fbpx

O femeie și-a recuperat în instanță apartamentul dat concubinului pentru a nu o părăsi. Nulitatea contractului pentru cauză imorală

După ce și-a înșelat concubinul, o femeie din Constanța a fost de acord să încheie cu acesta un contract prin care îi vindea, în mod fictiv, apartamentul. Bărbatul i-a solicitat să treacă imobilul pe numele lui ca o garanție că din acel moment îi va fi fidelă. Până la urmă, femeia a cerut în instanță anularea contractului de vânzare-cumpăre, invocând cauza imorală și prețul fictiv, iar după circa doi ani de judecată, a câștigat definitiv.

Potrivit acțiunii, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, ca instanța să dispună nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare autentificat la BNP A.C. sub nr.125 din 18 ianuarie 2018 pentru cauză imorală, nulitatea relativă a aceluiași contract pentru preț fictiv, repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtului la restituirea către reclamantă a imobilului situat în Constanța,  precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a arătat că ”în urmă cu circa patru ani a intrat într-o relație de concubinaj cu pârâtul. După circa un an de când se cunoscuseră, au intervenit unele schimbări, pe fondul deselor discuții contradictorii, scenelor de gelozie de multe ori nejustificate, sentimentelor contradictorii, faptului că începuse să se simtă oarecum nefericită de modul în care pârâtul se comporta și se manifesta. Pe acest fond, în anul 2017 a avut o aventură cu o altă persoană, despre care pârâtul a aflat la începutul lunii noiembrie a aceluiași an.

Pârâtul a amenințat că o părăsește, dacă nu îi cedează o parte din bunurile sale, respectiv apartamentul situat în municipiul Constanța și un autoturism. În acest scop, pârâtul a exercitat o adevărată presiune asupra sa, manifestată constant în cadrul discuțiilor dintre părți, până în decembrie 2017. Practic, în garantarea fidelității sale, pârâtul i-a solicitat imperativ să-i treacă atât apartamentul cât și mașina pe numele său, urmând ca în cazul în care îl înșală din nou, să piardă definitiv aceste bunuri. I-a creat convingerea că atât împăcarea dintre părți cât și bunul mers al re1ației pe viitor nu mai pot fi posibile în lipsa transferului acestor bunuri în proprietatea sa. Veridicitatea acestor afirmații rezultă și din discuțiile purtate în mod direct sau prin mesaje, în perioada noiembrie – decembrie 2017.

În final, cu mare greutate, în luna ianuarie au perfectat contractul de vânzare – cumpărare a imobilului situat în Constanța, pe care l-a transferat, fără plata vreunui preț, pe numele pârâtului.

În ceea ce privește prețul, reclamanta a învederat faptul că acesta a fost unul fictiv. Astfel, suma de 12.000 USD, menționată ca fiind plătită anterior semnării actului, nu s-a achitat niciodată, iar suma de 28.500 USD, pentru care s-a efectuat transfer prin virament bancar, a fost restituită pârâtului în data de 22.01.2018. Faptul că prețul a fost unul fictiv, rezultă cu evidență chiar și din discuțiile purtate cu pârâtul prin mesajele WhatsApp.

Ridicarea banilor din banca și înapoierea acestora pârâtului s-a realizat în data de 22.01.2018, când s-a prezentat împreună cu pârâtul la ING Bank de unde a retras întregul ,,preț” p1ătit, mai puțin un comision de 5%.

După înstrăinarea apartamentului către pârât, acesta a acceptat să reia relația de concubinaj.

Reclamanta a mai învederat că în prezenta cauză cauza imorală constând în continuarea relațiilor de concubinaj este comună ambelor părți. Astfel, la încheierea contractului de vânzare- cumpărare nr. 125 din 18 ianuarie 2018, scopul părților nu a fost unul moral. Scopul reclamantei nu a fost acela al vânzării în vederea obținerii unui preț, ci exclusiv acela de a nu-l pierde pe pârât. Reclamanta avut în permanență credința că va rămâne în imobilul vândut, cu prerogativele adevăratului proprietar, iar la un moment dat își va redobândi locuința, prin bunăvoința pârâtului. În același timp, scopul pârâtului s-a fundamentat și el pe o cauză imorală, constând în obținerea în proprietate a unui bun în baza promisiunii de a menține/continua relația de concubinaj cu reclamanta.

Referitor la preț, reclamanta a arătat că acesta a fost simulat. Simularea plății prețului s-a realizat în contextul în care, potrivit legii, pentru sume de depășesc 15.000 lei, vânzările în formă autentică nu se pot încheia în lipsa dovezii viramentului bancar privind plata. Simpla declarație a părților că au primit prețul nu ar fi fost suficientă pentru autentificarea actului.

În decizia Tribunalului Constanța se arată: ”Contractul de vânzare autentificat sub nr.125/18.01.2018 a fost încheiat în considerarea unei cauze imorale comune ambelor părți, respectiv menținerea relației de uniune consensuală.

