Acasă » ȘTIRI » Trei dosare penale după alegerile europarlamentare în Cluj

Trei dosare penale după alegerile europarlamentare în Cluj

Poliţia clujeană a deschis trei dosare penale în care există suspiciuni de fraude electorale. Unul dintre dosare vizează infracţiuni  de fals şi uz de fals în ce priveşte cererile pentru urna mobilă într-o comună condusă de primar PSD.   Într-un alt dosar se cercetează sesizările PDL şi PNL cu privire la cumpărarea de voturi în comuna Poieni, de lângă Huedin. Al treilea dosar vizează reprezentantul PDL dintr-o secţie din Huedin care a înmânat unei persoane două buletine de vot.  În ce priveşte un posibil turism electoral în comuna Chinteni, reclamat de PDL, poliţia nu a identificat fapte penale.

Surse din poliţie au declarat că sunt trei dosare penale cu privire la desfăşurarea alegerilor europarlamentare în judeţul Cluj. „Un dosar este la Secţia 2 de Poliţie Rurală Apahida şi priveşte fapte de fals şi uz de fals în comuna Căianu. Acolo au fost mai multe cereri pentru urna mobilă, dar se pare că doar o singură persoană ar fi avut nevoie de ea”, au precizat surse poliţie. În comuna Căianu este primar Vasile Pop din PSD.

Al doilea dosar vizează un incident din secţia 284 din Huedin. Liberalii din Huedin au trimis BEJ Cluj o sesizare prin care anunţă că la secţia 284 din oraşul Huedin, reprezentantul PDL din secţie a înmânat unui alegător două buletine de vot. Acesta a aplicat ştampila pe ambele buletine de vot, dar a fost oprit de ceilalţi membri ai comisiei. 

Art. 387 Cod Penal. Frauda la vot (1) Fapta persoanei care votează: a) fără a avea acest drept; b) de două sau mai multe ori; c) prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Art. 387 Cod Penal.  Frauda la vot  (1) Fapta persoanei care votează: a) fără a avea acest drept; b) de două sau mai multe ori; c) prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător  se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Poliţia cercetează penal şi suspiciunea de cumpărare de voturi în comuna Poieni, despre care am relatat înt-un articol anterior.

În privinţa acuzei de turism electora adusă de PDL viceprimarului din comuna Chinteni, poliţiştii au constatat că nu există posibile infracţiuni şi nu au deschis dosar penal.

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina