Soluția de achitare în primă instanță a avocatului condamnat de ICCJ la 5 ani de închisoare

În așteptarea considerentelor ICCJ din decizia de condamnare a avocatului Robert Roșu, vă prezentăm soluția de achitare a acestuia, pronunțată de către Curtea de Apel Brașov, o soluție după a cărei lectură poți reține doar că avocatul și-a îndeplinit strict obligațiile profesionale, condamnarea dispusă de ICCJ ieri, fiind surprinzătoare și îngrijorătoare pentru întreg corpul profesional al avocaților.

Am extras din hotărârea primei instanțe doar aspectele legate de avocatul recent condamnat, cu mențiunea că hotărârea instanței are 236 de pagini. 

A. Situația de fapt reținută în rechizitoriu.

Acuzațiile reținute în sarcina inculpaților în prezenta cauză vizează fapte comise în perioada 2006-2013, în interesul obținerii unor imobile de o valoare deosebită, respectiv Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, bunuri care, în opinia parchetului, au fost revendicate fără drept de către inculpatul AL României Paul Philipe.

1.  Referitor la infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență, cumpărare de influență și spălare a banilor, reținute în sarcina inculpaților Truică Remus., Paul Philipe Al României, Robert Roșu Mihăiță, T.Silberstein, Steinmetz B., A.D.C., M.M.A.,M.A.și M. L.C., parchetul arată următoarele:

În anul 2005, în ansamblul preocupărilor inculpatului P. PHILIPE AL României de retrocedare a bunurilor care au aparținut fostului Rege Carol al II-lea, bunicul său , fiind nemulțumit de stadiul soluționării cererilor și de demersurile făcute de avocați sau mandatari, inculpatul P. PHILIPE AL României a cunoscut-o pe inculpata Păvăloiuu Nela (cercetată în prezenta cauză în legătură cu retrocedarea bunului Pădurea Snagov), care i-a fost prezentată ca o persoană cu multe relații și, implicit cu influență, care s-a oferit să-i acorde sprijin în demersurile de identificare și recuperare a bunurilor preluate abuziv, în schimbul unei cote din dreptul de proprietate al bunurilor obținute.

La data de 30.10.2005 s-a încheiat între inculpatul P. PHILIPE AL României și X, reprezentată de Păvăloiu Nela, contractul de mandat prin care societatea se obliga să acorde asistență de specialitate în procedurile de restituire. În schimb inculpatul P. PHILIPE AL României se obliga să-i plătească mandatarei un procent variabil din suma obținută din vânzarea bunurilor imobile sau cota parte în natură din bunurile imobile. Ulterior a fost încheiat un alt contract de mandat si asistență de specialitate între aceleași părți și având același obiect, autentificat de notarul public prin încheierea nr. 5 din 13.01.2006, iar plata mandatului a fost stabilită la valoarea de 30% din prețul de vânzare a bunului recuperat. Acest contract a fost modificat prin două acte adiționale, iar în baza lui s-au încheiat apoi antecontracte de vânzare-cumpărare a unor părți din bunurile solicitate la retrocedare, corespunzătoare acestui procent de 30%.

Nereușind să obțină banii pretinși de inculpatul P. PHILIPE AL României (care avea la acel moment venituri modeste, constând într-o rentă lăsată de tatăl său) și dorind la rândul ei să obțină bani, profitând de contractul mandat avut, inculpata Păvăloiu Nela a căutat persoane cunoscute în domeniul imobiliar care să cumpere „afacerea”. Fiind presată de inculpatul P. PHILIPE AL României și simțindu-se depășită de „dificultățile” de rezolvare, deși avea numeroși prieteni în lumea politică, i-a comunicat acestuia că pentru obținerea bunurilor are nevoie de „oameni mai puternici, mai bine ancorați politic”, context în care i-a făcut cunoștință cu inculpatul Truică R. pe care i l-a prezentat ca fiind o persoană cu importanță în România, consilier al lui Adrian Năstase.

Pe de o parte inculpatul P. PHILIPE AL României a cumpărat influența pe care inculpatul Truică R.o avea asupra diferiților funcționari de la instituțiile publice deținătoare a celor două proprietăți. Pe de altă parte, inculpatul Truică R. a prezentat „afacerea” unor persoane potente din punct de vedere financiar, cu care s-a asociat constituind un grup infracțional, așa cum vom arăta în continuare, hotărând împreună cu aceștia să se implice în realizarea demersului infracțional, singura cale în obținerea bunurilor imobile pe care P. PHILIPE AL României le revendica în mod nelegal.

Astfel, se arată că, începând cu luna noiembrie 2006, inculpații Truică R.( fost consilier la cancelaria primului ministru până în 2004, cunoscut conform datelor publice ca o persoană cu influență la nivelul autorităților publice, chiar și după ce a fost eliberat din funcția publică), Robert Roșu M.(avocat al Casei de avocatură Țucă, Zbârcea și Asociații, s-a implicat activ în demersurile de încheiere contracte, transmitere notificări, conform celor convenite cu Truică R)., T.Silberstein (sub pretextul activităților de consultanță politică derulate prin firma Media Polical Comunication SRL a făcut mai multe activități de lobby în România), B.STEINMETZ (cel care a condus legăturile infracționale ale grupului organizat din afara țării, rar prezent în România, a asigurat mare parte din banii care au fost necesari prințului a fi avansați în cadrul proiectului infracțional ce formează obiectul prezentei analize) și SHIMON SHEVEZ ( fost consilier al unui premier israelian, consultant politic și colaborator al unor firme de consultanță americane), au constituit un grup infracțional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de P. PHILIPE AL României prin oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităților/instituțiilor deținătoare a acestor proprietăți și complicitatea la săvârșirea, de către aceste persoane, a infracțiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziție și semnarea înscrisurilor necesare, traficarea influenței reale asupra funcționarilor publici.

(…)

În ceea ce îl privește pe avocatul Robert Roșu,  parchetul susține că rolul său a fost esențial în activitatea grupului și atingerea scopului urmărit, folosindu-și profesia și imaginea rezultată din calitatea de partener la una din firmele cunoscute de avocatură din România, a participat la discuțiile cu inculpatul P. PHILIPE AL României încă de la început, s-a ocupat de demersuri de notificare la diferite instituții publice, acestea fiind absolut necesare pentru a crea aparența de legalitate, a încheiat actele și împuternicirile necesare pentru atingerea scopului grupului (a redactat contractul de cesiune și actele adiționale, a redactat notificări și memorii către instituții publice deținătoare, s-a prezentat personal la ședințele comisiilor de retrocedare pentru determinarea membrilor acestora să adopte punctul său de vedere, a redactat contracte de vânzare-cumpărare pentru bunuri retrocedate cunoscând modul lor ilicit de dobândire).

(…)

Pentru a ascunde natura infracțională a înțelegerii, negociată de Truică R. în numele asociaților săi, la data de 01.11.2006, la societatea de avocatură Țucă, Zbârcea și Asociații, se încheie un contract de cesiune drepturi, aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietății, între inculpatul P. PHILIPE AL României și R.SRL, reprezentată de inculpatul Truică R.

În concret, acest contract redactat de inculpatul Robert Roșu M., prevede că P. PHILIPE AL României în calitate de cedent transmite/cesionează fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente și viitoare asupra unor bunuri imobile, enumerate și identificate în contract (între care „Ferma Băneasa” – punctul 1.5 din contract, teren în suprafață de 28,63 ha și Pădurea Snagov – punctul 1.18). R.SRL se obligă să plătească în anumite condiții o sumă de bani și să asigure sprijin și asistență în legătură cu bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire. De asemenea, R.SRL se obligă la plata unui avans în sumă de 4 milioane euro, din care 1 milion euro la semnarea contractului, și apoi la plata a 20% din prețul obținut din valorificarea fiecărui imobil care va fi retrocedat. Pentru 5 imobile, identificate în Anexa 2, R.SRL urma să plătească 50% din valoarea acestora inculpatului P. PHILIPE AL României. Pentru imobilul „Ferma Băneasa” cotele stabilite sunt de 20% P. PHILIPE AL României și 80% pentru R.SRL.

La datele de 20.03.2007, 04.04.2007 și 04.10.2007 se încheie acte adiționale la contractul inițial, redactate de același inculpat Roșu Robert M., prin care sunt adăugate alte imobile pretinse de P. PHILIPE AL României pentru care cota cedată către R.SRL variază între 50% și 64% din valoarea imobilelor, fiecare dintre acestea reprezentând acte materiale ale aceleași infracțiuni de spălare a banilor în condițiile în care au fost încheiate pentru a disimula adevărata natură a înțelegerii dintre părți, respectiv trafic/cumpărarea de influență avută de Truică Remus personal și prin asociații lui în administrație și justiție la cel mai înalt nivel. Actele adiționale au fost semnate pentru R.SRL de inculpatul Remusr Tuică ca martor.

Parchetul arată în actul de sesizare că această activitate de traficare a influenței a continuat apoi și pe parcursul anilor 2007-2013, în condițiile în care dobândirea bunurilor revendicare a presupus derularea unor proceduri în timp, membrii grupului promițându-i lui P. PHILIPE AL României în toată această perioadă că au influența necesară pentru obținerea în final a bunurilor.

În prima parte a perioadei, anii 2007-2009, legătura membrilor grupului cu inculpatul P. PHILIPE AL României a fost ținută în principal de inculpatul Truică Remus, întâlnirile repetate având loc în principal în biroul inculpatului Roșu Remusihăiță de la firma de avocați, de fiecare dată inculpatul P. PHILIPE AL României primind asigurări că s-a acționat pentru dobândirea bunurilor și, în cel mai scurt timp, își va primi banii pentru cel mai important dintre imobilele revendicate, fosta fermă Băneasa și de asemenea că trebuie să aibă răbdare, întrucât numai prin influența membrilor grupului poate să obțină banii.

(…)

Prin activitate infracțională desfășurată apoi, prin comiterea de infracțiuni de corupție, s-a reușit retrocedarea abuzivă a Pădurii Snagov, cauzându-se un prejudiciu în dauna statului român de 9.523.769 euro, precum și a Fermei Regale Băneasa, prejudiciu în dauna statului român de 126.351.000 euro, sume care reprezintă totodată folos necuvenit pentru P. PHILIPE AL României, Truică Remus și asociații acestuia în grupul infracțional.

Ulterior, după dobândirea bunurilor acestea au fost transferate de inculpatul P. PHILIPE AL României prin contracte de vânzare cumpărare către R. SRL, disimulându-se astfel natura ilicită a provenienței.

Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3512/15.10.2007, autentificat de notarul public, întreaga suprafață de 46,75 ha din Pădurea Snagov (dezmembrată în 6 loturi, în suprafețe de 76.400 mp, 14.000 mp, 9.300 mp, 106.500 mp, 193.000 mp și 68.300 mp) este vândută de inculpatul P. PHILIPE AL României către Reciplia SRL, reprezentată de inculpatul Truică Remus prețul vânzării fiind mult subevaluat, respectiv 500.000 Euro .

În ceea ce privește Ferma Regală Băneasa, la data de 15.01.2009 se încheie și contractul de vânzare-cumpărare între P. PHILIPE AL României și X, reprezentată de S. Horemans, obiectul fiind întregul teren, toate cele trei loturi dezmembrate cu o zi înainte, prețul trecut în contract fiind de 3.216.000 lei. Contractul a fost întocmit de avocatul Mihăiță Roșu și a fost autentificat prin încheierea nr. 5 a notarului. În aceeași zi, 15.01.2009, P. PHILIPE AL României vinde două din cele trei loturi proaspăt dobândite, respectiv lotul de 5.583 mp și cel de 18.200 mp, în favoarea Y, pentru prețul de 530.000 de euro.

Transferul acestor bunuri în proprietatatea lui Y, prin cele două contracte menționate, reprezintă modalitatea în care s-a plătit prețul traficului de influență săvârșit pentru retrocedarea acestora și totodată s-a realizat și operațiunea de „spălare” a lui.

Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa după obținerea prin mijloace infracționale au fost introduse de inculpatul Truică R., cu sprijinul avocatului Roșu Robert și împreună cu ceilalți membrii ai grupului într–un circuit succesiv fictiv de dezmembrări, alipiri, vânzări – cumpărări, în scopul ascunderii provenienței ilegale a acestor imobile.

Se precizează în actul de sesizare că inculpata Reciplia SRL nu a încasat vreun preț din vânzările ulterioare ale unor loturi din terenurile de la Snagov și Băneasa, fapt care rezultă atât din declarațiile date în cauză cât și din documentele contabile. Cercetările au stabilit însă că terenurile achiziționate prin intermediari au fost ulterior folosite de inculpatul Truică Remus pentru a obține în mod nelegal importante sume de bani prin credite bancare (activitate infracțională care face obiectul dosarului 659/P/2015 al D. – Secția a II –a).

După realizarea acestor transferuri de bunuri, inculpatul P. PHILIPE AL României nu a primit procente din vânzările ulterioare (respectiv 20% din Băneasa și 50% din Snagov), așa cum se stabilise potrivit contractului de cesiune, ceea ce l-a nemulțumit, solicitându-i explicații inculpatului Truică R., care i-a precizat cumpărătorului de influență și soției acestuia, suspecta A României Lia, că s-au cheltuit sume mari de bani pentru recuperarea acestor bunuri.

(…)

Din probele dosarului rezultă că până la sfârșitul anului 2013 inculpatul P. PHILIPE AL României nu a obținut alte sume importante de bani din partea grupului, sau realizarea unei înțelegeri prin care drepturile asupra bunurilor revendicate cesionate către R. SRL să-i reintre în patrimoniu așa cum a dorit.

În aceste condiții, a căutat alte persoane influente care să îl ajute în acest demers și prin intermediul cărora să obțină în continuare bani. A apelat astfel la avocatul M.A., fost parlamentar și astfel cu influență în lumea politică, prin intermediul căruia, în cursul anului 2014, a notificat R. despre faptul că înțelege să rezilieze înțelegerea avută. La cererea avocatului, martor în cauză, după ce acesta s-a întâlnit cu inculpatul T.S., firma de avocați Țucă, Zbârcea și Asociații, predă dosarele privind procedurile judiciare în derulare referitoare la bunurile pretinse, de care de la acel moment s-a ocupat noua firmă de avocați.

Pe fondul acestor divergențe legate de rezilierea contractului de cesiune de drepturi litigioase, în data de 23.01.2015 și apoi în data de 15.04.2015, P. PHILIPE AL României a formulat plângere penală, respectiv denunț, împotriva următoarelor persoane: R.T., T.S., M. A.M., R.M.R., C.C.A.,P.T., sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de influență, șantaj și înșelăciune, cu un prejudiciu evaluat la aproximativ 45 milioane lei, în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate asupra bunurilor ce au aparținut fostei Case Regale a României, lui Carol al II-lea sau E.L.u.

2. Referitor la infracțiunile de abuz în serviciu comise în legătură cu retrocedarea Pădurii Snagov și a Fermei Regale Băneasa, în actul de sesizare s-au reținut următoarele:

Deși nu era încă recunoscută în România hotărârea Tribunalului de la Lisabona , inculpatul P. PHILIPE AL României a demarat în nume propriu proceduri de retrocedare a unor bunuri imobile, considerându-se îndreptățit ca moștenitor al lui Carol al II-lea, cu toate că tatăl său trăia la acel moment (M.G.C.Al României a decedat în ianuarie 2006) și nu l-a împuternicit în acest sens.

În ceea ce privește procurile la care face referire inculpatul P. PHILIPE AL României , acesta a prezentat într-adevăr în original și a depus în copie unele procuri date de tatăl său la un notar în Anglia, dar niciuna dintre acestea nu este special dată inculpatului pentru a revendica bunuri din averea fostului rege Carol al II lea (procurile depuse vizează împuterniciri doar pentru îndeplinirea formalităților pentru rectificarea datelor de stare civilă și entru stabilirea cetățeniei – procuri din 22.02.1991, 29.04.1998 și 10.12.2003). Că este așa, o confirmă chiar conduita inculpatului, acesta formulând notificările în nume propriu nu ca mandatar al tatălui său, în notificările depuse fiind menționat contractul de vânzare de drepturi succesorale încheiat de inculpat cu Monique Urdărianu și nu faptul că cere bunurile fiind împuternicit pentru aceasta de fiul fostului Rege Carol al II lea.

În lipsa unei împuterniciri speciale date de tatăl său, pentru revendicarea unor bunuri în România, C.M. G.manifestând în toată perioada dezinteres pentru astfel de demersuri, inculpatul P. PHILIPE AL României și-a „rezolvat” înscrisuri, aparent provenite de la E.L. sau moștenitoarea acesteia, Monique Urdărianu, din care să rezulte că ar fi dobândit drepturile succesorale ale acesteia asupra bunurilor moștenite în România de la Carol al II lea.

Parchetul susține că actul de vânzare-cumpărare al drepturilor succesorale invocat și depus de inculpat ca temei al pretențiilor sale asupra acestor bunuri este fictiv, inculpatul având în același timp și un act de donație pentru  aceleași drepturi, asupra ambelor acte existând suspiciunea că nu ar reprezenta voința reală a vânzătoarei/donatarei Monique Urdărianu. Oricum, din actele dosarului rezultă fără dubiu că inculpatul nu a plătit o sumă de bani în schimbul drepturilor pretins transmise, actul prezentat pentru justificarea pretențiilor neputând valora astfel vânzare-cumpărare.

În ceea ce privește acest contract de vânzare cumpărare de drepturi succesorale, a fost autentificat prin Încheierea nr. 1489 din 02.08.2001 a BNP I.M., la cererea inculpatului P. PHILIPE AL României, martora B. D. acceptând să fie mandatarul lui Monique Urdărianu, persoană pe care nu o cunoștea. Deși la data respectivă nu era deschisă în România succesiunea după E.L. sau Carol al II-lea, nefiind eliberat certificat de moștenitor, notarul autentifică contractul de vânzare-cumpărare privind „bunurile lăsate și existente pe teritoriul statului român” de E.L.

Ulterior, pentru a justifica calitatea lui Monique Urdărianu în procesul de exequatur, dar și pentru a-și preconstitui înscrisuri necesare revendicării bunurilor pretins a fi aparținut lui Carol al II-lea și E.L., inculpatul P. PHILIPE AL României cu ajutorul aceleași martore, B. (fostă N.) D.în numele lui Urdărianu Monique a solicitat, la data de 23.09.2002, deschiderea succesiunii după E.L., deși nu exista vreo procură specială în acest scop. La dosarul notarial nu există dovezi cu privire la existența/inexistența unor moștenitori ai acesteia, însă suspecta A României Lia a dat o declarație sub numele de L.T., în care a menționat în fals că a cunoscut-o pe E.L. și că aceasta nu a avut moștenitori. În această modalitate frauduloasă a fost eliberat certificatul de calitate de moștenitor nr. 8 din 21.10.2002, potrivit căruia Urdărianu Monique este moștenitoarea testamentară a E. L.

În funcție de interesul generat de cererile de retrocedare formulate, inculpatul P. PHILIPE AL României a deschis apoi succesiunea după Carl al II-lea, prințul N. Al României, Principesa E.și ulterior după tatăl său C.M.G., obținând certificate de calitate de moștenitor, cu încălcarea normelor notariale în materie succesorală.

Astfel, potrivit certificatul de calitate de moștenitor nr. 55 din data de 26.05.2005, eliberat de notarul public P.C.M., tatăl inculpatului, C.M.G.al României, a fost declarat moștenitor legal al lui Carol al II-lea, nefiind însă citat în cadrul procedurii și fostul Rege Mihai I, deși e de notorietate faptul că acesta este fiul lui Carol al II lea. De asemenea, nu se face vorbire nici despre un alt moștenitor al lui Carol al II lea, pretins chiar de către inculpatul P. PHILIPE AL României, respectiv Monique Urdărianu, legatarul soției supraviețuitoare E.L., deși potrivit art. 115 din Legea 36/1995 a notarilor publici, certificatul de calitate de moștenitor atestă numărul, calitatea si întinderea drepturilor tuturor moștenitorilor legali și se eliberează cu respectarea procedurii prevăzute pentru eliberarea certificatului de moștenitor.

Parchetul susține că toate aceste înscrisuri, întocmite/eliberate în mod fraudulos, au fost utilizate de inculpatul P. PHILIPE AL României entru a-și justifica pretențiile în fața autorităților pentru deținătoare a bunurilor revendicate.

3. Referitor la retrocedarea Pădurii Snagov, în actul de sesizare s-au reținut următoarele:

Conform declarației executorului judecătoresc S. D. și avocatei B.D., a înscrisurilor depuse de acesta la dosar, rezultă că în data de 13 februarie 2002, prin avocat, inculpatul P. PHILIPE AL României a depus un număr de 10 notificări, între care și cea adresată Regiei Autonome a Pădurilor, înregistrată de executor sub nr. 555/13.02.2002, prin care, în temeiul Legii 10/2001, acesta revendică Pădurea Snagov – trunchiul Fundul Sacului, bun pretins a fi aparținut lui Carol al II lea.

Potrivit art. 8 din Legea 10/2001, nu se pot revendica conform acestei legi terenurile aflate în extravilanul localităților și cele al căror regim este reglementat prin Legea 18/1991 și Legea 1/2000, astfel că notificarea depusă pentru Pădurea Snagov a fost făcută cu nerespectarea legii.

Prin adresa nr. 1071 din 12.03.2002 Regia Națională a Pădurilor – Direcția Silvică București a respins cererea inculpatului P. PHILIPE AL României pentru următoarele motive: s-a amintit în mod greșit procedura Legii 10/2001 întrucât terenurile forestiere se retrocedează potrivit procedurii prevăzute de Legea 1/2000, art. 7 și art. 22; nu s-a făcut dovada calității procesuale, nu s-au depus actele de stare civilă, dovada titlului și a titularului de drept, titlu în baza căruia pădurea a aparținut regelui Carol al II-lea. De asemenea, în această adresă se precizează și faptul că pădurea se retrocedează în baza Legii 1/2000 de către comisiile constituite conform legii.

Această decizie de respingere nu a fost atacată de P. PHILIPE AL României, nici în temeiul Legii 10/2001, nici în temeiul legii contenciosului administrativ, dar la un an de zile după aceea, respectiv la data de 12.03.2003, acesta depune o nouă notificare, adresată de această dată PRIMĂRIEI SNAGOV, în care se menționează că se revine la notificarea nr. 555/13.02.2002 adresată R.

Notificarea este depusă prin mamndatar, inculpatul G.M., solicitându-se de această dată doar 10,78 ha din Pădurea Snagov – Fundul Sacului, pretinsă proprietate a regelui Carol al II-lea. În notificare se menționează că inculpatul P. PHILIPE AL României este îndreptățit la restituire întrucât acest bun a aparținut lui Carol al II-lea, iar la moartea sa l-a moștenit E.L. (E. de România) în calitate de soție supraviețuitoare, fără însă să se atașeze o dovadă în acest sens, respectiv că pădurea a fost expropriată de la fostul rege. Sunt atașate totuși la această notificare actele pe care inculpatul P. PHILIPE AL României și le-a preconstituit în vederea acestor revendicări, respectiv contractul de vânzare-cumpărare a drepturilor succesorale încheiat cu Monique Urdărianu, certificatul de calitate de moștenitor al numitei Monique Urdărianu față de defuncta E.L., acte fictive sau încheiate cu nerespectarea legii.

Din cercetările efectuate și din declarațiile martorilor audiați rezultă că inculpatul G.M., fost secretar de stat în Ministrerul de Interne, fost președinte al Clubului Dinamo, era cunoscut la momentul respectiv ca un om de afaceri influent în județul Ilfov, ocupându-se de retrocedări de bunuri. De asemenea, avea o relație apropiată cu primarul localității Snagov de la acea dată, martorul B.I., prin intermediul căruia a reușit în final obținerea frauduloasă a unuia din bunurile revendicate, respectiv suprafața de 10 ha de pădure.

Astfel, la o zi de la depunerea noii notificări, prin adresa nr. 4002 din 13.03.2003 a primăriei Snagov, primită sub semnătură personal de inculpatul G.M., se aduce la cunoștința inculpatului P. PHILIPE AL României că cererea sa nu se poate soluționa întrucât nu a făcut dovada clară a faptului că este îndreptățit la retrocedare.

Sub acest pretext, la data de 06.06.2003 se înregistrează sub nr. 3387/2003 la Judecătoria B. acțiunea în constatare formulată de inculpatul P. PHILIPE AL României prin mandatar, inculpatul G.M., prin care se solicită ca instanța, în temeiul art. 111 Cod procedură civilă, să constate că este îndreptățit să beneficieze de retrocedarea terenului de 10 ha pădure cunoscut ca Pădurea Snagov – Fundul Sacului.

Prin sentința civilă nr. 1872 din 26.06.2003 a Judecătoriei B.s-a admis acțiunea formulată de inculpat prin mandatar și s-a constatat că acesta este îndreptățit să beneficieze de 10 ha pădure în localitatea Snagov, zona Fundul Sacului. Procesul s-a desfășurat la primul termen de judecată, nu a fost depusă întimpinare de către pârâta primăria Snagov. Motivarea hotărârii lipsește, judecătorul limitându-se să enumere înscrisurile depuse de inculpatul P. PHILIPE AL României.

În ceea ce privește hotărârea nr. 7 din 14 ianuarie 2004 a Comisiei Județene I. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin care s-a recunoscut inculpatului dreptul de proprietate pentru10 ha teren cu vegetație forestieră, în temeiul Legii 1/2000, deși notificarea depusă fusese întemeiată pe dispozițiile Legii 10/2001, iar hotărârea instanței nu face vorbire de temeiul de drept al admiterii acțiunii, parchetul susține că aceasta este nelegală, în condițiile în care inculpatul P. PHILIPE AL României a depus notificare pe Legea 10/2001 la data de 13.02.2002, dată la care termenul prevăzut de Legea 1/2000 expirase (potrivit art. 33 cererea pentru reconstituirea dreptului de proprietate putea fi făcută în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, respectiv 12 ianuarie 2000), nu a existat vreo ședință la care această contestație să se analizeze, referatul necesar a fi întocmit de colectivul lucru fiind redactat formal de martorul A.D. la data întocmirii hotărârii din 14.01.2004.

Considerând nelegală hotărârea comisiei județene, Regia Națională a Pădurilor – Direcția Silvică București a acționat în instanță solicitând anularea acesteia, acțiune care însă a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1496/16.05.2005 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia nr. 1075/12.05.2006 a Tribunalului București și irevocabilă prin decizia nr. 73/22.01.2007 a Curții de Apel București.

La data de 19 iulie 2005 a fost adoptată Legea 247/2005, care aduce modificări Legii 1/2000, în sensul că persoanele, fizice și juridice, pot formula cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferențele de suprafață ce pot fi restituite, respectiv de la 10 ha la 50 ha , până la data de 30 noiembrie 2005 inclusiv.

Nemulțumit de rezultatele obținute de mandatarii pe care i-a avut anterior, văzând oportunitatea deschisă de intrarea în vigoare a noii legi pentru a revendica bunuri pentru care i se respinsese cererea depusă, știind că nu are drept să obțină bunurile, inculpatul P. PHILIPE AL României s-a orientat pentru a găsi alte persoane prin influența cărora, mai ales politică, să obțină în sfârșit sume de bani.

În acest context inculpatul a perfectat o înțelegere (contract de consultanță) cu inculpata P.N., care a promis că are influența necesară, mai ales la nivelul județului I., pentru a obține bunurile pretinse. Astfel, P.N. depune cerere pentru retrocedarea Pădurii Snagov, apelând pentru aceasta la martorul D.M., avocat, care se ocupa de intermedieri în domeniul imobiliar.

În aceste condiții, la data de 06.09.2005 a fost înregistrată la Primăria Snagov , sub nr. xxxxx, cererea formulată de inculpatul P. PHILIPE AL României prin care acesta a solicitat în temeiul Legii 247/2005 terenul în suprafață de 46 ha în localitatea Ghermănești. La data dea 01.11.2005 s-a înregistrat la Primăria Snagov sub nr. xxxxx cererea aceluiași inculpat, formulată prin același mndatar D.M., de revenire la notificarea privind restituirea a 47 ha pădure, de această dată fiind indicat amplasamentul din localitatea Snagov, zona Fundul Sacului.

Deși inculpații M.A.și D.N., primarul, respectiv secretarul localității Snagov, au solicitat în mod expres prin adresa nr. xxxxx din 14.12.2005 depunerea titlului (legii) în baza căruia pădurea Snagov a intrat în proprietatea lui Carol al II-lea, iar Ocolul Silvic Snagov, prin adresa din 24.02.2006, a solicitat documente suplimentare privitoare la titlul lui Carol al II-lea și dovada exproprierii de la acesta, acte care nu s-au depus la dosarul administrativ de către inculpata P.N. (pentru simplul motiv că ele nu există), la data de 09.03.2006 se întocmește procesul verbal al comisiei pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din cadrul primăriei Snagov, potrivit căruia s-a constatat că inculpatul P. PHILIPE AL României îndeplinește condițiile pentrue restabilirea dreptului de proprietate pentru 46,78 ha teren forestier.

Atât procesul verbal, cât și anexa 37 au fost semnate de primarul M.A. și de secretarul D.N. au fost înaintate apoi spre validare comisiei județene.

Parchetul arată că din probele administrate (declarații inculpați, martori, înscrisuri, raport de constatare) rezultă faptul că acțiunea abuzivă a primarului localității Snagov, inculpatul M.A. și a secretarului localității, inculpatul D.N., a fost determinată de intervenția inculpatei P.N., cu care primul avea o relație apropiată.

În ceea ce privește modul concret de lucru la comisia județeană I., din declarațiile date în cauză a rezultat că cererile cu care era sesizată prefectura erau repartizate de prefect șefului colectivului de lucru, martorul Ț. M.e, care le repartiza apoi unui inspector din cadrul colectivului, în funcție de localitățile arondate acestuia. Inspectorul analiza cererea și întocmea un referat, care era discutat și aprobat de șeful colectivului de lucru, iar apoi dosarul era introdus pe ordinea de zi a comisiei, pntru aprobare. Anterior ședinței propriu-zise a comisiei, toate cererile erau discutate de șeful colectivului, Ț.M., cu prefectul Județului N., subprefectul P.C. și șeful compartimentului juridic O.G., dar și cu subprefectul D.V.a

Deși s-a invocat și dezbătut faptul că terenul respectiv nu a fost expropriat de la Carol al II-lea, nefiind menționat în Decretul 38 din 1948 și deși s-a învederat că anterior s-au retrocedat 10 ha din acest teren, comisia județeană în componența J.N. – prefect, președinte al comisiei, P.C. – subprefect, secretar al comisiei, D.V. – subprefect, O.G. – jurist prefectură, G.R.– director OCPI, Z.N.B.– ADS, P.T. pentru Ioanoveci Elie N. – director ANIF, C.N. – vicepreședinte CJ I., C.I. – delegat Direcția Silvică, B.F. – delegat ITRSV, B.V. – SNTR Propact a aprobat cu majoritate de voturi propunerea comisiei locale, validând anexa 37. Din cei prezenți s-a opus doar reprezentantul Direcției Silvice, martorul C.I., cum rezultă din declarația acestuia și raportul întocmit după ședință, dar și din declarație inculpatului J.N.

Parchetul arată că, în realitate, din probele dosarului a rezultat că validarea de către comisia județeană cu încălcarea normelor legale s-a făcut urmare a intervenției inculpatei P.N., recomandată funcționarilor din prefectură de senatorul C.R. șeful filialei județene I. a PDL, partid aflat la guvernare la acel moment. Din declarațiile martorilor și inculpaților audiați a rezultat că R.C.venea frecvent în Prefectura I. la prefectul Județului N. și subprefectul D.V., se implica în activitatea acestora, iar din poziția avută în cadrul partidului avea puterea de a influența numirea unei persoane în astfel de funcții sau, dimpotrivă, demiterea.

După validare, atunci când la Prefectura I.a fost depusă copia deciziei 1/1941 a ICCJ fiind solicitată anularea hotărârii, inculpatul O.G.împreună cu inculpatul J.N. au solicitat printr-o adresă Direcției Silvice să depună originalul, deși avea aplicată ștampila „executat la Arhivele Naționale ” și prin urmare nu se putea înfățișa originalul. În plus toate înscrisurile din dosarul lui P. PHILIPE AL României  erau în copie, fără să se ceară originalele.

Prin hotărârea nr. 1156 din 07.07.2006 comisia județeană I.pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a hotărât validarea anexei 37, recunoscându-i astfel lui P. PHILIPE AL României aun drept de proprietate în calitate de moștenitor al lui Carol al II-lea pentru 46,78 ha teren cu vegetație forestieră situat în localitatea Snagov. Hotărârea a fost semnată pentru prefectul N.J.de inculpatul D.V., subprefect și inculpata P.C.

După emiterea hotărârii de validare s-a acționat apoi pentru punerea efectivă în posesie, demersurile în acest sens fiind făcute pe de o parte de inculpata N.P., cu sprijinul primarului M.A., iar pe de altă parte de inculpatul T.R., care a apelat la șeful Direcției Silvice I., C.G., singura instituție care putea dispune punerea în posesie.

Prima tentativă pentru punerea în posesie a fost făcută de P.N. împreună cu P. PHILIPE AL României cu sprijinul primarului M.A., însă datorită opoziției reprezentantului Ocolului Silvic Snagov, martorul B.D. și a șefului Direcției Silvice Snagov, martorul C.G., acest lucru nu a fost realizat cu toate insistențele inculpatului C.T., director tehnic în cadrul Direcției Silvice I., un apropiat atât al primarului M.A., cât și al inculpatului T. R.

Pe fondul acestei opoziții constante a Ocolului Silvic Snagov și a Direcției Silvice I., fiind în imposibilitate de a obține punerea în posesie și fiind presată în continuare de inculpatul P. PHILIPE AL României, inculpata P. N.e, simțindu-se depășită de „dificultățile” de rezolvare, deși avea numeroși prieteni în lumea politică, i-a comunicat acestuia că pntru obținerea bunurilor are nevoie de „oameni mai puternici, mai bine ancorați politic”, context în care i-a făcut cunoștință cu inculpatul T.R., pe care i l-a prezentat ca fiind o persoană cu importanță în România, consilier al lui A.N. Demersurile au fost preluate astfel de inculpatul R.T., prieten cu primarul din Snagov și potrivit propriilor afirmații „un fel de șef pe acolo”. În plus, întrucât opoziția venea din partea Direcției Silvice, inculpatul T.R. a dezvoltat o relație cu inculpatul C.T., director tehnic în cadrul Direcției Silvice I., prin intermediul căruia în final grupul infracțional va reuși punerea în posesie a pădurii.

La data de 18.04.2007 și apoi la data de 06.05.2007, inculpatul R.R., în numele inculpatului P. PHILIPE AL României, notifică Direcția Silvică București pentru punerea în posesie, amenințând cu acțiuni pentru angajarea răspunderii persoanelor vinovate și plata de către acestea de despăgubiri bănești ca urmare a comportamentului „abuziv” al R., solicitând directorului „să intervină și să remedieze” situația, toate acestea știind că inculpatul P. PHILIPE AL României nu este persoană îndreptățită și pădurea nu a fost proprietatea lui Carol al II lea. În fapt, din actele de constataree efectuate rezultă că aceste notificări au fost făcute doar ntru a-l ajuta pe inculpatul C.T. să aibă justificarea pentru a ordona punerea în posesie, atunci când va putea aceasta, în locul directorului C.G., cunoscându-se opoziția constantă a acestuia la retrocedarea pădurii.

(…)

4. Referitor la infracțiunile de spălare a banilor, reținute în sarcina inculpaților T.R., C.T. și P.N. în legătură cu bunul Pădurea Snagov, în actul de sesizare s-au reținut următoarele: (…)
5. Referitor la retrocedarea Fermei Regale Băneasa , în actul de sesizare s-au reținut următoarele:

Pentru acest bun inculpatul P. PHILIPE AL României a depus la data de 13.02.2002, cu o zi înainte de împlinirea termenului prevăzut de Legea 10/2001, o notificare înregistrată sub nr. 554 la executorul judecătoresc, la care nu a atașat niciun fel de înscris doveditor, deși în cuprinsul acesteia se face precizarea că se depun mai multe acte, respectiv copie CI, copie testament și copie act de vânzare drepturi succesorale.

În cadrul actelor de cercetare efectuate în cauză s-a dispus ridicarea și atașarea la dosar a acestei notificări, din cuprinsul căreia rezultă că inculpatul P. PHILIPE AL României a revendicat imobilul în nume propriu, invocând un drept succesoral dobândit prin cumpărare de la legatara E.L., numita Monique Urdărianu.

Acest imobil este menționat expres în anexa Decretului 38/1948 ca „fostă proprietate Carol al II lea”, dar această mențiune este făcută pentru identificarea bunului și nu echivalează cu dovada absolută că la momentul naționalizării imobilul era în continuare proprietatea fostului rege. Aceasta cu atât mai mult cu cât actul de naționalizare prevede că bunul este preluat de la „fostul rege Mihai și de la membrii fostei familii regale”, iar Carola al II lea abdicase deja în 1940.

Mai mult, la abdicarea lui Carol al II-lea, în baza Decretului – Lege 3767 din 12.11.1940, întreaga averea aflată în posesia acestuia a fost inventariată și au fost aplicate sechestre pe bunurile respective până la clarificarea situației lor juridice, respectiv dacă fostul rege avea sau nu un drept valabil asupra lor, între aceste bunuri sechestrate fiind și ferma regală Băneasa. Pe măsura clarificării situației unor bunuri, Consiliul de Miniștrii a acționat pentrue întoarcerea bunurilor în proprietatea statului. Prin deciziunea nr. 1 din noiembrie 1941 a ÎCCJ au reintrat astfel în proprietatea statului 11 bunuri, restul bunurilor, pntru care din cauza războiului nu s-au finalizat demersurile pentru lămurirea situației juridice și eventual reintrarea în patrimoniul statului, au rămas sechestrate, până la momentul preluării lor de stat prin Decretul din anul 1948, împrejurare care rezultă din înscrisurile întocmite cu regularitate de către cei care aveau custodia acestor bunuri.

Chiar inculpatul P. PHILIPE AL României a arătat că după abdicarea și plecarea lui Carol al II lea din România bunuri care au aparținut acestuia au fost sechestrate de regele Mihai, astfel că la momentul naționalizării nu au fost preluate de la Carol al II lea.

Inculpatul P. PHILIPE AL României a avut cunoștință de toate acestea, nu doar din decizia din 1941 a ÎCCJ, depusă în procesele la care era parte, ci și din informațiile/înscrisurile pe care le-a căutat chiar el în arhive. Fiind însă de rea-credință, inculpatul (și avocații acestuia) a făcut referire și a depus autorităților/instituțiilor doar trunchiat aceste înscrisuri, fără a prezenta și actele privind situația imobilului în 1948, la momentul naționalizării. Spre exemplu, inculpatul a depus ca dovada faptului că ferma regală Băneasa a fost proprietatea lui Carol al II lea procesul-verbal de sechestru din anul 1940, precum și acte subsecvente, dări de seamă, prin care administratorul sechestrului prezenta situația la zi a bunurilor sechestrate, respectiv procese le verbale din 1941 și 1946, fără însă să depună sau să facă referire și la procesul-verbal din 1943, în care se menționează expres decizia din 1941 a ÎCCJ prin care o parte a ternului care compune această fermă trece în proprietatea statului (terenul obținut prin darea în plată, la care o să facem referire pe larg în cele ce urmează).

În ce privește demersurile concrete întreprinse pentru obținerea bunului, din cercetări a rezultat că notificarea a fost depusă la primăria Municipiului București în temeiul Legii 10/2001, deși terenul era agricol, fiind dat de altfel Institutului C.D.pentru Protecția P. București (în continuare ICDPP), care l-a folosit pentru culturi agricole și experimente în domeniu. După înregistrarea cererii la primărie, s-a purtat corespondență pentru completarea actelor doveditoare, dar abia în anul 2007, după încheierea contractului de cesiune cu R. SRL și implicarea inculpatului R.T. și a grupului infracțional din jurul acestuia, Primăria Municipiului București și-a declinat competența prin dispoziția nr. 9134 din 23.11.2007 a Primarului General al Municipiului București, către ICDPP București.

După înregistrarea notificării la ICDPP București, directorul acestuia, numitul I.H. (decedat) a adus la cunoștința Consiliului de administrație (în continuare CA) acest fapt, hotărând să respingă cererea, terenul fiind destinat cercetării științifice, urmând ca petentul să se adreseze dacă va dori în justiție.

De altfel, după discuții între membrii CA și directorul ICDPP și în urma analizării documentației transmise de Primăria municipiului București, prin nota nr. 996 din data de 14.04.2008 s-a solicitat inculpatului P. PHILIPE AL României dovezile din care să rezulte: calitatea sa de persoană îndreptățită, natura terenului, în considerarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 și ale pct. 4.4 din Normele metodologice, sens în care i s-a solicitat să completeze dosarul administrativ cu următoarele: certificatul de moștenitor, dovada că nu au fost depuse cereri de restituire vizând acel imobil de către alți moștenitori legali sau testamentari, titlul de proprietate din 1931 pentru a dovedi dreptul de proprietate al Regelui Carol al II-lea asupra acelui teren, dovada că terenul (…)10/2001, deoarece din anexele atașate notificării rezulta că terenul era în extravilan, agricol și neagricol și nu (…). 8 din Legea nr. 10/2001, neputând forma obiect al reconstituirii.

După data acestei notificări, dosarul administrativ aflat la ICDPP nu a fost completat în sensul celor dispuse, inculpatul P. PHILIPE AL României depunând prin societatea de avocați doar o adresă, la data de 27.08.2008, prin care avocații exprimă un punct de vedere în legătură cu aspectele semnalate de conducerea ICDPP în notificare, fără însă să depună actele suplimentare care au fost solicitate.

Deși conducerea ICDPP a solicitat această completare a dosarului administrativ cu înscrisuri, deși nu le deținea, câtă vreme notificarea nu era respinsă printr-o decizie, inculpatul T.R. a considerat aceasta ca o situație favorabilă, bazându-se că prin influența pe care o are la nivel politic va putea obține în final o decizie favorabilă pe cale administrativă.

După ce inculpatul T.R. a reușit să realizeze legătura cu directorul I.H. și să îl convingă să fie de acord cu retrocedarea terenului, oferindu-i pentru aceasta și mită, ca o condiție pentru admiterea cererii; în cadrul înțelegerii frauduloase realizate, I.H. a cerut inculpatului să intervină pentru ca cei din conducerea ASAS să solicite convocarea unei ședințe de CA în care să se ia în discuție notificarea inculpatului P. PHILIPE AL României.

Inculpatul T.R. l-a convins prin influență politică pe secretarul ASAS, inculpatul S.G., să susțină acest demers și să solicite convocarea de către ICDPP a unei ședințe de CA, deși acesta cunoștea poziția de refuz a celor două instituții, semnând chiar el adrese către primărie în care exprima astfel de poziții.

Secretarul general S.G. trimite ICDPP adresa nr. 1420 din data de 29.07.2008, prin care a solicitat să se convoace Consiliul de administrație pentru a se analiza solicitarea inculpatului P. PHILIPE AL României, care să fie invitat personal la ședință. În aceeași zi i s-a comunicat inculpatului faptul că s-a dat dispoziția de convocare a consiliului pentru analizarea cererii sale.

Urmare a acestei adrese, directorul I.H. convoacă apoi CA, ședința având loc la data de 02.09.2008, participând în calitate de invitați și inculpatul P. PHILIPE AL României și avocatul acestuia, inculpatul Robert Roșu, precum și inculpatul T.R., fără ca acesta din urmă să își decline vreo calitate oficială și fără a semna vreun act. De asemenea, au participat ca invitați și inculpatul S.G., inculpata C.D. și jurista ASAS, martora P.I.

(…)

Din cuprinsul procesului-verbal de ședință, dar și din declarațiile persoanelor prezente, suspecți, inculpați sau martori în dosar, rezultă că I.H. a prezentat mai întâi invitații, prințul P. PHILIPE AL României și avocatul său, iar apoi a pus în discuție notificarea acestuia, pronunțându-se în sensul admiterii, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, punct de vedere susținut apoi și de inculpata D.C.T.

Trebuie precizat faptul că înainte de punerea notificării în dezbaterea consiliului inculpatul Robert Roșu a înmânat fiecărui membru o mapă separată cu înscrisuri, deși participau ca invitați, iar consiliul avea dosarul oficial, cu toate înscrisurile depuse de petent în sprijinul cererii sale. De asemenea, inculpatul P. PHILIPE AL României a înmânat fiecărui membru al consiliului o broșură în care era prezentată istoria casei regale și în care era precizată apartenența inculpatului la aceasta, deși la momentul respectiv descendența sa nu era recunoscută în România.

Cunoscând că documentația este incompletă și nu sunt îndeplinite condițiile legii pentru retrocedarea terenului, demersul ambilor inculpați s-a înscris în aceleași preocupări avute pentru determinarea unei soluții favorabile în mod fraudulos, prin exercitarea influenței, dar și prin presiuni puse asupra persoanelor respective, impresionați de numele și descendența inculpatului P. PHILIPE AL României, de prezența lui fizică în ședință, dar și de susținerile privind pretențiile sale la daune în cazul respingerii cererii, față de membrii consiliului ca persoane fizice, pretenții invocate și anterior de inculpatul Robet Roșu în corespondența purtată.

Deși există aceste discuții, care se referă nu doar la amplasamentul terenului, ci și la îndeplinirea condițiilor de fond pentru retrocedare, respectiv incidența Legii 10/2001 raportat la categoria de folosință și situarea terenului, aspecte care nu sunt lămurite în ședință, urmare punctului de vedere exprimat de inculpata D.C. și de directorul I.H., având reprezentarea susținerii retrocedării din partea reprezentanților ASAS, la ședință participând secretarul general, inculpatul S.G., membrii CA au hotărât că instituția este unitate deținătoare potrivit legii și inculpatul P. PHILIPE AL României este persoană îndreptățită pentru că a depus la dosar înscrisuri doveditoare că este succesor în linie directă (nepot de fiu al regelui Carol al II-lea) și întrucât a dobândit drepturile succesorale de la Monique Urdărianu. Apoi s-a recunoscut dobândirea dreptului de proprietate de către Carol al II-lea și faptul preluării abuzive de către statul român de la acesta. În privința identificării și individualizării terenului, în considerarea art. 10 pct. 3 din Normele metodologice, consiliul a hotărât efectuarea expertizei tehnice topografice cu următoarele obiective: identificarea terenului – amplasament și vecinătăți, determinarea coordonatelor punctelor de hotar, stabilirea amplasamentului construcțiilor, stabilirea suprafeței afectate de servituți legale, stabilirea suprafeței de teren neocupate de construcții și determinarea amplasamentului fostei fermei Băneasa în sensul dacă este în intravilanul sau extravilanul localității.

Hotărârea CA a fost luată prin votul tuturor membrilor, singura care s-a abținut fiind martora L.E., reprezentanta Ministerului Agriculturii în Consiliu, care a considerat că terenul nu poate fi retrocedat.

La data de 26.09.2008 este convocată o nouă ședință în care a fost din nou luată în discuție cererea inculpatului P. PHILIPE AL României de retrocedare a 204.740 mp teren. De această dată P. PHILIPE AL României nu a mai participat la ședință, fiind reprezentat de avocat, inculpatul Robert Roșu, însă nu s-a discutat asupra concluziilor expertizei și nici nu au fost analizate alte condiții.

De această dată consiliul de adminsitrație nu s-a mai întâlnit într-o ședință la care să participe toți membrii, ci s-a discutat informal în biroul directorului I.H., acesta afirmând că toate problemele discutate anterior au fost rezolvate.

Consiliul de administrație în componența (…) a hotărât, cu majoritatea voturilor, respectiv patru „pentru” și o abținere, cea a numitei Leaota E. reprezentanta MADR, restituirea în natură a terenului în suprafață de 170.924, 97 mp situat în București,(…) la B(…), nr. 8. A fost emisă, în consecință, decizia nr. 30/26.09.2008.

Parchetul susține că decizia de restituire este abuzivă, cererea nefiind însoțită de documente justificative din care să rezulte calitatea de moștenitor îndreptățit sau incidența Legii 10/2001 raportat la situarea terenului, iar acesta nu a fost identificat potrivit legii. Mai mult, din probele dosarului rezultă că în anul 1948 Ferma Regală Băneasa era situată în extravilanul localității Băneasa, așa încât nu putea face obiectul Legii nr.10/2001.

De asemenea, terenul retrocedat în natură era ocupat în parte de construcții, fapt cunoscut de toată lumea, așa cum rezultă și din declarațiilor martorilor (locatari), inculpatul T.R. oferindu-le sume de bani (2500 euro fiecare) pentru a părăsi imobilele fără probleme. Existența unor construcții durabile, locuibile pe terenul retrocedat, rezultă și din aceea că după obținerea terenului inculpatul P. PHILIPE AL României a încheiat contracte de închiriere cu unii dintre angajații institutului, precum și din extrasul CF eliberat după intabularea ca proprietar pe teren a R. SRL, în care apare notat și dreptul de proprietate al statului asupra construcți ilor amplasate pe acest teren.

Situația de fapt reținută de instanță.

1. Referitor la infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență, cumpărare de influență și spălare a banilor, instanța reține următoarea situație de fapt :

Nu există probe că acești inculpați ar fi cunoscut săvârșirea de către inculpatul T.R. a infracțiunilor de corupție reținute în sarcina acestuia și nici să ar fi urmărit, prin faptele lor, înlesnirea în vreun fel a săvârșirii acestor infracțiuni. Acțiunile acestor inculpați s-au circumscris unor activități licite normale în cadrul unei societăți cu obiect de activitate ca cel alR.SRL. Inculpatul Robert Roșu Mihăiță a desfășurat activități de asistență juridică, în calitatea sa de avocat în cadrul societății de avocatură care avea contract de asistență juridică cu societatea. Inculpații M.A. și M.L. au fost colaboratori ai societății în domeniul lor de specialitate și în domeniul de activitate al societății, acela de dezvoltător (promovare) imobiliară. Inculpatul A.D.C. a fost consultat sporadic de reprezentanți ai societății R. SRL cu privire la unele aspecte legate de relațiile cu publicul, fără să urmărească prin aceasta înlesnirea sau ajutorarea săvârșirii vreunei infracțiuni de corupție.

Transmiterea de către inculpatul P. PHILIPE AL României a proprietății Pădurii Snagov și Fermei Regale Băneasa către R.SRL, după ce anterior promisese că va da aceste bunuri în schimbul folosirii influenței de către inculpatul T.R., constituie acte materiale ale aceleiași infracțiuni de trafic de influență. Ele nu pot constitui, în același timp, și acte materiale ale infracțiunii de spălare a banilor, așa cum susține parchetul, deoarece pentru existența acestei infracțiuni trebuie îndeplinită condiția situației premise ca bunurile „spălate” să provină din săvârșirea unei infracțiuni distincte, care s-a comis anterior.

2. Referitor la retrocedarea Pădurii Snagov și la infracțiunile legate de aceasta, instanța reține următoarea situație de fapt:

Inculpatul P. PHILIPE AL României este descendentul fostului Rege Carol al II-lea, în calitate de nepot de fiu. După ce s-au adoptat legile privind retrocedarea bunurilor confiscate abuziv în perioada comunistă, acesta a formulat diverse cereri pentru a i se retroceda bunurile fostului Rege Carol al II-lea, invocând fie dreptul propriu de moștenire, în calitate de nepot de fiu, fie cumpărarea drepturilor succesorale de la moștenitoarea testamentară a ultimei soții a acestuia (E.L.), respectiv de la numita Monique Urdărianu.

Inculpatul P. PHILIPE AL României a avut mai multe persoane mandatate să se ocupe de aceste retrocedări, cel care a depus cererea de retrocedare a bunului Pădurea Snagov fiind inculpatul G.M.. Acesta a depus la Primăria Snagov , la data de 12.03.2003, o cerere pentru suprafața de 10,78 ha . (maximul permis de lege la data respectivă fiind de 10 ha .) din Pădurea Snagov – zona Fundul Sacului, ca mandatar al inculpatului P. PHILIPE AL României.(…)

3. Referitor la retrocedarea Fermei Regale Băneasa și la infracțiunile legate de aceasta, instanța reține următoarea situație de fapt:

Pentru retrocedarea Fermei Regale Băneasa inculpatul P. PHILIPE AL României a depus la data de 13.02.2002 o notificare întemeiată pe Legea nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 554 la executorul judecătoresc. Notificarea fost depusă în nume propriu, în calitate de succesor al fostului Rege Carol al II-lea, ca urmare a cumpărării drepturilor succesorale de la Monique Urdărianu , moștenitoarea testamentară a E.L.

Inculpatul a solicitat astfel, prin notificarea depusă la Primăria Municipiului București, retrocedarea suprafeței de 26,8764 ha ., aflat la momentul respectiv în administrarea Institutului de C. și D.Protecția P., instituție aflată sub coordonarea Academiei de Științe Agricole și Silvice.

Primăria București, prin dispoziția nr. 9134 din 23.11.2007 a Primarului General al Municipiului București, și-a declinat competența de soluționare a cererii către I.C.D.P.P.

După înregistrarea notificării la I.C.D.P.P., directorul institutului de la vremea respectivă, numitul I.H.(decedat ulterior), i-a solicitat inculpatului P. PHILIPE AL României prin nota nr. 996 din 14.04.2008 să completeze dosarul administrativ cu certificatul de moștenitor, cu dovada că nu au fost depuse cereri de restituire a aceluiași imobil de către alți moștenitori, cu titlul de proprietate din 1931 pentrua dovedirea dreptului de proprietate al Regelui Carol al II-lea asupra terenului și cu dovada că terenul nr. 10/2001, respectiv a faptului că este vorba de un teren intravilan.

După această notificare inculpatul P. PHILIPE AL României  a depus la data de 27.08.2008 o adresă prin care răspunde celor solicitate de Institut, fără a depune alte acte în dovedirea cererii.

Prin adresa nr. 1420 din data de 29.07.2008, Academia de Științe Agricole și Silvice, prin secretarul general de la vremea respectivă, inculpatul S.G., a solicitat Institutului  convocarea consiliului de administrație pentru soluționarea cererii de retrocedare formulată de inculpatul P. PHILIPE AL României.

Urmare a acestei adrese directorul I.H. a convocat consiliul de administrație al I.C.D.P.P. la data de 02.09.2008, la ședința acestuia participând și inculpatul P. PHILIPE AL României, avocatul acestuia, inculpatul Robert Roșu Mihăiță, inculpatul T.R. și secretarul general al Academiei de Științe Agricole și Silvice, inculpatul S.G. În cadrul ședinței consiliului de administrație, inculpatul P. PHILIPE AL României  și avocatul acestuia au susținut existența dreptului său de retrocedare a imobilului, toți membrii conciliului (cu excepția martorei L.E., reprezentanta Ministerului Agriculturii în consiliul de administrație) au fost de acord cu restituirea în natură a terenului, după efectuarea unei lucrări topografice de identificare a acestuia.

(…)

Pentru a reține această situație de fapt instanța a avut în vedere hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele civile, care au autoritate de lucru judecat în prezenta cauză conform art. 52 alin. 3 Cod procedură penală, precum și probele administrate în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, care vor fi analizate în continuare.

Chestiuni prealabile.

Înainte de declanșarea prezentului proces penal au fost pronunțate mai multe hotărâri judecătorești de către instanțele civile, hotărâri care au dezlegat în mod definitiv unele aspecte de drept invocate de parchet în actul de sesizare, aspecte cu privire la care inculpații Roșu Robert Mihăiță și X au solicitat să se constate autoritatea de lucru judecat.

Astfel, prin cererea depusă la data de 8.03.2019 inculpatul Roșu Robert Mihăiță a solicitat valorificarea, sub forma unor chestiuni prealabile dezlegate cu autoritate de lucru judecat, a următoarele împrejurări de natură extrapenală:

– calitatea de moștenitor a lui P. PHILIPE AL României adupă bunicul său, Regele Carol al II lea, în linie directă , ca nepot de fiu;

– calitatea de persoană îndreptățită a lui P. PHILIPE AL României în baza drepturilor succesorale dobândite de la Monique Urdărianu ;

– dreptul lui P. PHILIPE AL României  de a solicita restituirea terenului forestier din Snagov, precum și legalitatea Hotărârii nr . 7/14.01.2004 a Comisiei Județene I.;

– legalitatea (regularitatea) procedurii de retrocedare parțială a imobilului Ferma Băneasa în favoarea lui P. PHILIPE AL României;

– legalitatea și valabilitatea unor acte autentice notariale , precum și a unor acte certificate utilizate în procedurile de retrocedare și care exprimă raporturi juridice certe , aflate în circuitul civil.

De asemenea, prin cererea depusă la dosar la data de 3.05.2019 inculpata X a solicitat să se constate autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive si irevocabile pronunțate de instanțele civile vizând:

(…)

În susținerea acestor cereri, inculpații Robert Roșu Mihăiță și X invocă, în esență, următoarele motive pentru a se recunoaște în prezenta cauză penală autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate de instanțele civile.

Se susține că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 52 alin. (3) Cod procedură penală, care obligă instanța penală să ia act de dezlegarea definitivă anterioară, dată pe cale jurisdicțională, civilă, acestor probleme de drept.

Se apreciază că împrejurările pe care le evocă aceste chestiuni prealabile nu mai pot face obiectul analizei de fond efectuate de instanța penală cu ocazia realizării funcției sale judiciare, potrivit art. 393 alin. (1) C. proc. pen. În dezacord cu susținerile exprimate de Ministerul Public prin actul de trimitere în judecată, se consideră că principiul securității raporturilor juridice și efectul impeditiv al regulii ne bis in idem împiedică instanța penală să dea o altă dezlegare decât cea stabilită cu autoritate d e lucru judecat.

Se mai arată că hotărârile invocate corespund din punct de vedere al conținutului și efectelor juridice formei cerute de dispozițiile art. 52 alin. (3) Cod procedură penală – sunt hotărâri definitive – întrucât bifează cerințele intrinseci ale actelor jurisdicționale cu autoritate de lucru judecat. În acest sens, hotărârile invocate au fost pronunțate de instanțe naționale sau recunoscute de instanțe naționale, constituite potrivit legii , competente funcțional și material și pentru care nu s-au constatat și nici măcar nu s-au invocat suspiciuni de lipsă de independență sau de imparțialitate.

Aceste hotărâri au devenit executorii și au și fost puse în executare, atribut legat de efectul substanțial al hotărârii judecătorești și exprimat de regulă prin termenul de hotărâre definitivă, fiind în același timp și hotărâri împotriva cărora nu mai pot fi exercitate căi de atac, atribut legat de efectul procedural al hotărârii judecătorești și exprimat prin termenul de hotărâre irevocabilă.

