fbpx

Pedofilii de la Iulius Mall Cluj au fost trimiși în judecată

Cei doi bărbați arestați preventiv la sfârșitul lunii mai pentru agresiuni sexuale asupra unor minori în incinta Iulius Mall Cluj au fost trimiși în judecată.

Prin rechizitoriul  Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj – Napoca nr. 2660/P/2020 din data de 04.08.2020, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor C.Z. şi I.I. pentru săvârşirea mai multor infracţiuni împotriva libertăţii şi integrităţii sexuale.

În esență, s-a reținut că în perioada 2018 – 2020, inculpatul C.Z, a urmărit racolarea a şase persoane vătămate minore, în vederea satisfacerii propriilor nevoi sexuale. Racolarea era oarecum facilă pentru inculpat, având în vedere faptul că avea ca țintă minori cu vârste între 9 și 12 ani, incapabile să își exprime consimțământul pentru astfel de acte, care erau vulnerabile și ușor de convins sub promisiunea de bani sau diverse bunuri. Astfel, în perioada amintită, atât în zona unor scări de acces din incinta unui complex comercial de pe raza mun. Cluj – Napoca, cât și la locuința acestuia, inculpatul C.Z. a exercitat acte de agresiune sexuală cu privire la persoanele vătămate minore, în condiţiile în care, în prealabil, inculpatul le prezenta minorilor materiale video cu caracter pornografic, pentru a le indica modalitatea în care aceştia urmau să efectueze actele de natură sexuală.

Activitatea infracţională a inculpatului C.Z. a început în cursul anului 2018, iar ulterior, prin intermediul primei sale victime a reuşit să racoleze şi alte persoane vătămate minore. Se impune precizarea că inculpatul C.Z. ara angajat la o societate  comercială şi avea ca atribuţii de serviciu colectarea coşurilor de cumpărături din zona complexului comercial, astfel că aşa a reuşit să intre în legătură cu unele din persoanele vătămate minore, care participau la această activitate pentru a aduna monedele de 50 de bani lăsate în coşurile abandonate. Întâlnirile ulterioare între inculpatul C.Z. şi persoanele vătămate minore au avut loc în proximitatea centrului comercial, în zona special amenajată pentru luarea mesei (zona „food court”) şi în spaţiul de joacă destinat copiilor din incinta centrului comercial, dar şi la locuinţa acestui inculpat. În continuare, în cursul anului 2020, inculpatul C.Z. l-a cunoscut pe inculpatul I.I., iar cei doi au devenit colegi de muncă, astfel că în aceste împrejurări a debutat şi activitatea infracţională a inculpatului I.I.

Din probele administrate s-a stabilit că în perioada februarie – mai 2020, în mod repetat, profitând de incapacitatea uneia din persoanele vătămate minore în vârstă de 11 ani de a-şi exprima voinţa, prin prisma vârstei,  inculpatul I.I. a comis acte de natură sexuală asupra acestuia, precum și acte sexuale de natură anală și orală, în timp ce se aflau în zona scărilor de serviciu din incinta unui complex comercial de pe raza mun. Cluj – Napoca, în imobilul unde locuia inculpatul, precum și în locuința tatălui inculpatului, situată într-un alt judeţ. De asemenea,  în perioada februarie-mai 2020, inculpatul I.I. a pus în repetate rânduri la dispoziția acestei persoane vătămate materiale video cu caracter pornografic. S-a mai stabilit că la data de 17 mai 2020, în timp ce se aflau la locuinţa tatălui inculpatului I.I., acest inculpat a exercitat acte de agresiune sexuală asupra uneia din persoanele vătămate, în vârstă de 9 ani.

În consecinţă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj – Napoca a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.Z., cercetat în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor concurente de:

–  două infracțiuni de agresiune sexuală în formă continuată, prev. de art. 219 alin. l şi 2 lit. c) C.pen., cu aplic. art. 35 alin. l C.pen.;

–  o infracțiune de agresiune sexuală prev. de art. 219 alin.1 şi 2 lit. c)  C.pen.;

– două infracțiuni de tentativă la agresiune sexuală în formă continuată, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 219 alin.1 și 2 lit. c) C.pen., cu aplic. art. 35 alin.1 C.pen.;

–  patru infracțiuni de coruperea sexuală a minorilor, fiecare prev. de art. 221 alin. 4 C.pen.;

–  o infracțiune de coruperea sexuală a minorilor în formă continuată, prev. de art. 221 alin. 4 C.pen., cu aplic. art. 35 alin.1 C.pen.;

– o infracțiune de coruperea sexuală a minorilor, prev. de art. 221 alin. 3 C.pen.,

Toate cu aplic. art. 44 alin.1 C.pen. și în condiţiile art. 38 alin.1 C.pen..

De asemenea, prin acelaşi act de sesizare a instanţei s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.I., cercetat în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor concurente de:

– agresiune sexuală în formă continuată, prev. de art. 219 alin.1 şi 2 lit. c) C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen.;

– viol în formă continuată, prev. de art. 218 alin.1 și alin. 3 lit. c) C.pen. cu aplic. art. 35 alin.1 C.pen.;

– coruperea sexuală a minorilor în formă continuată, prev. de art. 221 alin. 4 C.pen., cu aplic. art. 35 alin.1 C.pen.;

– agresiune sexuală,  prev. de art. 219 alin. 1 şi 2 lit. c) C.pen.;

Totul cu aplic. art. 38 alin.1 C.pen..

Pe de altă parte, în acelaşi dosar a fost cercetat şi inculpatul S.M. pentru săvârşirea infracţiunii de coruperea sexuală a minorilor, prev. de art. 221 alin. 4 C.pen., constând în aceea că în primăvara anului 2020, fără a se putea stabili cu exactitate data, acest inculpat a arătat unei persoane vătămate minore în vârstă de 11 ani o fotografie cu o persoană de sex feminin dezbrăcată de pe telefonul mobil. Raportat la conţinutul concret al infracţiunii, la modul şi mijloacele de săvârşire, la scopul urmărit şi la împrejurările concrete de săvârşire, prezentarea unui singur material cu caracter pornografic, tip fotografie, la urmările produse, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, atitudinea procesuală de recunoaștere a faptei şi cu luarea în considerare a tuturor criteriilor reglementate în cuprinsul art. 318 C.pr.pen., în cauză s-a dispus soluţia renunţării la urmărire penală cu privire la acest inculpat.

În fine, în cauză s-a mai procedat la disjungerea cauzei pentru continuarea cercetărilor faţă de alte trei persoane care la acest moment procesual au calitatea de suspecţi pentru săvârşirea unei infracţiuni de coruperea sexuală a minorilor, prev. de art. 221 alin. 3 C.pen..

Dosarul de urmărire penală a fost instrumentat de organele de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale de la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, sub coordonarea procurorului de supraveghere din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj – Napoca.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina