Atât admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice, cât și cea de respingere a cererii, se fac prin încheiere separată, anterior soluţionării fondului cauzei.

Problema de drept

Probleme de aplicare a dispozițiilor art.386 din Codul de procedură penală în urma Deciziei Curții Constituționale nr.250/2019. Existenţa obligaţiei de a se pronunța o încheiere distinctă atât atunci când se schimbă încadrarea juridică, cât și atunci când se respinge cererea de schimbare a încadrării juridice.

Titularul sesizării: PÎCCJ – Secția Judiciar

Prin Decizia nr. 250/16 aprilie 2019 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.500 din 20 iunie 2019) s-a admis excepția de neconstituționalitate şi s-a constatat că dispozițiile art. 377 alin. (4) teza I şi art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care instanța de judecată se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluționează fondul cauzei.

Într-o primă opinie s-a apreciat că schimbarea de încadrare juridică trebuie dispusă prin încheiere separată în ambele situații, întrucât dispozitivul deciziei nu face distincție, statuând că dispozițiile art. 377 alin. 4 teza I Cod proc. pen. și art. 386 alin. 1 Cod. proc. pen. sunt constituționale în măsura în care instanța de judecată se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluționează fondul cauzei. În cadrul acestei opinii au fost făcute distincţii, în sensul că obligaţia subzistă în cazul în care nu se pune problema unei antepronunţări.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că schimbarea de încadrare juridică trebuie dispusă prin încheiere separată doar în cazul admiterii cererii, nu și în cazul respingerii, sens în care a fost menţionat paragraful 42 al considerentelor deciziei care arată că: „numai dispunerea schimbării încadrării juridice a faptei, prin hotărâre care nu soluționează fondul cauzei, ulterior punerii în discuția părților a noii încadrări juridice, însă anterior soluționării cauzei, prin sentință sau decizie, asigură caracterul echitabil al procesului și posibilitatea exercitării în continuare a unei apărări efective, în procesul penal, de către inculpat, în condițiile în care doar în raport cu o încadrare juridică în mod definitiv stabilită, în cursul procesului penal, iar nu la finalul acestuia, inculpatul își poate face apărări concrete”.

În opinia INM, prin decizia CCR menţionată se urmăreşte soluţionarea tuturor aspectelor legate de acuzaţie în cursul cercetării judecătoreşti, din perspectiva drepturilor inculpatului de a fi informat cu privire la natura şi cauza acuzaţiei şi de a-şi exercita în mod efectiv dreptul la apărare. Astfel, obligaţia instanţei de a se pronunţa prin încheiere, anterior soluţionării fondului cauzei, există atât în cazul admiterii, cât şi în cazul respingerii cererii de schimbare a încadrării juridice, fără distincţii referitoare la posibilitatea antepronunţării, având în vedere că detalierea aspectelor de fapt şi de drept ce sunt avute în vedere la pronunţarea soluţiei pe fondul cauzei urmează să fie realizată în cuprinsul sentinţei. Raportat la argumentele prezentate, chiar dacă în considerentele deciziei menţionate, instanţa de contencios constituţional menţionează că o astfel de procedură „constituie o garanţie ca părţile să nu fie surprinse de o altă încadrare juridică a faptelor”, faţă de caracterul echivoc al dispozitivului o astfel de soluţie se impune. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că soluţionarea în mod diferit a cererii de schimbare a încadrării juridice, în funcţie de soluţia ce urmează să se pronunţe ar putea reprezenta o antepronunţare a instanţei de judecată. Nu în ultimul rând, prin soluţionarea cererii de schimbare a încadrării juridice anterior soluţionării fondului se asigură claritatea procedurii, inclusiv în ceea ce priveşte faza dezbaterilor.

În etapa consultării prealabile întâlnirii, a fost exprimată și opinia contrară (CA Constanța), conform căreia instanţa are obligaţia de a pronunța o încheiere distinctă doar atunci când schimbă încadrarea juridică, nu și atunci când respinge cererea de schimbare a încadrării juridice, având în vedere paragraful 42 al considerentelor deciziei Curții Constituționale nr. 250/2019, redat în punctaj.
Această soluţie nu este de natură a aduce atingere drepturilor inculpatului de a fi informat cu privire la natura şi cauza acuzaţiei şi de a-şi exercita în mod efectiv dreptul la apărare, din moment ce acesta, în lipsa unei dispoziţii de schimbare a încadrării juridice, se raportează la acuzaţia existentă şi îşi formulează apărări cu privire la aceasta. În măsura în care instanţa, în cadrul deliberării, decide că trebuie schimbată încadrarea juridică, se pronunţă prin încheiere în acest sens, în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 250/2019, şi repune cauza pe rol pentru ca inculpatul să îşi poată exercita dreptul la apărare în raport de noua încadrare juridică.

În cadrul dezbaterilor online s-a menționat că la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție există practică în sensul respingerii cererilor de schimbare a încadrării juridice prin decizie, fără pronunţare anterior, prin încheiere.

Cu majoritate, participanții la întâlnire au agreat opinia INM.

Extras din Minuta întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și
curților de apel (online), 18 decembrie 2020

Comments

comentarii