Se susține că în cauză nu este incidentă nici condiția negativă prevăzută de teza finală a art. 52 alin. (3) Cod procedură penală și care înlătură autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive civile, în fața instanței penale, dacă împrejurările ce fac obiectul chestiunii prealabile privesc existența infracțiunii.

În primul rând, evaluarea incidenței acestei condiții negative trebuie realizată prin raportare la obiectul acuzației formulate în cauză și la limitele în care se exercită funcția de judecată, nemodificabile potrivit art. 371 Cod procedură penală.

Astfel, învestirea instanței de judecată în dosarul nr. X s-a realizat față de inculpați cu privire la presupuse infracțiuni pentru care hotărârile definitive invocate dezleagă chestiuni ce nu reprezintă tipicitate obiectivă sau subiectivă.

Inculpaților din prezenta cauză nu li se impută săvârșirea unei infracțiuni de abuz în serviciu, de trafic de influență, dare de mită, luare de mită, fals intelectual, etc., în legătură cu pronunțarea hotărârilor judecătorești ce au stabilit definitiv împrejurările invocate sub forma chestiunilor prealabile.

Mai mult, împrejurările de fapt și situațiile juridice dezlegate definitiv diferă din punct de vedere material de împrejurările ce compun baza factuală a acuzațiilor formulate în cauză. Acest aspect este evidențiat în mod de necontestat prin faptul că nu există identitate temporală între momentul realizării sau apariției împrejurărilor ce fac obiectul chestiunii prealabile și momentul desfășurării de către inculpați a activității pretins infracționale imputate.

Împrejurarea că aceste chestiuni prealabile au legătură cu acuzațiile formulate în cauză, în sensul că au aptitudinea de a influența modul de rezolvare a fondului, nu determină, prin ea însăși, reținerea excepției prevăzute de teza finală a articolului în cauză, ci reprezintă chiar premisa funcțională, naturală, a oricărei chestiuni prealabile – legătura cu obiectul probațiunii

Chestiunile prealabile dezlegate definitiv exprimă împrejurări sau situații juridice care constituie premise factuale ce pot fi utilizate în raționamentele logico juridice formulate în legătură cu acuzațiile aduse inculpaților și nu privesc, ele însele, existența vreuneia dintre infracțiunile imputate (nu vizează vreun element obiectiv sau subiectiv din conținutul tiparului incriminator).

În aceste condiții, chestiunile prealabile stabilite prin hotărâri definitive ale altor instanțe urmează să fie valorificate de instanța penală în forma în care au fost stabilite cu au toritate de lucru judecat.

S-au invocat următoarele hotărâri pronunțate de instanțele civile.

(…)

După o procedură ce a durat 21 de ani și după mai multe casări cu trimitere spre rejudecare, prin Decizia irevocabilă nr. 954/14.02.2012 pronunțată în dosarul nr. X Înalta Curte de Casație si Justiție a dat câștig de cauză inculpatului P. PHILIPE AL României în acțiunea în recunoașterea și învestirea cu formulă executorie a Hotărârii pronunțate de Secția I a Tribunalelor Judiciare de la Lisabona prin care s-a constatat în mod irevocabil că Prințul C.M.G. are calitatea de fiu legitim al Regelui Carol al 11-lea și moștenitor al acestuia din urmă.

Efectele acestei decizii, fiind vorba despre o acțiune în recunoașterea unei hotărâri având ca obiect stabilirea filiației față de tată, se produc retroactiv – de la nașterea copilului, iar în ceea ce privește drepturile acestuia – de la concepția lui.

(…)

În ceea ce privește notificarea de retrocedare formulată de P. PHILIPE AL României referitoare la 46,7 ha în Pădurea Snagov, argumentele invocate de acesta privind calitatea sa de moștenitor al Regelui Carol al II-lea, existența terenului în proprietatea autorului, preluarea abuzivă de către Statul Român și dreptul de a primi, în temeiul legilor speciale de retrocedare, terenul forestier din Snagov, au fost validate de două hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, după parcurgerea procedurilor prevăzute de lege.

Din acest punct de vedere, se susține că afirmațiile parchetului potrivit cărora „inculpatul P. PHILIPE AL României nu este persoană îndreptățită și pădurea nu a fost proprietatea lui Carol al II-lea” (filele 171 și 278-279 din rechizitoriu) încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor următoare:(…)

Analizând actele dosarului instanța constată că cererea de constatare a autorității de lucru judecat a sentințelor civile care au statuat asupra unor chestiuni prealabile este întemeiată.

Argumentele parchetului dezvoltate în rechizitoriul D.N.A. – S.T. B. din data de 17.05.2016 pentru a susține acuzarea inculpaților din prezenta cauză de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu au fost acelea că inculpatul P. PHILIPE AL României nu ar fi avut dreptul la retrocedarea celor două imobile ce au făcut obiectul cauzei, respectiv Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa. Parchetul mai susține că inculpatul P. PHILIPE AL României nu ar fi făcut nici dovada calității sale de moștenitor de pe urma fostului Rege Carol al II-lea și nici dovada că acesta din urmă ar fi avut în proprietate cele două bunuri menționate anterior.

Așadar, principalul argument invocat de parchet pentru susținerea acuzației de abuz în serviciu, fie sub forma autoratului, fie sub forma complicității, este acela al admiterii cererilor de retrocedare fără a fi întrunite condițiile prevăzute de legile speciale care reglementează restituirea proprietăților preluate abuziv de statul comunist.

Prin faptul că inculpații (…) ar fi dispus cu privire la retrocedarea Pădurii Snagov fără ca inculpatul P. PHILIPE AL României să facă dovada calității de moștenitor și a faptului că acest teren a aparținut fostului Rege Carol al II-lea, parchetul susține că aceștia au săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu. În sarcina celorlalți inculpați, T.R., P. PHILIPE AL României, Robert Roșu Mihăiță și P.N. s-a reținut complicitate la această infracțiune de abuz în serviciu, susținându-se că ar fi înlesnit săvârșirea acestei infracțiuni de către ceilalți inculpați.

(….)

Or, instanța penală nu poate ignora, în analiza săvârșirii de către inculpați a infracțiunii de abuz în serviciu, faptul că mai multe instanțe competente au statuat în mod definitiv și irevocabil atât calitatea de moștenitor al inculpatului P. PHILIPE AL României de pe urma fostului Rege Carol al II-lea, cât și dreptul său de a solicita retrocedarea celor două imobile, în baza legilor speciale de retrocedare a imobilelor preluate abuziv în perioada comunistă.

Calitatea de moștenitor de pe urma fostului rege Carol al II-lea și dreptul inculpatului P. PHILIPE AL României de a solicita retrocedarea în baza legilor de restituire a proprietăților preluate abuziv de către stat nu privesc existența infracțiunii de abuz în serviciu, ci aspecte de drept civil care exced elementelor constitutive ale acestei infracțiuni. Teoretic, chiar în cazul existenței calității de moștenitor și a dreptului de a solicita retrocedarea celor două bunuri, s-ar putea concepe săvârșirea de către funcționari a infracțiunii de abuz în serviciu, dacă s-ar constata încălcarea de către aceștia cu ocazia retrocedării imobilelor a altor dispoziții legale decât cele referitoare la existența calității de moștenitor sau a dreptului de a solicita retrocedarea bunurilor. Elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu constă în neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă (cu încălcarea legii) a atribuțiilor de serviciu, iar constatarea autorității de lucru judecat a hotărârilor civile care au statuat cu privire la calitatea de moștenitor a inculpatului P. PHILIPE AL României  și a dreptului acestuia de a solicita retrocedarea celor două bunuri imobile nu se suprapune cu conținutul constitutiv al infracțiunii.

Având în vedere principiul securități raporturilor juridice, care ține de respectarea dreptului la un proces echitabil, întrucât există unele hotărâri judecătorești prin care s-a stabilit calitatea de moștenitor a inculpatului P. PHILIPE AL României de pe urma fostului Rege Carol al II-lea, în calitate de nepot de fiu, precum și dreptul acestuia de a solicita restituirea celor două imobile ce fac obiectul cauzei penale, nu s-ar mai putea statua prin sentința penală într-un sens contrar celor reținute de instanțele civile care au analizat aceste aspecte și le-au soluționat prin hotărâri definitive. Dealtfel dacă s-ar fi constatat săvârșirea unor infracțiuni cu ocazia pronunțării acestor hotărâri judecătorești, care ar fi condus la desființarea lor în calea extraordinară de atac a revizuirii, s-ar fi putut nesocoti cele statuate de instanțele civile cu privire la calitatea de moștenitor de pe urma fostului Rege Carol al II-lea și cu privire la îndreptățirea inculpatului P. PHILIPE AL României de a solicita retrocedarea Pădurii Snagov și a Fermei Regale Băneasa.

În ce privește calitatea de moștenitor a inculpatului P. PHILIPE AL României de pe urma fostului rege Carol al II-lea, în calitate de nepot de fiu, acest lucru a fost statuat în mod irevocabil prin hotărârea nr. 132/06.02.1955 pronunțată în dosarul nr. 234/1954 al Secției I-a a Tribunalelor Judiciare de la Lisabona, Portugalia, recunoscută prin decizia irevocabilă nr. 954/14.02.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României, în dosarul nr. X – exequatur.

Chiar dacă la momentul săvârșirii faptelor ce formează obiectul acuzației de abuz în serviciu nu era definitivă hotărârea de exequatur ce avea ca obiect recunoașterea hotărârii nr. 132/06.02.1955, pronunțată în dosarul nr. 234/1954 al Secției I-a a Tribunalelor Judiciare de la Lisabona , Portugalia , în prezent nu se mai poate face abstracție de existența acestei hotărâri de recunoaștere și nici nu s-ar putea reține o situație juridică contrară acesteia. Ea a statuat în mod definitiv și irevocabil cu privire la calitatea inculpatului P. PHILIPE AL României  de moștenitor al fostului Rege Carol al II-lea, în calitate de nepot de fiu.(…)

Deși parchetul critică de mai multe ori în actul de acuzare această sentință, susținând că este netemeinică ori că ar fi fost dată cu încălcarea legii, ea beneficiază de autoritate de lucru judecat, iar cele statuate în sentință su nt obligatorii erga omnes . Chiar dacă s-ar fi comis o infracțiune în legătură cu adoptarea acestei hotărâri, ea tot ar produce efecte până la desființarea ei prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, potrivit Codului de procedură civilă. O hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă nu poate fi desființată pe calea prevăzută de art. 25 alin. 3 Cod procedură penală, care se aplică altor înscrisuri decât hotărârile judecătorești. Altfel nu ar exista nicio rațiune pentr care legiuitorul să prevadă în mod expres ca motiv de revizuire a unei hotărâri judecătorești săvârșirea unei infracțiuni cu ocazia pronunțării acesteia. În plus, nici parchetul nu a solicitat acest lucru, nefiind făcute cercetări cu privire la posibilele infracțiuni comise cu ocazia pronunțării acestei hotărâri.

În ce privește solicitarea inculpaților Robert Roșu Mihăiță șiX. de a constata autoritatea de lucru judecat a celorlalte hotărâri civile pronunțate de diferite instanțe în favoarea inculpatului P. PHILIPE AL României, curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se reține caracterul de chestiuni prealabile al aspectelor statuate prin aceste hotărâri.

În primul rând, toate celelalte hotărâri judecătorești menționate de inculpați în cererile de constatare a chestiunilor prealabile privesc alte imobile decât Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, care fac obiectul prezentei cauze. Nefiind investită instanța penală cu judecarea unor infracțiuni care să fi fost comise în legătură cu alte bunuri care au făcut obiectul unor hotărâri civile, nu se impune constatarea autorității de lucru judecat al acestor hotărâri civile în prezenta cauză penală.

Așa cum s-a arătat anterior, constatarea caracterului de chestiune prealabilă al aspectelor soluționate prin hotărârile civile pronunțate în legătură cu Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa are relevanță doar în ceea ce privește infracțiunile de abuz în serviciu de care au fost acuzați inculpații în legătură cu retrocedarea acestor imobile. În cazul acestor infracțiuni de abuz în serviciu aspectele statuate de instanțele civile au legătură cu obiectul cauzei penale și obligă instanța penală să țină cont de autoritatea de lucru judecat al hotărârilor civile. Or, din moment ce instanța penală a fost investită cu infracțiunile de abuz în serviciu comise în legătură cu retrocedarea Pădurii Snagov și a Fermei Regale Băneasa, celelalte hotărâri judecătorești care nu au legătură cu aceste bunuri nu constituie chestiuni prealabile în cauză.

Inculpații au argumentat în cererile lor faptul că celelalte hotărâri civile pronunțate în legătură cu alte bunuri imobile revendicate de către inculpatul P. PHILIPE AL României au reținut că acesta a dobândit în mod valabil drepturile succesorale de pe urma fostului Rege Carol al II-lea de la Monique Urdărianu. Faptul că instanțele au constatat în cazul altor bunuri legalitatea acestei transmiteri a drepturilor succesorale nu înseamnă că suntem în prezența unei autorități de lucru judecat, deoarece nu este vorba de același obiect al cauzei. Lipsind unul din elementele autorității de lucru judecat (identitatea de obiect), nu se poate constata autoritatea de lucru judecat a celorlalte hotărâri civile, în prezenta cauză penală. Ele ar putea constitui un argument pentru a se reține lipsa de temeinicie a acuzațiilor de săvârșire a infracțiunilor de abuz în serviciu, dar nu o chestiune prealabilă dezlegată cu autoritate de lucru judecat.

În plus, parchetul a susținut în actul de sesizare că actul care dovedește această cumpărare a drepturilor succesorale de către inculpatul P. PHILIPE AL României de la Monique Urdărianu ar fi fals, fapt care impune analizarea acestei susțineri pe fondul cauzei. Dacă s-ar constata caracterul fals al acestui înscris, instanța penală poate să rețină că nu a existat o transmitere valabilă a drepturilor succesorale prin acesta, fără ca prin aceasta să încalce autoritatea de lucru judecat al celorlalte hotărâri civile. De această dată nu suntem în prezența unor hotărâri judecătorești irevocabile care să fi statuat asupra acelorași aspecte, ci a unor alte înscrisuri depuse în dovedirea unor cereri similare.

Pentru aceste motive, curtea va respinge restul solicitărilor inculpatului Roșu R.M. și ale inculpatei X de constatare a autorității de lucru judecat a chestiunilor statuate prin celelalte hotărâri pronunțate de instanțele civile în legătură cu drepturile succesorale ale inculpatului P. PHILIPE AL României.

În consecință, instanța reține că nu îndeplinesc condițiile pentru a fi considerate chestiuni prealabile aspectele statuate prin (…)

În ce privește constatarea autorității de lucru judecat a hotărârii Tribunalului de Primă instanță Paris din 06.03.1957 – exequatur, nefiind vorba de o hotărâre recunoscută pe teritoriul României, instanța nu poate admite această cerere. Aceasta poate constitui doar un argument în favoarea susținerilor inculpatului, dar nu o hotărâre care să beneficieze de autoritate de lucru judecat pe teritoriul României.

De asemenea, sentința civilă nr. 110/04.04.2000 a Tribunalului A. a fost pronunțată într-un litigiu în care au fost alte părți și având un alt obiect, neputând fi reținută ca o chestiune prealabilă în prezenta cauză, ci doar ca un argument în favoarea susținerilor inculpaților.

Cereri și excepții privind constatarea nulității absolute a unor probe.

Analizând actele și lucrările dosarului referitoare la cererile și excepțiile privind constatarea nulității absolute a probelor administrate în prezenta cauză, formulate de către inculpații (…), instanța reține următoarele:

Chiar dacă au fost formulate sub forma unor excepții de nulitate absolută, instanța reține că solicitările inculpaților redate mai sus au natura juridică a unor cereri de înlăturare ca nelegale a unor mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale. Deși regula este că cererile privind nelegalitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale se soluționează în faza camerei preliminare, practica judiciară a reținut că există și situații în care acestea pot fi invocate în faza de judecată. Unele dintre aceste situații sunt și acelea în care după ce a fost depășită faza camerei preliminare au intervenit modificări legislative ori au fost adoptate decizii ale Curții Constituționale a României cu privire la texte de lege incidente în cauză.

În consecință, instanța nu poate sancționa cu nulitatea absolută actele de procedură efectuate de organele judiciare cu respectarea normelor legale în vigoare, chiar dacă ar fi vorba de acte care, în urma adoptării Deciziei nr. 302/2017 a Curții Constituționale a României, ar fi sancționate cu nulitatea absolută, pentru că această decizie nu poate fi aplicată retroactiv.

Referitor la interceptările efectuate în baza mandatelor emise de judecătorul de drepturi și libertăți , instanța reține că nu au intervenit aspecte noi față de momentul pronunțării încheierii de cameră preliminară în prezenta cauză, care să conducă la concluzia că acestea sunt lovite de nulitate.

Referitor la interceptările efectuate în baza mandatelor de siguranță națională , instanța constată că, deși nu este incident vreun motiv care să conducă la aplicarea sancțiunii nulității absolute, se impune acordarea unei valori probante reduse pentru aceste probe, în sensul că ele nu pot sta la baza pronunțării unei hotărâri de condamnare a inculpaților și nici nu pot avea un caracter determinant pentru adoptarea unei astfel de soluții.

În ce privește legalitatea acestor probe, instanța reține că acest aspect a fost analizat în faza camerei preliminare, statuându-se printr-o hotărâre definitivă că ele sunt legale.

Conferirea unei valori probante reduse este determinată, în primul rând, de faptul că în cursul judecății au fost adoptate Deciziile nr. 91/2018 și nr. 802/2018 ale Curții Constituționale a României, care au declarat neconstituționale două teze din art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României.

(…)

Așadar, în speță s-ar fi putut realiza o informare efectivă a avocaților inculpaților cu privire la conținutul documentelor clasificate, iar aceasta ar fi fost una conformă cu exigențele Convenției europene a drepturilor omului.

Cum nu a existat o astfel de informare decât față de avocatul inculpaților B.S., T.S. și M.A., nu și față de avocații celorlalți inculpați din cauză, instanța reține că acesta este un motiv pentru care, față de imposibilitatea obiectivă de a analiza temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza emiterii mandatelor de interceptare pe legea siguranței naționale, aceste înregistrări nu pot avea un caracter determinat sau esențial pentru pronunțarea unei soluții de condamnare în cauză. Interceptările și înregistrările au fost efectuate în baza legii în vigoare la momentul efectuării lor, cu autorizarea judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, motiv pentru care nu poate fi constatată nulitatea acestora, însă încheierile care au stat la baza efectuării lor nu au putut fi puse în discuția contradictorie a părților, fiind clasificate.

Asigurarea unui drept real al inculpaților de a contesta în fața instanței de judecată temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza emiterii acestor mandate, deși se referă la un drept substanțial (dreptul la viața privată), constituie temei pentru aplicarea în speță a remediului procedural constând în conferirea unei valori probante reduse acestor mijloace de probă.

În legătură cu procedura de punere la dispoziția parchetului de către Serviciul Român de Informații a celor 188 de înregistrări ale convorbirilor telefonice interceptate în baza mandatelor de siguranță națională, instanța reține că aceasta este reglementată în două texte de lege. Primul temei legal al acestui act îl reprezintă dispozițiile art. 66 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care prevede că „ Serviciile și organele specializate în culegerea, prelucrarea și arhivarea informațiilor au obligația de a pune, de îndată, la dispoziția parchetului competent, la solicitarea acestuia, toate datele și toate informațiile, neprelucrate, deținute în legătură cu săvârșirea infracțiunilor.” Al doilea temei legal al punerii la dispoziție a acestor înregistrări îl reprezintă art. 14 alin. 3 și 4 din O.U.G. nr. 43/2002, privind Direcția Națională Anticorupție, în care se prevede că „ (3) Serviciile și organele specializate în culegerea și prelucrarea informațiilor au obligația de a pune la dispoziție Direcției Naționale Anticorupție, de îndată, datele și informațiile deținute în legătură cu săvârșirea infracțiunilor privitoare la corupție. (4) Serviciile și organele specializate în culegerea și prelucrarea informațiilor, la cererea procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție sau a procurorului anume desemnat de acesta, îi vor pune la dispoziție datele și informațiile prevăzute la alin. (3), neprelucrate.”

