Guvernul a adoptat, luni, o Ordonanță de Urgență privind modificarea Codului Penal pentru a-l pune în acord cu decizia CCR și pentru a evita ca numeroși inculpați să scape prin prescrierea faptelor. ”O întârziere ar fi avut efect devastator asupra multor anchete”, a declarat ministrul justiției, Cătălin Predoiu la finalul ședinței de guvern.
”Era important ca această intervenție să se facă până la publicarea deciziei CCR în monitorul oficial, care ar fi dus la compromiterea multor anchete. În ce privește referendumul, amintesc că a vizat trei chestiuni, materia infracțiunilor, a pedepselor și organizării judiciare. Nu abrogăm infracțiuni, nu mărim pedepse și nu scădem pedepse, nu intervenim în organizarea judiciară. Trebuie ținut cont de spiritul referendumului, această OUG nu intră în coliziune cu efectele referendumului, cu spiritul referendumului. Se aliniază perfect acelui spirit și voinței cetățeanului care a votat pentru referendum”, a spus Predoiu, citat de G4media.ro
Cea de a doua întrebare la referendumul pe justiție din mai 2018 a fost: „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”. 81,1% au răspuns DA, 13,5% au fost NU, iar 5,3 % nu au fost valide.
Avocatul Toni Neacșu susține că: “Guvernul a luat cea mai proastă decizie, aceea de a reglementa prin OUG problema întreruperii prescripției, modificând astfel Codul penal, în condițiile în care referendumul din 2019 interzice ordonanțele de urgență în “domeniul infracțiunilor și pedepselor”. Dincolo de retorica spălăcită a ministrului justiției, care susține că spiritul referendumului contează – ce o fi ăla?- iar nu litera lui, prin referendum s-a interzis legiferarea de către Guvern în domeniul prevăzut de art. 73 alin. 3 lit. h) din Constituție, adică în domeniul Codului penal. Prin domeniul infracțiunilor și al pedepselor CCR înțelege, chiar de la începtul funcționării ei în anii ’90, Codul penal. De altfel e și la mintea cocoșului nejurist că dacă prin OUG mărești intervalul de timp în care o persoană poate răspunde pentru oricare din infracțiunile din Codul penal legiferezi în mod clar în domeniul infracțiunilor și al pedepselor!
Consecințele sunt simple și exact pe dos față de ce au urmărit. OUG-ul este vădit neconstituțional pentru motive de formă și nu cred că va exista avocat de penal care să nu o invoce în același timp cu solicitarea constatării împlinirii termenului de prescripție.”
In 26 mai, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional un articol din Codul Penal care permite procurorilor să întrerupă cursul prescripției prin administrarea de noi probe. CCR a declarat neconstituțional a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art.155 alin.(1) din Codul penal. Potrivit acestui articol, ”cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”.