Doi procurori care au vrut să promoveze la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au contestat punctajele mici primite. Secția pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii arată în hotărârile prin care le-a respins contestațiile că aceștia au fost depunctați și pentru greșelile de scriere din actele de procedură pe care le-au întocmit în cadrul anchetelor.
”Față de susținerea doamnei procuror referitor la faptul ca aspectele reținute sunt erori materiale evidente, care nu afectează coerența in exprimare, fiind totodată infime raportat la intinderea actelor analizate, se observă că pasajele redate in cuprinsul raportului de evaluare sunt exemplificative, Secția identificând, în cuprinsul acelorași lucrări sau a altor lucrări nementionate de comisie, aspecte care vin să susțină aprecierea referitoare la inadvertențele de exprimare în cuprinsul actelor intocmite, determinate inclusiv de erorile materiale, cum ar fi: ”a obținut numărul de telefon de la Agentiei‘; ‘care colaboraseră cu agența‘; ‘Nu știue ce s-a intamplat cu ceilalti baieti’; ‘Cei de la compania fratelui meu (trebuia său – n.red) i-au solicitat documentele aferente’; ‘a stat intr-o camera a genților de paza’ – ordonanta de clasare si declinare din dosarul nr. (…); ‘Individul in cauza trecere prin zona receptiei’; ‘faptul că ghizdanul pe care il avea asupra sa este mai voluminous decât…’; ‘primul individ descris arată receptionerului si celui de-al treilea individ scris…’ ( trebuia descris);
‘Camera ce surprinde exteriorul magazinului, respectiv trotuarul din fata imobilului cu nr. X din Calea Y, se constată că la ora afisata 01:12, individul susmentionat patrunde in supermarket’ – rechizitoriul intocmit in dosarul nr. (…); ‘cel mai probabil in cursul lunii martire 2023′; ‘Din probatoriul administrat nu rezulta ca numita A, minora la data faptei, a fost recrutata, transportata, transferarată, adapostită sau primită pe teritoriul X de catre concubinul acesteia B si familia acestuiia, in vederea exploatarii, prin supunerea la executarea unei munci sau indeplinirea de servicii, in mod fortat, tinerea in stare de sclavie sau alte procedee asemănatoare de lipsire de libertate sau aservire, obligarea acestora (trebuia acesteia – n.red)) la practicarea prostitutiei, la manifestari pornografice in vederea producerii si dufuzarii de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală ori obligarea la precticarea cerșetoriei’ – ordonanta de clasare intocmita in dosarul nr. (…); ‘Minorul A fiind lipsit de libertate, i se administrat droguri (…) si este victima a infractiunii de pornografie infantila’; ‘toată lumea în acopera pe numitul’; ‘le făcea plangeri nefonate colegilor de muncă’ – ordonanta de clasare intocmită in dosarul nr. (…); ‘si la un moment dat cand a trecut pe strada pe langa un imobil de pe partea stânga cum mergeam el’ – referat cu propunere de arestare preventiva intocmit in dosarul nr. (…).”, se arată în hotărârea prin care s-a respins contestația.
Hotărârea Secției pentru procurori din CSM:
Candidatul cu codul B0061 a primit 67 de puncte, sub limita de 70 cu care poate promova un candidat.
”S-a mai reținut de către comisie că, în cuprinsul ordonanței nr.. doamna candidat a dat dovadă de neatenție în scriere, fiind identificate erori de redactare care schimbă înțelesul frazei (de exemplu, ”legal” în loc de ”legat”), dezacorduri între subiect și predicat, scrierea unor cuvinte cu diacritice (aspect care sugerează preluarea textelor cu tehnica copy-paste), construcții greoaie a unor fraze. În ceea ce privește această ultimă critică, comisia a constatat o situație similară și în rechizitoriilr nr. .. nr… nr. unde textele se remarcă prin fraze excesiv de lungi, de 10-14 rânduri, ajungând până la 17-20 rânduri, făcând dificilă parcurgerea și urmărirea textului. ”, se arată în hotărârea prin care s-a respins contestația.
Hotărârea Secției pentru procurori din CSM:
Candidatul cu codul B0135 a avut 75 de puncte, dar nu a promovat căci s-a clasat pe locul 15 și au fost dosar 10 locuri la PÎCCJ.