Așadar, nu s-ar putea reține că temeiul care a stat la baza punerii la dispoziția parchetului a acestor înregistrări ar fi fost Protocolul nr. xxxxx din 4 februarie 2009, încheiat de Ministrerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații, cu privire la care s-a constatat conflictul juridic de natură constituțională prin Decizia nr. 26/2019 a Curții Constituționale a României.

Este adevărat că din probele administrate rezultă că, împreună cu aceste înregistrări, Serviciul Român de Informații a transmis parchetului și unele note de redare a convorbirilor, dar acest aspect nu poate afecta fiabilitatea probei cu înregistrarea audio transmisă parchetului, ci doar a notelor de transcriere. D.N.A. – S.T. B. arată în adresa depusă la dosar în data de 22.06.2017, aflată la filele 187-193 din volumul XVIII al dosarului instanței că redarea convorbirilor telefonice în procesele-verbale certificate de procuror în prezentul dosar s-a făcut după reascultarea tuturor convorbirilor. Or, în acest caz, fiind vorba de redarea de către procuror a înregistrărilor de la dosar, nu s-ar mai putea susține nelegalitatea care ar fi rezultat din redarea convorbirilor telefonice de către un organ necompetent. Nu există la dosar alte procese verbale de redare a convorbirilor telefonice, în afara celor certificate de procuror. În plus, toate cele 188 de convorbiri telefonice interceptate în baza mandatelor de siguranță națională au fost puse la dispoziția tuturor părților și fiabilitatea redării lor în procesele-verbale certificate de procuror a putut fi verificată în cursul judecății, fiind remediate în cursul cercetării judecătorești toate erorile de redare sau de traducere, astfel că nu există nicio vătămare sub acest aspect.

În ce privește modul concret în care au fost puse la dispoziția parchetului aceste convorbiri telefonice, în adresa depusă la data de 5.03.2019, aflată la filele 144-146 din volumul XLIV al dosarului instanței, D.N.A – S.T. B. arată că „După ce procurorul a solicitat punerea la dispoziție a eventualelor date și informații deținute de S.R.I. în baza mandatelor de siguranță națională puse în aplicare, S.R.I. a pus la dispoziția procurorului, la solicitarea D.J.I. B., înregistrări ale unor convorbiri însoțite de note de redare pentru ca procurorul să analizeze și să aprecieze dacă au legătură cu cauza. După ce procurorul a luat la cunoștință de aceste informații clasificate și a apreciat că din conținutul lor rezultă date în legătură cu cauza, prin adresa din data de 05.06.2015 s-a solicitat SRI declasificarea tuturor convorbirilor telefonice prezentate și a notelor de redare ale acestora. Nu au existat înregistrări prezentate de SRI pe care procurorul să le considere lipsite de relevanță și pentru care să nu solicite declasificarea.” În aceeași adresă se arată că, urmare a solicitărilor adresate SRI, această instituție a transmis apoi cele 188 de înregistrări, pe două suporturi optice tip DVD, care conțineau 34 și respectiv 154 sesiuni audio și că, în afara acestor înregistrări depuse la dosarul cauzei, SRI nu a pus la dispoziția procurorului alte înregistrări obținute în baza mandatelor de siguranță națională.

Potrivit art. 66 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și art. 14 alin. 3 și 4 din O.U.G. nr. 43/2002, privind Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Român de Informații avea obligația de a pune la dispoziția parchetulu i „toate datele și toate informațiile, neprelucrate, deținute în legătură cu săvârșirea infracțiunilor”. Din formularea expresă a acestor texte de lege rezultă că există această obligație de a pune la dispoziția parchetului doar datele și informațiile deți nute în legătură cu săvârșirea infracțiunilor, iar nu toate datele și informațiile deținute cu privire la anumite persoane. Având în vedere natura activității serviciilor de informații, este justificată opțiunea legiuitorului de a institui această obligație doar cu privire la datele și informațiile deținute în legătură cu săvârșirea infracțiunilor, nu și alte date și informații, deoarece această limitare este necesară pentru protejarea siguranței naționale.

Întrucât textele de lege prevăd obligația punerii la dispoziție a datelor și informațiilor neprelucrate, instanța reține că această mențiune se referă la punerea la dispoziție a acestora în formă brută. Sintagma „neprelucrate” nu se referă la punerea la dispoziție în totalitate a datelor și informațiilor deținute în legătură cu o anumită persoană, ci la lipsa unei prelucrări a acestora de tip „intelligence”, adică a unei analize a acestor date și informații, care să fi fost făcută de serviciul de informații. Or, în speță se constată că Serviciul Român de Informații a pus la dispoziția parchetul forma cea mai brută a informațiilor deținute, care constă în înregistrarea propriilor convorbiri ale inculpaților din prezenta cauză. În plus, acestea au fost puse la dispoziția tuturor părților din dosar și au putut fi contestate în cursul cercetării judecătorești. Fiind vorba de punerea la dispoziție a înregistrării convorbirilor telefonice purtate chiar de inculpați, procurorul a putut să facă propria analiză a acestor date și informații și să decidă ce valoare probantă au fiecare dintre ele, neputând fi reținută o ingerință a serviciului de informații în activitatea procurorului sub acest aspect. Faptul că alături de aceste înregistrări au fost puse la dispoziție și note de transcriere a lor nu poate fi considerat o prelucrare a informațiilor, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, procurorul a procedat la ascultarea și retranscrierea acestora.

Deși nu ridică vreo problemă de legalitate a mijloacelor de probă, aspectele analizate mai sus constituie, însă, un alt argument pentru reducerea valorii probante a înregistrărilor puse la dispoziția parchetului de către Serviciul Român de Informații, în sensul că ele nu pot avea un caracter esențial sau determinant pentru pronunțarea unei hotărâri de condamnare.

Condițiile folosirii în procesul penal a transcrierii unor convorbiri telefonice au fost statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în mai multe cauze.

În cauza cauza Khan contra Marii Britanii s-a reținut că reclamantul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de droguri în baza unei interceptări realizate ca urmare a montării de către poliție a unor dispozitive în apartamentul unui prieten al acestuia față de care, el, pe parcursul unei discuții spontane, a recunoscut săvârșirea faptei. Curtea a constatat încălcarea art. 8, apreciind că înregistrările ambientale realizate de polițiștii britanici nu aveau o bază legală corespunzătoare în dreptul englez, ele efectuându-se după niște reglementări ale Ministerului de Interne care nu îndeplineau condiția de accesibilitate. În plus, reclamantul a invocat încălcarea art. 6 din Convenție, întrucât înregistrările efectuate reprezentau singura probă care a stat la baza condamnării sale. Astfel, admiterea de către instanțele britanice a acestui mijloc de probă l-a determinat ulterior și pe reclamant ca, în faza de judecată, să-și recunoască vinovăția. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că procedura în anasamblul său a fost echitabilă, nefiind încălcat art. 6 din Convenție, deoarece reclamantul a avut posibilitatea să conteste atât autenticitatea înregistrării, cât și utilizarea acesteia de către organele judiciare.

(…)

Faptul că în prezenta cauză inculpații au avut la dispoziție înregistrările convorbirilor telefonice de la dosar și le-au putut contesta atât sub aspectul conținutului, cât și sub aspectul fiabilității lor, faptul că a fost efectuată în cauză și o expertiză tehnică a înregistrărilor, cu încuviințarea unui expert parte al inculpaților care au solicitat acest lucru, faptul că a fost audiat în ședință publică expertul oficial care a întocmit raportul de expertiză, inculpații putându-i adresa întrebări sunt aspecte de natură să asigure garantarea efectivă a dreptului la apărare al inculpaților în legătură cu aceste mijloace de probă.

(…)

Chiar înregistrările făcute în baza mandatelor de siguranță națională folosite în prezenta cauză au fost menționate de către Înalta Curte de Casație și Justiție în motivarea sentinței penale nr. 318 din 22 mai 2018, rămasă definitivă prin respingerea apelurilor, în care s-a dispus achitarea martorului P.T.C., audiat în prezenta cauză în cursul urmăririi penale. În motivarea soluției de achitare a martorului instanța supremă face referire și la înregistrări efectuate în baza mandatelor de siguranță națională folosite și în prezenta cauză.

Din declasificarea adreselor emise de D.N.A Serviciul T.B. și Serviciul Român de Informații nu rezultă aspecte din care să se poată trage concluzia că probele administrate în cursul urmăririi penale au fost alterate, sub aspectul fiabilității, prin vreo intervenție a serviciului de informații în administrarea lor. În cazul în care din probe ar fi rezultat o astfel de intervenție a serviciului de informații în administrarea probelor, s-ar fi impus înlăturarea probelor administrate în acest mod, deoarece fiabilitatea lor ar fi fost pusă sub semnul întrebării. Însă, din probele administrate în cauză rezultă că întreaga corespondență s-a purtat între cele două instituții în legătură cu înaintarea de către Serviciul Român de Informații a înregistrărilor efectuate în baza mandatelor de siguranță națională ori în legătură cu înregistrările efectuate în baza mandatelor emise de judecătorul de drepturi și libertăți, înregistrări care au putut fi ascultate și contestate de părțile din cauză. Din acest motiv, instanța reține că nu se impune înlăturarea înregistrării convorbirilor telefonice nici în baza Deciziei nr. 26/2019 a Curții Constituționale a României.

Acestea sunt singurele mijloace de probă care au o legătură cu Serviciul Român de Informații în prezenta cauză și, așa cum s-a arătat anterior, ele au fost solicitate de parchet și predate de către serviciul de informații în baza prevederilor art. 66 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și art. 14 alin. 3 și 4 din O.U.G. nr. 43/2002, privind Direcția Națională Anticorupție, care sunt dispoziții legale în vigoare, adoptate cu respectarea Constituției.

Nu rezultă în cauză date potrivit cărora ar fi fost obținute și alte probe cu sprijinul Serviciului Român de Informații ori că ar fi existat vreo „delegare” de atribuții din partea D.N.A. – Serviciul T.B. către acest serviciu de informații, în baza Protocolului nr. x din 4.02.2009, încheiat între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații. Raportul de constatare întocmit de Institutul de Tehnologie Avansată constituie o probă cu caracter tehnic, întocmit de un specialist dintr-un domeniu, la solicitarea procurorului, fără vreo legătură cu folosirea unor metode specifice unor servicii de informații. Potrivit art. 172 alin. (10) Cod procedură penală constatarea poate fi făcută de un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora, nefiind limitată în vreun fel această posibilitate a organelor de urmărire penală de a apela la cunoștințele unor specialiști. La momentul la care s-a dispus efectuarea acestuia nu era pronunțată Decizia nr. 26/2019 a Curții Constituționale a României, care a constatat existența conflictului constituțional. Raportul întocmit este depus la dosar, a putut fi contestat sub aspectul conținutului probator, iar părțile au putut solicita efectuarea de expertize în cursul judecății în combaterea oricăror aspecte relevate de acest mijloc de probă.

(…)

Pentru aceste motive, instanța reține că probele cu înregistrarea convorbirilor telefonice, făcută în baza mandatelor de siguranță națională, nu este lovită de nulitate absolută, fiind făcută în conformitate cu legea în vigoare de la momentul efectuării lor și cu autorizarea unui judecător din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(…)

În consecință, față de toate aceste aspecte, instanța reține că există în cazul înregistrărilor efectuate în baza mandatelor de siguranță națională o problemă de asigurare deplină a garanțiilor dreptului la viață privată, pe care o ridică lipsa încheierilor în baza cărora au fost efectuate și lipsa unui text de lege similar celui din art. 145 Cod procedură penală, care să dea dreptul persoanei supravegheate ca, după încetarea măsurii de supraveghere, să fie informată cu privire la acest aspect și să aibă dreptul, la cerere, de a asculta convorbirile efectuate. Acestea sunt garanții ulterioare măsurii supravegherii tehnice, care nu afectează fiabilitatea probei cu înregistrarea convorbirilor telefonice de la dosar, dar a căror nerespectare impune adoptarea remediului acordării unei valori probante reduse acestor mijloace de probă.

În plus, instanța reține și faptul că în cursul judecății au fost adoptate Deciziile nr. 91/2018 și nr. 802/2018 ale Curții Constituționale a României, care au declarat neconstituționale două teze din art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, iar prin clasificarea încheierilor în baza cărora au fost emise mandatele de siguranță națională și a celorlalte acte legate de emiterea acestora inculpații au fost în imposibilitate de a lua la cunoștință și de a contesta temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza interceptării convorbirilor lor telefonice, aspect care impune, de asemenea, acordarea unei valori probante reduse acestor mijloace de probă, în sensul că ele nu pot avea un caracter esențial sau determinant în pronunțarea unei hotărâri de condamnare sau de amânare a aplicării pedepsei.

Acest remediu al conferirii unei valori probante reduse unor probe administrate în cursul urmării penale este consacrat legislativ în art. 352 alin. 12 din Codul de procedură penală și a fost admis și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, fiind reținut ca atare și în doctrina și jurisprudența română. Astfel, în doctrină s-a arătat că „testul determinant sau exclusiv al probei, evaluat de CtEDO în ipotezele în care declarațiile unor martori (noțiune autonomă în sens european) au fost administrate fără ca acuzatul să fi putut avea o ocazie adecvată să își exercite dreptul prevăzut de art. 6 parag. (3) lit. d) din CEDO poate fi aplicat, în mod similar și în același scop (protecția dreptului la un proces echitabil), și atunci când probele au fost administrate în cursul urmăririi penale în mod nelegal. În această modalitate, valoarea probantă a probelor administrate în cursul urmăririi penale poate fi afectată de nelegalitatea administrării lor prin stabilirea de către judecătorul de cameră preliminară că singurul remediu eficient este acela al constatării valorii probante condiționate a acestor probe care, în cursul judecății, să nu poată servi în mod determinant sau exclusiv la pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatului, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei;” (M. U., Procedură penală. Partea specială, Ediția 4, Editura C.H. B., 2017, pagina 186).

Referitor la cererile de constatare a nulității absolute a perchezițiilor informatice , (…) în prezenta cauză au fost analizate de către judecătorul de cameră preliminară aspectele privind legalitatea administrării probelor cu perchezițiile informatice, prin prisma sancțiunii nulității relative incidente la acel moment, constatându-se că acestea au fost legal administrate.

(…) 

III. Schimbări ale încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților.

 (…)

Roșu R.Mihăiță – din trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, în trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

(…)

În motivarea schimbării încadrării juridice a faptelor, instanța a reținut că în cazul infracțiunii de trafic de influență doctrina și practica judiciară au statuat că, dacă ar fi comise atât acte de pretindere, cât și acte de primire a unor bani sau alte foloase, în condițiile art. 291 Cod penal, încadrarea juridică a acestor fapte este într-o singură infracțiune de trafic de influență, fără aplicarea dispozițiilor legale referitoare al infracțiunea continuată, prevăzute de art. 35 alin. 1 Cod penal.

Într-adevăr, în cazul infracțiunilor de cumpărare și de trafic de influență, ca și în cazul altor infracțiuni cu consumare anticipată, fapta se consumă la momentul realizării primelor acțiuni ce constituie elementul material al infracțiunilor, respectiv a promisiunii de bani sau bunuri din partea cumpărătorului de influență și acceptării acestei promisiuni de către traficantul de influență.

(…)

Așadar, în acest caz infracțiunea de trafic de influență nu este una continuă, așa cum a susținut parchetul, ci suntem în prezența unei unități naturale de infracțiune care conține atât actul de acceptare a promisiunii, cât și actul de primire a bunului. (…)

Tot prin încheierea de ședință din data de 17.05.2019, în temeiul art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

(…)

Roșu R.Mihăiță, din complicitate la spălarea banilor, prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 29 alin. 1 lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, în complicitate la spălarea banilor, prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 29 alin. 1 lit. a) din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 5 Cod penal

(…)

Pentru aceste motive, în temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, instanța va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei de abuz în serviciu, reținută în legătură cu retrocedarea suprafeței de teren de 46,78 ha . din Pădurea Snagov, entru inculpații:

(…)

Roșu R.Mihăiță, din complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 13 ² din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 309 Cod penal și art. 5 Cod penal, în complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal rapor tat la art. 13 ² din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal. (fapta descrisă în rechizitoriu la pct. 4 de la încadrarea în drept).

(…)

Analiza acuzațiilor aduse inculpaților.

(…)

Referitor la infracțiunea de trafic de influență reținută de parchet în sarcina inculpatului Roșu R. Mihăiță.

În sarcina inculpatului R.R.M. parchetul a reținut în actul de sesizare că, acționând în mod continuat, începând cu luna septembrie 2006, în baza aceleași rezoluții infracționale, alături de inculpatul T.R., i-a promis inculpatului P. PHILIPE AL României  că prin influența acestuia, fost consilier al primului ministru, exercitată direct și indirect prin intermediul relațiilor pe care le are la cel mai înalt nivel în lumea politică, în justiție și presă, precum și prin intermediul firmei de avocați din care face parte (cea mai mai mare și puternică firmă de avocați din țară în care este angajată soția primului ministru, iar soțiile unor asociați sunt judecători, inclusiv la ICCJ ), îi poate determina pe funcționarii publici implicați în procedurile de retrocedare a bunurilor revendicate să-i retrocedeze averea pretinsă (la care nu era îndreptățit), solicitând în schimb o parte considerabilă din aceasta pentru membrii grupului infracțional asociați în R. SRL, între 50 – 80% din fiecare bun care va fi obținut, faptă care, în opinia parchetului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.

Prin încheierea din data de 17.05.2019, în temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea continuată de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, în infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, în forma unității naturale

Instanța constată că probele administrate în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești nu confirmă săvârșirea de către inculpatul Roșu Robert Mihăiță a acestei infracțiuni.

Toate probele administrate în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești relevă faptul că inculpatul Roșu Robert Mihăiță a desfășurat o activitate normală de avocat al societății R. SRL, fără să fi comis vreo faptă de pretindere ori de primire a unor bunuri în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă funcționarii publici competenți să dispună restituirea bunurilor revendicate de inculpatul P. PHILIPE AL României.

Toate activitățile de avocat au fost desfășurate de inculpatul Roșu Robert Mihăiță alături de alți colegi avocați din cadrul societății de avocatură din care face parte, respectiv Societatea Țucă, Zbârcea și Asociații, fără să existe vreo probă că inculpatul Roșu Robert Mihăiță a cunoscut despre înțelegerea ilicită dintre inculpații T.R. și P. PHILIPE AL României, privind traficul și cumpărarea de influență. Dacă ar fi cunoscut ceva în legătură cu această vânzare și cumpărare a influenței și ar fi făcut demersuri pentru a-i ajuta pe inculpații T.R. și P. PHILIPE AL României  să realizeze tranzacția ilicită, s-ar fi pus în discuție săvârșirea de către acesta a unei complicități la infracțiunea de trafic de influență (iar nu a unor acte de autorat, așa cum a reținut parchetul în actul de sesizare), însă nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul R.R.M. ar fi avut cunoștință de acest lucru.

