Acasă » CIVILE » Tranzacție judiciară între un spital și un medic clujean. Acesta a salvat 147.000 de lei

Tranzacție judiciară între un spital și un medic clujean. Acesta a salvat 147.000 de lei

Curtea de Apel Cluj a confirmat ieri tranzacția judiciară încheiată între Spitalul din Șimleu Silvaniei și un medic clujean, fost rezident acolo, obligat inițial la plata a 147.000 de lei. Între timp, Înalta Curtea a pronunțat o decizie la un recurs în interesul legii prin care medicii nu trebuie să dea înapoi salariile și cheltuielile făcute de spitalul unde a fost rezident, chiar dacă aceștia nu rămân acolo o perioadă după rezidențiat.

Decizia Curții de Apel Cluj

”Admite apelul declarat de pârâtul Tataru Vasile Mihai împotriva sentintei civile nr. 283 din 16.02.2015 a Tribunalului Salaj, pronuntata în dosar nr. 2369/84/2014, pe care o anuleaza în întregime si ia act de tranzactia părtilor cu următorul continut:

TRANZACTIE JUDICIARĂ

”Această tranzactie este încheiata în conditiile art. 2267 si urm. Cod Civil, raportat Ia art. 438 Cod de Procedura Civila, în scopul stingerii pe cale amiabila a litigiului ce face obiectul prezentului dosar . Având în vedere dezlegarea facuta de Înalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 5/16 febr. 2015, data în Dosarul nr. 10/2014 , obligatorie cu data publicarii în Monitorul Oficial al României nr. 234/6 aprilie 2015, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Constanta, statuind ca: „In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art 6 alin. ( 7 prim ) din Ordonanta Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea si finantarea rezidentiatului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 179/2008 , respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanta Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea si finantarea rezidentiatului, aprobata prin Legea nr. 103/2012 , cu modificarile si completarile ulterioare , prin raportare la art. 38 si art. 159 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii , republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sintagma cheltuieli de personal „ nu include salariile primite de medicul rezident pentru munca desfasurata în timpul rezidentiatului, iar drepturile salariale încasate nu pot fi restituite cu titlu de cheltuieli ocazionate de pregatirea profesionala, în situatia în care medicul rezident nu isi respecta obligatia asumata de a continua raporturile de munca pentru o anumita perioada cu spitalul în care a desfasurat programul de rezidentiat, chiar daca o atare clauza ar fi prevazuta în actul aditional la contractul individual de munca , încheiat în conditiile art. 196 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii , republicata , cu modificarile si completarile ulterioare”.

Având în vedere cele de mai sus, solicitam instantei de apel sa ia act de vointa clar exprimata de parti de a stinge, în mod amiabil , printr-o tranzactie litigiul care face obiectul dosarului nr. 2369/84/2014, prin stabilirea raporturilor juridice dintre acestea .

Art. 1 Având în vedere întelegerea pârtilor, reclamantul, Spitalul Orasenesc „Prof. Dr. Ioan Puscas” Simleu Silvaniei, prin prezenta tranzactie renunta definitiv si irevocabil Ia beneficiul Sentintei civile nr. 283/16 febr. 2015, pronuntata de Tribunalul Salaj în Dosarul nr. 2369/84/2014, adica la restituirea de catre apelantul – parat a sumei de 146.995,05 lei, reactualizata cu rata inflatiei de la data de 01.01.2014 si pana la data platii efective, precum si la orice pretentii fata de paratul dr. Tataru Vasile Mihail, aferente contractului individual de munca nr. 1649/10 decembrie 2008 si a actelor aditionale, iar paratul Dr. Tataru Vasile Mihail renunta , definitiv si irevocabil, Ia orice pretentii fata de reclamant, inclusiv la cheltuielile de judecata, ocazionate de judecata în fond si apel.

Art. 2 Noi, partile, întelegem sa stingem litigiul intervenit intre noi prin încheierea prezentei tranzactii, hotarârea care se va pronunta urmând a stinge definitiv si irevocabil litigiul care a intervenit intre noi. hotarârea de expedient va consfintii tranzactia pârtilor întocmai cum este prevazut în art. 438 Cod de Procedura Civila.

Art. 3 Odata cu încheierea prezentei tranzactii întelegem sa nu mai avem alte pretentii trecute, prezente sau viitoare în legatura cu acest contract individual de munca, în afara de cele mentionate anterior. Eu, Dr. Tataru Vasile Mihail, sunt de acord cu prezenta tranzactie, asa cum este redactata si ma oblig sa respect obligatiile asumate prin prezenta tranzactie. Subscrisa, Spitalul Orasenesc„ Prof. Dr. Ioan Puscas” Simleu Silvaniei, sunt de acord cu prezenta tranzactie asa cum este redactata si ma oblig sa respect obligatiile asumate prin prezenta tranzactie. Redactata în 5 exemplare , din care doua pentru fiecare parte si unul pentru instanta de apel.

Reclamant – Spitalul Orasenesc „Prof. Dr Ioan Puscas” Simleu Silvaniei : Manager – Dr. Chim. Cltau Marcela, Director financiar – contabilitate – Ec. Szabo Mariana, Consilier juridic – Vigu Mihail

Pârât- Dr. Tataru Vasile Mihail – s.s. nedescifrabila – Reprezentant legal cu delegatie – Avocat Dr. Păun Ciprian .”

ciprian paun (6)În țară sunt numeroase cazuri în care medicii au dat înapoi banii la spitale înainte de recursul în interesul legii. ”Medicii au fost obligați la o plată în baza și potrivit deciziei în RIL era ilegal să le iei banii respectivi. Medicii respectivi ar trebui să se adreseze unor avocați și să încerce să-și recupereze banii plătiți. Sunt multe cazuri la nivel național. Mulți medici au plecat în străinătate și le-a fost ușor să plătească sumele astea, dar în baza RIL ei pot solicita acum restituirea sumelor pentru că au fost plată nedatorată.”, a precizat avocatul Ciprian Păun (foto).

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina