fbpx

O judecătoare de doar 32 de ani din Cluj a fost găsită fără suflare în locuință

Dramă în justiția din Cluj. O tânără judecătoare de la Judecătoria Gherla a fost găsit fără viață în propria locuință.

Potrivit BZC.ro, judecătoarea Ștefana Andrada Pavel avea ședință de judecată în cursul zilei de miercuri, 13 septembrie, dar a lipsit.

Atât grefiera cât și colegii care o știau au încercat să o contacteze, însă în zadar. Ulterior, tânăra de 32 de ani a a fost găsită fără suflare în propria locuință, informația fiind confirmată și de către reprezentanții poliției clujene.

„La data de 13 septembrie a.c., în jurul orei 12.15, Poliția municipiului Gherla a fost sesizată despre faptul că o femeie de 32 ani nu mai raspunde la telefon. S-a pătruns în locuința cu sprijinul ISU Cluj, unde femeia a fost găsită decedată în locuință. Se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzei decesului.” au declarat reprezentanții IPJ Cluj.

Sursele Clujust spun că judecătoarea avea probleme de sănătate. Cauza exactă a decesului se va stabili în urma autopsiei.

Andrada Ștefana Pavel a fost numită judecător stagiar la Judecătoria Gherla în 2019,  iar în 2021 a fost numită judecător prin decret al președintelui României la aceeași instanță, unde făcea parte din colegiul de conducere. Judeca dosare penale, iar în 13 septembrie avea zeci de dosare în ședință.

Tânăra a fost anterior avocată în Baroul Cluj.

Consiliul Superior al Magistraturii îşi exprimă profundul regret pentru încetarea fulgerătoare din viaţă a doamnei PAVEL ANDRADA-ȘTEFANA, judecător în cadrul Judecătoriei Gherla şi transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să o odihnească!”, a transmis CSM.

 ”Colectivul Judecătoriei Gherla îşi exprimă tristeţea şi profundul regret pentru încetarea prematură din viaţă a colegei noastre, judecător Andrada Ștefana Pavel.

Sincere condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să o odihnească!”, a transmis Judecătoria Gherla.

UPDATE Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a preluat ancheta.

”La data de 13.09.2023, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a înregistrat cauza penală la care faceți referire ca urmare a preluării acesteia de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla.

În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art 192 alin. I Cod penal.

Ancheta desfășurată are ca obiect stabilirea împrejurărilor în care a intervenit decesul doamnei P.A-Ș.

Până la acest moment, s-a stabilit că nu au existat leziuni traumatice vizibile pe corpul victimei. Alte amănunte nu pot fi furnizate.”, a transmis Parchetul.

Comments

comentarii

România se află în clasamentul ţărilor europene cu cele mai ridicate rate de decese în accidente rutiere.... Citește mai mult
La 18 ani de la deschiderea primului magazin – Auchan Titan, retailerul a dezvoltat o rețea multi-format având în prezent peste 440 de magazine la nivel național sub mărcile Auchan, ATAC, MyAuchan și Simply care servesc zilnic, în medie, peste 350.000 de clienți. Primul retailer care a lansat în România... Citește mai mult

Lasă un răspuns