fbpx

Succes de răsunet al avocaturii clujene în poate cel mai ”greu” dosar trimis de DNA Alba Iulia

Într-un dosar cu condamnări și de 6 ani închisoare și cu inculpați puși la plata unor despăgubiri de milioane de lei, trei inculpați, între care președintele CCI Cluj, Ștefan Dimitriu, și CEO-ul unei mai companii din Liban, apărați de avocați clujeni, au fost achitați de toate acuzațiile. Dosarul a fost trimis în judecată de DNA Alba Iulia și viza fraude cu fonduri europene.

Ștefan Dimitriu a fost achitat de acuzația de tentativă la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte, incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, întrucât fapta nu este săvârșită cu vinovăția cerută de lege, exact cum a cerut avocatul Călin Budișan în concluziile scrise.

”Acuzația adusă inculpatului Dimitriu Ștefan că acesta nu a efectuat verificări cu privire la reprezentanții societății libaneze BUTEC SAL și că această circumstanță ar reprezenta cunoașterea caracterului fals al puterii de reprezentare este infirmată de probele de la dosar. În sens contrar, trebuie reținut că factori de decizie din cadrul SC Napoca SA au interacționat anterior licitației de la Ocna Sibiului cu inculpații Deniel Luc, Tudorache Cristina și Homsi Gassan în calitate de reprezentanți ai BUTEC SAL, că inculpatul Dimitriu Ștefan Florea, asemenea angajaților de la SC Apă Canal SA au avut încredere în conformitatea documentelor ce materializau puterea de reprezentare dat fiind că acestea emanau de la notari publici, iar la momentul când acesta a aflat despre caracterul potențial fals al documentelor în discuție nu mai deținea nicio calitatea în cadrul SC Napoca SA.

La dosarul cauzei nu există nicio probă în sensul vinovăției inculpatului, și în contrapartidă, există un material probator amplu care confirmă buna credință a inculpatului, și lipsa vinovăției.

Apreciem că în lipsa oricărei probe de vinovăție, prezumția de nevinovăție nu poate fi înlăturată, cu atât mai mult cu cât există probe certe și obiective în sensul confirmării prezumției.”, precizat Budișan.

Libanezul Younes Ziad, managerul general al companie Butec din Liban, a fost achitat de acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat. Ziad a fost reprezentat de avocatul Dan Cristian Moș de la SCA Budușan și Asociații din Cluj-Napoca. De la aceeași societate de avocatură este și apărătorul francezului Homsi Ghassan,  director general al firmei Projexec Software din Franța.

Avocatul Adrian Miloș spune că se aștepta la achitate: ”Am fost convinsi inca de la inceput de nevinovatia clientilor. Am primit cu incantare hotararea de astazi a Curtii de Apel Alba Iulia, care reprezinta rasplata increderii in justitie, de care noi si clientii nu ne-am indoit vreodata. In egala masura, hotararea de astazi reprezinta si rezultatul unei sustinute munci in echipa, pe durata ultimilor 5 ani.”

”Salutam totodata si solutia pronuntata in latura civila, respectiv acordarea despagubirilor morale societatii Butec SAL pentru implicarea numelui său în această afacere, ceea ce semnifică dincolo de cuantumul acestora, recunoașterea bunei credințe și a bunei reputații de care se bucură această societate la nivel internațional.”, a precizat avocatul CEO-ului Butec, Dan Cristian Moș.

Un alt director libanez, Bachir Mazen, despre care am scris aici, a fost și el achitat.

Nu la fel de ”norocoși” au fost alți inculpați din dosar, care au primit chiar și 6 ani de închisoare. Redăm pasaje cu condamnările din minuta sentinței Curții de Apel Alba Iulia, care are nu mai puțin de 28 de pagini:

”Aplică inculpatului Deniel Luc Henri Marie pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 8 luni .nchisoare la care adaugă un spor de 2 ani și 5 luni .nchisoare, rezultând o pedeapsă de 6 ani și o lună închisoare, la care adaugă amenda de 5.400 lei (180 zile-amendă x 30 lei/zi-amendă), urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă finală de 6 ani și o lună închisoare și 5.400 lei amendă (180 zile-amendă x 30 lei/ziamendă).

Aplică inculpatei Tudorache Cristina pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 8 luni .nchisoare la care adaugă un spor de 2 ani și 2 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 5 ani și 10 luni închisoare, la care adaugă amenda de 5.400 lei (180 zile-amendă x 30 lei/zi-amendă), urmând ca inculpata să execute o pedeapsă rezultantă finală de 5 ani și 10 luni .nchisoare și 5.400 lei amendă (180 zile-amendă x 30 lei/zi-amendă).

Dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Iordache Mihail şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani

Dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei Luther Simona Mariana şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani,

Condamnă inculpatul Khalil Saad la 4 ani .nchisoare pentru complicitate la infracţiunea prevăzută de art.48 C.pen. rap.la art.18 ind.1 alin.1, 3 din Legea nr.78/2000.

Condamnă inculpata S.C. CAST S.R.L., la 625.000 lei amendă (250 zile-amendă x 2500 lei/zi-amendă), pentru infracţiunea prevăzută de art.18 ind.1 alin.1, 2, 3 din Legea nr.78/2000, cu aplic.art.137 alin.4 lit.d C.pen

Condamnă inculpata S.C. BALKANSTEK S.R.L. (fostă S.C. PASSAVANT ENERGY&ENVIRONMENT S.R.L., fostă SC PASSAVANT ROEDIGER ROMÂNIA S.R.L.), la 875.000 lei amendă (350 zile-amendă x 2500 lei/zi-amendă) pentru complicitate la infracţiunea prevăzută de art.48 C.pen. rap.la art.18 ind.1 alin.1, 2, 3 din Legea nr.78/2000.

Respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. Apă Canal S.A., cu sediul în Sibiu.

Admite acțiunea civilă formulată și precizată de partea civilă S.C. HIDRO PRAHOVA S.A., cu sediul în Ploieşti, și obligă în solidar la plata sumei de 7.581.307,23 lei inculpaţii Deniel Luc Henri Marie, Tudorache Cristina, Iordache Mihail, Luther Simona Mariana, Khalil Saad, Buzea Valeria Doina, S.C. Cast S.R.L., S.C. BALKANSTEK S.R.L.

Respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. Hidro Prahova S.A. în contradictoriu cu inculpații Palada Costin Gimi, Khalil Saad, Bachir Mazen și Younes Ziad.”

S-a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Fondurilor Europene,

Intanța a adms în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Butec SAL, cu sediul în  Beirut, Liban și obligă în solidar inculpaţii Deniel Luc Henri Marie, Tudorache Cristina și Buzea Valeria Doina la plata sumei de 30.000 euro în echivalent în lei la data plății cu titlu de daune morale. Respinge celelalte pretenții.

Compania Butec, reprezentată tot de un avocat clujean, Cosmin Bodescu, ceruse daune de 1 milion de euro.

Împotriva notarului public Beșchia Georgeta-Daniela, a încetat procesul ca urmare a decesului inculpatei.

Sentința poate fi atacată cu apel.

Pe parcursul procesului au fost excluse de la dosar mai multe interceptări.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns