Un candidat de la concursul actual de admitere la Institutul Național al Magistraturii, care dorește să-și păstreze anonimatul, ne-a trimis o scrisoare cuprinzătoare despre experiența trăită, cu precădere la testarea psihologică, unde a fost respins.
”Vă redactez această scrisoare ca să îmi descarc tristețea, furia și toate emoțiile negative pe care le resimt referitor la acest concurs de admitere la INM. Totodată, vă scriu cu gândul că în acest fel mă poate auzi și pe mine cineva.
Mă adresez în primul rând celor responsabili de această catastrofă – membrilor CSM.
Probabil toată lumea a constatat deja faptul că aceste concursuri nu se pot desfășura NICIODATĂ fără incidente. În fiecare an se întâmplă ceva: într-un an e grila, într-un an sunt spețele, într-un an, interviul, iar ÎN ACEST AN, PENTRU PRIMA OARĂ, A FOST PROBA PSIHOLOGICĂ. Cârcotașii ar spune: „normal că au picat mulți la proba psihologică având în vedere că probelejuridice au fost mai ușoare -practic au trecut toți proștii și dereglații”. Cred că pe asta s-a bazat și CSM-ul în momentul în care a ordonat respingerea a 25% dintre candidații care au trecut de prima etapă. Mi se pare foarte ciudat că atât la admitereadirectă, cât și la admiterea la INM au fost respinși un număr de oameni egal cu 25% din totalul celor admiși la primele 2 probe. Coincidența și mai mare e că în reexaminare au trecut tot în jur de 20-25% dintre oameni la ambele admiteri. Acest aspect al respectării proporțiilor suscită cel puțin un semn de întrebare referitor la corectitudinea evaluărilor psihologice.
Un al doilea semn de întrebare se naște când te uiți la datele și orele la care au fost făcute postările de către CSM. Interviurile din cadrul reexaminării psihologice au fost ținute până pe 14 februarie la ora 13.00. Pe site-ul CSM s-au publicat rezultatele la reevaluare o oră și jumătate mai târziu, la 14.31. Cum se face că la celelalte probe stăteam și așteptam ca proștii până seara târziu ca să primim rezultatele, deși lucrările erau corectate, iar la psihologic aveau rezultatele sistematizate într-un tabel o oră mai târziu după ce s-a terminat reexaminarea?
Un al treilea semn de întrebare se naște odată cu refuzul eliberării copiilor de pe rapoartele întocmite. Mi se pare amuzant în contextul existenței unei jurisprudențe în care s-a constatat nelegalitatea efectuării reexaminării psihologice la examenele de admitere din trecut. Vouă vi se pare admisibil așa ceva? Să spună cineva că ești inapt din punct de vedere psihologic, să îți oprească parcursul în concurs și să nu îți dea nicio explicație? Cât timp nu pot vedea rapoartele și nu le pot contesta în instanță, ce garanție am eu că psihologii nu comit abuzuri? De unde știu eu că sunt evaluat în mod efectiv și corect? Ar trebui să pariez pe buna-credință a unora?
Pe fondul problemei, le testarea inițială au existat 8 psihologi pe care nu i-a verificat nimeni înainte să îi trimită să ne evalueze pe noi. Majoritatea psihologilor au fost extrem de abuzivi, batjocoritori și nesimțiți cu noi.
În același timp, evaluarea a fost diferită de la un psiholog la altul. Au existat oameni cărora li s-a spus că sunt prea timizi la psihologul X, dar să aibă grijă la interviu, și au existat oameni cărora li s-a zis același lucru la psihologul Y și au picat.
Un alt psiholog bărbat (posibil numărul 2) a încercat să inducă candidaților stări de confuzie cu replici de tipul: „Eu simt că ai ceva”. Candidații îi răspundeau că nu au nimic, iar el devenea agresiv susținând că „Ba da, ai. Te simt că ai ceva”. Evident, candidații aceștia au fost respinși.
O altă psihologă (posibil numărul 6) a ales un mod extrem de neconvențional de a ține interviurile. O prietenă mi-a povestit că a intrat acolo și primul lucru pe carei l-a spus doamna a fost: „Imaginează-ți că ești interievatorul, ce întrebare ți-ai pune prima oară? Răspunde la ea”. Oare cum s-au simțit oamenii care au fost abordați în această manieră?
Doamna psiholog la care am dat eu a fost psihologul cu numărul 3. Din câte am înțeles, dumneaei este psiholog clinician. Am putut să îmi dau seama de asta încă de pe parcursul interviului, deoarece interviul s-a simțit mai mult ca o ședință de terapie. Întrebările dumneaei au fost printre cele mai ciudate: „Ce este autoritatea?, Ce este libertatea? Ce este o regulă? Care este scopul vieții tale?” Cum este posibil ca pe unii să îi întrebe psihologii doar cum iau decizii, iar pe alții să îi întrebe de scopul vieții? Totodată, de ce doamna asta a încercat să ne diagnosticheze mai mult decât să verifice profilul de magistrat? Nu vă supărați, doamna psiholog, dar unde era scopul vieții pe grila de notare? Că metodologia pe care am citit-o eu nu cuprindea un astfel de criteriu. În același timp, frumos ar fi să răspundeți la „Bună ziua!” atunci când vi se adresează.
Și dacă tot vorbeam despre metodologie, eu nu înțeleg de ce s-a chinuit CSM-ul să o mai scrie dacă oricum nu o respectă nici dracu`. Cel puțin două dintre dispozițiile metodologiei au fost scrise degeaba:
1. „În structura unei sesiuni de testare psihologică se va avea în vedere ca metodele și tehnicile propuse să respecte următoarele cerințe de aplicare și de timp efectiv de lucru: … interviu: individual, timp efectiv de lucru de minim 30 minute/candidat”.Ok, data viitoare când vreți ca interviul psihologic să țină 30 de minute, să îi anunțați și pe psihologi, că pare că ei nu citesc decât cartonașe cu desene perimate, nu și acte care reglementează activitatea profesională. În același timp, acest text al metodologiei ne-ar îndreptăți pe mulți dintre noi să atacăm în instanță rezultatele obținute dacă am avea și dovezi. Dar ce să vezi, psihologicul nu se înregistrează, deci cu ce dovezi să mergem noi în instanță? Cum aș putea proba că am fost ținut(ă) 15 minute și ulterior executat(ă)?
2. „Interviul în cadrul procedurii de testare, respectiv reexaminare va fi unul de tip standardizat, dar cu o structură care să ofere oportunitatea candidaților de a-și demonstra abilitățile, condus de către psihologul examinator într-uncadru formal, conform ghidului de interviu.”a) Ce înseamnă mai exact standardizat? Că mie nu mi se pare că am fost evaluați în mod standard cu toții. Pare că aproape fiecare dintre cei 8 psihologi avea metodologia lui și standardul propriu. Am fost abordați în mod diferit și nu ni s-au oferit șanse egale. b) Cadru formal? Really? Păi și ce facem cu doamnele care rânjeau batjocoritor la răspunsurile noastre? Redefinim noțiunea de formal ca să se încadreze și ele în definiție sau…? c) Cum mi-a fost mie oferită posibilitatea de a-mi arăta abilitățile când nicio întrebare pe care am primit-o inițial nu se referea la nimic din tabelul de cerințe?
La reexaminare, eu nu consider că am avut parte de o reevaluare reală. Părea că mi-a fost prestabilit calificativul de RESPINS. În comisia de reevaluare au fost 2 bărbați și o femeie. Femeia râdea batjocoritor de mine în timp ce mă întreba de ce am răspuns într-o anumită manieră la itemii chestionarului. Nu m-a lăsat să îmi termin ideile până la capăt și părea că ea înțelegea mai bine decât mine de ce am pus eu A sau F la itemii chestionarului. Pe lângă această doamnă extrem de competentă care și-a dezvoltat un al treilea ochi în carierea ei de psiholog la stat, a mai fost un bărbat care nici nu m-a urmărit în timp ce îmi făceam prezentarea, întrucât, la final, când a venit rândul dumnealui să îmi pună întrebări, am constatat că mă întreabă aceleași lucruri pe care eu le spusesem anterior. Atenție 0, interes 0 față de mine și încercarea mea de a demonstra că îndeplinesc criteriile psihologice.
Practic am fost tratat(ă) în bătaie de joc. Din punctul meu de vedere, toți cei care am picat am fost exclusiv niște numere în ochii acestor oameni.
O altă problemă pe care o am este că nu cred că acele chestionare de personalitate (CPI, Freiburg, MMPI și Neo Pi-r) au fost corectate în mod real și nici nu cred că s-a ajuns la concluziile finale pe baza lor. Din punctul meu de vedere, partea care a cântărit cel mai mult la această probă a fost interviul. Practic, psihologii au avut posibilitatea să te admită sau să te respingă pe baza instictului inițial -dacă le plăcea sau nu de tine. Altfel, nu prea pot să îmi justific de ce eu și un/o prieten/ă de a mea am răspuns aproape identic la itemii chestionarelor, dar eu am picat, în timp ce ea/el a trecut. (Țin să menționez în acest context că am trecut o dată prin întrebările CPI cu ace(a)st(ă) prieten(ă) anterior susținerii testării scrise, deoarece am găsit testul pe scribd).
În cadrul reexaminării am fost întrebat(ă) de ce am răspuns afirmativ la itemul: „Uneori îmi vine să sparg ceva.” Am cercetat testul psihologic ulterior, iar acest item măsura una dintre scalele de dezirabilitate socială. Practic, dacă răspundeam negativ la acest item, se considera că mint și îmi creștea nivelul de dezirabilitate. De ce? Deoarece majoritatea oamenilor au instinctul de a sparge câte ceva din când în când și nu este plauzibil să spui că nu ai avut niciodată acest instinct. Totuși, de ce mi s-a adresat o întrebare dintre cele care măsurau dezirabilitatea socială? De ce a fost pus acest item împotriva mea în condițiile în care interpretarea oficială a acestui test ne spune că este perfect normal acest instinct? De ce mi-a fost folosită sinceritatea împotriva mea? Sau de ce nu știu psihologii să interpreteze rezultatele respective? Eu înțeleg din asta că aveau nevoie de un motiv ca să mă pice și l-au găsit. Presupun că dacă există vreo logică în ceea ce mi s-a întâmplat, probabil plecând de la acest item, au vrut să vadă în mine o agresivitate pe care nu o am în mod particular, dar care era de natură să mă elimine câtă vreme ei puteau să vadă asta.
O altă chestiune pe care țin să o punctez este că acest concurs reprezintă o improvizație, în care reacția CSM-ului depinde de scandalul public. În ce sens spun acest lucru? Păi, în 2022 au dat o grilă de tot rahatul, iar ulterior, ca să se asigure că nu îi pică pe toți, au dat spețe cu mult mai ușoare
decât se aștepta oricine. Totodată, corectarea examenelor a fost una laxă, majoritatea oamenilor primind multmai mult decât își calculaseră pe barem. În 2023, grila a fost ușoară, spețele, ok, dar corectarea spețelor părea că a fost făcută de diavol (cel puțin la partea de penal, unde majoritatea dintre noi am primit cu minimum un punct mai puțin decât ne calculaserăm). În același timp, pare că proba psihologică din acest an a fost influențată de discuțiile interminabile de pe grupurile de admitere, unde s-a criticat faptul că unii dintre participanți se aflau în posesia testelor cognitive de mai mult timp (datorită pregătirilor cu doamna Cecilia Ionescu). Cred că acest aspect poate să capete și mai mult sens în condițiile în care, unii dintre candidații de la admiterea directă au fost întrebați direct în cadrul interviului de etică dacă au făcut pregătire sau nu.
Mi se pare foarte penibilă toată această situație. Pare că singura parte relevantă și obiectivă a concursului poate fi partea juridică. Psihologicul și interviul stau sub semnul incertitudinii și al abuzurilor. Îmi pare rău că trebuie să spun asta, eu amvrut să am încredere în acest sistem, dar se pare că numai încredere nu merită. Pe viitor, ar trebui să standardizați lucrurile astea. Din punctul meu de vedere, dacă nu eliminați proba psihologică, ar trebui măcar să o înregistrați. Ar trebui să dați acces la rapoarte. Ar trebui să lăsați oamenii să își vadă rapoartele când fac contestație, ca să știe și ei ce contestă. Ar trebui să oferiți oamenilor niște garanții reale în sensul în care drepturile lor sunt respectate. După ce s-a întâmplat anul acesta, nu vă mai crede nimeni pe cuvânt că probele astea obscure se desfășoară cu profesionalism. Noi nu am avut parte de profesionalism. Noi am fost tratați în bătaie de joc și cu intenția de a fi picați din capul locului.
Mă mai gândesc la faptul că ați vrut să îi identificați pe cei care au făcut pregătire și să îi eliminați. Surpriză! Ăia se pregătesc acum de interviu. Noi ăștia care am avut încredere în sistem suntem pe listele de respinși, că nu ne-a învățat nimeni să disimulăm. 🙂 Cunosc pe cineva care a fost întrebat direct de către psiholog: „Ați făcut pregătire? Știați cognitivul de dinainte?”, iar omul respectiv s-a uitat în ochii psihologului și i-a zis NU, în ciuda faptului că știa pe de rost răspunsurile la cognitiv. Integritate maximă, așa-i?
Totuși, după experiența pe care am trăit-o, o parte din mine nu îi poate condamna pe oamenii care fac pregătiri ca să se asigure că trec psihologicul și interviul. Mulți dintre voi, magistrații în funcție, ați intrat în sistemul judiciar pe bază de semnătură la Ministerul Justiției, voi habar nu aveți ce înseamnă să te pregătești pentru concursul pe care l-ați creat, iar cei care ați dat examene înainte de 2019 o ardeți în sensul că înainte examenul de admitere la INM era mai greu, pentru că nota de trecere era 7. Știți care e problema? Faptul că acum a scăzut nota de trecere, dar grilele sunt de 10 ori mai grele decât ce dădeați voi. Ca idee, încercați să faceți o comparație între grilele la penal sau procedură penală din 2017 și cele din 2021, de exemplu.
De ceva timp s-au introdus și spețele, iar la spețe nu ne mai ajută doar memoria recognitivă, avem nevoie de cea reproductivă. 🙂 Ah, și ați umplut mizeria aia de bibliografie cu toate tâmpeniile, în ciuda opoziției facultăților de drept din țară (de exemplu: introducerea executării silite). Ideea este că examenele juridice sunt aproape imposibile, iar promovarea lor implică extrem, extrem de multă muncă. Astfel că, după ce știi că ai muncit ca să treci de ele, vrei să te asiguri că treci și de probele CLANDESTINE. Este vorba despre tot efortul pe care l-ai făcut în această direcție, despre tot timpul pe care l-ai investit (un concurs să dureze un an de zile, serios?) și despre toți banii pe care i-ai spart pe concursul ăsta (aproape 20 de milioane taxa de înscriere, 2 milioane certificatul medical, căruță de bani pe drumuri până la București, bani pe cazări etc). Adică, odată ce pui problema în felul ăsta, faptul că ai făcut pregătire nu mai pare a fi o dilemă morală. Pare că e un fel de „stare de necesitate”. Așadar, vă rog să renunțați la snobismele și la ideile voastre preconcepute și să nu ne mai tratați ca pe niște proști, căci nu suntem. Majoritatea dintre noi înțelegem foarte, foarte bine aceste situații (sau „realități sociale”, cum vă place vouă să le spuneți).
Poate nu va suna extrem de academic sau civilizat (at this point I do not even care), dar mi se pare că sistemul judiciar se vrea și cu p**a în c*r și cu sufletul în rai, în sensul în care acceptă magistrați cu probleme deontologice, cum e cazul stimabilului domn procuror Horodniceanu, dar respinge la interviu oameni care vin cu soluțiile pe care stimabilul le prescrie („Bă, tu știi cine sunt eu?”) Mi se pare complet inadmisibil, ilegal și inuman ca omul ăsta să rămână în sistem în timp ce noi suntem picați la psihologic pentru că „nu avem capacitate de echilibru și rezistență la stres”.