În acest sens, este de observat mai întâi faptul că ambele părți sunt de acord cu privire la aspectul că în cursul anului 2017 reclamanta – pârâtă și-a încălcat obligația morală de fidelitate față de pârâtul – reclamant. În contextul acestui comportament al reclamantei – pârâte, raporturile dintre părți s-au deteriorat spre finalul anului 2017, aspect care rezultă atât din declarațiile celor 2 martori , cât și discuțiile purtate de părți prin intermediul aplicației mobile WhatsApp

Pe fondul acestor relații tensionate dintre părți, pârâtul -reclamant i-a solicitat reclamantei -pârâte să îi vândă apartamentul cu titlu de garanție a fidelității sale, pentru ca relația de uniune consensuală să poată continua, solicitare cu care reclamanta-pârâtă s-a declarat de acord în final. În acest sens, deosebit de relevante sunt mesajele transmise prin poșta electronică în perioada 18.11.2017 – 22.11.2017 (f.6 – 10 dosar date confidențiale), precum și discuțiile purtate de părți prin intermediul aplicației mobile WhatsApp în perioada 20.12.2017 – 27.12.2017 (f.11–25 dosar date confidențiale), din care rezultă cu claritate faptul că pârâtul–reclamant își pierduse încrederea în reclamanta–pârâtă și avea nevoie de o ,,garanție” a fidelității acesteia pentru împăcarea părților și menținerea relației. (…)

Relevantă este și susținerea martorului B. Ș. – A. potrivit căreia, la scurt timp după încheierea contractului de vânzare, părțile au reluat legătura, ceea ce confirmă concluzia rezultată din discuțiile dintre părți mai sus menționate cu privire la mobilul real al vânzării apartamentului.

Aspectul că reclamanta – pârâtă nu a fost constrânsă să accepte în aceste condiții încheierea contractului de vânzare nu prezintă relevanță, întrucât nu s-a invocat vicierea consimțământului ca urmare a exercitării unor acte de violență morală, ci existența unei cauze imorale. Or, existența unei cauze imorale comune nu este condiționată de exercitarea unor acte de violență morală de către una dintre părți împotriva celeilalte părți.

Instanța a mai reținut că, deși relațiile de uniune consensuală nu sunt imorale, raportat la principiile, valorile și moravurile societății actuale, așa cum în mod corect a arătat și pârâtul – reclamant, încheierea unui act juridic având drept motiv determinant menținerea unei astfel de relații este prohibită de lege, contravenind bunelor moravuri.

Concluzionând, contractul de vânzare autentificat sub nr.125/18.01.2018 de notar public A.C  este afectat de cauza de nulitate absolută prevăzută de art.1238 alin.(2) C. civ., constând în existența unei cauze imorale comune ambelor părți.

În continuare, instanța a analizat motivul de nulitate relativă constând în prețul fictiv. Astfel, chiar dacă, ca regulă, atunci când se invocă mai multe motive de nulitate, iar instanța apreciază că unul dintre acestea este întemeiat, celelalte motive de nulitate nu mai sunt analizate, din rațiuni evidente legate de utilitatea unei astfel de analize, întrucât pârâtul– reclamant a solicitat repunerea părților în situația anterioară, prin obligarea reclamantei să îi restituie suma de 40.500 USD plătită cu titlu de preț, în ipoteza în care s-ar dispune anularea contractului de vânzare, instanța a considerat relevantă analiza și a celuilalt motiv de nulitate pentru a se stabili dacă se impune restituirea prețului.

Așa cum rezultă din prevederile art.1665 alin.1 C. civ., prețul fictiv este prețul stabilit fără intenția reală de a fi plătit.

În prezenta cauză, pe baza ansamblului probelor administrate, instanța a reținut, faptul că prețul de 40.500 USD stabilit în contractul de vânzare autentificat sub nr.125/18.01.2018 de notar public A.C din cadrul BIN A.C. este fictiv.

Cu titlu prealabil, instanța a reținut că art.270 alin. C. proc.civ. conferă deplină forță probatorie înscrisului autentic, până la înscrierea în fals, numai cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, nu și cu privire la declarațiile părților cuprinse în înscrisul autentic, care fac dovadă, până la proba contrară, atât între părți, cât și față de oricare alte persoane, conform art.270 alin2) C. proc. civ..

De asemenea, mai trebuie reținut că, atunci când se invocă un motiv de nulitate a unui act juridic, așa cum este prețul fictiv, este admisibil orice mijloc de probă, întrucât se invocă într-un atare caz un comportament ilicit al părților în procesul de încheiere al contractului de vânzare.

În cauză, instanța a reținut că notarul public nu a constatat personal faptul că s-ar fi plătit suma de 12.000 USD, în timp ce pentru suma de 28.500 USD există dovada plății prin transfer bancar.

În aceste condiții, având în vedere că nu este posibilă probarea faptului negativ al neplății sumei de 12.000 USD cu titlu de parte din prețul de vânzare, incumba pârâtului – reclamant obligația de a proba că a plătit în mod real această sumă. Or, pârâtul – reclamant nu a depus la dosar niciun înscris în acest sens, în timp ce martorul B.S A. a declarat că nu a asistat personal la plata acestei sume.

