au fost respectate dispozițiile legale, în condițiile în care legea specială prevede un număr minim de 3 cadre didactice având gradul profesional cel puțin egal cu cel al celui cercetat, număr care a fost respectat în cazul de față. Nu poate fi reținută nici o vătămare prin completarea numărului membrilor cu două persoane ce nu îndeplinesc această cerință, în condițiile în care acestea nu au influențat rezultatul votului în comisiei, cele trei cadre didactice votând în același sens, adică pentru sancționarea reclamantului.

Criticile aduse de reclamant modalității de lucru în cadrul comisiei, și anume faptul că nu s-a permis reclamantului să se prezinte însoțit de avocat, s-a înlăturat declarația unui martor, nu au fost comunicate reclamantului actele întocmite pe parcursul cercetării, aprecierea ca fiind relevant a unui probatoriu contestat, neluarea în considerare a probelor prezentate de reclamant, neconvocarea acestuia la ascultarea unor martori, nu conduc la concluzia că în cauză nu s-a realizat cercetarea disciplinară, cu consecința nulității absolute a deciziei de sancționare.

În legislație nu este reglementată cu strictețe o modalitate de lucru pentru  comisia de disciplină și pe bună dreptate, având în vedere faptul că comisiile de disciplină nu pot fi constituie în fiecare caz cu persoane având specialitate juridică. Tocmai pentru a înlătura o eventuală vătămare, printr-un anumit mod de lucru, a celui cercetat, a fost reglementată contestația  împotriva deciziei de sancționare, în cadrul căreia se acordă competență deplină instanțelor judecătorești. Nici măcar împiedicarea accesului avocatului reclamantului la lucrările comisiei nu atrage nulitatea cercetării disciplinare, în condițiile în care, la momentul respectiv, dispozițiile legale prevedeau posibilitatea asistării celui cercetat doar de către un reprezentant al organizației sindicale din care făcea parte.

Faptul că la lucrările comisie nu au participat de fiecare dată toți membrii nu prezintă relevanță, în condițiile în care rezultatul cercetării prealabile,  concretizat în raportul prezentat Senatului Universității, a fost confirmat de toți membrii, prin semnătură.

Modalitatea în care analiza raportului în Senat a fost inclusă pe ordinea de zi nu prezintă relevanță, în condițiile în care hotărârea de sancționare a fost luată de către organul competent, existând cvorum și majoritate în acest sens.

Față de aspectele precizate, instanța apreciază că nu este incident nici un motiv de nulitate pentru vicii de formă în ceea ce privește decizia de sancționare a reclamantului.

Nu se poate reține nelegalitatea  sentinței primei instanță, datorate așa zisei reveniri asupra probei cu un înscris care s-a dovedit că exista la dosar, iar prin ascultarea martorei Buzoianu prin comisie rogatorie nu s-a adus reclamantului nici o vătămare.

Nelegalitatea sentinței primei instanțe nu poate fi atrasă nici de  faptul că prima instanță a respins anumite întrebări adresate martorilor de către avocatul reclamantului, dispozițiile codului de procedură civilă permițând instanței să aprecieze pertinența întrebărilor  adresate martorilor. Pretinsa  vătămare  nu a fost dublată de o cerere de reaudiere a martorilor.

În ce privește  criticile vizând temeinicia sentinței recurate, Curtea le apreciază parțial întemeiate.

Astfel, în mod greșit a fost înlăturată declarația martorului Vieru, care trebuia coroborată  cu celelalte probe administrate în cauză.

La dosar a fost depus un proiect de  regulament de ordine interioară pentru anul 2011, în care se menționează că programul de lucru este de 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, fără să se menționeze data ședinței Senatului Universității în care a fost adoptat proiectul, acest aspect nefiind lămurit de către pârâtă, deși reclamantul a afirmat că ar fost adoptat în data de 14.12.2011, or faptele imputate acestuia datează din perioada octombrie – decembrie 2011.

Reclamantul a depus la dosar  un stat de funcții, necontestat de pârâtă, din care rezultă că în anul universitar 2011-2012 a fost normat în medie cu 10,75 ore pe săptămână (fila 146), iar din orarul disciplinei medicină legală, anul VI,  (fila 145) rezultă în perioada 3.10.2011 – 18.11.2011 reclamantul trebuia să desfășoare lucrări practice: miercuri, între orele 8-10,30, cu grupa 24, între orele 10,30 -13.00, cu grupa 28, joi, între orele 15,30 – 18, cu grupele 31 și 33.

