Acasă » SISTEMUL JUDICIAR » Șapte membri CSM au sesizat Avocatul Poporului cu privire la un OUG care ar compromite anchete disciplinare

Șapte membri CSM au sesizat Avocatul Poporului cu privire la un OUG care ar compromite anchete disciplinare

Șapte membri ai Consiliului Superior al Magistraturii au sesizat Avocatul Poporului cu privire la o recenta Ordonanta de Urgenta a Guvernului care ar compromite anchete disciplinare impotriva unor magistrati.

Sesizarea

Domnului Victor Ciorbea

Avocatul Poporului

Stimate domn,

În sedinţa Guvernului României din data de 05.09.2018 a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Întrucât, în opinia noastră, există riscul declarării neconstituţionalităţii la un moment ulterior intrării in vigoare, cu consecinţa compromiterii unor anchete disciplinare vizând magistraţi sau a altor tipuri de verificări şi controale ce ţin de competenţa Inspecţiei Judiciare, conducătorii Inspecţiei având prerogativa confirmării, respectiv a infirmării actelor emise de inspectorii judiciari, vă solicităm să sesizaţi de îndată Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a acestei Ordonanţe de urgenţă, în esenţă, pentru următoarele motive:

A.  Retroactivitatea Ordonanţei de urgenţă

Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie, legea dispune numai pentru viitor.

Prin Decizia nr. 287 din 1 iulie 2004, Curtea Constituțională a analizat distincția dintre facta praeterita(fapte trecute, cum e cazul prezentei analize), facta pendentia(fapte în derulare) şi facta futura (fapte viitoare), ca un criteriu pentru determinarea limitelor de acţiune în timp a normelor juridice succesive.

Prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte art.15 alin. (2) din Constituţie, analiza pe care o impune controlul de constituţionalitate trebuie, în mod necesar, să înceapă prin a califica situaţia juridică reglementată prin norma de lege criticată. Astfel, Curtea a constatat că „legea nouă are ca unic domeniu temporal de acţiune faza iniţială de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea notificărilor în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum şi a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea.”

Curtea a statuat în mod constant că legea nouă se va aplica – de la intrarea ei în vigoare, atât situaţiilor juridice care se vor naşte (facta futura), se vor modifica ori stinge, după această dată, precum şi efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute (facta pendentia). În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 409 din 4 noiembrie 2003, Decizia nr. 294 din 6 iulie 2004, Decizia nr. 812 din 9 noiembrie 2006 şi Decizia nr. 201 din 13 martie 2007.

Prin urmare, legea nouă nu se aplică faptelor trecute, care nu mai produc efecte în prezent sau viitor (facta praeterita).

În ipoteza sesizată,  Ordonanţa de urgenţă  dispune, chiar dacă aparent pentru viitor, asupra un fapt trecut şi epuizat –vacanţa unor funcţii de conducere – mandatele conducătorilor Inspecţiei Judiciare îndrituiţi potrivit noii reglementări să asigure interimatul fiind expirate, la momentul intrării în vigoare ei aceştia aflându-se în situaţii identice cu orice inspector judiciar în funcţie de execuţie.

Prin urmare, îndrituirea legală de a asigura interimatul se raportează la un moment trecut, anume susţinerea unui examen acum 3 ani, iar persoanele determinate indirect se regăsesc, în prezent, în aceeaşi situaţie cu celelalte.

B.  Încălcarea separației puterilor în stat

Potrivit art. 1 alin. (4) din Constituție, Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale.

În cadrul argumentelor anterior prezentate, dacă s-ar admite că ordonanța de urgență are ca efect „prelungirea” mandatului inspectorului șef care a îndeplinit funcția până la data de 01.09.2018, pe lângă caracterul retroactiv al interpretării, acest lucru ar avea ca efect „numirea” prin efectul legii, de drept, într-o poziție esențială în arhitectura sistemului judiciar. În acest mod este evident că legiuitorul delegat (Executivul, Guvernul) a uzurpat, sub pretextul rezolvării unei situații de urgență, o atribuție esențială a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv aceea de desemnare a conducerii Inspecției Judiciare, potrivit art. 65 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

Din moment ce atribuția de numire a inspectorului șef aparține potrivit legii Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenței justiției, iar Consiliul Superior al Magistraturii funcționează în prezent, în expunerea de motive a Ordonanţei nu se regăseşte argumentul în considerarea căruia  interimatul inspectorului șef ar trebui stabilit de puterea executivă, prin ordonanță de urgență.

De altfel, analizând problematica în discuţie, Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat  în două rânduri, în ședințele comisiei de specialitate din datele de 09.07.2018 şi 03.09.2018 că atributul delegării în funcţiile de conducere ale Inspecţiei Judiciare (asigurarea interimatului) aparţine Plenului Consiliului Superior al Magistraturii,  în virtutea competenţei sale generale de numire  în aceste funcţii, precum şi în considerarea îndrituirii sale legale de delegare în funcţii de conducere în cadrul tuturor instituţiilor din sfera autorităţii judecătoreşti (instanţe, procuror general, INM, SNG). Numai o astfel de interpretare dă expresie rolului constituţional de garant al independenţei justiţiei încredinţat de legea supremă Consiliului Superior al Magistraturii.

C. Inexistenţa  situației de urgență, prevăzută de art. 115 alin. (4) din Constituție

Potrivit art. 115 alin. (4) din Constituție, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.

Prin Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, Curtea a reamintit jurisprudenţa sa pronunţată anterior revizuirii Legii fundamentale şi a precizat că de esenţa cazului excepţional este caracterul său obiectiv, în sensul că “existenţa sa nu depinde de voinţa Guvernului care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă”.