Pe de altă parte, suma de 28.500 USD s-a plătit în mod efectiv, astfel cum rezultă din extrasul de cont al reclamantei – pârâte (f. 27).

Cu toate acestea, instanța a reținut că, din coroborarea conversațiilor purtate între părți în perioada 04.01.2018 – 22.01.2018 (f.26–37 dosar date confidențiale) cu extrasul de cont al reclamantei – pârâte , rezultă, pe de o parte, faptul că suma de 28.500 USD a fost restituită pârâtului – reclamant la data de 22.01.2018, precum și faptul că prețul nu a fost stabilit cu intenția de a fi plătit în mod efectiv. Un aspect important care conduce la o atare concluzie este reprezentat de faptul că în cadrul discuțiilor purtate între părți anterior luării deciziei de încheiere a contractului de vânzare niciuna dintre părți nu a făcut referire la un eventual preț, deși prețul este unul dintre elementele esențiale de validitate ale contractului de vânzare. Or, un atare comportament din partea ambelor părți, ce nu este specific unui proces real de negociere a încheierii unui contract de vânzare, susține teza caracterului fictiv al prețului stabilit în contract.

Aspectul că suma de 28.500 USD s-a plătit în mod efectiv nu este de natură să conducă la concluzia contrară, întrucât plata a fost o operațiune pur formală, de vreme ce pârâtului– reclamant i-a fost restituită această sumă după 4 zile.”

Bărbatul a depus cerere reconvențională, solicitând să i se restituie banii pe care i-ar fi dat pe apartament, însă instanța i-a respins cererea pe motiv că și-a primit banii la scurt timp după încheierea contractului.

”În concret, odată ce s-a constatat că intenția reală a părților la încheierea actului a fost aceea de garantare a fidelității intimatei-reclamante, iar nu transferul dreptului de proprietate dintr-un patrimoniu în altul (iar în opinia tribunalului, potrivit celor arătate în precedent, această constatare este confirmată de situația de fapt relevată de probatoriul administrat cu raportare la dispozițiile legale incidente), concluzia logică ce se impunea era aceea că nici prețul nu a fost prevăzut cu intenția de a fi plătit/încasat.

În acest context, tribunalul apreciază că în mod neîntemeiat se raportează apelantul la forța probantă a actului autentic, pentru a susține încasarea efectivă de către intimata-reclamantă a sumei de 12.000 USD, câtă vreme în cuprinsul actului de vânzare-cumpărare nu există înscrisă mențiunea notarului public referitoare la predarea-primirea acestei sume în prezența sa. Se face mențiune doar despre declarațiile părților în sensul achitării anterior semnării actului or, în această situație, nefiind vorba de constatări făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, potrivit art.269 C.proc.civ., nu exista temei nici pentru înscrierea în fals, nici pentru a se cere reclamantei să probele faptul negativ al neîncasării în realitate a sumei în discuție.

După cum se reține și în considerentele hotărârii apelate, necombătute în vreun fel în calea de atac, declarațiile părților inserate în înscrisul autentic fac dovadă până la proba contrară (art.270 C.proc.civ.), iar în speță această probă putea fi făcută prin orice mijloc permis de lege, având în vedere că s-a pretins un comportament ilicit al părților la momentul încheierii contractului.

Așa cum am arătat în precedent, prin susținerea cauzei imorale a actului de vânzare-cumpărare și probarea în acest fel a unor fapte pozitive conexe, reclamanta a probat implicit și faptul că suma de 12.000 USD nu s-a achitat niciodată. Drept urmare, afirmând contrariul, pârâtul era cel care trebuia să prezinte dovezi certe privind plata efectivă a acestei sume, ceea ce nu s-a întâmplat, martorii audiați nerelevând împrejurări relevante sub acest aspect. Mai mult, în cadrul răspunsului la întrebarea nr.l7 din interogatoriul administrat la fond, pârâtul a declarat că suma de 12.000 USD a fost achitată în fața notarului public, în vădită contradicție cu mențiunea din contract privind declarația părților de achitare anterioară a sumei de 12.000 USD.

Nici în ceea ce privește restul sumei de 28.500 USD nu erau valabile regulile probațiunii la care face referire apelantul, cu atât mai mult cu cât, pentru această sumă, instanța de fond a reținut că există dovada plății efective către reclamantă, prin transfer bancar.

În legătură cu această sumă, reclamanta a susținut că plata în modalitatea menționată mai sus a fost o operațiune pur formală, suma fiind restituită apelantului-pârât la scurt timp după autentificarea actului, iar această susținere a fost pe deplin dovedită.

Astfel, fără a mai relua considerentele referitoare la valoarea probatorie a mesajelor pe WhatsApp redate cu ocazia analizării criticilor împotriva soluției din acțiunea principală, tribunalul apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond restituirea către pârât a sumei de 28.500 USD la data de 22.01.2018, dând astfel eficiență discuțiilor purtate între părți în perioada anterioară încheierii contractului, în coroborare cu extrasul de cont al reclamantei.”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Alert: Conținut protejat !!