Mădălina Scutelnicu, avocata din Sibiu talentată la scrie, autoare a celebrului text despre ”doamna cu pantofi albaștri” din Justiție, a scris un text inedit pe Facebook despre ”relația” cu roba:
”Purtată prin diferite săli de judecată, până în cele mai îndepărtate județe ale țării. Nu se ferește de drumurile lungi, ba chiar îi place să privească de la geamul mașinii – dreapta spate. Aude muzica din interior, se relaxează. Nu-i convine deloc în portbagaj, am înțeles asta de mult și am grijă să n-o arunc la întâmplare și să n-o înghesui.
A apărut în fața celor mai încruntate chipuri și s-a priceput cum să le capteze atenția, are destulă experiență cu oamenii.
E demnă și stă dreaptă, vorbește tare și cu intonație. Admir treaba asta la ea. Vocea face mult, e un mare atu.
Nu pledează fără noimă, nu-i pasă câtuși de puțin dacă-l cucerește pe client. Acolo, în sală, ce are ea de cucerit e instanța. Abia la final, prin soluția pe care o dă judecătorul, îl cucerește pe client. Când îi câștigă procesul. Așa-i place ei să vadă lucrurile.
O simt încărcată, de la guler și pân` la poale, de toate cuvintele pe care le-a auzit în jurul ei, fie că au fost sau nu ale mele.
Pentru toate motivele astea, am o strângere de inimă de câte ori o duc acasă s-o împrospătez. Am senzația că, atunci când o voi scoate din centrifuga mașinii de spălat, va uita tot ce știe.
Dacă, sub aburii apei și în învârteala aceea amețitoare, va ieși peste treizeci de minute parfumată, dar și cu mintea clean, ca de bebeluș? Și-atunci, eu pe cine mă mai bazez, de la cine îmi capăt inspirația și puterea?
În atâția ani, ne-am învățat una cu alta, cred ne simțim reciproc. O știu și mă știe din prima ei zi de viață, de când mi-a fost făcută la comandă…
Când m-a sunat croitorul și mi-a zis că pot veni s-o ridic: „E gata Roba!”, am început să plâng. De bucuria că o voi îmbrăca, de spaima că nu știam de unde s-apuc meseria asta. Și-n acea zi în care am simțit-o pe mine pentru prima oară, acolo, în fața oglinzii, în timp ce-i încheiam nasturii, am rugat-o să-mi fie aliat – tu îmi dai inspirație, eu te pun în valoare. Și până azi ne-am ținut, amândouă, de cuvânt.
Pentru mine nu e o simplă haină, pelerină sau halat. E parte din sufletul meu, din zbuciumul meu, din nopțile mele de studiu, din speranțele mele că voi reuși să fac față profesiei și să apăr oamenii așa cum se cuvine.
Îmi iubesc roba, la modul cel mai serios. Nu-mi place deloc să o înghesui în mașina de spălat, dar o fac. E igienic.”