În cadrul evenimentului de lansare a volumului omagia Liber Amicorum, decanul Facultății de Drept UBB Cluj, Florin Streteanu, a vorbit despre fostul decan Liviu Pop, care a pus pe picioare facultatea în anii 90. ”Încercând să îmi pun câteva gânduri în ordine, mă gândeam că aș putea vorbi despre dascălul Liviu Pop, dar probabil aș spune lucruri pe care cei mai mulți dintre dvs le știu, pentru că marea majoritate a avut privilegiul de a-l avea profesor. M-am gândit că aș putea spune ceva despre cercetătorul Liviu Pop, dar cu siguranță sunt alții mult mai bine plasați decât mine pentru …
Citește mai multTag Archives: Streteanu
Ultima festivitate de la Drept UBB Cluj din mandatul decanului Florin Streteanu GALERIE FOTO
Promoția 2015 de studenți ai Facultății de Drept a UBB Cluj a avut festivitatea de absolvire, astăzi, în Sala Polivalentă. Pentru decanul Florin Streteanu a fost una specială deoarece s-au împlinit 20 de ani de când a absolvit și este ultima în mandatul său. Circa 300 de studenți au absolvit anul acesta Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai. ”Nu vă ascund că, dincolo de emoțiile pe care o astfel de ceremonie le creează, este și pentru mine una specială. În primul rând pentru că exact cu 20 de ani în urmă eram în rolul dumneavoastră. Am făcut parte din promoția …
Citește mai multOmul care i-a învățat drept penal pe Kovesi, Morar, Mateuț, Streteanu și multe alte nume mari
Un exemplu pentru toți profesorii din țară: Fostul profesor de drept penal Matei Basarab este sunat sau vizitat de foștii studenți chiar și după 30 de ani de la absolvire. După cum chiar el ne spune, i-au fost studenți doi președinți de Curte Constituțională, doi șefi de guvern și patru procurori generali ai României. Toți marii juriști care au învățat la Cluj îl dau ca exemplu de profesor în interviurile pe care le acordă. Fostul profesor Matei Basarab are acum 86 de ani și trăiește cu soția într-un cămin de bătrâni. Fostul profesor de drept penal Matei Basarab a fost …
Citește mai multStreteanu: ”Din păcate, sunt tot mai multe confluențe cu dreptul penal în zona comercialului”
Decanul Facultății de Drept a UBB Cluj, profesorul Florin Streteanu, a atras atenția, în deschiderea conferinței cu tema ”Confluențe actuale în dreptul comercial” că în ultima vreme sunt tot mai multe confluențe ale acestei ramuri a dreptului cu penalul. Conferința Națională de Drept Comercial a ajuns la a 5-a ediție, fiind organizată, în colaborare, de către facultățile de drept ale Universității Babeș-Bolyai și Universității de Vest Timișoara. Tema de anul acesta este ”Confluențe actuale în dreptul comercial” ”Văzând tema generoasă a conferinței, nu pot totuși să nu constat că, din păcate, sunt tot mai multe confluențe cu dreptul penal în zona …
Citește mai multPreședintele CEDO, Doctor Honoris Causa al UBB Cluj: ”sunteți un exemplu de multiculturalism”
Președintele Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Dean Spielmann, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai, la propunerea Facultății de Drept. Spielmann spus că UBB este un exemplu de multiculturalism pentru Europa și i-a îndemnat pe judecători să aplice Convenția europeană a drepturilor omului. La ceremonie au fost prezente nume sonore precum judecătorul CEDO Iulia Moțoc, judecătorul CC Mircea Minea, președintele Curții de Apel Cluj, Denisa Băldean sau directorul INPPA Centrul teritorial Cluj, Gidro Stanca. O personalitate de talie europeană, titularul unei cariere profesionale remarcabile puse în spijinul dreptului internaționațional și al drepturilor omului. Astfel și-a început …
Citește mai mult