Având în vedere statul de funcții și orarul menționat, dar și faptul că era de notorietate că profesorii realizau un cumul de funcții, fiind angajați și la alte instituții (majoritatea celor de la catedra de medicină legală funcționând și în cadrul Institutului de Medicină Legală ), este greu de crezut că tuturor cadrelor didactice  li se cerea o  prezență de 8 ore pe zi,  5 zile pe săptămână, în cadrul pârâtei, o astfel de cerință fiind în același timp și respectată.

Pe baza declarațiilor martorilor ascultați în cauză nu se poate reține cu exactitate data la care a fost introdusă condica de prezență la catedra de medicină legală și existența unei rigurozități în completarea acesteia, pentru ca pe baza celor consemnate în cuprinsul său  să se aplice o sancțiune disciplinară. Astfel, a rezultat că au fost situații în care condica a fost semnată retroactiv, iar cadrele didactice angajate și la IML au semnat condica  și la raportul de gardă de la această instituție, deși condica trebuia să ateste prezența în instituția pârâtă. Din analiza orarului anului VI, a III-a, a rezultat că fiecare grupă trebuia să parcurgă în perioada 3.10.2011 – 18.11.2011, 7 lucrări practice.

Coroborând declarația martorul Radu Vieru în sensul că a efectuat cu grupele reclamantului  4 lucrări practice, cu declarațiile studenților din grupele 23,30,26 repartizate aceluiași  martor, depuse de pârâtă la filele 195 -198, care au declarat că au efectuat 3 lucrări practice cu reclamantul, rezultă că între martorul Vieru, titularul de curs și reclamant, șef de lucrări, a existat o înțelegere de comasare a grupelor, astfel încât, reclamantul a efectuat  3 lucrări, atât cu grupele ce i-au fost repartizate, cât și cu grupele repartizate martorului Vieru, în timp ce acesta din urmă a efectuat 4 lucrări practice cu toate grupele. Se observă că, contrar susținerilor pârâtei, înțelegerea dintre cei doi  nu a funcționat numai unilateral, în sensul că  doar martorul Vieru  a îndeplinit activități didactice repartizate reclamantului.

Având în vedere această modalitate de desfășurare a activității didactice, dar și ambiguitatea în ceea ce privește timpul efectiv pe care fiecare cadru didactic trebuia să-l petreacă zilnic la catedră,  Curtea apreciază că nu pot fi reținute în sarcina reclamantului absențe repetate la serviciu, și anume, 19 zile în luna octombrie, 18 zile în luna noiembrie și 20 de zile în luna decembrie, ci doar o desfășurare a activității, fără o respectare strictă a planificării, incidentă însă și la alte cadre didactice.

Singura absență, de altfel recunoscută de către reclamant, care poate fi reținută este cea din 25.11.2011, când s-a desfășurat examenul practic la grupele repartizate reclamantului, examen practic susținut de studenți cu martorul Vieru.

Această absență,  având în vedere că nu a avut consecințe semnificative, studenții susținând examenul la data fixată, cu titularul de curs, martorul Vieru, nu justifică aplicarea celei mai drastice dintre sancțiunile disciplinare, și anume, desfacerea contractului individual de muncă.

Conform art. 250 din Codul muncii:

„Angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele:

a) împrejurările în care fapta a fost săvârșită;

b) gradul de vinovăție a salariatului;

c) consecințele abaterii disciplinare;

d) comportarea generală în serviciu a salariatului;

e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.”

Prin decizia nr. 11/10.06.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii s-a statuat cu caracter obligatoriu faptul că instanța competentă să soluționeze contestația salariatului împotriva sancțiunii disciplinare aplicate de către angajator, constatând că aceasta este greșit individualizată, o poate înlocui cu altă sancțiune disciplinară.

S-a reținut astfel că, din moment ce, conform dispozițiilor art. 252 al. 5 din Codul muncii, decizia poate fi contestată de salariat, jurisdicția muncii nu se poate rezuma în acest caz doar la verificarea aspectelor formale ale actului unilateral al angajatorului și la respectarea procedurii disciplinare, de esența controlului de legalitate fiind tocmai analiza modului de individualizare a sancțiunii disciplinare.