Faptul că inculpatul Roșu Robert a exercitat o activitate normală de avocat în acest caz a fost reținut și de Judecătorul de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Încheierea nr. 338 din 11 martie 2016, pronunțată în dosarul nr.X. Astfel, în această încheiere Judecătorul de drepturi și libertăți arată că „(…) nimic nu încriminează firma de avocatură și, cu atât mai puțin pe inculpatul R. R., acțiunile sale înscriindu-se în limita activităților pe care le desfășoară în mod normal un avocat. Rolul avocatului, indiferent dacă reprezintă o persoană particulară sau un organ al statului, este acela de profesionist, de consilier și reprezentant de încredere al clientului său” (fila 39 din Încheiere) și că “în lipsa unor probe certe din care să rezulte conivența infracțională dintre inculpatul .T. R. și inculpatul R.R. simpla exprimare de către acesta a opiniei în sensul că ”Prințul Paul” este îndreptățit la restituirea unor imobile ce au aparținut regelui Carol al II- lea sau întocmirea unor notificări adresate conducerii instituțiilor ce aveau în administrație bunurile imobile revendicate, nu-i poate atrage o răspundere penală, mai ales în condițiile unei practici neunitare a instanțelor în materia Legii 10/2001. Mai mult, este de observat faptul că astfel de notificări mai fuseseră formulate și cu mult anterior – pornind de la primele notificări din februarie 2002, avocat fiind numita N.D.- dar emiterea unei notificări are doar valențe procedurale, nefiind constitutivă de drepturi și obligații ” (filele 39-40 din Încheiere).

Deși nu se poate vorbi de o autoritate de lucru judecat a încheierilor adoptate în materia măsurilor preventive, trebuie ținut cont de faptul că, în prezenta cauză, după pronunțarea acestei încheieri nu au fost administrate probe semnificative, care să conducă la o concluzie contrară. Dimpotrivă, probele administrate ulterior în cursul cercetării judecătorești întăresc concluzia că nu există o faptă de traficare de influență care să fi fost comisă de inculpatul R.R.M.față de inculpatul P. PHILIPE AL României.

Nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul R.R.M. s-ar fi întâlnit cu inculpatul P. PHILIPE AL României în altă parte decât la sediul societății de avocatură din care face parte inculpatul și nici că cei doi s-ar fi întâlnit vreodată unul cu celălalt fără să fie de față și alte persoane.

Dimpotrivă, din probele administrate în cauză rezultă că R.R.M.a intrat în contact cu inculpatul P. PHILIPE AL României abia la data de 21.09.2006, în calitate de avocat desemnat de Societatea Țucă, Zbârcea si Asociații să se ocupe de clientul R.SRL, și că activitatea acestui inculpat s-a rezumat la verificarea condițiilor de legalitate asociate tranzacției pe care inculpatul P. PHILIPE AL României o negociase deja, prin intermediul inculpatului T.R., cu această societate comercială.

Astfel, inculpata P.N. arată în declarația dată în cursul judecății la 25.01.2019 că: „Întrebare: Cine a participat din partea Țucă și Zbârcea la întâlniri (este vorba despre întâlnirile anterioare datei de 21.09.2016)? Răspuns: După ce s-a făcut prima formă de contract, de la Țucă și Zbârcea a venit domnul R. Întrebare: Cum adică după ce s-a făcut prima formă de contract? Răspuns: La sediul de la Ilko Star , primele discuții s-au purtat între P. Leți, C., eu, P. PHILIPE AL României, L., R.T. și un avocat nu îmi amintesc numele” .

Declarația inculpatei P.N. este confirmată, sub acest aspect, de copia print după proprietățile predefinite ale documentului tip Word ale înscrisului Contract de cesiune, trimis prin corespondență e-mail de avocatul D.Barnett. Din acest înscris reiese că redactarea contractului de cesiune de drepturi a fost realizată de avocatul Leți O., la data de 18.09.2016, așadar cu 3 zile înainte de contactarea avocaților Societății Țucă, Zbârcea și Asociații (dosarul instanței, vol. 45, fila 197).

Fiind audiat în cursul judecății la data de 24.02.2017, inculpatul T.R. arată: „Întrebare: A participat R.R. la discuțiile inițiale de negociere a contractului de cesiune, cele cu Ilko Star? Răspuns: Nu-mi amintesc la ce moment a intrat R.R., dar sigur la momentul inițial nu. În momentul în care a început să se facă schimb de documente atunci firma de avocatură a stabilit un mod de lucru. Dar nu-mi aduc aminte dacă R.R.a fost cel însărcinat. Întrebare: Asupra procentelor din contract sau datelor economice R.R.a avut vreun punct de vedere? Răspuns: Nu, aceasta a fost negocierea părților”.

Așa cum s-a arătat anterior în cadrul analizei infracțiunii comise de inculpatul T.R., există probe că acesta din urmă s-a întâlnit cu inculpatul P. PHILIPE AL României și cu soția acestuia, înainte de încheierea contractului din data de 21.09.2016, acasă la inculpatul T.R., fără să mai fie de față și alte persoane. De altfel în cadrul acestor întâlniri avute anterior de cei doi inculpați s-au putut discuta aspectele de trafic și cumpărare a influenței, iar nu și ulterior, când inculpații s-au prezentat la Societatea Țucă, Zbârcea si Asociații. Este logică o astfel de succesiune a faptelor, deoarece inculpații nu se puteau prezenta la societatea de avocatură înainte să fi discutat mai întâi între ei termenii esențiali ai înțelegerii (obiectul și prețul), care în acest caz cuprindea și o componentă de trafic și cumpărare de influență, și a se înțelege cu privire la aceste aspecte. Altfel nu aveau cum să știe că amândoi sunt de acord cu actele de vânzare și de cumpărare a influenței și că s-ar putea ajunge la încheierea unei convenții între ei, care să necesite prezența unui avocat pentru redactarea înțelegerii. În consecință, instanța va reține că mai întâi s-au pus de acord inculpații T.R. și P. PHILIPE AL României asupra termenilor acestei înțelegeri, inclusiv asupra prețului traficului de influență, și apoi s-au prezentat la casa de avocatură pentru perfectarea contractului.

Faptul că la 21.09.2016 la firma de avocatură Ț., Z si Asociații s-a primit un proiect al contractului negociat deja anterior de inculpații T.R. și P. PHILIPE AL României, inclusiv în ceea ce privește procentul din valoarea bunurilor ce i-ar fi revenit acestuia din urmă, rezultă din mai multe probe:

Martorul Z.G. arată în declarația dată în fața instanței la data de 02.03.2018 că: „În luna septembrie a anului 2006 am fost contactat telefonic de domnul T.R. care mi-a solicitat o întâlnire în legătură cu un potențial proiect imobiliar care avea legătură cu un contract de cesiune de drepturi litigioase încheiat cu domnul P. PHILIPE AL României  (…) am organizat această întâlnire la sediul societății noastre de avocați, împreună cu avocatul R.R., care coordona departamentul de litigii, și, de asemenea, cu un avocat de drept imobiliar, cred că este vorba de D.A.. La această întâlnire au fost prezenți cu siguranță domnul R.T.și D. Barnett, care era consilierul juridic al companiei BSG, B. Steinemetz, iar obiectul întâlnirii viza două aspecte: ni se solicita efectuarea unui audit juridic în legătură cu bunurile prințului Paul și, de asemenea, am fost informat că avuseseră loc discuții, negocieri în legătură cu semnarea unui contract de drepturi litigioase. Ulterior am primit acest contract de la domnul D. Barnett și l-am trimis mai departe colegilor mei”.

Martorul D.A.(participant la prima întâlnire de la sediul Societății Ț., Z. și Asociații) arată în declarația din 25.05.2018 că “În 20 septembrie, îmi amintesc că mi s-a solicitat de către partenerul meu coordonator D.B. să fac o revizuire a proiectului de contract ce fusese transmis firmei cu o zi înainte. Din câte cunosc fusese transmis de către D.Barnett, avocatul R., către G.Z.via email. Mi s-a cerut să fac analiza acestui contract și să propun o serie de amendamente care să protejeze mai bine clientul nostru, cu mențiunea că solicitarea expresă a clientului fusese de a nu interveni asupra contractului într-o manieră profundă care să repună în discuție anumite aspecte, dat fiind că părțile negociaseră și ajunseseră la un acord comercial, și nu se dorea ca amendamentele noastre să tergiverseze eventual încheierea contractului. Întrebare: A contribuit R.R. la redactarea acestor amendamente sau a contractului în general? Răspuns: Nu. Întrebare: În urma întâlnirilor la care ați participat ați avut convingerea că inculpatul P. PHILIPE AL României dorește să semneze într-adevăr acest contract? Răspuns: Da, fără îndoială. Întrebare: Vă amintiți să fi existat la momentul semnării discuții referitoare la aceste procente? Răspuns: În 21 septembrie din câte îmi amintesc, întâlnirea organizată pentru semnarea contractului a avut loc în cursul dimineții, dacă nu mă înșel, și în afară de chestiunile pe care le­am expus deja, s-a trecut la semnarea contractului. Nu îmi amintesc să se fi pus în discuție aspecte comerciale, cum ar fi procentele. Subliniez încă o dată că în momentul în care acest client ne-a abordat, în data de 19 sau 20 septembrie, înțelegerea comercială a părților avusese loc. Întrebare: Ați citit vreodată contractul încheiat la data de 01 noiembrie 2006? Răspuns: Da, l-am citit. Întrebare: Când și dacă acesta cuprindea și alte amendamente decât cele pe care dvs. le-ați fi cunoscut? Răspuns: Nu cunosc contractul pe de rost, dar nu cred. Nu avea cine să le facă pentru că de acest contract m-am ocupat împreună cu D.Barnet și cu domnul avocat Leți. Dacă la momentul semnării s-a mai introdus vreo clauză, asta nu știu. Se poate vedea comparând varianta intermediară cu cea finală”.

Aceste aspecte sunt confirmate și de martorele H.J.I.A., audiată de instanță la data de 11.05.2018, P.A.I., audiată la data de 25.05.2018, G.I.M., audiată la data de 11.05.2018.

De asemenea, aceleași aspecte privind neimplicarea în nici un fel a inculpatului R.R.M. în negocierea clauzelor contractului de cesiune de drepturi semnat de inculpații T.R.și P. PHILIPE AL României prima dată la data de 21.09.2006 rezultă și din următoarele probe: (…)

Or, dacă inculpatul R.R. nu s-a întâlnit niciodată cu inculpatul P. PHILIPE AL României înainte de data 21.09.2006, când acesta din urmă a venit la sediul societății de avocatură ca urmare a înțelegerii pe care a făcut-o anterior cu inculpatul T.R., rezultă că nu poate exista vreo faptă de pretindere de bunuri sau vreo promisiune de folosire a influenței din partea inculpatului R.R.M., care să fi fost făcută în legătură cu încheierea contractului de cesiune de drepturi succesorale din data de 21.09.2006.

Inculpatul R.R. nu a luat contact cu ceilalți inculpați decât după ce a fost desemnat în cadrul firmei de avocatură să se ocupe de contractul de cesiune de drepturi succesorale, iar contactarea S.Ț., Z și Asociații de către inculpatul T.R. nu s-a făcut prin avocatul R.R.M. ci prin intermediul avocatului Z.G., așa cum rezultă din declarația acestuia redată mai sus.

Faptul că inculpatul R.R.M. nu a desfășurat decât o activitate normală de avocat în relația cu inculpatul P. PHILIPE AL României rezultă și din aceea că după data de 21.09.2009 el a coordonat o echipă de mai mulți avocați din cadrul Societății Ț. Z. și Asociații (formată din ….), pentru întocmirea Raportului de audit juridic solicitat de reprezentanții societății R. S.R.L. Toți martorii audiați în legătură cu acest Raport au arătat că au lucrat independent la întocmirea acestuia, nefiindu-le impusă vreo opinie de către inculpatul R.R.M. Raportul a fost depus la dosarul cauzei la data de 13.08.2018 și conține o analiză detaliată și concluziile cu privire la drepturile succesorale ale inculpatului P. PHILIPE AL României asupra mai multor bunuri.

Spre deosebire de inculpatul T.R., în cazul căruia declarațiile inculpatului P. PHILIPE AL României referitoare la săvârșirea de către acesta a infracțiunii de trafic de influență au fost consecvente, constante și s-au coroborat și cu alte probe, în cazul inculpatului R.R.aceste declarații au fost inconsecvente și nu se coroborează cu nicio altă probă.

După ce în plângerea din data de 12.10.2011 inculpatul P. PHILIPE AL României  afirmă că „R.R. l-a adus la discuții pe R.T., ce mi-a fost prezentat în anul 2006 ca fiind consilier al premierului C.P.T. și fost șef de cancelarie al lui A.N.” , în plângerea formulată la 23.01.2015 acesta arată că: „După aproximativ 1 an, d-ul N.P. ne-a făcut cunoștință cu dl. R.T.”. Această din urmă succesiune a evenimentelor este menționată și în denunțul formulat de inculpatul P. PHILIPE AL României la data de 15.04.2015, precum și în declarația dată ca suspect la data de 23.04.2015. De altfel, era imposibil ca inculpatul R.R.M. să-l aducă la discuțiile cu P. PHILIPE AL României pe inculpatul T.R., deoarece acesta din urmă a fost cel care a contactat firma de avocatură după ce a avut primele întâlniri cu inculpatul P. PHILIPE AL României și a ajuns la o înțelegere cu acesta. Nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul T.R. ar fi fost în relații atât de apropiate cu inculpatul R.R.M., anterior datei de 21.09.2006, astfel încât cei doi să-și fi permis deja la această dată să discute împreună despre săvârșirea unor infracțiuni.

Inculpatul P. PHILIPE AL României confirmă faptul că inculpata P.N. i l-a prezentat pe inculpatul T.R. și în declarația dată la 11.12.2015, în care arată că „N.P. mi-a spus că ea nu mai poate să rezolve pentru că este o cauză complexă, dar poate să îmi prezinte pe altcineva care să mă ajute, respectiv pe R.T.[…] Am acceptat să mă întâlnesc cu R.Truică, întâlnire care a fost la un hotel din București care cred că era al lui P.P.[…] Precizez că înțelegerea care mi s-a propus era aceea ca eu să cedez drepturile litigioase unei firme R.SRL, condiție pusă de R.T., fără care înțelegerea ar fi căzut” .

O altă contradicție există și în declarația dată de P. PHILIPE AL României în calitate de suspect la 11.12.2015, în care arată că: “M-a convins R.R., care mi-a spus că am nevoie de un avocat ca ei pentru a câștiga și că fără ei nu o să obțin nimic. Că am nevoie de un avocat de care oamenii să se teamă, inclusiv la instanță și că avocații „mici” se tem să lupte cu astfel de oameni puternici. Mi-a spus că au oameni în presă care pot să ajute la imaginea mare care va influența decizia la curte. Mi-a spus că A.D.lucrează cu ei și că are un trust de presă cu 50 de oameni care poate să ne ajute în acest fel. Mi-a spus de asemenea că soția primului ministru T. lucrează la firma lor de avocatură, pe care am și văzut-o apoi de două ori la sediul firmei de avocatură. A vrut să îmi arate astfel că firma lor este puternică, că la ei lucrează oameni importanți. T. a confirmat cele spuse de R.R..”

Deși nici nu s-ar putea deduce din această afirmație existența vreunei acțiuni de pretindere de bunuri sau de promisiune a folosirii influenței din partea inculpatului R.R.M., care să poate fi apreciată ca fiind un act de trafic de influență, ea vine în contradicție cu o altă declarație dată de inculpatul P. PHILIPE AL României în aceeași cauză.

Astfel, în declarația de suspect dată de P. PHILIPE AL României în data de 23.04.2015 (aflată în vol. 3, filele 234-245 din dosarul de urmărire penală), acesta arată următoarele:

„Țin minte că, în acest context, R.T.a spus să nu-mi fac griji cu T. deoarece rezolvă el. În acele împrejurări, R.T. mi-a spus că I.T.lucrează la S.Țuca.

Contractul cu R.T., mai exact cu R., s-a încheiat ulterior, tot la sediul S.Ț.

Țin minte că am stat peste 5 ore în ziua respectivă și am discutat multe detalii.

Rețin că m-a deranjat foarte mult când am văzut că au pretins 80 % din Băneasa , noi nu am vrut să semnăm, dar ei au spus că vor rezolva foarte repede obținerea acestui teren pe cale administrativă, ceea ce s-a și întâmplat. Au rezolvat Băneasa în 2-3 luni.

Când am ezitat să semnăm, fiind nemulțumit de procentele luate de R.T., acesta ne-a spus că este ultima șansă pe care o avem, că altfel nu vom obține nimic .

Cu această ocazie ni s-a precizat că ei au acces inclusiv la Curtea Supremă, că dacă va fi nevoie ne poate ajuta la Curtea Supremă , spunând că doamna Ț. este judecător acolo.

Printre cei apropiați, R.T. l-a menționat și pe primarul din Snagov, M.A., cu care este bun prieten, care l-a ajutat să cumpere pământ acolo, se vizitează cu acesta etc.

Ulterior am avut mai multe întâlniri cu R.T., la una dintre întâlniri mi l-a prezentat pe R.S., prietenul său. Mi-a spus să nu-mi fac griji că de acum încolo ziarul lui R.S. că nu mă va mai ataca.”

Cum se poate constata, în această ultimă declarație inculpatul susține că afirmația că soția prim-ministrului lucrează la societatea de avocatură Țucă, Zbârcea și asociații ar fi fost făcută de inculpatul T.R., iar nu de inculpatul R.R. De asemenea, toate referirile inculpatului P. PHILIPE AL României legate de traficul de influență sunt făcute doar cu privire la inculpatul T.R., ceea ce confirmă concluzia că inculpatul R.R.M. nu a făcut nici un fel de astfel de afirmații.

De asemenea, faptul că referirea la calitatea de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție a doamnei Ț. a fost făcută doar de către inculpatul T.R. rezultă și din aceea că în denunțul din data de 15.04.2015 inculpatul P. PHILIPE AL României arată că: „R.T. a spus că d-na Ț. este judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție și că vor utiliza serviciile ei în dosarul de exequatur”. Rezultă de aici în mod clar că o astfel de afirmație nu a fost făcută de inculpatul R.R.M., ci de inculpatul T.R. Nu se poate reține din probe că inculpatul R.R.M.ar fi fost de față la momentul când s-au făcut aceste afirmații ori că le-ar fi încuviințat, în mod explicit sau implicit.

În declarația de suspect dată de P. PHILIPE AL României în data de 11.12.2015 (aflată în vol. 2, filele 250-259 din dosarul de urmărire penală) acesta afirmă că: „L-am cunoscut pe T.la sediul firmei de avocați, acesta spunându-mi că este consilier al lui T., că deține clădirea în care funcționează firma de avocatură Țucă și că el plătește avocații, care sunt ai lui. Mi-a spus că el poate să facă și să obține orice, că prin D.A. controlează presă, mi-a arătat și o listă de 80 de oameni din presă pe care îi poate controla. Mi-a spus că dacă sunt cu ei pot să câștig. La discuție a fost T.R.și avocatul R.R.. Mai erau și alte persoane, nu știu cine, dar T.tot timpul este însoțit de două trei persoane .

Așa cum se va arăta ulterior, în cazul analizei faptelor imputate inculpatului T.S., nu se poate deduce din această afirmație săvârșira vreunei infracțiuni de trafic de influență de către inculpatul T.S., ci este vorba de afirmații generice ori care privesc aspecte licite, cum ar fi plata avocaților sau publicitatea în presă. Din acest motiv ea nu apare ca relevantă nici pentru acuzațiile aduse inculpatului R.R.M. Dimpotrivă, afirmațiile inculpatului P. PHILIPE AL României privind presupusele promisiuni „de rezolvare” făcute de inculpatul R.R.M. pot fi considerate ca referindu-se la faptul că acesta din urmă i-a spus că poate să-l ajute să rezolve în mod legal problema revendicării bunurilor, ceea ce este normal, având în vedere calitatea a de avocat și rezultatul Raportului de due diligence întocmit de echipa de avocați coordonată de inculpat.

