Tag Archives: UNBR

UNBR cere armonizarea proiectului de Cod Fiscal cu legislația profesiei de avocat

Comisia pemanentă a Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) a emis o scrisoare deschisă împotriva proiectului noului Cod Fiscal, despre care spune că încalcă principul independenței profesiei de avocat. Scrisoarea este adresată Primului-Ministru al Romaniei, domnul Victor-Viorel Ponta, Ministrului Finantelor Publice, domnul Eugen Orlando Teodorovici, domnului deputat Viorel Ştefan,  preşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, domnului notar Liviu-Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor. ”Corpul de avocați își exprimă sprijinul pentru toate categoriile socio-profesionale vizate de perspectiva aplicării retroactive a dispoziţiilor fiscale privind reconsiderarea „activităţilor independente” drept „activităţi dependente” …

Citește mai mult

Hotărâre CEDO: Avocații pot vorbi în presă pentru a-și apăra clienții sau despre probleme din Justiție

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Franța la plata unor daune morale și materiale de aproape 20.000 de euro către avocatul francez Olivier Morice pe motiv că i-au fost încălcate dreptul la liberă exprimare și dreptul la un proces echitabil. Avocatul fusese condamnat în 2008 de justiția franceză la plata unei amenzi de 4.000 de euro, ca urmare a unui articol din celebrul ziar Le Monde, care prelua fragmente dintr-o scrisoare a avocatului către ministrul de Justiție, în care acuza comportamentul a doi judecători într-o speță de-a lui. Uniunea Națională a Barourilor din România a salutat hotărârea CEDO, …

Citește mai mult

Cine va reprezenta Baroul Cluj la Congresul Avocaților

Avocații prezenți la Adunarea Generală a Baroului Cluj din 24 aprilie au votat pentru a-și alege reprezentanții la Congresul Avocaților, cel mai important eveniment al avocaturii din România. Anul acesta este cu atât mai important deoarece este an electiv pentru Uniunea Națională a Barourilor din România. Cei 630 de avocați prezenția la Adunarea Generală din cei circa 1.100, câți sunt acum în Baroul Cluj, au avut de votat șase nume din cele 11 înscrise în cursă. Cei șase vor participa la Congresul Avocaților alături de decanul Mircea Pop. Cel care a adunat cele mai multe voturi a fost îndrăgitul avocat …

Citește mai mult

Onorariile avocaților din oficiu s-ar putea modifica anul acesta. Vezi sumele propuse

Protocolul privind onorarariile avocaților din oficiu s-ar putea modifica anul acesta. Ultima variantă a protocolului prevede sume duble față de cât încasează acum avocații din oficiu. Aceștia intră chiar și câțiva ani în unele dosare pentru un onorariu de 400 de lei. Decanul Baroului Cluj spune că onorariile actuale sunt derizorii și trebuie mărite pentru a-i motiva pe tinerii avocați. Potrivit site-ului partener Avocatura.com, Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Ministerul Justiţiei urmează să semneze noul PROTOCOL privind stabilirea remunerațiilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistenţă judiciară în materie penală, pentru prestarea în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, …

Citește mai mult

Mateuţ jr. îi calcă pe urme tatălui: a câştigat pe procedură contra UNBR

Fiul celebrului avocat Gheorghiţă Mateuţ, George, a învins UNBR şi INPPA în instanţă pe motiv că nu s-a respectat procedura de organizare la examenul pentru avocatură din septembrie 2013, potrivit motivării sentinţei Curţii de Apel Cluj. George Mateuţ a participat la sesiunea din septembrie 2013 şi a obţinut următoarele note la disciplinele: drept civil: – 4,07; drept procesual civil:- 4; organizarea şi exercitarea profesiei de avocat:- 9,75; drept penal:- 5,35; drept procesual penal: -3,62. Ulterior, a formulat contestaţie obţinând următoarele note, respectiv: drept civil – 5,70; drept procesual civil: -5; drept penal – 5,35; drept procesual penal:- 7,55. Potrivit motivării …

Citește mai mult

Președintele UNBR, solidar cu demersul Baroului Cluj

Președintele Uniunii Naționatăe a Barourilor din România (UNBR) este solidar cu protestul avocaților clujeni față de incidentul dintre judecătoarea Oana Maria Daradics și avocata Kapcza Mikolt. Comisia Permanentă a UNBR şi Preşedintele UNBR, dr. av. Gheorghe Florea se solidarizează cu demersul iniţiat de Baroul Cluj de a protesta faţă de incidentul petrecut la Judecătoria Cluj-Napoca, respectiv scoaterea din sală, cu jandarmii, a avocate Kapcza Mikolt Krisztina în timpul exercitării mandatului de apărător şi continuarea judecării cauzei în lipsa avocatului. Citiți hotărârea Consiliului Baroului Cluj aici. ”UNBR va sprijini demersurile intreprinse de baroul Cluj pentru aparărea reputaţiei şi a demnităţii profesionale …

Citește mai mult

Decanul Baroului Cluj susține protestul propus de avocații olteni

Decanul Baroului Cluj, Mircea Pop, susține demersul anunțat de Baroul Dolj și vrea protest și la Cluj  pe motiv că relațiile dintre judecători și avocați în sălile de judecată s-au deteriorat constant în ultimii ani. Avocații olteni au propus Consilului Uniunii Naționale a Bariurilor din România (UNBR) ca în ziua de 8 septembrie să nu intre în sălile de judecată și la parchete. Consiliul Baroului Dolj a anunțat că va organiza protest în 8 septembrie și a propus Consiliului UNBR  să și se alăture avocaţii din toată țara pe motiv că s-au săturat de atitudinea magistraţilor faţă de ei. ”Consiliul Baroului …

Citește mai mult