S-a mai arătat că liberul acces la instanță al salariatului ar fi iluzoriu dacă rolul instanței s-ar limita la verificarea legalității măsurii disciplinare fără a cenzura împrejurările în care a fost luată această sancțiune,  lăsând salariatul la liberul arbitru al angajatorului în stabilirea și aplicarea criteriilor de individualizare a acestei măsuri.

Procedând la înlocuirea sancțiunii, instanța nu acordă altceva sau mai mult decât s-a cerut, ci restabilește echilibrul între conduita culpabilă a salariatului și sancțiunea disproporționată aplicată de angajator.

Prin urmare, măsura înlocuirii sancțiunii se subsumează analizei temeiniciei deciziei de sancționare.

Luând în considerare criteriile conferite de art. 250 Codul muncii, Curtea constată că sancțiunea dispusă de angajator, respectiv desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului, reprezintă cea mai gravă sancțiune aplicabilă,  potrivit Art. 312  din Legea nr. 1/2011, a educației naționale, fără ca fapta concretă comisă de reclamant să o justifice. Mai mult, reclamantul nu a fost sancționat disciplinar anterior.

În atare situație, aplicarea celei mai grave sancțiuni disciplinare apare disproporționată, recursul reclamantului fiind admisibil sub acest aspect, instanța de control judiciar urmând să dispună, în conformitate cu prevederile deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, înlocuirea sancțiunii disciplinare a desfacerii contractului individual de muncă cu sancțiunea disciplinară a reducerii salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%, conform art. 248 al. 1 lit. c Codul muncii coroborat cu art. 312 alin 2 lit. b din Legea nr. 1/2011.

Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art.80,  247 și 250 Codul Muncii și considerentele deciziei 11/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu art.312 alin.(1) Cod procedură civilă, coroborat cu art.304 punct 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat și  va modifica în tot sentința atacată și, în rejudecare,  va admite în parte contestația  și în consecință va dispune anularea deciziei de concediere nr. 45/24.10.2012 emisă de pârâtă.

Având în vedere întreg ansamblul faptic reieșit din probatoriul administrat, criteriile de individualizare a sancțiunilor disciplinare menționate în art. 250 Codul Muncii, Curtea va dispune înlocuirea sancțiunii disciplinare constând în desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%.

În baza art. 80 din Codul Muncii va dispune reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior și va obliga pârâta să plătească reclamantului toate drepturile salariale datorate, până la data reintegrării efective, actualizate cu rata inflației și dobânda legală aferentă.

Va respinge în rest contestația. Se va respinge cererea vizând obligarea pârâtei la plata daunelor morale, neputând fi reținută o faptă ilicită în sarcina pârâtei, care să justifice acordarea daunelor morale, în condițiile în care s-a reținut în sarcina reclamantului săvârșirea unei abateri disciplinare, chiar dacă s-a apreciat de către instanță că sancțiunea aplicată  de pârâtă a fost disproporționată.

Conform art. 274 Cod de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea părții adverse, să plătească cheltuieli de judecată.

Întrucât pârâta intimată a căzut în pretenții, calea de atac formulată de reclamant fiind admisă, va fi obligată la plata sumei de 3000 lei în favoarea recurentului, reprezentând cheltuieli de judecată la fond și în recurs, reduse potrivit dispozițiilor alin 3 al art. 274 Cod procedură civilă, proporțional cu pretențiile admise.

Pentru aceste motive

În numele legii

D E C I D E

Admite ca fondat recursul formulat de reclamantul Avram Marcel Adrian împotriva sentinței civile nr.2937/LM/2013, pronunțate de Tribunalul Hunedoara.

Modifică în tot sentința recurată și, în rejudecare:

Admite în parte contestația formulată de reclamantul Avram Marcel Adrian în contradictoriu cu pârâta Universitatea de Medicină și Farmacie  Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca și, în consecință:

Dispune anularea deciziei de concediere nr.45/24.02.2012, emisă de pârâta Universitatea de Medicină și Farmacie  Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca.

Dispune înlocuirea sancțiunii disciplinare constând în desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10%.

Dispune reintegrarea reclamantului Avram Marcel Adrian în funcția deținută anterior.

Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale datorate până la data reintegrării efective, actualizate cu rata inflației și dobânda legală aferentă.

Respinge în rest contestația.

Obligă pârât la plata către reclamant a sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecată la fond și în recurs, cu aplicare art.274 alin.3 Cod procedură civilă.

Irevocabilă.”

Comments

comentarii