Afirmațiile inculpatului P. PHILIPE AL României cu privire la pretinsa faptă de trafic de influență a inculpatului R.R.Mihăriță nu sunt confirmate și de declarațiile date de P. PHILIPE AL României, deși potrivit probelor aceasta din urmă l-a însoțit în permanență pe soțul său la întâlnirile legate de încheierea contractului de cesiune și cunoștea orice aspect legat de retrocedare. La dosar sunt mai multe interceptări a unor convorbiri telefonice în care diferite persoane discută direct cu susnumita chestiunea retrocedării bunurilor imobile ale inculpatului P. PHILIPE AL României.

Astfel, în declarația de suspect dată de A R.L.la data de 06.05.2015 (aflată în vol. 5, filele 179-195 din dosarul de urmărire penală) numita A R.L. arată următoarele:

„Astfel, N.P. ne-a spus că îl cunoaște pe R.T., un fost consilier al lui A.N., care are puterea de a ne ajuta cu acest sabotaj al autorităților și cu obținerea documentelor necesare (PUZ etc).

Prima dată ne-am întâlnit cu R.T.la sala de fitness a Nelei P., pe care acesta o frecventa. Prima dată R.T. ne-a invitat la el acasă în Snagov, pentru a discuta despre proprietățile noastre și despre exequatur.

R.T. ne-a spus că am pierdut timpul cu avocați individuali și că avem nevoie de o firmă mare de avocatură, pe care s-a angajat să o plătească el.”

Din această ultimă afirmație rezultă că la momentul când inculpatul T.R.le-a promis că poate să-i ajute nu era implicată firma de avocatură din care face parte inculpatul R.R.M., ci inculpatul T.R. urma să o angajeze ulterior, dacă P. PHILIPE AL României va fi de acord să-i cumpere influența.

Faptul că inculpatul R.R.M. a desfășurat tot timpul o activitate normală de avocat rezultă și din declarația de martor dată în cursul urmăririi penale de A.C.R. (aflată în vol. 7, filele 260-314 din dosarul de urmărire penală), în care arată că: „La vremea respectivă am constatat că era un circuit între T., R.R.și N. Păvăloiuu, cei trei întâlnindu-se foarte des, fie la firma de avocați, fie la sediul firmei lui T., fie la N.P. la firmă, din câte îmi amintesc în Piața Domenii, deasupra unei săli de sport. Nu am participat la discuții, deși uneori l-am dus chiar eu cu mașina pe T. entru a se întâlni cu persoanele menționate, dar T. mi-a spus că se întâlnesc pentru a discuta despre terenurile prințului Paul. Din câte am înțeles N.P.a fost cea care a inițiat proiectul și l-a prezentat pe prințul Paul lui R.T. și asociaților lui.”

Nu rezultă de aici vreo acțiune de trafic de influență comisă de inculpatul R.R.M., iar din întâlnirile acestuia cu ceilalți inculpați nu se poate presupune că ei ar fi discutat despre traficarea influenței. Chiar dacă s-a dovedit că inculpatul T.R.a comis această faptă, aceste întâlniri la care face referire martorul pot fi puse pe seama discuțiilor normale despre multiplele litigii aflate pe rolul instanțelor sau discuțiilor despre problemele de drept pe care le ridicau retrocedările. Martorii indicați anterior au arătat că la aceste întâlniri inculpatul R.R.M. nu a fost niciodată singur cu inculpații T.R.și P. PHILIPE AL României, ci au fost tot timpul și alte persoane de față.

În declarația de martor dată de R.V. eîn cursul urmăririi penale (aflată în vol. 6, filele 288- 316 din dosarul de urmărire penală) acesta afirmă că atunci când a participat la sdiul societății de avocatură Ț. Z. și asociații ca să-l asiste pe inculpatul P. PHILIPE AL României la discuțiile cu reprezentanții R.e „La un moment dat m-am ridicat pntru a mă duce la baie și avocatul R. a primit dispoziție de la avocatul Ț.să mă însoțească. Senzația mea nu a fost că vrea să îmi arate ușa, ci să mă supravegheze. Când m-am ridicat am luat cu mine și dosarul pe care îl aveam și în care era și plângerea penală pe care o redactasem anterior. I-am dat dosarul domnului R. la ușa de la toaletă pentru a mi-l ține. Când am ieșit l-am, surprins răsfoind dosarul. Nu mi-a spus nimic, dar eu i-am spus că nu e frumos să se uite în actele mele. Când ne-am întors avocatul R. le-a spus celorlalți cu uimire, supărare și chiar afectare personală că prințul Paul vrea să facă plângere penală. Cred că le-a și spus, cumva ferit, că a văzut la mine plângerea respectivă. Reacția a fost una de ceartă, s-au arătat supărați și enervați, mai ales cei doi israelieni, care au spus că se consideră amenințați de un asemenea demersuri discuția s-a terminat apoi foarte repede.”

Acest episod, deși nu relevă nimic în legătură cu săvârșirea de către inculpatul R.R.M.a vreunei acțiuni de traficare a influenței, a fost nuanțat de martorul R.V. în declarația dată în cursul judecății, în care afirmă că el i-a arătat inculpatului R.R. plângerea penală respectivă și i-a spus să se uite pe ea. Faptul că după ce a văzut plângerea penală inculpatul R.R.M.le-a spus clienților săi despre aceasta este un aspect normal al apărării clientului de către avocat.

Legat de vreo presupusă faptă de trafic de influență comisă cu această ocazie, martorul R.V. arată în declarația dată în cursul judecății la data de 17.11.2017 că: “Întrebare: Vreunul dintre cei prezenți la discuții – Ț. sau R.R. – a afirmat în cadrul acestei discuții, că sunt singurii care pot obține bunurile revendicate? Răspuns: Nici vorbă. Domnul Ț., în afară de faptul că ne-a primit și ne-a adresat câteva cuvinte de politețe la intrarea în acea sală de consiliu, nu l-am auzit spunând nimic. Nici R.R. n-a făcut o astfel de afirmație vreodată în cursul acelei discuții”.

Aceeași poziție o are și un alt avocat al inculpatului P. PHILIPE AL României, martorul O.Leți, în declarația dată în fața instanței la data de 24.03.2017: „Întrebare: Cu prilejul întâlnirilor cu R.R.acesta din urmă a făcut vreo afirmație legată de rezolvarea cererilor de retrocedare prin căi ilicite, coruperea unor funcționari? Răspuns: Nu s-a discutat așa ceva. Întrebare: Dar că el sau altcineva avea relații la instanța supremă s-a discutat? Răspuns: Niciodată ”.

Nici martorul B.A.M., audiat la parchet la data de 21.12.2015, nu îl indică pe avocatul R.R.M. drept persoana care ar fi lăsat impresia sau ar fi promis vreo influență în beneficiul lui P. PHILIPE AL României: „T.S. spunea atunci când era o problemă “la cine trebuie să apeleze” pentru rezolvarea ei. Pe de altă parte, atât T. S., cât și R.T. se lăudau cu cunoștințele lor din lumea politică, respectiv fostul premier T., V.P.și V.H.”

De asemenea, niciuna dintre convorbirile telefonice interceptate în baza mandatelor de siguranță națională sau în baza mandatelor emise de judecătorul de drepturi și libertăți în prezenta cauză nu relevă aspecte legate de infracțiunea de trafic de influență, care să fi fost comisă de inculpatul R.R.M. în prezenta cauză. Indiferent că este vorba de discuții purtate de inculpatul R.R. sau de discuții purtate de terțe persoane care fac referire la acesta, ele nu relevă decât activitățile normale de avocat desfășurate de inculpatul R.R.

De pildă, în convorbirea din data de 18.10.2008, ora 16:08:31, purtată de R.T.cu inculpatul R.R.(din vol. 8, filele 87-88 din dosarul de urmărire penală), se vorbește despre căile de urmat în legătură cu diferența de teren neretrocedată de ICDPP:                      

R.: Da, R.

R.T.: R. ai aflat toate noutățile cu ce e acolo?

R.: Păi, dar nu am fost la întâlnire cu expertul tău la 12:00 acolo!

R.T.: Păi și ce se întâmplă, ce facem?

R.: Cu aia nu avem cum să o cotim pentru că e intabulată. Soluția este din 100, deci decizia e cum e, o să-ți zic eu ce facem după aia, că trebuie să ne întoarcem puțin la Institut și să…și să discutăm, așa, dar vânzarea o facem pe 152 în loc de 170.

T.: Păi știu măi, dar ce facem cu terenul ăla?

R.: Ca să închidem. Păi, avem două alegeri, mergem și ne judecăm cu ei, sau mergem la Institut, spunem: voi aveți problema asta, trebuie să ne dați în completare în altă parte. Altă soluție nu avem.

R.T.: Păi cum să ne dea în altă parte? Eu vreau pe aia, nu mă interesează în altă parte.

În convorbirea din data 16.10.2008, ora 12:57:30, purtată între inculpații R.T. și R.R.M. (aflată în vol. 8, filele 74-75 din dosarul de urmărire penală) se discută despre posibilitatea reducerii taxelor notariale prin mutarea administrativă a terenului pe o altă stradă, soluție legală în cazul terenurilor care au front la două străzi:                        

R.T.: Da, R.

R.: Dacă o rezolv de la șase la trei, mă vei iubi veșnic?

R.T.: Da.

R.: O să-mi rămâi foarte dator. Cred că am găsit cum s-o rezolv.

T.: De ce? Cum?

R.: Am schimbat cu nenea ălă, cu expertul, adică e greșeala lui, zicem noi și el trebuie să mai adauge acolo un alt nume pe lângă acela, în paranteză și notarul a fost de acord cu soluția și încearcă, zice, urcăm de la șase pe la un trei, așa. Ar fi ok?

R.T.: Da, e foarte bine. Dar să nu depășim.

R.: Da, da. Eu te țin la curent.

T.: Bine, hai, pa!

R.: Alo! Alo! Alo! Sună-l pe A. și spune-i să nu se mai ducă că dacă (..)T.: Am vorbit tot. O lăsăm băgată acolo și se modifică, schimbăm documentele depuse greșit că trebuie îndreptat eroarea lui.

R.: Bine.

T.: ! Pa!

Celelalte convorbiri interceptate în prezenta cauză în baza mandatelor emise de judecătorul de drepturi și libertăți ori a mandatelor de siguranță națională, în care se face referire la inculpatul R.R.M., nu relevă nici un aspect care să exceadă activității sale de avocat și să conducă la ideea că acesta ar fi comis vreun act de trafic de influență în legătură cu retrocedarea bunurilor revendicate de inculpatul P. PHILIPE AL României.

Pentu aceste motive, având în vedere că din probele administrate în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești nu se poate deduce existența vreunei fapte de pretindere sau de primirea de către inculpatul R.R.M.e a vreunui bun, în schimbul unei promisiuni de intervenție pe lângă funcționarii publici, instanța va reține că fapta de trafic de influență imputată acestuia nu există. Pentru acest motiv, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. a) va dispune achitarea inculpatului, deoarece nu există o faptă de pretindere sau de primire a bunurilor care să fi fost comisă de inculpatul R.R.M. în schimbul promisiunii intervenției pe lângă vreun funcționar public. Activitățile normale de avocat desfășurate de inculpatul R.R.M. au fost calificate de parchet ca reprezentând complicitate la infracțiunile de abuz în serviciu și urmează ca acestea să fie analizate în capitolul dedicat acestor infracțiuni. Aici este analizată doar infracțiunea de trafic de influență, reținută în sarcina inculpatului în forma autoratului, infracțiune care nu există, având în vedere că nu a existat nicio faptă a inculpatului R.R.M. de pretindere sau primire a unui bun, în schimbul promisiunii folosirii influenței. Din acest motiv temeiul achitării este în acest caz cel de la art. 16 lit. a) din Codul de procedură penală.

Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu reținută în forma autoratului în sarcina inculpaților (…)_ și în forma complicității în sarcina inculpaților (…), R.R.M.și P.N., în legătură cu retrocedarea suprafeței de teren de 46,78 ha din Pădurea Snagov.

(…)

Inculpatul R.R.M.este acuzat că, pentru atingerea scopului grupului infracțional privind dobândirea bunurilor revendicate de inculpatul P. PHILIPE AL României, în calitatea sa de avocat al R., urmare a înțelegerii inculpatului T.R. cu inculpatul C.T.și pentru a-l ajuta pe acesta din urmă să aibă justificarea pentru a ordona punerea în posesie în locul directorului Direcției Silvice, cunoscând opoziția constantă a acestuia din urmă la retrocedarea pădurii, a făcut demersuri pentru punerea în posesie a inculpatului P. PHILIPE AL României cu suprafața de 46,78 ha , semnând și depunând în cursul anului 2007 cereri și notificări la Direcția Silvică București, amenințând cu acțiuni pentru angajarea răspunderii persoanelor vinovate și plata de către acestea de despăgubiri bănești ca urmare a comportamentului „abuziv” al R.R., solicitând directorului „să intervină și să remedieze” situația, toate acestea știind că inculpatul P. PHILIPE AL României nu este persoană îndreptățită și pădurea nu a fost proprietatea lui Carol al II-lea, acțiuni urmate de emiterea de către C.T. a ordinelor de punere în posesie și predarea efectivă a terenurilor, pentru care a asigurat prezența la primărie a avocatului E.M. a cărui activitate o coordona, care a semnat procesul-verbal în numele inculpatului P. PHILIPE AL României, conscința fiind prejudicierea statului român cu suma de 9.523.769 euro, sumă care reprezintă totodată folos necuvenit pentru acesta, R.T., P.N. și membrii grupului infracțional, faptă care, în opinia parchetului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 13 ² din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 309 Cod penal și art. 5 Cod penal.

Instanța constată că probele administrate în cursul urmăririi penale și în cursul judecății nu confirmă săvârșirea de către inculpații (…)R.R.M.și P.N. a acestei infracțiuni.

(…)

De asemenea, având în vedere caracterul incert al acestei deciziuni, nu are nicio relevanță faptul că de la casa de avocatură din care face parte inculpatul R.R. s-a ridicat, printre altele, un exemplar al acestei deciziuni pe care se afla un bilețel cu mențiunea „a nu se folosi în niciun dosar” . În plus, chiar dacă inculpatul R.R. ar fi făcut această mențiune, demersul avocatului de a nu folosi în proces o probă pe care o consideră defavorabilă clientului său nu poate avea caracter penal, fiind obligația părții adverse să-și facă apărarea prin invocarea și folosirea probelor considerate pertinente. Nu există, însă, nicio probă din care să rezulte că mențiunea respectivă îi aparține inculpatului R.R.M.

(…)

Nefiind comise acte nelegale de către funcționarii publici care au dispus cu privire la retrocedarea către P. PHILIPE AL României a suprafeței de teren de 46,78 ha din Pădurea Snagov, nu se poate reține nici infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu, pentru actele de ajutor sau înlesnire a acestora, comise de inculpații (…)R.R.M.și P.N.

În consecință, având în vedere că toate actele comise de inculpați în legătură cu retrocedarea suprafeței de teren de 46,78 ha din Pădurea Snagov au fost acte făcute în conformitate cu legea, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod procedură penală instanța va dispune achitarea pentru infracțiunea de abuz în serviciu reținută în forma autoratului în sarcina inculpaților (…) și în forma complicității în sarcina inculpaților (…), R.R.M. și P.N. Temeiul achitării este justificat prin faptul că inculpații au săvârșit niște acte materiale în exercitarea atribuțiilor de serviciu, care au fost făcute, însă, în conformitate cu legea. Pentru a se putea reține ca temei al achitării dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală ar fi trebuit ca inculpații să nu fi comis niciun act material, nicio acțiune fizică cu efecte în realitate.

Cum soluția de achitare are prioritate față de soluția de încetare a procesului penal, instanța nu va mai analiza aspectul privind intervenirea prescripției răspunderii penale, invocat de inculpați în subsidiar.

Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu reținută de parchet în forma autoratului în sarcina inculpatei G.D. și în forma complicității în sarcina inculpaților D.C., S.G., S.I., T.R., P. PHILIPE AL României și R.R.M., în legătură cu retrocedarea bunului Ferma Regală Băneasa.

(…)

Inculpatul R.R.M. este acuzat că, urmărind realizarea scopului grupului infracțional, în cursul anului 2008, urmare a notificării nr. 554 din 13.02.2002 formulată de P. PHILIPE AL României având ca obiect Ferma regală Băneasa, transmisă spre soluționare Institutului C.D.Protecția P. București, urmare a înțelegerii cu inculpatul R.T., prin notificările, cererile, memoriile întocmite, prin prezența și susținerile făcute în cadrul ședințelor de CA de la ICDPP , l-a ajutat pe I.H., directorul acestui Institut, să-i determine pe membrii CA să aprobe cererea inculpatului P. PHILIPE AL României, cu încălcarea dispozițiilor HG nr.1881/2005 și ale art. 8, art. 10 și art. 21 din Legea nr.10/2001, iar ulterior, prin decizia nr. 30 din 26.09.2008 să dispună, cu încălcarea acelorași dispoziții legale, restituirea în natură a Fermei regale Băneasa, în lipsa documentelor privind calitatea de moștenitor, incidența Legii 10/2001 și identificarea terenului potrivit legii, cauzându-se astfel prejudicierea statului român cu suma de xxxxxxxxxxx euro (echivalent a xxxxxxxxxxx lei), sumă care reprezintă totodată folos necuvenit pentru inculpații P. PHILIPE AL României, T.R. și ceilalți membrii ai grupului infracțional, faptă care, în opinia parchetului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 13 ² din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 309 Cod penal și art. 5 Cod penal.

Instanța constată că probele administrate în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești nu confirmă săvârșirea de către inculpații (…) și R.R.M. a acestei infracțiuni.

În primul rând, instanța constată că din comisia alcătuită în cadrul ICDPP care a decis retrocedarea către inculpatul P. PHILIPE AL României a suprafeței de teren cunoscută ca Ferma Regală Băneasa nu a făcut parte doar inculpata G.D., trimisă în judecată pentru abuz în serviciu în forma autoratului, ci și martorii F.O. și A.M.A. (alături de fostul director H.I., decedat, și de martora L.E., care s-a abținut), care au votat la fel ca inculpata G.D. și nu au fost trimiși în judecată, primind soluții de clasare în cauză.

Dacă acțiunea esențială care a determinat punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata G.D., respectiv votul exprimat pentru retrocedare, a fost similară cu cea a martorilor menționați, tratamentul diferențiat al acestora față de inculpată ar trebui să aibă o justificare obiectivă rezonabilă. Or, în prezeenta cauză, nu se poate reține o astfel de justificare obiectivă în cazul inculpatei G.D., nefiind probe că aceasta ar fi acționat cu o formă de vinovăție diferită de cea a martorilor ori în urma vreunei influențe ilicite din partea unei terțe persoane.

Instanța subliniază că toate aspectele menționate la punctul anterior cu privire la dovedirea calității inculpatului P. PHILIPE AL României de moștenitor al fostului Rege Carol al II-lea sunt valabile și în ceea ce privește dovedirea calității de moștenitor a acestuia pentru retrocedarea Fermei Regale Băneasa.

Așa cum s-a arătat, inculpatul P. PHILIPE AL României a depus în fața autorităților competente, în cursul procedurilor de retrocedare, acte de stare civilă (certificate de naștere, certificate de deces, carte de identitate, pașaport, etc.) și mai multe acte notariale (certificate de calitate moștenitor, testamente, contract de cumpărare/cesiune drepturi succesorale, ofertă și acceptare de donație, etc.) care probează calitatea sa de moștenitor al fostului Rege Carol al II-lea, în calitate de nepot de fiu. Certificatele de calitate de moștenitor emise de notarii publici sunt acte autentice, care nu puteau fi puse în discuție de funcționarii competenți să dispună asupra retrocedării, iar cumpărarea drepturilor succesorale rămase de pe urma E.L., ultima soție a fostului Rege Carol al II-lea, a fost valabilă și a produs efecte în sensul dovedirii calității de moștenitor a inculpatului P. PHILIPE AL României de pe urma fostului Rege Carol al II-lea.

(…)

– Adresa înregistrată la ICDPP sub nr. 2499/27.08.2008, semnată de P. PHILIPE AL României și Societatea de avocați TZA prin av. R.R., care conține argumente privind calitatea succesorală pe ambele ramuri succesorale, istoricul juridic al terenului, analiza preluării nelegale de către Stat, se enumeră demersurile realizate în vederea restituirii și se enumeră consecințele juridice ale tergiversării soluționării notificării de retrocedare (filele 223-228, vol. 10 din dosarul de urmărire penală).

Faptul că inculpatul P. PHILIPE AL României, prin avocat, a răspuns acestor obiecțiuni venite din partea ICDPP, pe care le considera nefondate, rezultă și din reacția inculpatului R.R.M.după primirea Notei juridice nr. 845/31.03.2008, când afirmă „Rar mi-a fost dat să văd atâtea prostii într-un document, o să răspund punct cu punct ” (corespondența E-mail de răspuns, trimis în 11.04.2008, aflat la fila 288, vol. 57 din dosarul de urmărire penală).

Față de toate acestea, este plauzibilă susținerea inculpatei D.C., potrivit căreia argumentele expuse în aceste adrese și discuțiile cu avocații inculpatului P. PHILIPE AL României au făcut-o să-și reconsidere poziția inițială și să aprecieze ca fiind temeinică cererea acestuia de retrocedare a bunului imobil ce face obiectul cauzei. În lipsa oricăror probe din care să rezulte că această schimbare a opiniei inculpatei a fost rezultatul vreunei influențe nelegale, instanța nu poate reține punctul de vedere al parchetului potrivit căruia ea constituie o dovadă a infracțiunii de abuz în serviciu. Procesul de deliberare asupra unei cereri este unul care durează în timp și care, prin natura lui, poate conduce la schimbări ale unor opinii exprimate anterior, în funcție de argumentele aduse în sprijinul cererii. Nu se poate prezuma că orice schimbare a unei opinii exprimate anterior este rezultatul unei infracțiuni, deoarece s-ar anula din start orice posibilitate de examinare serioasă a unei cereri.

Acest aspect este confirmat de susținerea inculpatei D.C. din declarația dată în fața instanței la data de 08.02.2019 (filele 203-205, vol. 43 din dosarul instanței), în care arată că „…Am arătat și la urmărirea penală că între cele două părți Institut și Prințul Paul, prin reprezentanți, a existat o corespondență amplă, și la cele solicitate a fi lămurite, clarificate prin nota juridică s-a răspuns punctual printr-o adresă nr. 1274/2008. În afară de această adresă sau mai transmis și alte punct de vedere privind legalitatea notificării și corespondența se găsește în volumul X al urmăririi penale la dosarul administrativ al notificării.”

De asemenea, nu este ceva neobișnuit ca avocații unor părți adverse să se întâlnească și să discute aspectele divergente. Nicio prevedere a Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și nicio dispoziție din Statului profesiei de avocat nu interzic întrevederile între avocați, în vederea dezbaterii aspectelor juridice care îi privesc pe clienții acestora.

(…)

Față de toate aceste aspcte, instanța constată că Decizia nr. 30 din 26.09.2008 a ICDPP, prin care s-a dispus restituirea în natură către inculpatul P. PHILIPE AL României a suprafeței de 170.924,97 m .p. din ferma Regală Băneasa, nu a fost dată cu încălcarea vreunei dispoziții legale, neputând constitui temei al tragerii la răspundere pentru infracțiunea de abuz în serviciu a celor care au votat pentru adoptarea ei.

În consecință, nefiind comisă nicio faptă penală prin adoptarea acestei decizii, nu se poate reține nici complicitatea la infracțiunea de abuz în serviciu în sarcina celor care au ajutat sau au înlesnit adoptarea acestei decizii.

Astfel, inculpata D.C.a exercitat cu ocazia adoptării acestei decizii doar o activitate normală de avocat al ICDPP, care nu se circumscrie niciunei fapte penale. Nu se poate reține obținerea de către aceasta a vreunui folos material sau satisfacerea vreunui interes propriu și nici nu se poate identifica o conivență de natură infracțională între această inculpată și vreuna din celelalte persoane trimise în judecată în această cauză. Oferirea de consultanță juridică, în limitele legii, nu poate constitui elementul material al vreunei infracțiuni, iar în prezenta cauză s-a arătat mai sus că decizia adoptată nu a fost nelegală.

Aceleași aspecte sunt valabile și pentru inculpatul R.R.M., care a exercitat acte de avocat al inculpatului P. PHILIPE AL României cu ocazia adoptării deciziei de retrocedare a Fermei Regale Băneasa. Prezența inculpatului R.R.M. la sediul ICDPP a fost justificată exclusiv de necesitatea apărării intereselor juridice ale clientului său, iar toate actele desfășurate de acesta au fost acte legale. Probele menționate mai sus denotă convingerea inculpatului R.R. că demersul inculpatului P. PHILIPE AL României este unul legitim, întrucât acesta era persoană îndreptățită și avea dreptul la retrocedarea acestui imobil care a aparținut bunicului său, fostul Rege Carol al II-lea. Această convingere a inculpatului R.R.M.cu privire la justețea demersului de retrocedare rezultă și din Raportul de audit juridic predat clientului R.SRL în data de 19.10.2006 (vol. 36 indice 1 din dosarul instanței), care arată expres că șansele de retrocedare a bunului denumit Ferma Băneasa, raportat la actele de la dosar, sunt ridicate.

(…)

Pentru aceste motive, în temeiul art. 16 alin. 1 lit b) teza I Cod procedură penală instanșa va dispune achitarea tuturor inculpaților trimiși în judecată pentru această infracțiune de abuz în serviciu, în calitate de autori sau de complici, deoarece faptele comise de aceștia nu sunt prevăzute de legea penală, ci sunt fapte legale. Nu se poate reține ca temei al achitării dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală deoarece inculpații au săvârșit acte materiale ale unor fapte, care nu sunt, însă, prevăzute de legea penală. Pentru reținerea dispozițiilor art. 16 lit. a) Cod procedură penală ar fi trebuit să rezulte că inculpații nu au comis nici un act al vreunei fapte, nici măcar al unei fapte legale, și că nu s-a petrecut nimic în realitate.

Referitor la infracțiunea de spălare a banilor reținută de parchet în forma autoratului în sarcina inculpaților (…) și în forma complicității în sarcina inculpaților R.R.M., (…).

(…)

Inculpatul Roșu Robert Mihăiță este acuzat că, acționând în modalitatea descrisă la punctul I din expunerea stării de fapt, începând cu 1 noiembrie 2006, în mod continuat, pentru a ascunde natura ilicită a înțelegerii avute de ceilalți membrii ai grupului infracțional (asociați R.SRL) cu inculpatul P. PHILIPE AL României (cumpărare/trafic de influență), dar și a bunurilor obținute urmare a acesteia, cu intenție, a ajutat la încheierea unor acte juridice, respectiv contractul de cesiune din data de 01.11.2006 (privind bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietății, între care „Ferma Băneasa” și Pădurea Snagov), actele adiționale la acesta din datele de 20.03.2007 (vizând respectiv 12 bunuri imobile, între care și Palatul P., 04.04.2007 (vizând bunurile imobile care compun domeniul regal Balcic), 04.10.2007 (vizând 11 bunuri imobile, terenuri agricole, forestiere precum și clădiri în S.și București), contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public prin încheierea nr. 3512/15.10.2007 (vizând Pădurea Snagov), contractul de vânzare cumpărare autentificat de notarul public G.G.la 15.01.2009 (vizând Ferma Băneasa), prin participarea la negocierea clauzelor și redactarea acestora, direct sau de către avocații pe care-i coordona în cadrul firmei, la dispoziția sa, creând astfel aparența unor tranzacții comerciale licite, faptă care, în opinia parchetului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la spălarea banilor, prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 29 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.

Instanța constată că probele administrate în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești nu confirmă săvârșirea de către inculpații (…) R.R.M., (…) a acestor infracțiuni.

Potrivit art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, spălarea banilor constă în schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Pentru a se reține săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în forma prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (identică cu forma din art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002, în vigoare la data săvârșirii faptelor) ar trebui să existe situația premisă constând în existența unui bun provenit din săvârșirea de infracțiuni. Din acest motiv, infracțiunea de spălare de bani se poate comite doar după săvârșirea infracțiunii predicat din care provine bunul „spălat” și niciodată nu poate fi săvârșită anterior acestei infracțiuni și nici concomitent cu ea, în concurs ideal. Această interpretare a fost statuată de practica judiciară și de Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 418/2018, în care se arată că „ analiza acelorași modalități normative conduce la concluzia că faptele de schimbare sau transfer de bunuri și cele de ascundere sau disimulare sunt fapte care, prin natura lor, sunt comise ulterior infracțiunilor din care provin bunurile ce constituie obiectul material al infracțiunii de spălare a banilor, fiind, prin urmare, întotdeauna acțiuni distincte de cele care formează elementul material al infracțiunii predicat”

Parchetul susține în rechizitoriu că prin contractul de cesiune a drepturilor succesorale din data de 1.11.2006 și prin actele ulterioare de transmitere către X a dreptului de proprietate asupra Pădurii Snagov și Fermei Regale Băneasa, din 15.10.2007 și respectiv 15.01.2009, inculpații ar fi comis atât infracțiunea de trafic de influență, cât și infracțiunea de spălare a banilor.

(…)

Or, așa cum s-a arătat anterior, nu poate fi concepută săvârșirea în concurs ideal a infracțiunii de spălare a banilor cu infracțiunea predicat, din care provin bunurile „spălate”, respectiv cu infracțiunea de trafic de influență în speța de față.

Instanța a arătat anterior, în analizarea infracțiunilor de trafic de influență și de cumpărare de influență reținute în sarcina inculpaților T.R., (…) și respectiv P. PHILIPE AL României, că aceste infracțiuni cuprind atât actele inițiale de pretindere și respectiv de promisiune, cât și actele ulterioare de primire și respectiv de dare, comise de traficantul și de cumpărătorul de influență, fiind în prezența unei unități naturale de infracțiune.

Așadar, actele de transmietre de către inculpatul P. PHILIPE AL României către X a dreptului de proprietate asupra Pădurii Snagov și Fermei Regale Băneasa, prin contractele încheiate la 15.10.2007 și respectiv la 15.01.2009, reprezintă acte componente ale infracțiunilor de trafic și cumpărare de influență, deoarece ele sunt o urmare a actelor anterioare de pretindere și respectiv promisiune a acestor bunuri, comise în anul 2006. Dacă după datele de 15.10.2007 și 15.01.2009, după ce s-a consumat infracțiunea de trafic de influență, este posibilă săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în legătură cu aceste bunuri, prin schimbarea sau transferul lor, deoarece de-abia după aceste date ar fi întrunită condiția existenței situației premise ca bunul să fie provenit dintr-o infracțiune.

În concluzie, traficul de influență și spălarea banilor comise prin intermediul aceleiași cesiuni de drepturi sau de bunuri reprezintă o imposibilitate, cele două infracțiuni neputând fi comise prin aceeași acțiune. Cesiunea bunurilor a reprezentat un act material al traficului de influență și nu putea, în același timp, să constituie și un act de ascundere a originii ilicite a acestora.

La momentul încheierii contractului de cesiune din 1.11.2006 bunurile nu intraseră în patrimoniul inculpatului P. PHILIPE AL României și acesta a reprezentat tocmai scopul traficului de influență. La momentul transmiterii către X a bunurilor imobile Pădurea Snagov și a Ferma Regală Băneasa, din 15.10.2007 și respectiv 15.01.2009, s-a realizat actul material al primirii și respectiv al dării bunurilor promise de cumpărătorul de influență traficantului de influență, în schimbul folosirii influenței acestuia asupra funcționarilor publici.

Actele din 20.03.2007, 04.04.2007 și 04.10.2007, menționate de parchet ca fiind acte materiale ale infracțiunii de spălare a banilor, reprezintă acte adiționale la contractul de cesiune din data de 1.11.2006, care vizează bunuri ce nu au făcut obiectul prezentei cauze și cu privire la care nu s-a făcut vreo dovadă că ar fi fost obținute în mod efectiv și nici că ar fi provenit din săvârșirea unei infracțiuni. În plus, fiind acte adiționale ale contractului de cesiune a drepturilor succesorale din 1.11.2006, nu s-a transmis nimic prin încheierea acestora, ci s-au semnat doar niște promisiuni de transmitere a unor bunuri viitoare. Nefiind transmis niciun bun prin intermediul lor, nu se poate susține că prin aceste acte s-a „spălat” vreun produs al unei infracțiuni.

Actul adițional la contractul de cesiune din 01.11.2006, intitulat „Înțelegerea”, încheiat la data de 13.04.2011 și actul adițional nr. 1 la aceasta, încheiat la data de 23.06.2011, menționate de parchet ca fiind acte materiale ale infracțiunii de spălare a banilor, au fost încheiate în urma divergențelor ivite între inculpatul P. PHILIPE AL României și reprezentanții X și nu au avut scopul de a ascunde proveniența ilicită a vreunor bunuri, ci de a pune capăt acestor divergențe.

Inculpatul P. PHILIPE AL României era nemulțumit că nu și-a primit cota corespunzătoare din valoarea bunurilor cedate societății R.SRL și a solicitat modificarea contractului inițial prin includerea în înțelegere a societății L.Invest SRL (care ar fi preluat o parte din cota sa din valoarea bunurilor). Fiind vorba de o modificare a contractului inițial din 1.11.2006, care nu aduce nicio schimbare cu privire la procentele din valoarea bunurilor stabilite în favoarea inculpaților ori cu privire la bunurile cuprinse în înțelegere, și care nu a avut nicio finalitate, deoarece nu s-a transmis nici un bun în urma încheierii acestui act adițional, nu se poate reține că prin el s-ar fi comis vreo acțiune de spălare a banilor.

Pentru aceste motive, având în vedere lipsa situației premise a infracțiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (respectiv de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002, forma în vigoare la data săvârșirii faptelor), deoarece actele descrise constituie doar acte materiale ale infracțiunii premise, ininstanța reține că faptele de mai sus reținute de parchet în sarcina inculpaților (…) R.R.M.,(…) nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii de spălare a banilor. În consecință, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod procedură penală va dispune achitarea acestora pentru comiterea infracțiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. art. 29 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (respectiv de art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002, forma în vigoare la data săvârșirii faptelor), în forma autoratului sau a complicității. Temeiul achitării îl constituie art. 16 lit. b) teza I Cod procedură penală deoarece s-au petrecut niște fapte materiale, s-au încheiat niște contracte, care însă nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii de spălare a banilor, pentru motivele arătate anterior. Pentru a se reține ca temei al achitării dispozițiile art. 16 alin. 1 lit a) Cod procedură penală ar trebui ca în lumea materială să nu se fi petrecut nici un act fizic, nicio acțiune sau inacțiune care ar putea să constituie elementul material al infracțiunii.

(…)

Legalitatea măsurilor preventive dispuse în cauză.

Față de inculpații (…) au fost dispuse în cauză măsura reținerii și măsura arestului la domiciliu.

Dintre aceștia, doar inculpatul Roșu Robert Mihăiță a fost achitat pentrue toate infracțiunile ntru care a fost trimis în judecată, ceilalți inculpați fiind condamnați pentru unele din infracțiunile reținute prin actul de sesizare în sarcina lor.

În ce privește luarea măsurilor preventive privative de libertate față de inculpatul R.R.M., așa cum a arătat și judecătorul de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție în încheierea nr. 338 din 11.03.2016, prin care s-a respins definitiv propunerea parchetului de prelungire a măsurii arestului la domiciliu dispusă față de inculpat în cauză, măsurile preventive au fost legale și necesare la momentul luării lor. Procurorul a motivat ordonanța de reținere din data de 10.12.2015, iar judecătorul de drepturi și libertăți a arătat în mod detaliat în încheierea nr. 20/F/UP din data de 11.12.2015 care sunt argumentele pentru care a considerat la momentul respectiv că se impune luarea măsurii arestului la domiciliu față de inculpat. De asemenea, judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța de fond a arătat în mod detaliat argumentele pentru care a dispus prin încheierea nr. 25/F/UP din 30.12.2015 prelungirea arestului la domiciliu față de acest inculpat. Prima încheiere a rămas definitivă prin respingerea contestaților formulate, iar cea din urmă a fost desființată prin încheierea nr. 338 din 11.03.2016 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul instanței supreme.

Necesitatea luării, la acel moment, a măsurii preventive trebuie analizată prin prisma probelor administrate până la momentul dispunerii acestei măsuri, din care a rezultat suspiciunea rezonabilă reținută de judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus luarea măsurii. Or, la momentul soluționării propunerii de luare a măsurii arestării probele constând în înscrisuri, declarațiile unor persoane, în special declarațiile suspectului P. PHILIPE AL României și ale soției acestuia, A R.L., precum și convorbirile telefonice interceptate în baza mandatelor de siguranță națională au conturat suspiciunea rezonabilă că inculpatul R.R.M. ar fi putut participa la săvârșirea infracțiunilor pentru care se efectuau cercetări în cauză. Administrarea ulterioară a probelor din cursul urmăririi penale și din cursul cercetării judecătorești, reaudierea în cursul cercetării judecătorești a unor persoane și adminsitrarea unor probe noi au infirmat această ipoteză.

De asemenea, în urma cercetării judecătorești a reieșit că o probă considerată importantă, pe care judecătorul de drepturi și libertăți și-a întemeiat hotărârea de luare a măsurii arestului la domiciliu, respectiv Deciziunea nr. 1/1941 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu se regăsește în original în nicio evidență oficială a Arhivelor Naționale, existând o suspiciune serioasă cu privire la existența acestei hotărâri judecătorești și a posibilității ei de a dovedi aspectele reținute în aceasta. Instanța a detaliat anterior aceste aspecte.

De altfel, și în concluziile pe fond ale inculpatului Roșu Robert Mihaiță, de la termenul de judecată din data de 24.05.2019, s-a consemnat că acesta, prin avocatul acestuia, susține că prin încheierea nr. 338 din 11.03.2016 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul instanței supreme „S-a reținut că suspiciunile pe care le-a avut în vedere judecătorul de drepturi și libertăți care a luat inițial măsura arestului la domiciliu, în decembrie 2015, nu s-au confirmat prin probele administrate în cursul urmăririi penale, ci dimpotrivă – nu există nimic imputabil judecătorilor de drepturi și libertăți care au soluționat la Brașov sau în contestație cererile de prelungire a măsurilor -, abia după ce standardul de probațiune a ajuns la un anumit nivel, astfel încât să permită o reapreciere cu privire la inculpatul R.R., a situației, abia atunci – 11.03.2016 – s-a dispus revocarea măsurii.”

De asemenea, judecătorii de drepturi și libertăți care au dispus luarea măsurii arestului la domiciliu au arătat în hotărârile respective care sunt argumentele pentru care o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate, nu a putut fi dispusă în cauză. Complexitatea cauzei, numărul mare de părți și de infracțini cercetate, dificultatea procesării într-un timp foarte scurt a unui volum mare de probe, posibilitatea influențării declarațiilor persoanelor ce urmau a fi audiate în cursul urmăririi penale și aspectele importante ce urmau a fi stabilite în urma audierii acestora au determinat luarea măsurii arestului la domiciliu, ca măsură preventivă aptă să asigure buna desfășurare a urmăririi penale.

Toate aceste aspecte sunt de natură să conducă la concluzia că luarea față de inculpatul R.R.M. a măsurilor preventive privative de libertate în prezenta cauză a fost legală, necesară și proporțională cu scopul urmărit, la momentul respectiv.”

Comments

comentarii