Și referitor la capacitatea asta de rezistență la stres, eu nu pot să înțeleg cum poate să vină un psiholog și să ne zică nouă că nu avem capacitate de a manageria stresul, în condițiile în care noi am reușit să trecem de alea două probe unde trebuia să înotăm printre sute de oameni ca să intrăm în săli. Dacă am rezistat emoțional în marea de oameni din față de la Titulescu, cred că avem și capacitatea de a gestiona stresul, că dacă nu, probabil leșinam acolo. Zic și eu. Un alt lucru pe care mi l-am amintit acum este că în cadrul interviului inițial când i-am zis doamnei psiholog că sunt o persoană muncitoare și organizată, ea mi-a râs în față și mi-a zis ce știam și dela proful de psihologie dintr-a 10-a: „Știți că felul în care ne vedem noi nu este neapărat felul în care suntem de fapt”. Cred că asta m-a deranjat ceeeeel mai mult dintre toate. Nu ai cum să vii tu, doamna psiholog și să îmi spui că după ce am trecut deprobele alea juridice (și cu note bune) eu nu sunt o persoană muncitoare.
Tot am auzit de-a lungul timpului că se încearcă „obiectivizarea” acestor probe. Ne scuzați, dar nu prea înțelegem, cum faceți asta? Un lucru obiectiv se explică prin el însuși. Nusunt necesare explicații suplimentare. Dacă am picat la grilă, e obiectiv -nu am făcut numărul necesar ca să trec mai departe. Nu cred că are cineva vreo problemă vreodată cu a înțelege de ce a picat la grilă. În schimb, oare câți oameni nu au înțeles niciodată de ce au picat la proba psihologică și la cea a interviului? Ah, ați făcut câte o grilă de evaluare pentru fiecare dintre astea 2 probe, la psihologic cu punctaje între 1 și 15 puncte, iar la interviu ați spart punctajul de 100 de puncte și l-ați împărțit pe criteriile de acolo. Ok, dar care este următorul pas? Ce trebuie să zic la psihologic/ce trebuie să fac ca să mi se acorde punctajul ăla? Spre exemplu, cum se măsoară echilibrul și rezistența la stres? Pe baza rezultatelor de la scris? Dacă da, cum? Am văzut scalele de la MMPI, am văzut că există mai multe scale ce măsoară boli mintale (anxietate, depresie, schizofrenie etc). În condițiile în care nu am scor pe aceste boli, plec de la un punctaj mare la capacitatea de echilibru și rezistență la stres? Sau cum se fac treburile astea? Că metodologia voastră nu conține decât cuvinte goale, lipsite de conținut și extreeeem de evazive, susceptibile de orice fel de interpretare. Nu știu cum se conciliază aceste caracteristici cu obiectivitatea, dar poate explicați voi. La fel, la interviul etic am văzut că se punctează folosirea corectă a limbii române. De la câte dezacorduri mi se scad puncte pe chestiunea asta? E o chestiune de „feeling” a membrilor comisiei? Sau aveți metodologii ascunse în care se indică exact lucrurile astea?
Sintetizând, există o mare dezamăgire referitoare la ceea ce s-a întâmplat cu acest concurs și încrederea în acest sistem începe să scadă din ce în ce mai tare. Sper ca pe viitor să țineți mai mult cont de munca și pasiunea oamenilor care sacrifică niște timp și bani ca să susțină această mizerie de examen.
P.S: Din punctul meu de vedere, ar trebui eliminate atât proba psihologică, cât și interviul. Ați putea lua un exemplu de la examenul de admitere în barou și să cereți aviz psihiatric în loc de testare psihologică, iar în loc de interviu să dați o probă reală și obiectivă de deontologie. La barou se dă OEPA, la INM de ce nu s-ar putea da o probă deontologică? Scrisă, cu barem și cu posibilitate de contestare. Deontologia este un lucru care se învață, nu care se ghicește pe moment la speță în cadrul interviului, de aceea oamenii fac pregătiri.”
Perfect de acord. Și-au bătut joc de munca celor care au învățat….de un an de zile de pregătire. O mizerie de testare psihologică. Foarte pertinente observațiile, adevărul pur.
@Paul Roland..ești idiot amice.