Ulterior, prin Decizia nr. 1008 din 7 iulie 2009, referitor la situaţii extraordinare, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public.

Dacă s-ar considera că o astfel de ordonanță de urgență ar rezolva problema vacanţei funcţiilor de conducere prin instituirea cu caracter interimar a mandatului încetat al ultimului inspector șef, totuși urgența nu se justifică, din moment ce Consiliul Superior al Magistraturii, care are legal atribuția numirii inspectorului șef, se poate întruni și poate adopta o decizie în acest sens.

Sintetizând, nu era necesară intervenția legiuitorului delegat (Guvern), atât timp cât problema putea fi rezolvată legal de către Consiliul Superior al Magistraturii.

În acest context, facem precizarea că CSM nu a putut organiza concursul de numire în funcțiile de conducere în cadrul Inspecţiei Judiciare întrucât, prin încheierea de 04.06.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul 4265/2/2018, s-a dispus suspendarea Regulamentului aprobat prin HCSM nr. 59/2012 pentru numirea în funcţie a inspectorului şef şi a inspectorului şef adjunct (după ce anterior o acţiune similară a fost respinsă).

Iniţiatorul Ordonanței de urgență, ministrul justiţiei, în calitatea sa de membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii, cunoştea această situaţie încă din data de 04.06.2018, astfel încât, este nefirească promovarea actului normativ criticat după expirarea mandatelor funcţiilor de conducere amintite, respectiv la data de 05.09.2018, legiuitorul delegat având propria contribuție la pretinsa urgență invocată în motivarea actului normativ.

D. Ordonanţa de urgenţă a fost emisă fără a se solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii, într-un domeniu în care există această obligaţie constituţională

Conform jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale(Decizia nr. 3/2014, Decizia 63/2017), inițiatorul unui act normativ în aceasta materie are obligaţia constituţională şi legală de a solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit dispozițiilor art. 38 alin. 3 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorității judecătorești”, iar conform art. 32 alin. 1 din lege În cazurile în care legea prevede avizul conform, aprobarea sau acordul Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta este obligatoriu. Dacă legea prevede consultarea sau avizul Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta nu este obligatoriu.

Curtea Constituţională a observat că această competență a Consiliului Superior al Magistraturii este una legală, acordată prin voința Parlamentului în temeiul textului constituțional al art. 134 alin. (4), potrivit căruia „Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește și alte atribuții stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenței justiției”.

Curtea a circumscris sfera de cuprindere a sintagmei „acte normative ce privesc activitatea autorității judecătorești”, în funcție de care se poate determina obligația legală și constituțională a autorităților competente de a solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Curtea a constatat că proiectele de legi care implică un aviz al Consiliului sunt cele care vizează Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, respectiv Legea nr.317/2004 pentru organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii.

Este adevărat că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a conchis în sensul că instituţia avizatoare nu poate bloca sine die dreptul instituţiei emitente de a adopta actul, stabilind că, în aceste situaţii, este suficientă doar solicitarea avizului, iar nu emiterea lui.

Cu toate acestea, în cauză, situaţia este cu totul alta.

Consiliul Superior al Magistraturii are la dispoziţie un termen de 30 de zile pentru emiterea avizului, conform art. 32 alin. 2 din Legea nr. 317/2004.

Prin urmare, nu se poate aprecia că CSM ar comite un abuz de drept constituţional, acesta respectând termenul defipt de lege în favoarea sa.

Dimpotrivă, s-a decis consultarea de urgenţă a sistemului judiciar, într-un termen de o săptămână urmând să fie emis avizul.

E. Ordonanţa de urgenţă reglementează situaţii individuale raportate doar la două persoane identificabile,sub aparenţa rezolvării unei situaţii atipice la nivel instituţional, încălcând prevederile art. 4 alin 2 şi 16 alin. 1 din Constituţie

Curtea Constituţională a arătat în jurisprudenţa sa(Decizia nr. 600/2005, Decizia nr. 970/2007, Decizia nr. 494/2013, Decizia nr. 574/2014) că legiuitorul nu poate reglementa prin acte normative cu putere de lege situaţii individuale, personale, legea fiind prin esenţa sa un act normativ şi nu individual.

Tot Curtea a reţinut că un astfel de act are caracter individual atunci când este conceput nu pentru a fi aplicat unui număr nederminat de cazuri complete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei ci de plano într-un singur caz prestabilit fără echivoc.

Actul normativ adoptat în aceste condiţii are caracter discriminatoriu contravenind principiului egalității în drepturi, reglementat în art. 16 alin. (1) din Constituţie.

F. Ordonanţa de urgenţă adoptată încalcă explicit dispoziţiile art. 115 alin. 6 din Constituţia României

Potrivit textului constitutional, ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.

Potrivit art. 65 alin. 1 din Legea nr. 317/2004, republicată, Inspecţia Judiciară este structură cu personalitate juridică în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, instituţie fundamentală a Statului Român, reglementată de art. 133 şi art. 134 din Constituţia României.

Pentru toate aceste motive, considerăm că ordonanța de urgență  este afectată de vicii de neconstituționalitate, fiind necesară intervenţia urgentă a Curtii Constitutionale prin sesizarea formulată de către Avocatul Poporului, în temeiul art. 13 din Legea nr. 35/1997, republicată, privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului.

Cu deosebită consideraţie,

judecător Mihai Andrei Bălan

procuror Cristian Mihai Ban

judecător Andrea Annamaria Chiş

procuror Florin Deac

judecător Mihai Bogdan Mateescu

procuror Nicolae Andrei Solomon

procuror Tatiana Toader

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina