CLUJUST vă prezintă o schemă grafică cu persoanele și firmele implicate în rețeaua care ar fi adus în Cluj peste 10.000 de mașini second-hand din Uniunea Europeană și le-ar fi revândut fără să plătească TVA. Procurorii vorbesc de un prejudiciu de 10 milioane de euro. Rețeaua vindea mașinile mai ieftin ca restul vânzătorilor din Piața Auto Florești, cunoscută ca Oserul de mașini din Cluj. Din rețea fac parte intermediarii – ”băieții deștepți”, care nu prea apar în acte, alți oameni săraci care dețin în acte firmele ”fantomă” sau ”bidon” și trei femei care se ocupau de documentele pentru înmatricularea mașinilor, între care o funcționară din Primăria Cluj-Napoca.
Un judecător de drepturi și libertăți a hotărât săptămâna trecută arestarea la domiciliu a 11 membri ai rețelei: Chiorean Vasile Ioan, Apahidean Flaviu Gabriel, Mărginean Marcel Cosmin, Sîntămărean Gabriel Corneliu, Butnar Adrian Ioan, Moldovan Petre Cristian, Ploscar Dumitru Aurelian, Zbera Elena Gabriela, Buzan Alexandru Lucian, Lucaciu Camelia şi Jucan Tudor Vlad.
”Din probatoriul administrat rezultă că există indicii temeinice, care conturează o suspiciune rezonabilă că aceşti inculpaţi au săvârşit fapte de evaziune fiscală de o gravitate deosebită. Aceste fapte se probează prin următoarele: prin rapoarte de inspecţie fiscală efectuate la persoanele juridice, prin procesele-verbale întocmite de către inspectorul antifraudă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, neconcordanţele care apar între declaraţiile date de către partenerii intracomunitari şi declaraţiile date de către societăţi, prin lecturarea listingului, patrimoniul societăţilor obţinut de la Direcţia Taxe şi Impozite, peste 10.000 de maşini au fost aduse pe aceste societăţi în ultimii doi ani din anul 2012 până în anul 2014, prin extrasele de cont prin care se confirmă faptul că în cele mai puţine cazuri eventual se trimitea avansul pentru maşină dar nu se încasa preţul ceea ce confirmă faptul că tot acest preţ de vânzare a autoturismului pe teritoriul naţional era încasat cash, interceptările convorbirilor telefonice, filajul care s-a făcut în cauză confirmă legăturile infracţionale dintre inculpaţi, aceste interceptări sunt confirmate de către AWB-uri (documente de transport). De asemenea, trebuie subliniat faptul că niciuna dintre aceste societăţi nu funcţionează la sediul lor, deci sunt societăţi fantomă”, au susținut procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Edificatoare este o discuţie pe care inculpatul Apahidean o poartă cu inculpatul Ploscar în care acesta îi spune: “ tu nu ştii că niciodată nu am avut astfel de facturi întrucât toate sediile noastre sunt fantomă”.
Potrivit procurorilor, inculpatii au folosit, prin metoda „frauda de tip carusel clasica”, în mod succesiv datele de identificare ale acestor societăţi, codul fiscal, codul valabil de TVA, pentru întocmirea documentelor de achiziţie intracomunitare de autoturisme second hand achizitionate de spatiul intracomunitar pe baza unor facturi emise fara TVA (achizitii intracomunitare) pe care ulterior le-au revandut pe teritoriu national fara a colecta si varsa la bugetul de stat TVA-ul aferent tranzactiilor nationale, neinregistrand total sau partial in contabilitatea societatilor comerciale, societati de tip bidon, societati fantoma, care nu functioneaza la sediul declarat operatiunile economice efectuate, prin care s-a cauzat Statului Român un prejudiciu de 46 milioane lei, respectiv 10 milioane Euro.”
„Frauda de tip carusel are la baza un mecanism destul de simplu, cel puţin în aparenţă: operatorul economic din ţara de origine facturează fără TVA (deoarece efectuează o livrare intracomunitară, care intră în categoria operaţiunilor scutite de TVA cu drept de deducere), iar operatorul economic din tara de destinaţie va aplica regimul taxării inverse pentru aceasta operaţiune (deoarece efectuează o achiziţie intracomunitară,calculând si înregistrând TVA aferentă achiziţiilor intracomunitare, la cota de impozitare a ţării sale, atât ca TVA colectată, cât şi ca TVA deductibilă, fără însă a o plăti în mod efectiv). Ulterior efectuării achiziţiei intracomunitare, operatorul economic în cauză dispare fără să înregistreze, să declare şi să plătească TVA-ul colectat aferent livrărilor ulterioare efectuate pe piaţa sa internă (aşa-numitele firme de tip «bidon», colectoare a unor obligaţii fiscale privind TVA, care însă nu vor fi niciodată achitate). Acest operator economic (în speţă, firma de tip „bidon”) mai este denumit, datorită comportamentului său volatil de tip „fantomă”, în practicile de investigare a fraudei de tip „carusel”, şi „veriga lipsă” din comerţul intracomunitar”. (Frauda de tip carusel privind taxa pe valoarea adăugată aferentă tranzacţiilor intracomunitare, Dr. Dragoş Patroi, revista Curierul fiscal.)
In concret, ”folosindu-se de datele de identificare ale firmelor, de stampile si facturi, au achiziţionat din spaţiul intracomunitar autoturisme fără a achita TVA la achiziţie datorită faptului că se efectua o achiziţie intracomunitara, cu taxare inversa, pe care le revindeau in majoritate clienţilor persoane fizice aplicând un preţ apropiat de cel de achiziţie care conţinea doar profitul lor fără a colecta şi plăti TVA reuşind astfel prin eludarea dispoziţiilor legale referitoare la TVA să vândă autoturismele mult mai ieftin decât alţi comercianţi cinstiţi.”
Intermediarii Chiorean, Apahidean, Moldovan, Butnar, Jucan, Ploscar postau pe situl AUTOVIT autoturisme oferite spre vânzare clienţilor din toată ţara, autoturisme luate în principal de pe situl mobile.de ori mobile.ro, ţineau legătura cu clienţii şi se ocupau de vânzarea acestor autoturisme încasând preţul de vânzare, din acesta oferind celor care întocmeau actele, administratorii de fapt şi de drept ai societăţilor folosite sume de bani cuprinse între 100-200 lei, potrivit anchetatorilor.
CLICK PE GRAFICĂ PENTRU A O MĂRI

În continuare vă prezentăm extrase din motivarea instanței privind arestarea la domiciliu, în care sunt explicate la fiecare firmă în parte cine sunt oamenii din acte, cine le conduce în realitate și cu ajutorul cui.
S.C. 4 CONSULTING ASCO S.R.L. – în care asociat unic şi administrator de drept este numitul Moldovan Petre-Cristian –, ca urmare a efectuării inspecţiei fiscală în cursul anului 2013 la societatea mai sus-precizată, ocazie cu care s-a întocmit RIF din 17.02.2014 – perioada supusă verificării fiind 01.12.2012-31.12.2013, s-a stabilit de către organele fiscale că asociatul unic şi administrator Moldovan Petre Cristian, s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale, în sumă de: 3.773.962 lei
Societatea are declarat ca obiect principal de activitate lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale fiind înfiinţată în anul 2000, iar până în anul 2012 a fost inactivă. Societatea a fost folosită de suspecţi până în luna mai 2014 după care, probabil ca urmare a controalelor efectuate de organele fiscale a fost abandonată, activitatea infracţională continuând pe SC Kozmo Ale SRL
În esenţă, s-a reţinut că, susnumitul, nu a înregistrat, în tot sau parţial operaţiunile comerciale de achiziţii intracomunitare de autoturisme (peste 530 de mașini) şi revânzarea acestora pe teritoriul României, fiind suspectat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată şi agravată, prev şi ped. de art. 9 al 1 lit. b şi al 3 din Legea 241/2005 modificată, cu aplicarea art. 35 al 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal.
Din analiza datelor puse la dispoziţie de către Primăria Cluj-Napoca, Direcţia de Impozite şi Taxe Locale şi facturile externe puse la dispoziţie de către D.G.R.F..P Cluj Biroul de Informaţii Fiscale se constată o concordanţă a datelor furnizate în ceea priveşte autoturismele livrate de pe teritoriul comunitar societăţii şi date referitoare la autoturismele înregistrate în evidenţele primăriei pentru stabilirea impozitelor aferente. …
Din interceptări şi probatoriul administrat în dosar rezultă că, mai multe persoane, după identificarea autoturismelor în statele UE, îl contactau pe acesta, după care Moldovan Petre-Cristian efectua plata avansului pentru mașini prin virament bancar din conturile societăţii. După ajungerea autoturismelor pe teritoriul naţional, aceleaşi persoane îl contactau pentru întocmirea facturilor fiscale sau contracte de vânzare-cumpărare între societatea pe care o administra şi cumpărători, în funcţie de solicitarea acestora, pe persoană fizică sau pe persoană juridică. Documentele în cauză erau ştampilate de susnumit şi puse la dispoziţia acestora, personal sau prin servicii de curierat. Totodată, susnumitul lua legătura telefonic cu …., căruia îi aducea la cunoştinţă toate operaţiunile de achiziţii şi comercializare auto (aproximativ 3300 de convorbiri). De precizat este faptul că …. deţine specimen de semnătură în bancă pe conturile societăţii, deşi nu are nicio calitate în firmă.
Totodată s-a stabilit că periodic Moldovan Petre Cristian lua legătura cu Zbera Elena-Gabriela, care îl ajuta şi intermedia întocmirea dosarelor pentru obţinerea certificatului de atestare fiscală de la Primăria mun. Cluj-Napoca pe firmă, document obligatoriu în cadrul dosarului de înmatriculare provizorie, şi ulterior definitivă, a autoturismului.
De asemenea la dosar au fost obţinute extrasele de cont aferente conturilor bancare ale societăţii şi ale lui Moldovan Petre-Cristian, din conţinutul cărora rezultă că efectua plăţi externe reprezentând avansuri pentru rezervarea autoturismelor ce urmau a fi achiziţionate pe firma sa.
Menţionăm că, după efectuarea inspecţiei fiscale Moldovan Petre-Cristian a abandonat activitatea ilegală pe această societate şi şi-a continuat activitatea pe SC „Kozmo Ale” SRL, în care asociat unic şi administrator figurează Sorin Andrei Timofte, de 25 de ani.
Agentul economic a continuat activitatea infracţională până în luna mai 2014, schimbând banca prin care efectuează transferuri pentru avansuri autoturisme, respectiv transferurile bancare se efectuează prin conturile deschise la …. Cluj-Napoca (cont deschis în noiembrie 2013 în acest scop), în mod asemănător achiziţionează (plăteşte avansuri), declară la organul fiscal local, după care înmatriculează autoturismele pe cumpărătorii finali. Spre exemplificare plata externă s-a efectuat în 20.01.2014 pentru 14 (patrusprezece) autoturisme, o parte fiind declarate la organul fiscal local.
Tribunalul Specializat Cluj,a admis cererea formulată de ONRC Bucureşti prin ORC Cluj şi a dispus dizolvarea societăţii conform disp. art. 237 al. 1 lit. c Lg. 31/1990. sediu fictiv.
Conform datelor declarate la registrul comerţului în cursul anului 2012 societatea a avut un profit brut de 6810 lei, nu a avut salariaţi, şi datora la stat suma de 4187 lei, având o cifră de afaceri netă de 4.110.086 lei. Societatea nu a comunicat date referitoare la situaţia financiară pe anii 2013 şi 2014.
În urma percheziţiei efectuate la sediul societăţii s-a constatat că acolo nu funcţionează societatea
S.C. TIROLIA ELECTRONIC S.R.L., asociat unic şi administrator de drept fiind Boris-Marcel Matveev, A preluat societatea în cursul lunii mai 2013 prin cesiune de părţi sociale de la Cristian Siminel Toader.
Iniţial cercetările penale faţă de acest agent economic au demarat în baza declaraţiilor VIES, a declaraţiilor fiscale de la ANAF Cluj şi centralizatoarelor de la Primăria Cluj-Napoca, privind evidenţa bunurilor mobile declarate de agentul economic. Din conţinutul acestor documente şi din neconcordanţele constatate există suspiciunea rezonabilă de comitere a infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată. În acest sens, s-au făcut demersuri pentru efectuarea inspecţiei fiscale, care nu a fost finalizată până la momentul de faţă, fiind înaintat doar un Proces-verbal de control inopinat nr. 993/02.06.2014-SIF 3 prin care se comunică că va urma efectuarea unei inspecţii fiscale la agentul economic.
În perioada 2013 – 2014 societatea susmenţionată a declarat la organul fiscal din cadrul Primăriei mun. Cluj-Napoca un număr de 680 autoturisme.
Analizând extrasele de cont rezultă că începând din anul 2013 cei doi au efectuat plăţi reprezentând avans în contul unor societăţi din ţări UE pentru achiziţii intracomunitare de mașini second-hand.
Din cercetări şi din interceptările telefonice obţinute la dosar rezultă faptul că o persoană folosind cartelă prepay poartă discuţii în mod repetat cu Colcer Ramona, angajată a Primăriei Cluj-Napoca – Direcţia Taxe şi Impozite Locale. În esenţă, discuţiile vizează întocmirea şi depunerea documentelor pentru obţinerea certificatului fiscal pentru autoturismele achiziţionate pe SC „Tirolia Electronic” SRL. .
De reţinut este faptul că din extrasul de cont în euro aparţinând SC”Tirolia Electronic” SRL, a rezultat faptul că la datele de 20.06.2014, respectiv 27.06.2014, numitul Cociș Alin Vasile, care din cursul lunii iunie 2014 a devenit unic asociat şi administrator al SC ”Information Tehnology & Service” SRL, societate pe care continuă activitatea infracţională în prezent, având acelaşi modus operandi, a făcut două depuneri de numerar în valoare fiecare de 230 euro reprezentând avans auto, cu toate că acesta nu are nicio calitate în societate.
In interceptari, Ploscar Dumitru Aurelian discută despre maşini pe Tirolia.
Conform datelor furnizate de ORC pe anul 2013 societatea figura cu 0 angajaţi pe anul 2013, pe acelaşi an a raportat un profit brut de 65.721 lei, şi o cifră de afaceri netă de 6.544.074 lei. Aferent anilor 2012 şi 2014 nu există înregistrări.
la 16 martie 2013 şi a intrat Matveev ca asociat, împreună cu Cristian Siminel Toader. Administrator al societăţii a fost desemnat Matveev. Ulterior, în iulie 2013, Boris-Marcel Matveev devine asociat unic deţinând 100 % din acţiuni, iar la 13 august 2013 se schimbă sediul societăţii pe strada Buzău nr.8 la sediu fiind declarată activitatea de comerţului cu autoturisme.
În urma percheziţiei efectuate la sediul societăţii s-a constatat că societatea nu funcţionează la sediul declarat, , proprietarul imobilului a semnat un contract de comodat la 7 august 2013 primind 300 lei iar de atunci nu l-a mai văzut pe Matveev.
SC OCG TRADING S.R.L., asociat şi administrator de drept pe PEZESHKPOUR NICOLETA-MIHAELA, împreună cu asociatul OLTEAN CRISTIAN-VASILE, ambii deţinând specimen de semnătură în banca.
Iniţial, cercetările penale faţă de acest agent economic au demarat în baza declaraţiilor VIES, a declaraţiilor fiscale de la ANAF Cluj şi centralizatoarelor de la Primăria Cluj-Napoca obţinute la dosar. Din conţinutul acestor documente şi din neconcordanţele constatate exista suspiciunea rezonabilă de comitere a infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată. În acest sens s-au făcut demersuri pentru efectuarea inspecţiei fiscale care nu a fost finalizată până la momentul de faţă, fiind înaintat doar un Proces-verbal de control inopinat nr. 283/13.06.2014-SIF 2 prin care se comunică efectuarea unei inspecţii fiscale la agentul economic.
În cursul anului 2013, societatea susmenţionată a declarat la organul fiscal din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca un număr de 170 de autoturisme.
De menţionat este faptul că din interceptarea postului telefonic al numitei Zbera Elena-Gabriela rezultă că aceasta poartă convorbiri cu persoane de sex feminin şi masculin privind întocmirea documentelor şi ştampilarea acestora privind achiziţiile şi înmatricularea unor mașini achiziţionate în prezent pe SC”Autodanifi”SRL, unic asociat şi administrator Suteu Dan Teodor, posibil şi pe alte societăţi avute în atenţie.
In perioada ianuarie – decembrie 2013, au achiziţionat pe această firmă peste 200 de autoturisme din ţări UE, pe care le-au revândut pe teritoriul României, tranzacţiile nefiind evidenţiate în contabilitate, aducând prejudicii însemnate bugetului general consolidat al statului, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev şi ped. de art. 9 al 1 lit b şi din Legea nr. 241/2005 modificată, cu aplicarea art. 35 al 1 Cod penal.
In urma verificărilor prin VIES, în ceea ce priveşte această societate, partenerii externi au declarat că au făcut livrări către societate în cuantum de 1.556.900 lei, S.C. „OCG Trading” S.R.L. neînregistrând, nedeclarând suma de 373.656 lei, T.V.A.
S.C. PRIMA PAN S.R.L., în care asociat unic şi administrator de drept este numitul Sandor Istvan Peter. La data de 27.05.2013 s-a întocmit Nota de constatare a Gărzii Financiare Secţia Cluj nr. 5375 în care s-a stabilit un prejudiciu în cuantum de 305.978 lei reprezentând TVA pentru perioada septembrie 2012 – decembrie 2013. Cu această ocazie organele de control fiscal au constatat faptul că agentul economic prin asociatul unic şi administrator s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale, eludând prin aceasta bugetul statului. Astfel, în urma controlul s-a reţinut că susnumitul nu a înregistrat, în tot sau parţial, operaţiunile comerciale de achiziţii intracomunitare de autoturisme (peste 470 de autoturisme) şi revânzarea acestora pe teritoriul României, fiind suspectat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev şi ped. de art. 9 al 1 lit b din Legea 241/2005 modificată, cu aplicarea. art. 35 al 1 Cod penal. După efectuarea controlului fiscal, activitatea pe această societate a fost abandonată.
In urma verificărilor prin VIES, în ceea ce priveşte această societate, partenerii externi au declarat că au făcut livrări către societate în cuantum de 1.274.908 lei, în perioada septembrie – decembrie 2012, S.C. „Prima Pan” S.R.L. neînregistrând, nedeclarând şi neachitând suma de 305.978 lei,T.V.A.
În urma verificărilor efectuate la ANAF privind declaraţiile depuse de societate s-a constatat că pe anul 2012 societatea a depus declaraţiile 390 fără menţiuni, iar în ceea ce priveşte declaraţia 394 a rezultat că societatea a depus o singură declaraţie cu o singura livrare. De asemenea, în ceea ce priveşte declaraţiile pe anul 2013 se constată că declaraţiile 390 sunt fără menţiuni, iar în ceea ce priveşte declaraţia 394, sunt două, pe lunile februarie şi martie 2013, dar cu sume mici. Pe anul 2014 societatea nu are depuse nici declaraţiile 390 şi nici 394. in cursul anului 2013 societatea nu a avut angajaţi a avut de plătit la stat impozite in total: 4.073.217 lei conform datelor fumizate de Reg. Com. si o cifra de afaceri neta pentru exerciţiul financiar 2013 de 8.823.934 lei, pe anul 2014 nefiind înregistrări.
Prin sentinta pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj la 10 septembrie 2014, instanţa având pe rol examinarea stadiului procedurii de insolvenţă a debitoarei SC Prima Pan SRL la cererea creditoarei DGRFP Cluj Napoca, a admis cererea formulată de administratorul judiciar … şi în consecinţă a dispus intrarea în faliment în procedură simplificată Administratorul judiciar a declarat ca in ciuda demersurilor efectuate de aceasta nu a intrat in posesia actelor contabile ale societăţii.
S.C. GIADIAMOND S.R.L. fostă SC NAPOCA MANAGEMENT SRL – asociat unic şi administrator de drept este Buzan Alexandru-Lucian, in varsta de 24 de ani. Susnumitul a preluat la data de 09.04.2013 de la Petre Eleonora Cristina, de 26 de ani. Prin aport transmitere părţi sociale 40% din valoarea acţiunilor, anterior acesta deţinând 60% din acţiuni, de la această dată susnumitul devenind asociat unic şi administrator.
În cursul anului 2014, s-a efectuat inspecţia fiscală parţială la societatea mai susmenţionată, în urma căreia s-a încheiat RIF parţial nr. 508/26.05.2014, perioada supusă verificării fiind ianuarie 2011 – decembrie 2013, constatându-se nereguli doar pentru perioada martie – septembrie 2013, perioadă în care societatea a fost administrată doar de către numitul Buzan Alexandru-Lucian. Cu această ocazie organele fiscale au stabilit că agentul economic prin asociatul unic şi administrator Buzan Alexandru-Lucian, s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale, eludând prin aceasta bugetul statului, prejudiciul cauzat fiind în sumă de : 8.271.171 lei, din care TVA de 6.919.920 lei şi impozit pe profit 143.737 lei (diferenţa constând dobânzi şi penalităţi). În esenţă s-a reţinut că susnumitul, nu a înregistrat, în tot sau parţial operaţiunile comerciale de achiziţii intracomunitare de mașini şi de revânzare a acestora pe teritoriul României (peste 530 de autoturisme), fiind suspectat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată şi agravată, prev şi ped. de art. 9 al 1 lit b şi al 3 din Legea 241/2005 modificată, cu aplicarea art. 35 al 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal.
Întrucât începând cu data de 01.11.2013 societatea a fost declarată cu cod inactiv de TVA (ROI), fiind astfel în imposibilitate de a mai efectua achiziţii intracomunitare pe această societate, Buzan Alexandru-Lucian şi-a continuat activitatea infracţională pe SC”Sepsix” SRL,, societate înfiinţată la data de 06.11.2013 şi administrată de Buzan Ionut Valentin, fratele acestuia, ambii având specimen de semnătură în bancă pe conturile acestei societăţi la ….
Totodată din interceptarea convorbirilor purtate de Buzan Alexandru-Lucian cu Colcer Ramona, angajată a Primăriei Cluj-Napoca -Direcţia Taxe şi Impozite Locale, a rezultat că susnumitul foloseşte şi documentele SC „Information Tehnology & Service” SRL, care a fost preluată în cursul lunii iunie 2014 de către numitul Cociș Vasile Alin asociat unic şi administrator, tocmai pentru a face achiziţii intracomunitare de autoturisme, ulterior revânzându-le pe teritoriul României, fără a înregistra aceste operaţiuni în evidenţa contabilă.
În urma verificării declaraţiilor depuse la ANAF s-a constatat că societatea a depus în anul 2013 o singură declaraţie 390 fără menţiuni şi o singură declaraţie 394 cu sumele de 15 lei respectiv 288 lei, iar în anul 2014 nu a depus nicio declaraţie.
Din analiza datelor puse la dispoziţie de Registrul Comertului, a rezultat ca societatea nu a furnizat informaţii privind exerciţiile financiare pentru anii 2012, 2013, 2014.
S.C. PARADISUL FRUCTELOR S.R.L., unic asociat şi administrator a fost Zbera Elena-Gabriela în perioada infracţională, ulterior aceasta a cesionat toate părţile sociale lui Ludvig Francisc -. (La 19 noiembrie 2012 intră în societate Zbera Elena cu 8% iar apoi la 7 12.2012 iese Horvat Andreea. La 14 august 2013 se majorează capitalul social şi intra Ludvig Francisc cu 10 %, Zbera retrăgându-se din funcţia de administrator). Despre Ludvig Francisc deţinem date la dosar din care rezultă că este o persoană ce provine din medii fără posibilităţi materiale, de etnie rromă, iar după preluarea societăţii, nu a fost împuternicit pe conturile bancare ale societăţii.
Din documentele contabile ale societăţii precum şi din actele existente la Primăria Cluj-Napoca – Direcţia Taxe şi Impozite Locale a rezultat că în cursul anului 2013, societatea comercială a achiziţionat peste 500 de autoturisme din UE, pe care le-a revândut pe teritoriul României nici o tranzacţie nefiind evidenţiată în contabilitate, aducând prejudicii însemnate bugetului general consolidate al statului. Conform RIF nr. 545/30.05.2014 pentru perioada ianuarie – august 2013 prejudiciul cauzat bugetului de stat este în cuantum de 5.205.376 lei, TVA respectiv organul fiscal a sesizat faptul că societatea în cauză nu a înregistrat integral operaţiunile intracomunitare de achiziţii de autoturisme second-hand, respectiv operaţiunile de comercializare a acestora pe teritoriul naţional. Precizăm faptul că actul de control este însoţit de anexe, precum şi de toate actele contabile identificate şi depuse la organul fiscal, care au fost ridicate pe bază de ordonanţă şi proces-verbal de la ANAF Cluj şi se află la dosarul cauzei.
Din probele administrate s-a stabilit faptul că Zbera Elena-Gabriela continuă şi în prezent activitatea infracţională, aceasta întocmeşte facturi fiscale în numele SC „Autodanifi” SRL, precum şi a altor societăţi, la momentul revânzării autoturismele achiziţionate din spaţiul intracomunitar, susţinând că este contabila acestei societăţi, deşi în realitate nu deţine această calitate.
Potrivit proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice, aceasta are numeroase discuţii telefonice pe acest subiect cu alte persoane implicate în activitatea infracţională, vizate de cercetările din prezentul dosar, respectiv cu numiţii Ploscar Dumitru-Aurelian, Apahidean Flaviu-Gabriel, Jucan Tudor-Vlad, Mărginean Marcel-Cosmin, Chiorean Vasile-Ioan.
Din probele administrate până în prezent s-a stabilit faptul că susnumita a virat din contul societăţii pe care o administra sume de bani către mai multe societăţi comerciale din spaţiul UE cu titlu de avans sau plată autoturisme.
Din cele expuse mai sus rezultă suspiciunea rezonabilă că Zbera Elena-Gabriela s-ar face vinovată, în calitate de autor, de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată şi agravată, prev şi ped. de art. 9 al 1 lit b şi al 3 din Legea 241/2005 modificată, cu aplicarea art. 35 al 1 Cod penal .
În urma verificărilor efectuate la ANAF s-a constatat că în anul 2013 societatea a depus 6 declaraţii 390 fără menţiuni, iar în ceea ce priveşte declaraţie 394, au fost depuse doar două declaraţii una pentru suma de 216 lei, iar a doua pentru sumele de 209 respectiv 131 lei, iar pe anul 2014 nu au fost depuse declaraţii.
De asemenea din datele furnizate de Registrul Comertului pentru anii 2012,2013,2014 a rezultat ca societatea nu a depus informaţii referitoare la exerciţiile financiare pe aceşti ani.
Apar frecvente legături telefonice intre Apahidean Flaviu Gabriel si Zbera Elena cea care coordona activitatea de emitere a facturilor pe SC Paradisul Fructelor SRL si SC Autodanifi SRL.. Activitatea pe aceasta societate este efectuata de Zbera Elena împreuna cu Apahidean Flaviu Gabriel ajutati de Jucan Tudor Vlad.
S.C. GYURI AGI S.R.L., , al cărei unic asociat şi administrator este numitul Giumanca Nicolae din Gilau, La începutul anului 2014 s-a efectuat inspecţia fiscală la societatea mai sus precizată, în urma căreia s-a încheiat RIF parţial nr. 52 din 13.02.2014 perioada supusă verificării fiind ianuarie – august 2013. Cu această ocazie, organele fiscale au stabilit că agentul economic, prin asociatul unic şi administrator s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale, eludând prin aceasta bugetul statului, prejudiciul cauzat fiind în sumă de 1.359.714 lei TVA. În esenţă s-a reţinut că susnumitul, nu a înregistrat, în tot sau parţial, operaţiunile comerciale de achiziţii intracomunitare de mașini şi de revânzare a acestora pe teritoriul României (peste 700 de autoturisme în perioada 2012 – 2013), fiind suspectat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată şi agravată, prev şi ped. de art. 9 alin. 1 lit b şi alin. 2 din Legea nr. 241/2005 modificată, cu aplicarea art. 35 al 1 Cod penal .Cele expuse mai sus rezultă şi din documentele obţinute de la Primăria mun. Cluj-Napoca – Direcţia de Taxe şi Impozite în care se regăsesc autoturismele achiziţionate de către agentul economic din spaţiul UE şi declarate la autoritatea locală.
Din conţinutul RIF parţial nr. 52 din 13.02.2014, rezultă că administratorul a pus la dispoziţia organelor fiscale documentele contabile ale societăţii, în baza cărora s-a efectuat inspecţia fiscală, urmând ca anexele actului de control şi actele contabile ale societăţii să fie obţinute şi anexate la dosarul penal. Menţionăm faptul că după efectuarea controlului fiscal, activitatea de achiziţii intracomunitare de autoturisme a fost abandonată.
În urma verificării declaraţiilor depuse la ANAF a rezultat că societatea pe anul 2012 a depus 2 declaraţii 390 fără menţiuni, în ceea ce priveşte declaraţia 394 a fost depusă una singură pe luna decembrie 2012, în anul 2013 a depus declaraţiile 300 însă o parte din acestea fără menţiuni, de asemenea nu sunt depuse toate declaraţiile pe anul 2013 şi 394 , în anul 2014 societatea nu a completat nicio declaraţie.
Prin sentinta Tribunalul Specializat Cluj a admis cererea formulată de administratorul judiciar … şi în consecinţă a dispus intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei S.C. GYURI AGI S.R.L. În ceea ce priveşte această societate creditoarea DGRFP Cluj Napoca prin AJFP Cluj a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă. In urma audierii doamnei … administratorul judiciar a rezultat ca in ciuda demersurilor făcute administratorul judiciar nu a intrat in posesia actelor contabile ale societarii.
Conform datelor furnizate de Reg. Com a rezultat c[ societatea nu a avut angajaţi in anii 2012- 2013, în cursul anului 2012 a avut plaţi restante la bugetul de stat de 24.532 lei si o cifra de afaceri neta de 3.428.484 lei, in cursul anului 2013 a avut plăţi restante la bugetul de stat de 7.030.764 lei si o cifra de afaceri de 25.869.833 lei.
În urma efectuării percheziţiei domiciliare la sediul societăţii s-a constatat că imobilul aparţine lui X.X care a vândut societatea în anul 2011, apartamentul nefiind vândut societăţii
S.C. BELCRIS TRANS S.R.L., a fost administrată în perioada martie – mai 2013 de către Bucur Gheorghe Florin, ulterior susnumitul cesionează părţile sociale numitului Szabo Istvan Attila din Debrecen cetăţean maghiar şi numitei Felecan Atena Tatiana – sat Copăceni, comuna Săndulești, persoane fără posibilităţi materiale şi fără ocupaţie, existând suspiciuni că această cesiune este fictivă, întrucât susnumitul, fără a mai avea vreo calitate în societate, continuă să deţină specimen de semnătură în bancă activ, iar cele două persoane care au preluat societatea şi în care figurează în prezent ca reprezentanţi legali ai acesteia, nu deţin specimene de semnătură în banca
În cursul lunii iunie 2014 s-a efectuat inspecţie fiscală la societatea susmenţionată în urma cărei s-a întocmit RIF nr. 661 din data 11.07.2014, perioada supusă verificării fiind aprilie 2013 – martie 2014. Cu această ocazie organele fiscale au constatat că agentul economic s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale, eludând prin aceasta bugetul statului, prejudiciul cauzat fiind în sumă de 1.907.237 lei reprezentând TVA şi impozit pe profit.
Din informaţiile furnizate prin compartimentul internaţional de schimb de informaţii au rezultat neconcordanţe: astfel în luna martie 2013 partenerii externi au declarat livrări intracomunitare către societate de 98.517 lei, societatea nedeclarând aceste achiziţii, în luna aprilie 2013 partenerii externi au declarat livrări intracomunitare către societate de 405.376 lei, societatea nedeclarând aceste achiziţii, în luna mai 2013 partenerii externi au declarat livrări intracomunitare către societate de 494.931 lei, societatea nedeclarând aceste achiziţii, în luna iunie 2013 partenerii externi au declarat livrări intracomunitare către societate de 490.663 lei, societatea nedeclarând aceste achiziţii, în luna iulie 2013 partenerii externi au declarat livrări intracomunitare către societate de 533.567 lei, societatea nedeclarând aceste achiziţii, în luna august 2013 partenerii externi au declarat livrări intracomunitare către societate de 738.314lei, societatea nedeclarând aceste achiziţii, în luna septembrie 2013 partenerii externi au declarat livrări intracomunitare către societate de 843.888 lei, societatea nedeclarând aceste achiziţii
De precizat este faptul că organele fiscale au sancţionat contravenţional agentul economic la data de 11.07.2014, prin procesul-verbal seria A/… cu suma de 25.000 lei, pentru nepredarea documentelor fiscale în vederea controlului inopinat
În esenţă s-a reţinut că susnumitul, nu a înregistrat operaţiunile comerciale de achiziţii intracomunitare de autoturisme şi de revânzare a acestora pe teritoriul României (peste 400 de autoturisme aşa cum rezultă din evidenţele Primăriei Cluj-Napoca – Direcţia de Taxe şi Impozite, constituite ca anexă la actul de control fiscal), fiind suspectat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată şi agravată, prev şi ped. de art. 9 alin. 1 lit b şi al 2 din Legea 241/2005 modificată, cu aplicarea art. 35 al 1 Cod penal.
Precizăm faptul că activitatea infracţională continuă şi în prezent pe această societate comercială.
În urma efectuării percheziţiei domiciliare la sediul societăţii s-a constatat că imobilul aparţine lui X.X., iar contractul de închiriere încheiat cu SC Belcris SRL la 21 martie 2013 a fost reziliat după 6 luni, sediul fiind deci expirat şi fictiv.
SC AUTODANIFI SRL este administrată de către Șuteu Dan Teodor, acesta fiind şi unicul asociat. Societatea a fost înfiinţată la 15 octombrie 2013.
În cursul lunii august 2014 s-a efectuat inspecţie fiscală la societatea susmenţionată în urma căreia s-a întocmit RIF parţial nr. 416 din data de 02.09.2014, perioada suspusă verificării fiind noiembrie 2013 – iulie 2014. Cu această ocazie organele fiscale au constatat că agentul economic, prin …….., s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale, eludând prin aceasta bugetul statului, prejudiciul cauzat fiind în sumă de 2.943.775 lei reprezentând TVA de plată.
În esenţă s-a reţinut că susnumitul, nu a înregistra o parte din operaţiunile comerciale de achiziţii intracomunitare de mașini (peste 400 de autoturisme din noiembrie 2013 şi până în prezent) şi de revânzare a acestora pe teritoriul României, fiind suspectat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată şi agravată, prev şi ped. de art. 9 al 1 lit b şi al 3 din Legea nr. 241/2005 2005 modificată, cu aplicarea art. 35 al 1 Cod penal.
Din interceptările convorbirilor telefonice a rezultat faptul că documentele societăţii şi implicit ştampilele acesteia sunt folosite pentru tranzacţii intracomunitare şi ulterior revânzarea autoturismelor de către mai multe persoane care nu au nicio calitate în societate, cum ar fi Chiorean Vasile Ioan, Apahidean Flaviu- Gabriel ( Apahidean Flaviu lucrează in principal cu Lucaciu Camelia ) Moldovan Petre-Cristian, (Moldovan Petre Cristian lucrând in principal cu Mărginean Marcel Cosmin), Jucan Tudor-Vlad, sub coordonarea numitei Zbera Elena-Gabriela, persoană care întocmeşte şi ştampilează facturile fiscale şi este ajutată de numita …… pentru obţinerea certificatului de atestare fiscală de la Primăria mun. Cluj-Napoca.
Societatea are depusă pe anul 2014 doar o declaraţie 300 şi 390, respectiv pe luna ianuarie 2014, şi nicio declaraţie 394.
Majoritatea corespondenţei pe această societate este trimisa la destinatari de către Zbera Elena iar din interceptări rezultă că aceasta conţine facturi şi alte documente referitoare la autoturismele vândute prin aceste societăţi este expediată de Zbera Elena, numărul acesteia de telefon apărând pe AWB-uri. O alta parte a corespondentei de pe aceasta societate este expediata de contabila de la OCG Trading.
SC KFZ CARS SRL al cărei asociat şi administrator este Frandes Mihai Florin asociat împreună cu Sărmășan Dan Sorin. Societatea a fost înfiinţată în 2 decembrie 2011 având ca asociat şi administrator pe Di Sfechis Simion Marian La 24 ianuarie 2014 societatea TUDORALISIA SRL îşi schimbă denumirea în KFZ Cars şi are loc cesiunea de părţi social, noii asociaţi fiind Căutiș Marin şi Frandeș Florin administrator fiind Frandeș. La 19 martie 2014 se majorează capitalul social şi intră în societate Sărmășan şi iese Căutiș, administrator fiind Frandeș.
Din mijloacele de probă administrate până în prezent s-a stabilit faptul că, în cursul anului 2014, agentul economic a achiziţionat peste 890 de autoturisme din UE, care apoi au fost revândute pe teritoriul României, fără ca vreo tranzacţie să fie evidenţiată în contabilitate.
In urma analizei datelor furnizate prin VIES si a neconcordantelor dintre declaraţiile partenerilor intracomunitari si cele întocmite de către societate a rezultat ca societatea nu a înregistrat si declarat achiziţiile intracomunitare respectiv livrările naţionale de autoturisme cauzând statului un prejudiciu prezumtiv de 6.486.873 lei corespunzător achiziţiilor intracomunitare de 27.028.636 lei, stabilit de inspectorul antifraudă desemnat in cauza.
E important de menţionat că documentele societăţii sunt folosite pentru efectuarea tranzacţiilor intracomunitare pe societate de către mai multe persoane care nu au nicio calitate în societate, cum ar fi Chiorean Vasile-Ioan, Apahidean Flaviu- Gabriel, Jucan Tudor-Vlad, Sântămărian Gabriel Corneliu, Butnar Adrian-Ioan, Ploscar Dumitru-Aurelian. Astfel că, aşa cum rezultă din interceptări, numitul Ploscar Dumitru-Aurelian, personal sau cu ajutorul administratorului Frandes (cu menţiunea că cei doi au locuit împreună) sunt persoanele care întocmesc facturile fiscale pe numele societăţii, dosarele pentru înmatricularea autovehiculelor şi beneficiază de ajutorul lui Colcer Ramona pentru a scoate certificatele fiscale de la Primăria Cluj-Napoca. Din interceptări, rezultă că există o legătură strânsă, posibil de concubinaj, între Ploscar şi Colcer printre altele cei doi au fost împreună în vara anului 2014 în staţiunea Băile Felix şi în judeţul Mureş, la o locaţie de agrement în 12-14.09.2014.
Ulterior, după obţinerea certificatelor de atestare fiscală, Ploscar Dumitru contactează pe suspecta Lucaciu Camelia, angajată la societatea de înmatriculări SERV AUTO CONSULT SRL De asemenea, Lucaciu Camelia este asociat unic şi administrator a societăţii DIVERS DOC SRL (societate de pe care emite documentele de prestări servicii înmatriculări – nu are depuse nici un fel de situaţii financiare privind activitatea desfăşurată).
Discuţiile privesc întocmirea documentaţiei privind înmatricularea autoturismelor, scoaterea numerelor provizorii şi expedierea acestora cumpărătorilor finali prin curierat, după caz, cumpărătorilor din alte localităţi şi judeţe.
Totodată din verificările efectuate s-a stabilit că numitul Chiorean Vasile Ioan, depozitează autoturismele achiziţionate prin modalitatea descrisă mai sus la două adrese
La dosarul cauzei au fost obţinute procese verbale de redare, din alt dosar penal aflat pe rolul organelor judiciare din judeţul Alba, din care reiese faptul că, în perioada februarie – martie 2014, numitul Ploscar Dumitru Aurelian, trimite peste 100 SMS-uri, către Chiorean Vasile-Ioan, Apahidean Flaviu- Gabriel, Jucan Tudor-Vlad, Sântămărian Gabriel Corneliu, Butnar Andrian-Ioan, …., precum şi alte persoane neidentificate până în prezent, utilizatoare de cartele prepay, cu adresa de mail şi parola aparţinând SC KFZ CARS SRL
În urma interceptării adresei de email sus menţionate, documentele aparţinând SC „KFZ Cars” SRL au fost scanate la punctul de lucru, SC „Enetha” SRL, Punctul de lucru Cluj-Napoca, …, fiind trimise pe mail de la adresa de email a SC „Enetha” SRL la adresa de email a SC” KFZ Cars”SRL, ulterior acestea fiind expediate către partenerii UE în vederea achiziţionării autoturismelor din UE, ca documente justificative (certificat ORC a firmei, statului acesteia, certificatul de înregistrare în scopuri de TVA, decizie de înregistrare a sediului social şi a domiciliului fiscal, validarea numărului de înregistrare pentru TVA şi VIES, certificat constatator, copii după cartea de identitate şi paşaport ale reprezentanţilor legali ai societăţii, împuterniciri în alb doar semnată şi ştampilată cu ştampila societăţii) pentru achiziţia intracomunitară, conform proceselor verbale de redare a conţinuturilor mailurilor kfzcars@yahoo.com.
În baza acestor documente furnizorii străini întocmeau şi trimiteau factura fiscală de livrare tot prin intermediul poştei electronice la adresa de email kfzcars@yahoo.com, care era folosită în fiecare caz în parte pentru obţinerea certificatului de atestare fiscală de la Primăria Cluj-Napoca şi ulterior la dosarul de înmatriculare al vehiculului.
Pe de altă parte rezultă că organele fiscale Cluj au efectuat demersuri pentru efectuarea controlului fiscal atât la SC „KFZ Cars” SRL cât şi la SC „Sepsix” SRL, această din urmă fiind declarată ca inactivă în ROI, motiv pentru care Ploscar Dumitru-Aurelian le comunica persoanelor din legătură acest fapt şi că vor continua activitatea pe o altă firmă nou înfiinţată, în prezent marea majoritate a operaţiunilor comerciale desfăşurându-se pe SC „Information Technology & Service” SRL.
majoritatea corespondenţei pe această societate este trimisa de câtre Ploscar Dumitru Aurelian telefonul sau fiind dat ca si contact atât pentru expeditor cat si pentru destinatar al expediţiilor pe aceasta societate, iar din interceptări rezultă că aceasta corespondenta conţine facturi şi alte documente referitoare la autoturismele vândute prin aceste societăţi.
În urma efectuării percheziţiei domiciliare la sediul firmei s-a constat că proprietarul este X.X, care a declarat că nu a semnat nici un contract de închiriere cu această societate, rezultând deci că contractul de închiriere între X.X şi SC Tudoralisia SRL din 21 martie 2013 pe acest imobil este fictiv, sediul deci fiind fictiv confirmându-se astfel spusele lui Ploscar Dumitru referitoare la faptul că toate sediile noastre sunt fictive.
SC KOZMO ALE SRL, al cărei unic asociat şi administrator este Timofte Sorin Andrei . Sediul societăţii este acelaşi din 2008 de la data înregistrării firmei. Mai multe schimbari de asociati si administratori. La 24 februarie 2014 se majorează din nou capitalul social şi intră în societate Timofte, care este numit administrator, Moldovan Petre Cristian fiind revocat din funcţie, iar la 4 martie 2014 iese din societate Fechete Bogdan Mihai, rămânând astfel asociat unic şi administrator Timofte
Din analizarea probelor existente la dosar a rezultat că din luna martie 2014 până în prezent, agentul economic a efectuat tranzacţii intracomunitare, cumpărând peste 620 de autoturisme, care au fost revândute pe teritoriul României, fără ca vreo tranzacţie să fie evidenţiată în contabilitate. Această societate a fost înfiinţată în momentul abandonării activităţii infracţionale pe SC „4 Consulting Asco” SRL administrată de către Moldovan Petre-Cristian
In urma analizei datelor furnizate prin VIES si a neconcordantelor dintre declaraţiile partenerilor intracomunitari si cele întocmite de către societate a rezultat ca societatea nu a înregistrat si declarat achiziţiile intracomunitare respectiv livrările naţionale de mașini cauzând statului un prejudiciu prezumtiv de 4.934.064 lei corespunzător achiziţiilor intracomunitare de 20.558.595 lei, stabilit de inspectorul antifraudă desemnat in cauza.
În urma interceptării adresei de email aparţinând SC „Kozmo Ale” SRL, anume …, documentele aparţinând societăţii au fost scanate la o locaţie neidentificată până în prezent, fiind trimise pe mail, ulterior acestea fiind expediate către partenerii UE în vederea achiziţionării autoturismelor din UE, ca documente justificative (certificat ORC a firmei, statului acesteia, certificatul de înregistrare în scopuri de TVA, certificat constatator, copii de pe cartea de identitate şi paşaport a reprezentantului legal al societăţii, împuterniciri în alb doar semnată şi ştampilată cu ştampila societăţii) pentru achiziţia intracomunitară, conform proceselor verbale de redare a conţinuturilor mailurilor ….
De asemenea se poate constata că pe acest email erau expediate ulterior şi facturile de vânzare a autoturismelor către persoanele fizice, facturi care nu erau apoi înregistrate în contabilitate
Totodată aşa cum rezultă din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, precum şi a conţinutului emailului kozmoale@yahoo.com susnumitul este ajutat de Mărginean Marcel-Cosmin
Pe de altă parte Mărginean Marcel-Cosmin îi cere lui Moldovan Petre-Cristian să se deplaseze în …, pentru întocmire facturi de vânzare către clientul final. În urma unor verificări efectuate la această adresă, s-a stabilit că la această locaţie se află punctul de lucru al SC „ MMA Wach” SRL Cluj-Napoca. (asociat şi administrator fiind numitul Mărginean Marcel-Cosmin) obiect de activitate spălătorie auto, iar la intrare în curtea spălătoriei, la momentul verificărilor, se aflau aproximativ 6 autoturisme de lux, fără numere de înmatriculare sau cu numere de ţol emise de autorităţile germane, expuse spre vânzare. Totodată din interceptări mai rezulta ca cei doi, respectiv Moldovan Petre Cristian si Mărginean Marcel Cosmin aveau legături cu Ploscar Dumitru si ……
Societatea nu are depuse declaraţiile 390 şi 394 depuse pe anii 2013 şi 2014.
o parte a corespondenţei pe această societate, este trimisă de către Moldovan Petre Cristian la destinatari Din interceptări rezultă că aceasta conţine facturi şi alte documente referitoare la autoturismele vândute prin aceste societăţi.
În urma efectuării percheziţiei domiciliare a rezultat că societatea nu funcţionează la sediu, persoana ce locuieşte în imobil pe baza unui contract de închiriere arătând că nu cunoaşte nicio persoană din societate.
SC SEPSIX SRL este administrată de drept către Buzan Ionut Valentin, în realitate fratele lui, Buzan Alexandru-Lucian administrează în fapt societatea, având specimen de semnătură în bancă, efectuând plăţi externe reprezentând avansuri autoturisme, aşa cum rezultă din extrasele de cont. Din acestea rezultă că ambii fraţi fac plăţi şi viramente bancare.
În ce priveşte SC „Sepsix” SRL, activitatea de întocmire a facturilor este realizata in principal de Lucaciu Camelia la instigarea lui Apahidean Flaviu. Butnar Adrian o apelează pe Lucaciu Camelia ca să întocmească actele pentru un autoturism de a cărui vânzare el se ocupă , actele fiind făcute pe Sepsix şi expediate conform AVB …. nr …, existând corespondenţă cu numărul de telefon al destinatarului şi numărul de telefon de la care se poartă dialogul privind vânzarea autoturismului
Din probatoriul administrat rezultă că administratorul legal de regulă frecventează localitatea Viişoara, în zona sediului societăţii. Fratele său Buzan Alexandru-Lucian, administratorul de fapt a societăţii se află la punctul de lucru al SC „Serv Auto Consult” SRL … şi este în legătură directă cu Lucaciu Camelia, care îl ajută pe acesta la întocmirea dosarelor de înmatriculare şi totodată, din această locaţie coordonează activitatea de achiziţie de autoturisme, respectiv poartă discuţii cu comercianţii şi în funcţie de aceştia împreună cu Lucaciu Camelia întocmeşte facturi fiscale de pe firmă pe cumpărătorii finali şi expediază documente şi numere provizorii prin firme de curierat către aceştia. Din datele furnizate de …. a rezultat ca majoritatea corespondentei pe SC SEPSIX SRL este transmisa de către Lucaciu Camelia
Întrucât societatea a fost declarată inactivă din interceptarea convorbirilor purtate de Buzan Alexandru-Lucian cu Colcer Ramona angajată a Primăriei Cluj-Napoca -Direcţia Taxe şi Impozite Locale, a rezultat că susnumitul foloseşte documentele SC”Information Technology & Service” SRL, care a fost preluată în cursul lunii iunie 2014 de către numitul …., asociat unic şi administrator, tocmai pentru a face achiziţii intracomunitare de autoturisme, ulterior revânzându-le pe teritoriul României, fără a înregistra aceste operaţiuni în evidenţa contabilă.
Din interceptările telefonice ale numiţilor Lucaciu Camelia şi Buzan Alexandru-Lucian rezultă că aceştia ţin legătura în mod repetat cu Tinaveanu Marian Costel, administrator al SC „Autotradeserv” SRL, purtând peste 2000 de convorbiri telefonice cu aceştia, convorbiri cu conţinut explicit privind înmatricularea şi întocmirea dosarelor pentru obţinerea numerele provizorii pe societăţile avute în atenţie.
Societatea nu are depusă nicio declaraţie pe anii 2013 şi 2014
In urma analizei datelor furnizate prin VIES si a neconcordantelor dintre declaraţiile partenerilor intracomunitari si cele întocmite de către societate a rezultat ca societatea nu a înregistrat si declarat achiziţiile intracomunitare respectiv livrările naţionale de mașini cauzând statului un prejudiciu prezumtiv de 6.965.680 lei corespunzător achiziţiilor intracomunitare de 29.023.667 lei, stabilit de inspectorul antifraudă desemnat in cauza.
S.C. INFORMATION TECHNOLOGY SERVICE” S.R.L. reprezentată de asociat unic şi administrator Cocis Alin Vasile, S.C. „Euro Deal International” S.R.L., reprezentată de asociat unic şi administrator Mate Petru şi S.C. „Automania Impex” S.R.L. Cluj Napoca, reprezentată de asociat unic şi administrator Balazs Erik Ladislau, acestea sunt societăţi fantomă folosite în vederea continuării activităţii infracţionale privind achiziţiile intracomunitare de autoturisme, societăţi care în fapt sunt coordonate de aceleaşi persoane, Ploscar Dumitru Aurelian, Chiorean Vasile Ioan, Sântămărian Gabriel Corneliu, Moldovan Petre Cristian
SC Information Technology & Service SRL are depuse pe anul 2014 doar două declaraţii 300 şi o declaraţie 394, activitatea sa este coordonata de Ploscar Dumitru Aurelian vorbeşte cu Sântămărian despre faptul că la el s-au scufundat apele şi trimite la băieţii de la Tehnology ( SC Information Tehnology SRL ) care sunt băieţii lui vorbeşte despre acte care trebuie făcute de ……. (Cocis Alin Vasile, asociat unic şi administrator la S.C. „Information Technology Service” S.R.L.,), Moldovan Petre Cristian care trimite corespondenţă la Information Tehnology SRL prin AVB 3097406650028 din 7.04 .2014, împreuna cu Chiorean Vasile
S.C. Automania Impex S.R.L. nu are depuse nicio declaraţie pe anul 2014, la fel, SC EURO DEAL INTERNATIONAL SRL nu are depuse nicio declaraţia pe anul 2014.
Din date obţinute de la Primăria Municipiului Cluj-Napoca Direcţia de taxe şi impozite locale, în perioada 01.08-26.09.2014, pe cele trei societăţi nou create de susnumiţii au fost achiziţionate peste 350 de mașini din UE, prin aceiaşi metodă infracţională descrisă mai sus, implicit activitatea infracţională fiind continuată şi pe societăţile Belcris Trans, Tirolia Electronic, Autodanifi, KFZ Cars, Kozmo Ale, societăţi pentru care la momentul respectiv nu au fost declarate inactive codurile intracomunitare de TVA
În urma efectuării percheziţiei domiciliare la sediul societăţii SC Euro Deal International SRL s-a constat că societatea are sediul într-un imobil aflat în stare de paragină, nelocuit de multă vreme. La S.C. Automania Impex SRL s-a constatat că imobilul este închis, societatea nu funcţionează la sediu, acolo urmând să fie înfiinţată o grădiniţă.
”În ceea ce priveşte toate societăţile susmenţionate, acestea întocmesc doar declaraţii informative privind TVA-ul pe care le transmit la ANAF CLUJ cu sume de bani mult mai mici decât TVA-ul aferent operaţiunilor derulate. Procedează în acest mod doar pentru a se menţine cu vectorul TVA, respectiv a se menţine activ în cadrul Registrului Operatorilor Intracomunitari (ROI) pentru a putea efectua achiziţiile de autoturisme second-hand din spaţiul UE cu taxare inversă, ulterior nu înregistrează, nu colectează şi nu plătesc TVA-ul la bugetul de stat după vânzarea autoturismelor pe teritoriu României. Un alt considerent pentru care procedează în acest mod este acela de a crea o aparenţă de legalitate a tranzacţiilor efectuate, în unele cazuri plătind sume modice de câteva mii de lei, în realitate sumele de plată sunt foarte mari de ordinul sutelor de mii de lei sau chiar al milioanelor de lei – reprezentând obligaţii fiscale, dar şi pentru a îngreuna descoperirea şi cercetarea faptelor penale.”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
cum am putea sa ne gasim totii care am fost inselati adica nu ne putem inmatricula masinile cumparate pe bani munciti nu smecherii ca sa obtinem o derogare sa putem inmatricula fara certificat fiscal?
Cum ai rezolvat-o? Am cumparat si eu o masina de la asta, si nu stiu cum sa o inmatriculez, ajuta-ma daca tu ai rezolvat-o, mersi
s-au dat derogari, a dat voie tribunalul sa se elibereze fiscal pentru cumparatorii de buna-credinta
ai factura si nu ai fiscal de la ei?
Da am factura si nu am certificatul fiscal?ce pot face in cazul asta?
vorbeste la biroul de inmatriculari si iti zic ei ce sa faci
scrieti si despre baietii destepti care falimenteaza firme rentabile si pe urma le vad isi cumpara avioane insule si chiar tari.