Procurorii DIICOT au dispus măsura sechestrului asigurător asupra a 7 autoturisme de lux, în valoare de aproximativ 1, 5 milioane euro, într-un mega-dosar de înșelăciune.
”La data de 27 noiembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus măsura sechestrului asigurător asupra a 7 autoturisme de lux, în valoare de aproximativ 1, 5 milioane euro, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave.
Autovehiculele au fost identificate și ridicate pe parcursul unei percheziții domiciliare efectuate pe raza județului Iași.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 2 din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.”, a precizat DIICOT.
Preluau firme și falsificau acte pentru a luat bolizii pe leasing
”Din probele administrate a reieșit că, în cursul anului 2024, pe raza municipiului București s-a constituit o grupare de criminalitate organizată, care a acționat atât în capitală, cât și pe teritoriul județului Iași, în scopul obținerii unor importante beneficii materiale provenite din contractarea de credite pe baza unor documente falsificate, precum și din achiziționarea unor autoturisme prin contracte de leasing încheiate cu utilizarea unor acte de identitate și situații financiare falsificate.
Grupul infracțional organizat, format din 14 suspecți și coordonat de un lider (urmărit internațional), a înființat sau preluat mai multe societăți comerciale cu un istoric bun de creditare. Ulterior, membrii grupului au falsificat situațiile financiare ale acestor firme, în vederea obținerii de finanțări bancare și a achiziționării de autoturisme de lux, prin contracte de leasing încheiate pe baza unor documente falsificate.
Prejudiciul produs persoanelor vătămate este estimat la circa 35.000.000 lei (aproximativ 7, 1 milioane euro).”, a transmis DIICOT.
Rețeaua era coordonată de către Alfred Petrea, care este urmărit internațional. În 2024 Petrea a fost vizat și într-un dosar EPPO de fraudare a fondurilor europene. Inculpatul principal, Alfred Petronel Petrea, era dat în urmărire generală după ce, la începutul anului, Parchetul European a solicitat arestarea sa, darjudecătoarea Maricica Cuzic de la Tribunalul Iaşi nu a emis mandat de arestare, ci a dispus doar măsura controlului judiciar. Ulterior, procurorii au formulat contestaţie şi Curtea de Apel Iaşi a emis mandate de arestare, dar între timp Alfred Petronel Petrea fugise.
@clujust
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


